Mersul la biserică în sezonul rece aduce cu sine o preocupare în plus pentru departamentul diaconie: păstrarea hainelor groase, neadecvate închinării în sala încălzită. Dacă s-ar fi putut inventa o metodă prin care să fie lăsate la garderobă și supărările, cuvintele grele, lacrimile sau cicatricele, pentru a intra în prezența lui Dumnezeu despovărați, cu siguranță că la ieșire nimeni nu ar mai încerca recuperarea lor, căutând căi de evacuare alternative. Însă aceste accesorii nedorite sunt purtate încontinuu, uneori la vedere, alteori cu vădite eforturi de a le ascunde. Familia rămâne locul în care marea luptă dintre bine și rău lasă urme adânci în sufletele noastre, martori fiind ochii triști ai copiilor, conștienți de pericolele ce le amenință siguranța, suspinele uneori neauzite ale mamelor sau privirea detașată și goală a taților. Astăzi, parcă mai mult ca oricând, aceste simptome sunt ascunse de ochii celorlalți, căutând albirea hainelor în familie.
Sursa cicatricelor
Aceste însemne ciudate vorbesc despre răni care au trecut prin procesul de vindecare, dar recuperarea nu poate fi realizată fără consecințe. Cauza primordială care afectează relațiile interumane și, implicit, familiile noastre rămâne păcatul, sub orice formă ar fi el exprimat: gesturi de neiubire, cuvinte tăioase, reproșuri umilitoare, ridicări violente de ton sau de mâini, depărtarea sufletească. „Orice păcat produce ruina celor care îl comit. Dumnezeu poate să ierte și va ierta pe păcătosul care se pocăiește, însă, deși iertat, sufletul este tulburat; puterea unei minți înnobilate, caracteristică minții neîntinate, este distrusă. De-a lungul timpului, sufletul va purta cicatrici.”1
Rănile copiilor
Dacă rănile sufletești ale copiilor sau nepoților noștri ar putea fi auzite, pentru orice părinte responsabil, acestea ar duce la o schimbare radicală. Mesajele nerostite ale copiilor noștri sunt descifrate cel mai adesea în timp, când aceștia își găsesc puterea de a verbaliza o durere a copilăriei. Pentru generația Alpha (cei născuți după 2010), efectele unor conflicte în cadrul familiei sunt cu atât mai mari cu cât interacțiunea cu părinții scade în defavoarea interacțiunii cu dispozitivele tehnologice. Studiile realizate pe aceștia indică faptul că petrec aproximativ șapte ore pe zi în compania televizorului, a tabletelor sau a telefoanelor2, iar capacitatea lor de a face față conflictelor și de a dezvolta personalități armonioase scade în mod alarmant. Copilăria lor este atât de diferită de copilăria părinților lor, încât cu mari eforturi își mai pot înțelege părinții copiii. În astfel de situații, stilul de comunicare sau de disciplinare poate răni. „Cuvintele aspre măresc iritabilitatea și rănesc inimile copiilor, iar în unele cazuri rănile sunt dificil de vindecat.”3 Pentru că, în cele mai multe cazuri, rănirea copiilor este inevitabilă, un părinte responsabil ar trebui să cunoască toate cicatricile copilului său și să își exprime compasiunea pentru acesta. Ideea că timpul le va rezolva pe toate poate ajuta, dar nu trebuie să devină o cale de a evita confruntarea cu durerea copiilor noștri.
Rănile părinților
Cu cât o persoană, sursă a unei răni, ne este mai apropiată, cu atât durerea este percepută mai intens. Între soți, conflictele pot îmbrăca forme diferite, dar efectele sunt întotdeauna aceleași: nefericire, distanțare, regrete și mâhnire, iar sursa rămâne același egoism ce caută pervertirea dragostei necondiționate. Mai nou, mentalitatea este modelată de societatea în care trăim. „Am dreptate!”, „Am dreptul să fiu fericit!”, „Merit ceva mai bun!”, „Mai am alternative!” sau „E mai ușor să schimbi decât să repari…” sunt doar câteva din ideile ce au schimbat disponibilitatea de a face orice este necesar pentru armonia și bunăstarea familiei.
