Facebook

TIPOLOGIA LUI CIRUS

Stabilirea tipologiei împăratului Cirus în cartea Daniel este strâns legată de identificarea personajului misterios Darius Medul. După cum am precizat în altă parte, este opinia autorului că fiecare mențiune a lui Darius Medul ar trebui înțeleasă ca o referire la împăratul Cirus. Astfel, atât în secțiunea istorică, precum și în secțiunea profetică, evenimentele raportate în timpul domniei lui Darius Medul ar trebui interpretate ca întâmplându-se în timpul domniei lui Cirus.

Cu referire directă sau sub numele de Darius Medul, Cirus este menționat în cinci contexte diferite, de două ori în discursurile narative ale cărții Daniel (1:21; 6:1-28) și de trei ori în cele profetice (9:1-2; 10:1; 11:1).

În secțiunea istorică, Cirus este menționat pentru prima dată în Daniel 1. La finalul capitolului introductiv (v. 21), ni se oferă o informație istoriografică importantă: limita de timp a vieții și activității profetului Daniel. „Așa a dus-o Daniel până în anul întâi al împăratului Cirus.“ Daniel 6:1-28 îi atribuie lui Darius, adică Cirus, organizarea imperiului vast în districte mai mici, satrapii. Fundalul istoric al discursului narativ din acest capitol este compus din evenimente care au loc la scurt timp după căderea Babilonului și eliminarea ultimului rege haldeu, Belșațar. Relatarea începe precizând că imperiul a fost împărțit în 120 de districte regionale, reorganizarea imperiului fiind consecința naturală a cuceririi Babilonului de către Cirus (Daniel 5:31–6:2).

În secțiunea profetică, Cirus este menționat în Daniel 9:1-2 sub numele de Darius Medul. Asemenea capitolului 6, evenimentele prezentate au loc în anul dintâi al domniei împăratului. Aceste evenimente includ rugăciunea lui Daniel (vs. 3-19) și perioada profetică a celor șaptezeci de săptămâni (vs. 20-27). Cirus mai este amintit de două ori în ultimul discurs al cărții (10:1-12:4), care prezintă un tablou dramatic al luptei împăraților din nord și din sud. Ambele referințe apar în partea introductivă (10:1-11:2) cu scopul de a ancora în timp discursul profetic. Se poate observa totuși o disonanță: discursul se deschide cu o referință la anul al treilea al lui Cirus (10:1) și, înainte de prezentarea profeției (11:1), se face referire la anul întâi al lui Darius Medul (sau Cirus). Faptul că anul al treilea depășește limita de timp a vieții și activității profetului, adică anul întâi al lui Cirus (cf. 1:21), ridică întrebarea cu privire la care dintre cele două date se armonizează mai bine în sistemul cronologic intern al cărții. Într-un studiu anterior în care am abordat această problemă, am sugerat că anul al treilea al lui Cirus reflectă o variantă secundară. Această variantă face parte din Daniel 10:1, un verset care a fost interpolat de scribi cu scopul de a diviza discursul profetic mai lung care includea la origini 9:1–12:4. În consecință, în acest studiu, vom trata ultimele patru capitole ale cărții ca pe o singură unitate literară.

Potrivit principiului tipologiei de interpretare a literaturii apocaliptice, personaje și evenimente din secțiunea istorică prefigurează personaje și evenimente din secțiunea profetică, fiind într-o relație de „tip” și „anti-tip”. În continuare, vom arăta că Cirus și evenimentele asociate anului lui întâi de domnie, din partea istorică, reflectă realități mai complexe, escatologice din timpul sfârșitului. Așadar, împăratul Cirus va fi prezentat ca un „tip“ al „Cârmuitorului” introdus în secțiunea profetică (Daniel 9:25). De asemenea, contribuțiile unice ale acestuia – eliberarea copiilor lui Israel din robia babiloniană și rezidirea templului – vor fi conturate ca anticipând realități escatologice. Cu alte cuvinte, aspecte din activitatea împăratului Cirus din secțiunea istorică prefigurează aspecte din activitatea personajului divin, escatologic din secțiunea profetică a cărții.

