Biblia este un instrument modelator perfect, a cărui utilizare cere un maestru perfect.
Prin reducționism înțelegem: „Modalitatea de explicare sau interpretare a unor fenomene, structuri sau valori complexe ale realității sau ale cunoașterii, prin reducerea lor la concepte, structuri, legi sau configurații mai simple” (DEX), ceea ce este util și benefic. Dar același DEX explică faptul că reducționism înseamnă și „simplificare exagerată”, ceea ce este păgubos.
Biblia, ca întreg, este o revelație complexă și completă, menită să transmită cunoștințele necesare pentru ca omul să primească toată informația necesară obținerii vieții veșnice, dar în același timp este un instrument educativ, formativ unic al omului, datorită Legii morale și principiilor morale expuse direct sau trecute prin experiența umană. Apostolul Pavel prezintă magistral acest rol al Sfintelor Scripturi: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună” (2 Timotei 3:16,17).
Desigur, nu prin sine îndeplinește Biblia aceste obiective benefice. Ea trebuie privită ca un instrument modelator perfect, a cărui utilizare benefică cere un Maestru perfect. O vioară Stradivarius nu va impresiona pe nimeni atunci când va cânta cu ea un diletant. În schimb, când este în mâna unui violonist de marcă, abia atunci își prezintă calitățile inegalabile. Pentru a o asculta se umplu săli de concerte până la refuz, se umplu stadioane cu un număr impresionant de ascultători, ale căror aplauze furtunoase dau glas emoțiilor și aprecierii unanime trezite de sunetele ei. Dar de fapt cine sau ce este aplaudat? Vioara, artistul sau compozitorul? Sunetele aparțin exclusiv viorii. Dar cel care a determinat vioara să cânte este artistul. Însă și artistul a redat exact notele și toate indicațiile cerute de partitura compozitorului. Observăm că reușita se datorează unui șir de „subordonări” absolute.
Vioara se supune în totul artistului, iar violonistul respectă în totul cerințele partiturii. Dar chiar și compozitorul trebuie să se subordoneze legilor prestabilite ale compoziției (legile armoniei etc.), legilor muzicii. Observăm că, în final, ajungem tot la Dumnezeu, creatorul muzicii, creatorul omului compozitor, creatorul omului inventator de instrumente, creatorul instrumentistului și, în final, al omului-receptor. Dar, din păcate, de multe ori mulțumirile nu ajung până la El, ci se opresc la nivelurile inferioare.
Îmi amintesc de un caz ilustrativ. Un prieten proiectant lucra în cadrul Biroului de proiectare de la Porțile de Fier. Era în anii comunismului. Calitățile sale profesionale îl făceau să fie indispensabil și să i se „tolereze” faptul că nu lucra sâmbăta din motive de convingeri religioase. Desigur, recupera orele respective în celelalte zile ale săptămânii. Era adventist. Biroului de proiectări i s-a cerut o lucrare foarte dificilă și urgentă: proiectarea cofrajului necesar pentru tunelurile apei prin peretele de beton al barajului spre turbine. S-au dat două repere principale: la intrare un dreptunghi de 14 m/9 m, iar la turbine, un cerc cu diametrul de 9 m. S-au mai dat și câteva repere intermediare. Eroarea permisă la betonul turnat era de câțiva milimetri, deoarece crearea unor cavități ar fi creat turbioane de apă care, la acea presiune enormă a apei, ar fi acționat ca niște sfredele asupra peretelui de beton și l-ar fi măcinat. Șeful de birou a dat toată lucrarea prietenului adventist, lucrarea fiind atât de importantă și de urgentă și fiind urmărită direct nu numai de ministerul de resort, ci chiar și de către președintele de atunci al țării, Nicolae Ceaușescu. Fără să mai intru în detalii mă voi referi doar la final: lucrarea a reușit în mod exemplar, fiind unanim apreciată chiar și de specialiștii ruși care colaborau la construirea hidrocentralei. S-au dat premii începând cu persoanele din minister, șefului de șantier, șefului biroului de proiectări. Doar fratele nostru nu a primit nicio recompensă. Am fost prezent când șeful său i-a spus următoarele cuvinte: „Doar ți-am dat două săptămâni pentru a realiza această lucrare!” Aceasta a fost tot. Dar prietenul meu mi-a spus: „Nu știi cât timp m-am rugat lui Dumnezeu în spatele șevaletului”, și i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru această reușită.
Să revenim la obiectivul principal al prezentului articol: pericolul reducționismului. Am citit cărți, am ascultat predici și conferințe biblice și am descoperit că, în decursul argumentărilor, care se străduiau să fie corecte din punct de vedere biblic, se străduiau să fie logice în construirea argumentării, poți cădea în capcana reducționismului, a simplificării excesive: reducând toată învățătura Bibliei la câteva concepte.
De exemplu, renumitul apologet american Ravi Zacharias, față de care am o deosebită apreciere, a spus într-una din conferințele sale: „Cele 613 legi ale Vechiului Testament au fost reduse de profetul Mica la trei concepte, pentru ca apoi Domnul Isus să le reducă la cele două porunci mari: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău… și a doua: să iubești pe aproapele tău.”
Un alt vorbitor susținea că problema esențială a vieții de credință constă în renunțarea la sine și minimaliza în mod direct importanța doctrinei. Alt predicator reducea toate virtuțile lui Dumnezeu doar la bunătate.
