Ne vindecă Dumnezeu? Am mai spus: dacă îți rupi un picior, te duci la chirurg să ți-l opereze și să ți-l pună în ghips. Dumnezeu nu umblă cu ghips și nici nu face minuni la cerere nejustificate. Ezechia s-a rugat o noapte întreagă ca Domnul să-l scape de moarte și l-a scăpat, adăugându-i cincisprezece ani de viață, în care nu L-a proslăvit pe El, ci pe sine.
Dar vindecarea nu s-a rezumat la rugăciune, oricât de importantă era ea și, bineînțeles, continuă să fie. „Isaia a zis: «Luați o turtă de smochine.» Au luat-o și au pus-o pe umflătură. Și Ezechia s-a vindecat” (2 Împărați 20:1-11; este citat versetul 7).
Nici Isus nu a vindecat întotdeauna la fel. Femeii canaanence i-a zis: „O, femeie, mare este credința ta! Facă-ți-se cum voiești” (Matei 15:28). La fel i-a spus și sutașului, pentru că el zisese: „Zi numai un cuvânt, și robul meu va fi tămăduit” (Matei 8:8). Răspunsul Domnului sus a fost: „«Du-te și facă-ți-se după credința ta.» Și robul lui s-a tămăduit chiar în ceasul acela” (versetul 13).
Sau slujbașului împărătesc: „«Du-te, fiul tău trăiește.» Și omul acela a crezut cuvintele pe care i le spusese Isus și a pornit la drum. Pe când se pogora el, l-au întâmpinat robii lui și i-au adus vestea că fiul lui trăiește. El i-a întrebat de ceasul în care a început să-i fie mai bine. Și ei i-au zis: «Ieri, în ceasul al șaptelea, l-au lăsat frigurile.» Tatăl a cunoscut că tocmai în ceasul acela îi zisese Isus: «Fiul tău trăiește.» Și a crezut el și toată casa lui” (Ioan 4:43-54; sunt citate versetele 50-53).
Dar Isus nu a vindecat întotdeauna doar prin cuvânt și uneori pacientul a avut și el ceva de făcut. De exemplu, orbului din naștere nu i-a zis: „Facă-ți-se după credința ta”, cum le zisese celor doi orbi (vezi Matei 9:27-31) sau orbului Bartimeu (vezi Marcu 10:46-52). Orbului din naștere i-a pus tină pe ochi. Iată cum a explicat acesta vindecarea: „Omul acela, căruia I se zice Isus, a făcut tină, mi-a uns ochii și mi-a zis: «Du-te la scăldătoarea Siloamului și spală-te.» M-am dus, m-am spălat și mi-am căpătat vederea” (Ioan 9:11). Fiți siguri că, dacă nu se spăla, nu-și căpăta vederea. Și nici nu S-a dus Isus să-l spele!
Și pe noi ne poate vindeca Domnul prin rugăciune, printr-un cuvânt. Dar noi nu știm niciodată voia Sa, căile Sale în această privință, de aceea e bine ca, după ce ne-am rugat, să facem ce depinde de noi: să ne spălăm ochii, ca să vedem. Aici intervine și rolul medicului. Eu am fost operat de cataractă la amândoi ochii și acum conduc mașina fără ochelari, pe care-i folosesc numai la citit și nici atunci întotdeauna. Domnul lucrează și indirect, conducând mintea și mâinile medicului și ale persoanelor care-l asistă.
Cunoașteți această zicală românească: „Dumnezeu dă, însă nu îți bagă în sân.” Poate e puțin cam dură, dar conține în ea adevăr. Naaman s-a dus la Elisei ca să se vindece de lepră. Profetul l-a trimis să se scalde de șapte ori în Iordan (vezi 2 Împărați 5:1-19). Generalul s-a înfuriat când i s-a spus ce să facă. El a zis: „Eu credeam că va ieși la mine, se va înfățișa el însuși, va chema numele Domnului, Dumnezeului lui, își va duce mâna pe locul rănii și va vindeca lepra” (versetul 11). Așa credea el și se aștepta ca profetul să facă așa cum credea el. Dar profetul nu a făcut cum credea sirianul, ci așa cum a fost inspirat de sus.