„Unsul”

Relația tipologică între Cirus și „Cârmuitorul” nu este o simplă coincidență. Cirus este singurul împărat păgân prezentat în literatura biblică cu apelativul „unsul”: „Așa vorbește Domnul către unsul Său, către Cirus, pe care-l ține de mână ca să doboare neamurile înaintea lui și să dezlege brâul împăraților, să-i deschidă porțile, ca să nu se mai închidă: «Eu voi merge înaintea ta, voi netezi drumurile muntoase, voi sfărâma ușile de aramă și voi rupe zăvoarele de fier. Îți voi da vistierii ascunse, bogății îngropate, ca să știi că Eu sunt Domnul, care te chem pe nume, Dumnezeul lui Israel»” (Isaia 45:1-3). Iar seria apelativelor care surprind nu se oprește aici. Dumnezeu îl numește pe Cirus „păstorul Meu” și tot despre el spune că „va împlini toată voia Mea” (Isaia 44:28).

„Cârmuitorul” escatologic din sec­ți­unea profetică este prezentat cu același apelativ, „Unsul” (9:25-26).
În vechime, ungerea simboliza punerea deoparte pentru o anumită misiune. Preoții, împărații și profeții lui Israel erau confirmați în slujbă prin actul ungerii. Folosirea acestei terminologii speciale creează o relație strânsă între Cirus și „Cârmuitorul”. În plus, ambele personaje împart aceeași misiune: manifestă un interes deosebit pentru eliberarea copiilor lui Dumnezeu și pentru viitorul Templului și al Ierusalimului.

Eliberarea captivilor

Motivul „exodului” sau al eliberării prinșilor de război este strâns legat de cucerirea Babilonului, care a avut loc în „anul întâi de domnie” al lui Cirus (Darius Medul). Istoria și literatura biblică confirmă rolul important pe care l-a avut Cirus în a pune capăt supremației Babilonului. De fapt, cu secole înainte, Cirus a fost anunțat ca fiind instrumentul prin care Dumnezeu urma să Își împlinească planul de a elibera pe captivii evrei: „Așa vorbește Domnul, Sfântul lui Israel și Făcătorul său: «Vrea cineva să Mă întrebe asupra viitorului, să-Mi poruncească pentru copiii Mei și pentru lucrarea mâinilor Mele? (…) Eu am ridicat pe Cirus în dreptatea Mea și voi netezi toate cărările lui. El Îmi va zidi iarăși cetatea și va da drumul prinșilor Mei de război, fără preț de răscumpărare și fără daruri», zice Domnul oștirilor” (Isaia 45:11-13).

Cartea Daniel atestă împlinirea acestor profeții în capitolele 5 și 6. Daniel 5 prezintă evenimentele care s-au întâmplat chiar în noaptea de dinaintea capturării cetății Babilonului. Ultimul împărat haldeu, Belșațar, a primit mai întâi un mesaj direct din partea lui Dumnezeu. El a fost informat că zilele domniei și ale împărăției lui au ajuns la capăt. În scurt timp, prevestirea s-a împlinit. „Dar chiar în noaptea aceea, Belșațar, împăratul haldeilor, a fost omorât. Și a pus mâna pe împărăție Darius, Medul, care era în vârstă de șaizeci și doi de ani“ (Daniel 5:30-31).

Daniel 6 prezintă evenimente care au avut loc în cel dintâi an de domnie al lui Cirus (sau Darius), imediat după cucerirea Babilonului. După cum era de așteptat, prioritatea cuceritorilor a fost reorganizarea imperiului după anexarea unui vast teritoriu. În acest context se remarcă atitudinea favorabilă a lui Cirus față de Daniel. Profetul, de acum înaintat în vârstă, a primit una dintre cele trei funcții cele mai înalte, de a fi administrator „ca împăratul să nu sufere nicio pagubă“ (Daniel 6:2). Aceeași atitudine favorabilă se poate observa în intenția împăratului de a-l avansa pe Daniel peste cele trei căpetenii. În contextul complotului orchestrat de către acești funcționari, împăratul din nou își arată simpatia pentru Daniel, căutând să-l scape. Totuși, legile stricte au limitat intervenția împăratului.

În secțiunea profetică a cărții, evenimentele care au avut loc în anul întâi al lui Cirus (Darius) ocupă un loc proeminent. În același an, în timpul aceluiași împărat, profetul studiază sulul cărții Ieremia. El descoperă că acum urmau să se termine cei 70 de ani de robie (Daniel 9:1-2). De asemenea, tot în anul dintâi (Daniel 11:1), aflăm despre un conflict cosmic, în curs de desfășurare, între ființele cerești. Pentru a obține biruința împotriva prinților, îngerilor protectori ai Persiei și Greciei, însuși Gabriel, îngerul interpret al lui Daniel, avea nevoie de prezența voievodului Mihail, protectorul lui Israel (Daniel 10:13,20-21). Numai datorită acestei prezențe victoria urma să fie câștigată. Dar care era realitatea istorică din spatele acestui conflict?