Dacă metoda reducționismului ar fi corectă, atunci reducționiștii ar trebui să ajungă la aceeași concluzie. Dar rezultatele sunt diferite. De ce?
Desigur, rezumatele, simplificările, evidențierea dominantelor, a elementelor esențiale ale Scripturii constituie o modalitate didactică utilă, cu condiția să nu considere restul ca fiind inutil. Este ca și cum am rezuma o compoziție muzicală la tema compoziției. E adevărat că, în general, marile compoziții au la bază o temă alcătuită dintr-un număr mic de sunete, care revine mereu în diferite forme și nuanțe. Dar nu putem spune: dacă cunoști tema, cunoști totul. Sau, mergând mai departe cu reducționismul aplicat în domeniul muzicii, am putea să rezumăm toate compozițiile muzicale doar la cele 7 note muzicale. Dar a spune apoi că nu este nevoie să cunoști decât cele 7 note muzicale pentru a cunoaște toată muzica este o absurditate. Dar este adevărat că fără a cunoaște cele 7 note muzicale nu poți cunoaște muzică.
Aplicat limbii, același procedeu reducționist înseamnă a spune că, datorită faptului că dicționarul limbii române este alcătuit din litere, este suficient să cunoști alfabetul format din 31 de litere și 26 de caractere și, ca atare, nu mai ai nevoie de dicționar.
Un bun prieten, cercetător științific în biologie, mi-a spus că un timp s-a considerat că este suficient să separi vitamina A din morcov pentru a o administra celor care au carențe în această privință. Curând s-a descoperit cât de păguboasă și periculoasă este această formă de „reducționism”. Persoanele testate au contractat cancer pentru că lipsea restul din compoziția morcovului.
Este adevărat că întregul disc luminos al soarelui se poate reflecta în mare, sau într-un lac sau chiar și într-un bob de rouă. Dar niciodată bobul de rouă reflectând soarele nu va însemna că soarele de pe cer este de prisos.
Acest reducționism, care este atât de absurd în alte domenii, este promovat în domeniul religios. Câți nu reduc Cuvântul lui Dumnezeu doar la Noul Testament! Alții reduc toate cerințele morale ale lui Dumnezeu doar la cele două porunci, referindu-se la cuvintele Mântuitorului. De aceea, Biblia conține o recomandare, care este în același timp și un principiu al corectitudinii, de la care nu se poate face rabat: „Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului”(2 Timotei 2:15).
Dar să privim cum sună instrumentul Scripturii de pe buzele Maestrului, ale Celui care este Cuvântul întrupat.
Este adevărat că și Domnul Isus a folosit metoda simplificării, dar fără a minimaliza importanța întregului. El a spus că „în aceste două porunci se cuprinde totul”. Ele sunt coperțile. Dar ce rost au coperțile fără să conțină nimic. Sau, dacă ne referim la o altă formă de simplificare a Mântuitorului: Matei 23:23, e adevărat că aici El evidențiază ca fiind cele mai importante: dreptatea, mila și credincioșia. Dar mai apoi a spus: „Pe acestea să le faceți și nici pe celelalte să nu le lăsați nefăcute.” Isus i-a mustrat pe ucenici cu privire la credința lor – Luca 24:25. Domnul Isus a făcut sublinieri, evidențieri, accentuări, dar întotdeauna respectând întregul.
Aceste evidențieri ale esențialului privesc de fapt întregul dintr-un anumit punct de vedere. De pildă, din punct de vedere al cerințelor morale, învățătura Bibliei poate fi reprezentată prin cele două porunci. Din punct de vedere al educației, putem reduce totul la smerenie și blândețe, condițiile fundamentale pentru ca cineva să se lase învățat. Din punct de vedere al responsabilității majore a omului, totul se reduce la cele trei dominante:
– Față de tine însuți: dreptate
– Față de semeni: milă
– Față de Dumnezeu: credincioșie
Este identic cu ceea ce profetul Mica definea ca fiind binele:
– Tu să faci dreptate (exigența față de propria persoană)
– Să iubești mila (față de semen)
– Să umbli smerit cu Dumnezeul tău (dinamica vieții de credință).
În privința experimentării îndreptățirii prin credință, renunțarea la sine, moartea eului, este de o importanță capitală, dar nu este totul. De aceea revenim la primul verset citat în acest articol, care subliniază importanța întregului: „Toată Scriptura…”
Aceste simplificări nu sunt decât niște porți spre arterele principale, care înlesnesc înțelegerea, intrarea și orientarea în marele și minunatul întreg al Bibliei (ca și în cazul unui oraș mare).
Inspirația atribuie Bibliei însușirea structurilor organice prin faptul că definește Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind „viu și lucrător” (Evrei 4:12), iar diaconul Ștefan vorbește în aceiași termeni despre Moise: „A primit cuvinte vii, ca să ni le dea nouă” (Faptele 7:38). În structurile vii, fiecare componentă își are rolul său, importanța sa, tot așa este și cu Biblia. Acest tot unitar al complexității Cuvântului lui Dumnezeu, Domnul Isus îl redă astfel: „Cuvântul Tău este adevărul” (Ioan 17:17).
Emilian Niculescu, pastor pensionar