Miercuri.
Modelul nostru de stil de viață
Bătrânul apostol Ioan scria: „Deci ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim și vouă, ca și voi să aveți părtășie cu noi. Și părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos” (1 Ioan 1:3). Și a mai adăugat: „Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus” (1 Ioan 2:6). Apostolul îi înfățișează pe creștini ca fiind cei care trăiesc în Hristos, sau cei care sunt uniți cu Hristos. Viața creștină constă în umblarea zilnică alături de Domnul.
Pentru a locui în Isus, credincioșii sunt chemați să trăiască așa cum a trăit Isus. Ioan a definit procesul locuirii în Hristos ca fiind părtășia cu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt și cu ceilalți credincioși. Viețuirea creștină se bazează pe o realitate a sacrificiului lui Isus. Creștinismul este demonstrat de felul de viețuire înaintea lui Dumnezeu și a altora.
Viața lui Isus a fost caracterizată de puterea transformatoare. Noi putem avea acces la ea ascultând ceea ce El a spus („ce am auzit”) și aplicând ceea ce El a făcut („ce am văzut cu ochii noștri”) – cu alte cuvinte, suntem modelați de discursul și de acțiunile Sale. El este demonstrația absolută a modului în care creștinul ar trebui să trăiască.
Isus a căutat să transforme oamenii
Isus a venit ca să transforme radical viețile celor care Îl ascultau și Îl vedeau. El i-a chemat pe oameni la ucenicie.
Ucenicia nu înseamnă doar memorarea învățăturilor Sale, ci și permisiunea ca această putere a învățăturilor Sale să genereze o viață nouă (vezi Ioan 3:1-8). Isus, sursa universală a puterii lui Dumnezeu, a făcut ucenici învingând lucrarea Diavolului în inima oamenilor. Apoi, i-a chemat pe aceștia să-L urmeze pe El.
Un om de știință, prin natura îndeletnicirii lui, era nevoit să meargă prin junglă. Deoarece acolo nu erau nici drumuri, nici poteci, a avut nevoie să ia cu el un ghid local. După ce au parcurs o bucată de drum, omul i-a spus ghidului său:
– Nu văd nicio cărare, nicăieri. Cum de știi că mergem în direcția cea bună?
– Eu sunt calea, a răspuns ghidul. Tu doar urmează-mă!
Mulțumim lui Dumnezeu că urmăm pe Cineva care cunoaște calea! Isus privește la omenirea dezorientată și pierdută și zice: „Eu sunt Calea, urmează-Mă! (vezi Ioan 14:6). Dacă Îl urmăm, atunci vom trăi „cum a trăit Isus” (1 Ioan 2:6).
Cuvintele lui Isus
Se subînțelege că Isus a stabilit un standard a ceea ce înseamnă să fii creștin. Cuvântul Său a fost auzit pe străzile orașelor, în curțile templului, lângă mare, în timpul călătoriilor Lui, descoperind valorile și principiile Împărăției lui Dumnezeu. Prin El, vocea lui Dumnezeu a fost auzită pe planeta căzută, instruind oamenii și dând un nou înțeles învățăturilor pe care poporul Israel le aflase din Vechiul Testament.
Predica de pe Munte este reprezentarea a ceea ce trebuie să fie viața celor care Îl urmează pe Isus și doresc să arate identitatea lor creștină înaintea lumii.
În această predică, Isus condamnă uciderea, în mod particular cea care este înfăptuită prin cuvinte de mânie (Matei 5:21,22). El afirmă importanța trăirii în pace unii cu alții (v. 23, 24). El afirmă că adulterul nu este doar actul în sine, ci și procesul mintal prin care pofta este cultivată. Ispita poftei în era noastră, cea a internetului, ar fi fost o provocare inimaginabilă pentru cei care au trăit în timpul Lui (v. 27-30). Isus a reiterat căsătoria și a reamintit ascultătorilor Săi că divorțul are complicațiile lui (v. 31, 32).
El a vorbit despre dreptate, despre faptul că mărinimia este preferabilă răzbunării (v. 38-40) și că dragostea – inclusiv cea față de vrăjmași – este unul dintre semnele spiritualității veritabile și cea mai clară reflectare a caracterului lui Dumnezeu.
Isus a spus că mai degrabă trebuie să avem grijă de cei care se află în nevoie decât să ne hrănim propriul egoism (Matei 6:1-4). El le-a reamintit ucenicilor Săi că adevărata comoară este cea păstrată în ceruri (v.19-24) și calitatea vieții spirituale nu depinde de bunurile materiale. Dacă noi Îl căutăm pe Domnul și Împărăția Sa, cele mai profunde nevoi spirituale, emoționale și materiale ne vor fi împlinite (Matei 6:25-34).
În era depresiei și a anxietății ar trebui să primim dragostea lui Dumnezeu pentru noi și să credem că El Se poate îngriji de cele mai profunde nevoi ale noastre. Când suntem ispitiți să-i judecăm pe alții pentru imperfecțiunile lor, Isus ne cere să ne oprim și să recunoaștem că datoria noastră principală este aceea de a trata mai întâi propriile noastre imperfecțiuni (Matei 7:1-5).