În continuare, vom sugera că ceea ce este implicit în cartea Daniel și în mare parte ascuns datorită apariției lui „Darius, Medul”, în locul numelui „Cirus”, este explicit prezentat în alte locuri în istoriografia biblică. Realitatea istorică din spatele discursurilor narative sau profetice care au ca numitor comun și punct de plecare anul întâi al lui Cirus (sau Darius) este decretul împăratului persan de reîntoarcere a prinșilor de război din robia babiloniană. Acest decret este prezentat pe larg la începutul cărții Ezra: „În cel dintâi an al lui Cirus, împăratul perșilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cirus, împăratul perșilor, care a pus să se facă prin viu grai și prin scris vestirea aceasta în toată împărăția lui: «Așa vorbește Cirus, împăratul perșilor: ,Domnul Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate împărățiile pământului și mi-a poruncit să-I zidesc o casă la Ierusalim, în Iuda. Cine dintre voi este din poporul Lui? Dumnezeul lui să fie cu el și să se suie la Ierusalim, în Iuda, și să zidească acolo Casa Domnului Dumnezeului lui Israel! El este adevăratul Dumnezeu, care locuiește la Ierusalim,» (…)” (Ezra 1:1-3).

Potrivit principiului tipologiei, realitățile con­­temporane din timpul primului an al lui Cirus (Darius) din secțiunea istorică prefigurează realități prezentate în discursurile profetice datate în timpul aceluiași împărat. În consecință, motivul exodului din robia babiloniană, care constituie fundalul istoric al capitolului 6, se reflectă în profeția celor 70 de săptămâni din capitolul 9, perioadă modelată după anul jubiliar din calendarul liturgic. În total, profeția îngloba de zece ori șapte săptămâni de ani sau zece jubilee: 10 x 7 x 7 (490 ani). Corespondența dintre realitatea istorică și cea escatologică este fascinantă. După cum împăratul Cirus, „unsul”, la finalul celor 70 de ani de robie, a inițiat procesul eliberării captivilor evrei, tot așa Cârmuitorul, „Unsul” (Mesia), urma să aducă o eliberare cu mult mai mare, eliberarea din robia păcatului (9:24-27). În plus, apariția lui Mihail la finalul istoriei va marca eliberarea poporului lui de sub dominația puterilor ostile și, în cele din urmă, salvarea din lațurile morții (12:1-4).

Rezidirea templului

Pe lângă rolul important în eliberarea captivilor, Cirus a avut o contribuție semnificativă în procesul de reconstruire a templului și a Ierusalimului. Profetul Isaia a anticipat cu mult timp înainte acest lucru: „Eu zic despre Cirus: El este păstorul Meu și el va împlini toată voia Mea; el va zice despre Ierusalim: «Să fie zidit iarăși!» și despre templu: «Să i se pună temeliile!” (Isaia 44:28). „Eu am ridicat pe Cirus în dreptatea Mea și voi netezi toate cărările lui. El Îmi va zidi iarăși cetatea și va da drumul prinșilor Mei de război, fără preț de răscumpărare și fără daruri” (Isaia 45:13).

În secțiunea istorică, în primul an al domniei lui Cirus, Daniel a fost vizat de complotul de la curtea împăratului.

Comportamentul profetului a fost exemplar. El a întâmpinat amenințarea rugându-se de trei ori pe zi (Daniel 6:10). Semnificativ este și faptul că actul de devoțiune a fost însoțit de un semn-simbol: ferestrele încăperii au fost deschise înspre Ierusalim.

Acest gest capătă o valoare și mai mare atunci când se adaugă informația că în același an dintâi al lui Cirus (Darius) Daniel este surprins rugându-se din nou. De această dată, ni se oferă și conținutul rugăciunii, din care putem învăța despre preocupările profetului din acea vreme (Daniel 9:3-20). La o citire atentă, se poate observa că Daniel era preocupat de soarta poporului său, a Ierusalimului și a templului. Aceste elemente apar frecvent în pledoaria pe care o prezintă înaintea lui Dumnezeu. La aceste observații, dacă adăugăm faptul că rugăciunea a fost inspirată de studierea sulului cărții Ieremia, devine și mai clar că acest dintâi an al lui Cirus a fost înțeles de Daniel ca fiind timpul potrivit pentru împlinirea profeției celor șaptezeci de ani. Dacă profetul Isaia anunța cu secole înainte numele „unsului”, Cirus, și contribuția acestuia în renașterea lui Israel ca națiune, profetul Ieremia oferea data aproximativă când noua realitate urma să aibă loc.

