Comentariu la Romani 11:15-24

Comentariu la ROMANI 11:15-24 Atât din punct de vedere teologic, cât și din punct de vedere omiletic, atunci când ne referim la Israel ne referim la des­cendenții lui Avraam pe linie genealogică, adică la Isaac, Iacov și cei doisprezece fii ai săi, care au format cele douăsprezece seminții ale poporului. Așadar, Dumnezeu îl alege pe […]

APROAPE ACASĂ

APROAPE ACASĂ Așteptându-L pe Isus Cât de relevant este mesajul celei de-a doua veniri a Domnului Isus pentru tine? Ce te-ar putea determina să uiți iminența revenirii lui Isus? Dacă vei crede și vei aștepta cu speranță revenirea până în ultimul moment, așteaptă-te să fii batjocorit și ridiculizat. „Înainte de toate, să știți că în […]

DINCOLO DE A DOUA VENIRE

DINCOLO DE A DOUA VENIRE Trăind pentru totdeauna cu Isus în cerurile noi și pe noul pământ În Biblie, moștenirea celor mântuiți este numită „o patrie” (Evrei 11:14-16). Acolo, Păstorul ceresc Își conduce turma la izvoare de apă vie. Pomul vieții își dă roadele în fiecare lună, iar frunzele pomului sunt pentru vindecarea neamurilor. Acolo […]

PREGĂTIRE PRACTICĂ pentru timpul de criză

PREGĂTIRE PRACTICĂ pentru timpul de criză „Când se va da odată decretul?” a fost întrebarea unui credincios adventist care s-a retras pentru a trăi într-o zonă nelocuită, în Munții Apuseni. Întrebarea i-a fost adresată unui pastor care vizita zona la vreo doi ani după pandemia COVID-19. A urmat un dialog în care, din intervențiile celui […]

Noaptea strâmtorării – Reziliență și naștere „de sus”

NOAPTEA STRÂMTORĂRII Reziliență și naștere „de sus” Predicatorul Martyn Lloyd-Jones a fost întrebat: „Cum arată o persoană care L-a întâlnit cu adevărat pe Dumnezeu?” Făcând aluzie la Geneza 32:31, el a răspuns: „El șchiopătează.” Găsesc acest lucru ca fiind uimitor. Referința biblică ne spune că Iacov a șchio­pătat. Cred că a șchiopătat tot restul vieții […]

Judecata de cercetare și închiderea harului

JUDECATA DE CERCETARE și închiderea harului Damnatio Memoriae, expresie în limba latină ce înseamnă „condamnarea memoriei”, era o formă de oprobriu public decretată de Senatul roman împotriva trădătorilor sau tiranilor, de obicei post-mortem. Această pedeapsă capitală de natură politică implica ștergerea sistematică a numelui persoanei din inscripții, distrugerea statuilor și anularea legilor sale. Scopul era […]

Ultima chemare la mântuire

ULTIMA CHEMARE LA MÂNTUIRE și falsificarea ei „După aceea am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; și pământul s-a luminat de slava lui.” – Apocalipsa 18:1 Cu ani în urmă părăseam ograda părintească, după binecuvântate zile de vacanță cu bucurii de multe feluri, și ne îndreptam spre mai puțin […]

Conflictul cu privire la Sabat

CONFLICTUL cu privire la Sabat Mântuitorul consideră ascultarea de poruncile Lui un barometru care măsoară intensitatea dragostei noastre față de El: „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele” (Ioan 14:15). Ar fi putut să ne transmită aceeași idee într-o formă negativă: „Dacă nu Mă iubiți, nu vă căzniți să păziți poruncile Mele pentru că nu […]

Evanghelia pentru lumea contemporană

EVANGHELIA pentru lumea contemporană Trăim într-o lume a contrastelor. Tehnologia micșo­rează dis­tan­țele, dar inimile noastre sunt tot mai departe unele de altele. Informația circulă cu o viteză inimaginabilă, dar adevărul este tot mai relativizat, în consecință, tot mai greu de deslușit. Viața noastră este marcată de agitație, confuzie spirituală și căutări neîncetate. Soluțiile omenești sunt […]

Sfințirea personală și desăvârșirea bisericii

Sfințirea personală și DESĂVÂRȘIREA BISERICII în așteptarea revenirii „Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt.” – 1 Petru 1:16 Vă invit să reflectăm asupra unei teme esen­țiale pentru viața noastră creștină: sfințirea personală și desăvârșirea bisericii în aștep­tarea revenirii Domnului Isus Hristos. Aceas­ta nu este doar o idee frumoasă, ci o chemare practică și reală care […]