În ultima vreme am întâlnit destul de mulți tineri, băieți și fete, care au temeri cu privire la căsătorie, din cauza numărului mare de familii tinere disfuncționale, din care nu puține sfârșesc prin divorț. Acesta este motivul pentru care am început să studiez fenomenul, începând cu felul în care se forma și (supra)viețuia o familie ieri (de pe vremea patriarhilor și până în urmă cu 50 de ani) și azi (în ultimii 50 de ani).
Din vremurile biblice şi până la vremea bunicilor noştri
Familia și societatea erau structurate și funcționau după un model unic, acceptat de toți. Excepțiile erau puține și erau sancționate drastic de familie și de societate. Prioritate maximă aveau interesele de grup (familie, trib, biserică, sat, cetate, popor). Interesele personale erau în plan secund. Într-o casă erau 3-4 generații simultan și împărțeau împreună: munca, grijile gospodăriei, bucuriile, creșterea copiilor și necazurile. Totul funcționa după niște șabloane comportamentale obligatorii.
Responsabilitățile capitale, mari și mărunte erau repartizate după capacitate, de la cei mai bătrâni la cei mai tineri. În familie erau niște modele incontestabile, impuse prin competență și autoritate: tata, mama, bunicii, unchii, mătușile, întâiul născut dintre frați. În societate erau alte modele, la fel de incontestabile și impuse prin competență și autoritate: preotul satului, dascălul, doctorul, moașa, jandarmul etc.
Mostră de căsătorie tradițională biblică: Geneza 24:1-67
Totul începe cu Dumnezeu, care-l instruiește pe Avraam cu privire la procedură. Pentru că era prea bătrân să se ocupe personal, îl instruiește și-l deleagă sub jurământ pe Eleazar. Acesta se asigură de călăuzirea providenței divine și abia apoi pornește să găsească mireasa – Rebeca, rânduită de Dumnezeu pentru Isaac. Toate personajele implicate au procedat corect, de aceea acest capitol este un model principial de procedură în vederea căsătoriei în orice epocă istorică, inclusiv azi.
O familie formată providențial, care totuși nu a fost ferită de tensiuni și crize. Situația culminantă a fost întârzierea de 20 de ani până la nașterea copiilor, într-o societate în care făcea ravagii mentalitatea că familia lipsită de copii era blestemată de Dumnezeu. Această criză reușește să-i distanțeze emoțional și relațional pe cei doi, Isaac și Rebeca. Astfel că, la nașterea celor doi băieți, Esau și Iacov, ei deja erau două echipe și divizarea merge mai departe, Isaac preferându-l pe Esau (prin poveștile lui de vânătoare, tatăl își corectează frustrările din adolescența anostă, iar Rebeca îl ia sub tutelă pe Iacov, care umple golul „singurătății în doi”, cea mai usturătoare singurătate…)
În vremurile de azi (postcreştinism)
Familia și societatea sunt structurate și funcționează după modele multiple, relative, facultative. Excepții nu există, iar familia și societatea nu mai sancționează, totul este acceptat. Prioritate maximă au interesele individului, adică o formă de egoism exacerbat. Interesele de grup (familie, trib, biserică, sat, cetate, popor) sunt secundare, neglijate.
Într-o casă locuiește o singură generație și în multe situații, o familie monoparentală (o femeie singură sau un bărbat singur, care se chinuie cu: munca, grijile gospodăriei, puținele bucurii, creșterea copiilor și necazurile. Totul funcționează fără niște șabloane comportamentale obligatorii.
Responsabilitățile capitale, mari și mărunte sunt suportate de cei care și le asumă (sunt destule persoane care nu-și asumă nicio formă de responsabilitate). În familie nu există niște modele incontestabile, impuse prin competență și autoritate. De fapt, coabitarea fără căsătorie este preferată. Nici în societate nu sunt modele incontestabile, impuse prin competență și autoritate, eventual niște excepții sporadice.
Familia și societatea, în opinia multor psihologi și sociologi, seamănă cu „o shaorma mare, cu de toate”…
Etapele minime pentru formarea unui cuplu
1. Maturitate şi responsabilitate
Căsătoria nu este pentru copii și nici pentru adolescenți, ci este pentru cei suficient de mari, care au un minimum de informații și de resurse pentru asumarea responsabilității și a reușitei acestui proiect.
Maturitatea implică: fizicul (anatomo-fiziologic), psihicul (echilibru și capacitatea de a sta pe propriile picioare), spiritualul (o relație autentică cu Dumnezeu). Atracția fizică este de regulă începutul relației, pe baza efectului feromonilor (hormonii atracției sexuale), dar obligatoriu trebuie să urmeze caracterul, exteriorizat prin comportamentul persoanei, ca bază a maturității și responsabilității.
Atenție! Pe baza stilului de atașament, care se stabilește în primii trei ani de viață, pe baza interacțiunii cu persoanele mature din preajmă, se poate prevedea tipul de persoană care va fi viitorul partener. Spre exemplu: o fată care crește lângă un tată absent relațional, rece sau dur, dictator, care o depersonalizează, va alege un tânăr care seamănă la comportament cu tatăl ei, deși logica-i spune că nu e bine, dar răul cunoscut este preferat binelui necunoscut.