Au intervenit slujitorii, pentru că leprosul era hotărât să plece acasă dezamăgit și supărat foc: „Părinte, dacă prorocul ți-ar fi cerut un lucru greu, nu l-ai fi făcut? Cu atât mai mult trebuie să faci ce ți-a spus: «Scaldă-te, și vei fi curat»” (versetul 13). A făcut așa: „S-a pogorât atunci și s-a scufundat de șapte ori în Iordan, după cuvântul omului lui Dumnezeu, și carnea lui s-a făcut iarăși cum este carnea unui copilaș și s-a curățit” (versetul 14). Dacă nu se scălda, nu se vindeca. El aștepta ceva magic din partea profetului, o învârtitură de mână pe locul rănii și vreo formulă miraculoasă. Dar nu! El avea ceva de făcut și, până la urmă, a făcut. Așa s-a vindecat.
„Omul lui Dumnezeu.” Așa scrie aici, că Naaman a acționat „după cuvântul omului lui Dumnezeu”. Dar nu numai profeții sunt oamenii lui Dumnezeu, ci toți cei care ne fac bine: medici, asistenți medicali și alții.
Auziți ce a scris despre ei un pacient:
„Fără să fac exces de apologie și fără să cunosc alte spitale Covid-19, vreau să vă spun că suntem tratați ca niște boieri. Doamnele doctor se interesează zilnic de progresul nostru. Un grup de infirmiere și asistente (tot mai puține, fiindcă nimeni nu preferă un asemenea serviciu) slujesc zi și noapte, cu multă grijă și dezinteres și cu vorbe frumoase. Cărțile cerești au multe note bune în dreptul lor. Unele din ele au fost deja infectate și recuperate, după care și-au continuat serviciul. Da, este un serviciu plătit, dar este mult mai mult. Nu degeaba, în Apocalipsa, biserica universală a lui Dumnezeu este zugrăvită ca o femeie cerească, și nu ca un mare viteaz pregătit de luptă. Domnul să le binecuvânteze, dragele de ele. Se poartă frumos cu toată lumea, chiar și cu pacienții problematici.”
Îl citez și pe un alt pacient:
„Covid-19 este cea mai parșivă boală pe care am întâlnit-o! Cei care încă nu mă cred să se șteargă singuri din lista mea de prieteni. Nu am nevoie de prieteni cărora să le justific că am trecut pe lângă moarte și să mă chinui să le explic că nu am primit niciun ban de la presă sau de la guvern să spun că m-am îmbolnăvit. E vorba despre afectarea organismului în ansamblu, o să revin vreodată cu detalii incredibile, vulnerabilități pe care le-am avut în urmă cu 30 de ani și fiecare părticică din corp este afectată, inimă, plămâni, creier, iar când zici că ai făcut un mic progres, te pune și mai tare la pat sau se adâncește o altă criză în alt domeniu. Așa că am un pic creierul afectat chiar dacă sunt cu oxigen la nas și mă înțelegeți că voi fi intransigent.”
„Referitor la personalul medical românesc, eu nu știu cine i-a instruit pe oamenii ăștia, dar nu am văzut atâta profesionalism în nicio clinică din străinătate. Impecabili, de la îngrijitoare, infirmiere, brancardieri, asistente, medici; oamenii aceștia merită pensii speciale. Amabili, inclusiv portarii și bodyguarzii care ne preiau plasele cu mâncare și le duc până la lift la etaj. De aici, le primim în cameră. Tratamentele, injecțiile, perfuziile, totul este pus la punct în cele mai mici detalii. Toți, ca niște cosmonauți izolați, cu două perechi de mănuși, cu vizieră, cu combinezoane, reușesc să se coordoneze impecabil. Se poate și în România! Oamenii aceștia sunt prețioși și trebuie recompensați pe măsură!”