Cel mai probabil, dinamica evenimentelor din primul an al lui Cirus (sau Darius Medul) a fost următoarea. Imediat după cucerirea Babilonului, Cirus a fost nevoit să restructureze aparatul administrativ. Reputația lui Daniel și experiența lui administrativă l-au recomandat să fie selectat printre cei trei înalți oficiali de la curtea lui Cirus. Ba mai mult, integritatea profetului l-a determinat pe împărat să-l numească peste colegii lui și responsabil peste toată împărăția. Din această poziție privilegiată, Daniel a pledat înaintea lui Cirus pentru cauza poporului lui, a Ierusalimului și a templului. Probabil, rezultatul acestei influențe a făcut ca împăratul să-și modeleze viziunea de a le acorda drepturi și libertăți nemaiîntâlnite până la acea vreme.

Un asemenea drept a fost ca fiecare popor să-și urmeze propria lui religie. Nu doar atât, Darius a încurajat totodată respectul față de temple și, nediscriminatoriu, a contribuit cu fonduri la reabilitarea acestora. Această dinamică social-politică de la curte explică decretul din anul întâi al lui Cirus, cât și semnul-simbol al ferestrelor deschise spre Ierusalim. Cu alte cuvinte, niciunul dintre colegii săi de breaslă care au pus la cale complotul nu și-ar fi imaginat că Daniel ar abandona cauza poporului său. De aici și logica uneltirii de a pune în opoziție loialitatea profetului față de Dumnezeu cu devotamentul față de împărat.

Concomitent cu aceste evenimente, Daniel trăia o altă dramă: impactul profeției celor 70 de săptămâni. Noile schimbări politice au adus în atenție profețiile lui Isaia și Ieremia. Daniel s-a rugat pentru împlinirea acestor profeții, cu atât mai mult cu cât calculele îi indicau că sosise timpul împlinirii lor. Ca un bun exeget și întrucât Ieremia condiționa împlinirea făgăduinței de rugăciune – „(…) dacă Mă veți căuta cu toată inima“ (Ieremia 29:13) –, profetul s-a rugat întocmai (Daniel 9:3-20). Și aceasta, pentru că era preocupat de destinul poporului, al Ierusalimului și al templului. Rezultatul însă a fost copleșitor, depășind așteptările. Profeția nu doar că anticipa reconstrucția Ierusalimului, ci ridica și vălul viitorului, descoperind soarta poporului, a cetății și a templului, când Unsul, Mesia, urma să își facă apariția. Veștile nu erau bune. Dimpotrivă, l-au îndurerat pe Daniel. Unsul urma să fie omorât, poporul – persecutat, iar templul – distrus. La auzul acestor prevestiri sumbre, profetul a avut o reacție extremă: „În vremea aceea, eu, Daniel, trei săptămâni am fost în jale. N-am mâncat deloc bucate alese, nu mi-a intrat în gură nici carne, nici vin și nici nu m-am uns deloc până s-au împlinit cele trei săptămâni“ (Daniel 10:2-3).

Împlinirea tipologiei lui Cirus în Isus

Portretul împăratului Cirus din secțiunea istorică prefigurează profilul Cârmuitorului din secțiunea profetică. Ambele își găsesc împlinirea în Isus. La fel ca Cirus, Isus este „Unsul”, Cel așteptat de veacuri, pus deoparte să aducă eliberarea poporului Israel. În acest scop, Isus a învins atât sistemul politic, cât și cel religios, Babilonul din vremea în care și-a desfășurat activitatea. El este „Păstorul cel bun” (Ioan 10:11,14), „Păstorul cel mare” (1 Petru 5:4, cf. 2:25), care a împlinit voia Tatălui în cele mai mici detalii (Ioan 5:30).