Învățăturile lui Isus sunt menite să dea sens vieții noastre, să ne aducă bucurie și să ne înzestreze cu capacitatea de a servi altora. Dragostea este în centrul valorilor Împărăției lui Dumnezeu. Dragostea pentru El nu este doar una dintre porunci; este liantul care păstrează tot edificiul spiritual unit. Dragostea pentru Dumnezeu formează baza pentru conformarea cu legea (cf. 1 Corinteni 13). Dragostea unul pentru altul o arătăm nu doar celor care ne sunt pe plac, dar și celor care ne sunt vrăjmași.
Din nefericire, noi adesea găsim că este dificil să îi iubim pe alții; chiar bisericile pot deveni uneori locuri ale conflictului și ale tensiunii, producând daune unității și identității hristocentrice. Apostolul Ioan trebuie să fi fost conștient de aceasta, pentru că el a scris: „Căci vestirea pe care ați auzit-o de la început este aceasta: să ne iubim unii pe alții” (1 Ioan 3:11).
Acțiunile lui Isus
Conform Bibliei, caracterul și identitatea sunt manifestate prin acțiuni. Identitatea lui Isus nu a fost ascunsă și inaccesibilă pentru alții. El a devenit om tocmai pentru a manifesta, prin acțiunile Sale, identitatea Sa divină.
Când a fost închis, Ioan Botezătorul a trimis mesageri să-L întrebe pe Isus dacă El era adevăratul Mesia. Isus S-a descoperit ucenicilor lui Ioan nu numai prin ceea ce ei auziseră despre El, ci mai ales prin ceea ce ei L-au văzut făcând (Matei 11:1-6).
Caracterul se descoperă prin acțiunile unei persoane. Isus a mâncat cu vameșii și păcătoșii, dându-și astfel pe față compasiunea divină (Matei 9:11-13). El a trăit o viață de supunere totală față de voia Tatălui (Ioan 5:19) și a întărit această relație având comuniune cu Tatăl prin rugăciune și cunoașterea Scripturilor. El a sfințit Sabatul (Luca 4:16); El a iubit pe vrăjmași și S-a rugat pentru ei (Matei 26:51-53; Luca 23:34). El a învins pe cel rău când a fost ispitit (Matei 4:1-6) și l-a învins prin eliberarea celor care erau oprimați de demoni și a celor care erau bolnavi (Marcu 1:32-34).
Atunci când oamenii au văzut că Isus face minuni, incluzând vindecarea a doi orbi, ei au înțeles că El și-a pus puterea Sa fără egal în slujba altora (Ioan 9:33). Fiecare dintre faptele lui Hristos reflecta identitatea Sa și astfel a fost ilustrat modul de viețuire al celor care Îl vor urma și care vor constitui biserica Sa. Întreaga Sa viață a fost o manifestare a iubirii infinite a lui Dumnezeu pentru toate creaturile Sale. Crucificarea Sa pentru a ridica păcatul nostru este demonstrația plenară a iubirii lui Dumnezeu pentru umanitate (Ioan 3:14-16; 1 Ioan 4:7-10).
„Sunt creștin”
Isus a venit să ne descopere cine era El, prin cuvinte și acțiuni. Dar oamenii L-au recunoscut ca Fiu al lui Dumnezeu în special prin purtarea și conduita Sa.
În timp ce vizitam o țară în care musulmani și creștini trăiau împreună, am luat un taxi către o întâlnire. În timpul călătoriei, l-am întrebat pe șofer despre viața lui religioasă. El a răspuns cu un zâmbet larg: „Eu sunt musulman.” I-am povestit despre unii dintre prietenii mei musulmani și am menționat cât de devotați îi sunt ei lui Allah.
El m-a întrebat despre religia mea și i-am răspuns ca sunt adventist de ziua a șaptea. Atunci el a râs cu bucurie și aproape că a strigat: „Sunt mulți adventiști în satul meu, iar ei sunt mai buni musulmani decât sunt eu. Ei merg la moscheea lor de câteva ori pe săptămână și petrec sâmbetele în închinare și făcând fapte bune. Ei sunt oameni pioși care se roagă mai mult decât de trei ori pe zi. Ei nu mănâncă porc și nu beau băuturi alcoolice!”
Oamenii ne cunosc mai întâi după modul în care trăim (după acțiunile noastre), apoi după modul în care vorbim. Religia lui Hristos nu înseamnă doar un set intelectual de afirmații sau un sistem teologic, ci trăirea adevărului care ia în stăpânire întreaga persoană. Este un adevăr care transformă radical modul în care noi gândim, vorbim și acționăm.
Ellen White a scris: „Hristos este modelul nostru, exemplul perfect și sfânt care ne-a fost dat ca să Îl urmăm. Nu putem egala vreodată modelul, dar Îl putem imita și ne putem asemăna Lui conform cu abilitățile noastre.”1
Acest tip de religie văzută de alții prin acțiunile noastre le deschide acestora ușa ca să audă și să afle adevărul și înseamnă a umbla în această lume cum a umblat Hristos.
Întrebări pentru reflecție
1. De ce Biblia Îl prezintă pe Hristos ca exemplu al nostru?
2. De ce trebuie să ne armonizăm viața noastră cu a lui Isus? Pentru a fi perfecți? Să fim acceptați de Dumnezeu? Să-i putem sluji pe alții? Sau o combinare a tuturor variantelor de mai sus?
3. Ce crezi: este potrivit ca în anumite circumstanțe să ascundem identitatea noastră adventistă?
1 Ellen G. White, în Advent Review and Sabbath Herald, 5 feb. 1895.
Angel Manuel Rodriguez, director al Institutului de Cercetare Biblică
al Conferinței Generale din 2001 până în 2011.