2. Compatibilitate în cât mai multe domenii
Chiar dacă cei doi provin din aceeași biserică, au copilărit pe aceeași stradă, ei vin din două medii diferite, din două familii cu modele comportamentale diferite. Bărbații și femeile au creierul structurat și funcționează diferit, de aceea cei doi trebuie să fie compatibili din multe puncte de vedere: inteligență, înțelepciune, educație, profesie, nivel spiritual, hărnicie etc.
Pentru aceasta, cei doi trebuie să formeze „harta informațională” a partenerului, să adune informații, date, detalii cât mai multe despre partener, care sunt relevante și care-l fac special pentru el/ea, dar care pentru ceilalți sunt ceva banal. Atenție! Această hartă trebuie mereu actualizată și după căsătorie, „în faza de mugure” și nu doar după 8 sau 15 de ani de căsnicie, când mugurele a ajuns „copac” și când destul de multe familii se destramă.
3. Aprobarea divină pentru căsătorie, ca răspuns la rugăciune
Sunt trei domenii cruciale în viață: alegerea profesiei, a religiei și a partenerului, în care luarea lui Dumnezeu ca partener este esențială, deoarece El ne cunoaște punctele tari și pe cele slabe, ne cunoaște trecutul, strămoșii, genele, dar și viitorul cu oportunitățile sale. El trebuie să aibă primul și ultimul „cuvânt” și o face dacă-I dăm ocazia. Căutarea aprobării divine la vârsta aceasta trebuie să fie deja experimentată în alte domenii. Eleazar (Geneza 24:12-21) ne oferă un model de procedură, bazat nu pe hazard, ci pe caracterul persoanei.
4. Dragoste totală
Aceasta este dragostea de origine divină, care nu se poate confunda cu senzualitatea ieftină. Nu este: „Te iubesc pentru că…” sau „te iubesc ca să …”, ci „te iubesc!” Dragostea aceasta înseamnă și exprimarea voluntară și spontană a admirației și a respectului față de partener. Dragostea înseamnă și o comunicare asertivă, bazată pe dezvăluirea de sine (gânduri, simțăminte, idealuri, planuri…). Femeia obține informații despre partener și de la el, prin dialog verbal. Bărbatul obține informațiile care-l interesează despre parteneră, prin vizualizare. Partenerii care se iubesc se susțin reciproc în proiectele comune și în cele individuale, pe termen scurt, mediu și lung.
5. Rezistență până la capăt
Trăim într-o epocă în care angajamentele în general, iar cele din căsătorie în mod special, sunt neglijate și chiar uitate odată cu trecerea timpului. Așa cum se renovează apartamentul, se schimbă mobilierul, unii continuă și prin schimbarea partenerului, pentru a scăpa de monotonie, dar asta nu garantează de la sine și fericirea. Un capitol important îl reprezintă gestionarea conflictelor, care apar oricum, dar… să nu se termine oricum! De multe ori trebuie aplicat un compromis situațional, care demonstrează un grad apreciabil de maturitate. Conflictele generează o activare fiziologică, ce de obicei se stinge mai repede la femei și mai lent la bărbați (deși există și excepții). După finalizarea conflictului, energia acumulată trebuie consumată repede și bine, prin sport, plimbare, activitate fizică, somn etc. În funcție de comportamentul în timpul conflictului, cuplurile se împart în trei categorii:
– Cuplul volatil: sunt cei care „explodează” instant, spun tot ce au de spus, de regulă pe un ton ridicat. Totul seamănă cu o ploaie rapidă de vară, cu „tunete și fulgere”, care începe în forță, dar se termină repede și totul revine la normal.
– Cuplul validant: sunt partenerii care „prepară un sandviș conflictual” format din afirmații și ton pozitive, continuă cu evidențierea aspectelor negative, care sunt reproșate, apoi se finalizează cu afirmații și ton pozitive, normalizate.
– Cuplul evitant: sunt cei care, în ciuda inconvenientelor, a supărărilor, evită conflictul deschis, nu reproșează nimic partenerului, ci fiecare se angajează în sinea sa ca pe viitor să nu-i mai ofere partenerului ocazia ca să-l supere.
Un alt aspect important în relațiile de cuplu este tipul de acceptare. În general, la serviciu suntem acceptați cenzurat (atitudinile, gesturile, cuvintele, reacțiile sunt verificate înainte de a fi crezute), prietenii ne acceptă mixt (cenzurat și necenzurat), iar partenerul în mod normal ne acceptă necenzurat (are încredere maximă, dacă nu ne-am compromis-o), dar trebuie să fim atenți să nu-l „strivim” emoțional prin reacțiile și comportamentele noastre.
Concluzie
Vremurile s-au schimbat, s-au complicat, dar principiile biblice sunt valabile și eficiente, dacă sunt aplicate. Cei care vor pot fi împliniți, fericiți și binecuvântați cu căsnicii funcționale, devenind astfel modele demne de urmat.
Beniamin Zeiler, pastor, Departamentul Viața de Familie, Conferința Banat