După cum este de așteptat, realitatea depășește cu mult umbra. Dacă Cirus a eliberat poporul evreu dintr-o robie fizică, Isus a venit la ai Săi să aducă vestea eliberării din robia spirituală, a păcatului (Matei 1:21; Apocalipsa 1:5). Teologia eliberării a stat la baza discursului lui Isus încă de la începutul misiunii lui publice. În Nazaret, imediat după botez, Isus a citit din sulul cărții Isaia o profeție care anunța eliberarea în contextul anului de îndurare, jubileul: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea și orbilor, căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsați și să vestesc anul de îndurare al Domnului“ (Luca 4:16-19). Această profeție, Isus a aplicat-o la Sine: „Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-ați auzit” (v. 20). Deși contemporanii lui Isus așteptau o eliberare fizică de sub stăpânirea romană, Isus a obținut victoria împotriva inamicului suprem, Satana (Matei 4:1-11). Împărăția Lui nu era din lumea aceasta. Însă efectele asupra acelora care luau împărăția cu năvală erau incontestabile: deveneau ființe libere, cetățeni legitimi în împărăția veșnică a lui Dumnezeu (Luca 10:20, cf. Efeseni 2:11-22). Și cu noul lor statut, gustau deja viața veșnică și puterile veacului viitor (Ioan 17:3; 5:24).

La fel cum Cirus a manifestat grijă și interes față de destinul Ierusalimului și al templului, tot așa și Isus. Prin acțiuni și cuvinte, El a sprijinit activitățile de la templu (Matei 17:24-27; 21:12-13; Marcu 13:1-2). Ba mai mult, El Și-a descoperit identitatea observând liturgica templului. În mielul de pe altar, a descoperit ca El este Mielul de jertfă care ridică păcatul lumii. În templu, în întreg ansamblul lui, a descoperit că se află în casa Tatălui Său (Luca 2:48-49), întruchipând chiar templului însuși (Ioan 2:19-21). Nu este de mirare că destinul Său și al templului s-au contopit împreună. Moartea lui Isus a adus cu sine desființarea sistemului ceremonial de jertfe și, în cele din urmă, sfârșitul templului.

  1. Daniel Olariu, „Daniel 11:1 – A New Solution to an Old Problem” (paper presented at the Annual Meeting of the SBL, Virtual Meeting, 7 December 2020), 1-10.
  2. Împăratul Cirus al II-lea cel Mare al Persiei (cca 600 î.H.–530 î.H.).
  3. Sugestia oferită a luat în calcul mărturia manuscriselor biblice și informațiile oferite de contextul imediat. Daniel Olariu, “The Case for Daniel 10:1 as an Interpolation” (paper presented at the 18th World Congress of Jewish Studies, Jerusalem, 8–12 August 2022).
  4. Este puțin probabil ca în acest context termenul „prinț” să se refere la „împărați” sau la „prinți moștenitori”. Dacă acesta ar fi înțelesul, rezultă că îngerul interpret, Gabriel, nu ar fi fost capabil să rezolve o chestiune care viza agenți umani. O asemenea explicație ar crea alte probleme de natură teologică și este puțin probabilă.
  5. Această perioadă contrasta cu timpul petrecut în robia babiloniană. Perioada robiei reflecta ciclul anilor sabatici: 10 X 7 (70 ani). Primul care conectează perioada captivității cu ciclicitatea anilor sabatici este autorul cărții Cronici: „Pe cei ce au scăpat de sabie, Nebucadnețar i-a dus prinși la Babilon. Ei i-au fost supuși lui și fiilor lui până la stăpânirea împărăției perșilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, până ce țara și-a ținut Sabatele ei și s-a odihnit tot timpul cât a fost pustiită până la împlinirea celor șaptezeci de ani” (2 Cronici 36:20-21).
  6. Mihail este prezentat ca fiind direct implicat atât la emiterea decretului lui Cirus de eliberare a captivilor de război din robia babiloniană (Dan. 11:1), cât și la finalul istoriei, când va interveni să-Și elibereze poporul asaltat de puteri ostile (Dan. 12:1).
  7. Chiar dacă la prima vedere pare puțin probabil, un împărat păgân poate constitui, totuși, un „tip” al lui Mesia. Dacă Daniel constituie un „tip” al lui Isus în ceea ce privește integritatea de caracter, Cirus este un „tip” prin deciziile administrative. În acest sens, Cirus restaurează ceea ce împărații haldei au distrus și profanat, adică Ierusalimul, templul și vasele acestuia.
  8. Vezi, de asemenea, Matei 7:21; 10:29; 12:50; 18:14; Ioan 6:40.
  9. Cf. Isaia 61:1-2.
    Daniel Olariu, PhD, profesor asociat de Studii Biblice, Școala de Teologie, Andrews University