S-a născut în 1941, la 27 aprilie, în comuna Mitreni, sat Clătești, județul Călărași, fiind al șaselea copil al lui Marin și Stanca, o familie modestă, care a îndurat vitregiile vremii respective, inclusiv vitregia celui de-al Doilea Război Mondial. A trecut prin sărăcie și nevoi în copilărie, împreună cu părinții, cele două surori și cei trei frați. În 1966 s-a căsătorit cu Ioana Maioru, cea care avea să-i dăruiască doi copii, pe Marian, în 1969, și George, 1971.
În 1975, după o experiență deosebită cu Dumnezeu, se hotărăște să încheie legământ cu Domnul prin botez în Biserica Adventistă din Oltenița. Această decizie avea să-i aducă multe greutăți. Mai întâi avea să fie dat afară de la Fabrica de conserve Valea Roșie, pe motiv că nu mergea la schimburi când acestea cădeau în Sabat, apoi o reacție de izolare și îndepărtare din partea celor apropiați, părinți, frați de corp și cele două surori. După ce a fost dat afară de la fabrică și-a găsit de lucru în construcții, pe șantier, la Oltenița.
Ca să poată fi acceptat cu Sabatul liber, i s-au pus două condiții: prima a fost aceea ca, în schimbul Sabatelor libere, să meargă în zilele de duminică pe șantier și să păzească șantierul, iar a doua condiție a fost ca din cei 1.800 lei pe lună, cât avea salariu, 600 de lei îi lua șeful de echipă. Cu toate aceste atacuri ale vrăjmașului, nu a cedat, nu a renunțat la credință, chiar dacă a fost persecutat în fiecare loc, între rudele lui, la locul de muncă, în localitate, de către secretarul de partid. Nu numai că nu a cedat, dar a înțeles că trebuie ca și ceilalți să-L cunoască pe Domnul.
Așa se face că, deși știa că e urmărit, mergea și vorbea despre Dumnezeu în diferite case. Nu de puține ori era sancționat de miliția acelor vremuri. Într-o ocazie, pe când era în comuna Curcani, la opt kilometri de domiciliu, unde a fost chemat ca să discute din Biblie, a fost abordat și bătut de milițianul comunei pe motiv că făcea prozelitism. Nu s-a speriat nici de această întâmplare și nici de altele care au urmat, continuând să le vorbească oamenilor despre Dumnezeu.
Purta Biblia după el mereu, fie că era la lucru, fie că mergea cu treburi. Îi plăcea să vorbească despre Dumnezeu și a făcut lucrul acesta, cu toată inima, până și-a încheiat alergarea. A avut parte de o mare bucurie când tatăl său a ales să se împace cu Dumnezeu, încheind legământ în apa botezului în biserica de la Oltenița, în 1992. Bucuria avea să-i fie umbrită de decesul tatălui său, la aproximativ doi ani după încheierea legământului, în 1994. Cu toate acestea a continuat să le vorbească semenilor despre Dumnezeu. Modest, gata oricând să lase de la el pentru pace, pentru bună înțelegere, nu-i plăcea să se răzbune și nici să țină supărare.
În 2007, când avea 66 ani, a făcut un infarct miocardic din care doar Dumnezeu l-a mai scăpat. După ce i s-au aplicat cinci stenturi, și-a continuat, cu har divin, viața, alături de soția sa și de cei doi copii. Deși medicii îi garantau, în 2007, nu mai mult de cinci ani de viață, anii au trecut și, în noaptea de 13 spre 14 februarie 2022, la aproape cincisprezece ani de la infarct, face din nou un infarct, infarct mezenteric. Deși a fost dus urgent la Spitalul din Oltenița, nu s-a intervenit în termenul limită de 4-6 ore, în care mai putea fi salvat, fiind dus abia după alte 13 ore la Spitalul Bagdasar, București, când era mult prea târziu, iar pe 16 februarie 2022 își încheie alergarea în Spitalul Bagdasar din București, cu nădejdea în revenirea Domnului Hristos, a învierii și a revederii, speranță pe care o vestea adesea în alergarea vieții și celor cărora le vorbea despre Dumnezeu.
Deși ne va lipsi mult, suntem mângâiați de credința lui, de încrederea și speranța lui, că Domnul îi va da viață și mântuire prin Isus.
A consemnat Marian Ciupagu, fiul, pastor în Conferința Oltenia, district Costești.