E cunoscut faptul că atât romanii, cât și grecii erau foarte interesați de concursurile atletice, nu doar pentru bunăstarea lor fizică sau palmares, ci și pentru onoarea orașelor sau țărilor lor. Apostolul combină tema competițiilor sportive cu cea a cetățeniei, pentru a descrie modul în care un creștin ar trebui să se comporte în lupta cu greutățile vieții sociale și de credință. Asemenea atleților în timpul concursului, destinatarii epistolei se simțeau obosiți, biruiți de griji și păcat, gata să renunțe la luptă. Pe atunci, alergătorii foloseau în timpul antrenamentelor greutăți, la care renunțau în timpul cursei. Imaginea celui care face totul pentru a câștiga cursa este descrisă prin cuvinte precum: stăruință, suferință, împotrivire, răbdare, tenacitate, rezistență. La fel, creștinul are nevoie să găsească resurse pentru a merge mai departe.
Pavel menționează trei modalități prin care credinciosul poate fi motivat să continue când situația este dificilă, în ciuda circumstanțelor imposibile și a consecințelor necunoscute care derivă în mod natural din alegerea de a avea încredere necondiționată în Dumnezeu.
Uită-te la câştigători! (Evrei 12:1a)
În capitolul anterior sunt prezentați eroii credinței: Abel, Enoh, Noe, Avraam, Isaac, Iacov, Moise, Sara, Daniel…, adică „norul mare de martori” din prima parte a versetului întâi. Apostolul nu sugerează că aceștia ne urmăresc din ceruri, asemenea spectatorilor de pe un stadion, în timp ce noi participăm la cursă.
Cuvântul „martor”nu înseamnă spectator, ci acesta provine din termenul grecesc martyr, sau martos, și a avut inițial sensul de mărturie a faptelor și suferințelor celor persecutați, care astfel s-au numit martiri. Deci ei nu sunt martori la ceea ce facem, ci mai degrabă ne mărturisesc, prin viața lor, ce a făcut Dumnezeu pentru ei (Evrei 11:2,4-5,39).
Una dintre cele mai bune soluții de a te motiva și încuraja este să privești viețile oamenilor credinței și să asculți mărturia lor. „Căci toate lucrurile scrise mai înainte au fost scrise pentru învățătura noastră, pentru ca, prin răbdarea și prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde”(Romani 15:4).
Uită-te la tine! (Evrei 12:1b)
Sportivii obișnuiau să poarte greutăți de antrenament pentru a-i ajuta să se pregătească de concurs, însă niciun atlet nu alerga în competiție purtând greutățile. Asemenea lor, creștinul trebuie să renunțe la orice greutate suplimentară pentru a putea performa în alergarea spre Împărăția lui Dumnezeu.
Care ar fi aceste greutăți? Tot ceea ce ne împiedică să creștem în relația cu Dumnezeu. Ar putea fi chiar lucruri bune, dar care subminează credința noastră în călătoria prin lumea aceasta.
Un câștigător nu alege între bine și rău. Un câștigător nu alege niciodată răul mai mic, ci de fiecare dată alege ceea ce este cel mai bun pentru viața lui de credință. Jertfa adusă este una fără cusur.
De asemenea, ar trebui să scăpăm de „păcatul care ne înfășoară așa de lesne”. Deși nu numește un păcat specific, Pavel se referă cu siguranță la păcatul necredinței, cel care l-a ținut pe Israel departe de Țara Făgăduinței și care ne împiedică și pe noi să intrăm, din punct de vedere spiritual, în moștenirea făgăduită (Evrei 12:28-29). Așadar, renunță la balastul care te trage în jos, spre lume, la lucrurile care te împiedică să fii prieten cu Dumnezeu!
Uită-te la Isus! (v. 2-4)
Privirea aceasta este un act de credință în Cel care poate schimba totul în viața noastră. Când evreii muribunzi s-au uitat la șarpele înălțat, au fost vindecați ca o ilustrare a mântuirii prin credința în Isus Hristos (Numeri 21:4-9; Ioan 3:14-16).
Asemenea Lui, suntem îndemnați să ne „punem încrederea în Dumnezeu” (Evrei 2:13)! Întreaga viață a Domnului nostru este o frumoasă simfonie a credinței depline în puterea Tatălui (Ioan 14:7). El a îndurat mult mai mult decât oricare dintre eroii credinței menționați în Evrei 11, ceea ce face din El exemplul suprem pentru orice credincios.
A îndurat crucea! Aceasta a presupus rușinea, batjocura, suferința, chiar despărțirea temporară de Tatăl. Cu toate acestea, în ciuda circumstanțelor imposibile, El a dus până la capăt lucrarea încredințată (Ioan 17:4). A găsit de fiecare dată resurse pentru a merge mai departe, deoarece a privit mereu prin ochii credinței „rodul muncii sufletului Său”(Isaia 53:11)și „bucuria care i-a fost pusă înainte” (Evrei 12:2).
Păstrează-ți speranța!
Am încheiat un an greu, cu multe incertitudini și provocări, și urmează un altul poate la fel sau mai dificil. Trăim în timpul sfârșitului și zilele vor fi din ce în ce mai rele. Avem o singură speranță! Dumnezeu a avut grijă să nu ne lipsească resursele pentru a putea merge mai departe. Să rămânem în credința Domnului nostru și să privim prin ochii Lui la bucuria pe care Dumnezeu ne-a așezat-o înainte!
Aurel Neațu, președinte, Uniunea de Conferințe a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România