„Ideea că, dacă ești credincios, nu te afectează niciun virus” este satanică și toate citatele scoase din context sunt o dovadă clară de lipsă de discernământ spiritual. Făgăduințele lui Dumnezeu sunt cele mai prețioase giuvaieruri din Sfânta Scriptură. Ele trebuie înțelese în marele plan care aparține celui care «cheamă și lucrurile care nu sunt, ca și cum ar fi», el aparține voinței nemijlocite a Creatorului. Noi, muritorii, nu suntem nici profeți, nici străluminători de slavă divină, ci niște beneficiari credincioși ai făgăduințelor, în limitele îngăduite de suveranitatea lui Dumnezeu. Știm atât de puțin despre imunitate, încât suntem cei mai analfabeți cu ștaif din istorie; stilul de viață sănătos este extrem de important în tot ce ține de noi, dar nu mai propagați ideea că, dacă suntem credincioși, nu avem încercări și niciun virus. Isus a spus: «În lume veți avea necazuri.» Prezența Lui, pacea Lui ne păzește inima și, cu voia Lui, și trupul. Pentru mine este suficient. Încetați cu antievanghelia! Că de aceea oamenii nu înțeleg nimic când e vorba să se întâmple ceva tragic, pentru că le-am hrănit inima cu speranțe deșarte!”
Iată ce a scris un pastor din Tennessee, Statele Unite (nu știu dacă este adventist de ziua a șaptea sau nu, dar, în acest context, nu are importanță):
„MĂ ÎNCRED ÎN DUMNEZEU… ȘI ÎMI PUN CENTURA DE SIGURANȚĂ.
MĂ ÎNCRED ÎN DUMNEZEU… ȘI PORT CASCA DE MOTOCICLIST.
MĂ ÎNCRED ÎN DUMNEZEU… ȘI SUNT DESTUI COLACI DE SALVARE ÎN BARCA MEA PENTRU TOȚI CEI DIN EA.
MĂ ÎNCRED ÎN DUMNEZEU… ȘI FOLOSESC MÂNUȘI CÂND IAU DE PE SOBĂ VASE FIERBINȚI.
MĂ ÎNCRED ÎN DUMNEZEU… ȘI ÎMI ÎNCUI CASA NOAPTEA.
MĂ ÎNCRED ÎN DUMNEZEU… ȘI AM DETECTOR DE FUM ÎN CASA MEA.
MĂ ÎNCRED ÎN DUMNEZEU… ȘI IAU MEDICAMENTELE PRESCRISE.
MĂ ÎNCRED ÎN DUMNEZEU… ȘI VOI DA ASCULTARE INDICAȚIILOR CELOR MAI BUNE CA SĂ PARTICIP LA EFORTUL REDUCERII CURBEI PANDEMIEI.
SĂ ACȚIONEZI CU PRUDENȚĂ ȘI ÎNȚELEPCIUNE NU DENOTĂ LIPSĂ DE ÎNCREDERE ÎN DUMNEZEU.”
Tuturor celor ce gândesc și/sau acționează altfel, li se poate spune ce a zis Ieremia către prorocul fals Hanania: „Ascultă, Hanania! Domnul nu te-a trimis, ci tu insufli poporului o încredere mincinoasă” (Ieremia 28:15). Soarta de la urmă a mincinoșilor este în iazul de foc: „Dar cât despre… toți mincinoșii, partea lor este în iazul de foc care arde cu foc și cu pucioasă, adică moartea a doua” (Apocalipsa 21:8). Și în capitolul 22:15: „Afară sunt… și oricine iubește minciuna și trăiește în minciună.”
Dar noi ne lipim de adevăr și numai de adevăr și îi invit pe toți stimații cititori să facă la fel, ca să se spună despre noi: „În gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu” (Apocalipsa 14:5). Acolo să ne întâlnim! Amin!
Ștefan Radu, pastor, doctor în teologie