Este posibil ca prima rană să fi fost neintenționată între cei doi soți, iar a doua să vină ca replică la prima și tot așa, ca în desfășurarea unui război între două popoare. Ceea ce scapă însă din vedere cei doi soți este efectul pe viață al anumitor răni: chiar dacă rana se închide și conflictul este depășit, amintirea rămâne săpată adânc în ființa celuilalt. Sunt cuvinte pe care am vrea să le luăm înapoi sau gesturi pe care am vrea să avem din nou șansa de a nu le fi făcut niciodată.
Și chiar dacă ne poate cuprinde disperarea, observând că în aceste timpuri familiile sunt sub asediu mai mult ca oricând, la o privire mai atentă descoperim multe cicatrici în familiile biblice. Întrebați-l pe Samuel despre rănile neascultării copiilor, sau pe Lea cum este ca soțul tău să iubească pe altcineva. Stați de vorbă cu David despre cum se simte când persoana iubită este sarcastică, sau întrebați-l pe Iov cât de tare doare să-ți îngropi copiii, iar soția să nu se mai încreadă în Dumnezeu. Lăsați-l pe Iacov să vă explice cum te simți când socrul te înșală, sau pe văduva din Sarepta cum este să-ți pierzi persoana iubită și apoi să nu mai ai nimic, ajungând chiar muritor de foame. Toate acestea ne arată că, deși paleta rănilor s-a diversificat, aceeași minte stă în spatele crizelor din familii, începând chiar de la Adam și Eva, și se bucură de fiecare cădere a unuia dintre noi. „Trăirea vieții de familie reprezintă un mare test al caracterului.”4
1. În spatele fiecărei cicatrici se află un inamic comun al familiei noastre. Cel care m-a rănit rămâne inamicul de veacuri al copiilor lui Dumnezeu: Satana. Durerea a fost mare pentru că mijlocul prin care a reușit să mă rănească poartă chipul cuiva drag. Nu țineți supărare pe părinți, soți sau soții, ei au fost doar pioni în această mare luptă;
2. Cicatricile nu sunt semne ale înfrângerii decât dacă rămânem singuri. Altfel, ele sunt dovada unei lupte pe care o câștigăm împreună. Dacă din această luptă și Hristos a rămas cu semne, cu cât mai mult noi și familiile noastre vom purta semnele luptei cu inamicul care și-a propus să ne separe și să ne învingă;
3. Cicatricile pot vorbi despre cât de adânci au fost rănile, dar totodată arată cât de mare a fost dragostea care a închis rana respectivă. Acestea nu dispar ca prin minune, amintirile rămân, dar locul durerii a fost luat de dragoste.
4. Nu este relevant ce văd sau cred ceilalți despre cicatricele noastre, ci important este ce știe Dumnezeu despre lupta în care au fost făcute. A face eforturi mari să ascundem și să prezentăm o realitate altfel decât este, pe termen lung, nu ajută pe nimeni.
Uitându-ne în jur, observăm ușor cum Satana a declarat război pe față familiei, așa cum a fost ea lăsată de Dumnezeu. Dacă nu poate aduce în familiile noastre combinații nemaiînchipuite, măcar să crească divorțul! Dacă nu ne poate despărți, măcar să ne facă să ne rănim unii pe alții, transformând colțul de rai în teatru de război. Va ieși familia victorioasă? Răspunsul nu este relevant în statistici, ci în familia voastră, oricâte cicatrici ați fi nevoiți să purtați!
1 https://m.egwwritings.org/ro/book/821.11640#11640 – PFE195.1
2 https://www.aap.org/en-us/advocacy-and-policy/aap-health-initiatives/pages/media-and-children.aspx
3 https://m.egwwritings.org/ro/book/2039.2448
4 https://m.egwwritings.org/ro/book/14060.5397001#5397001
Felix Mușat, pastor, Departamentul Viața de Familie, Conferința Muntenia