Debora este un arhetip al femeii curajoase și providențiale într-o lume dominată de bărbați. Debora nu este doar o figură biblică istorică, ci un model universal de curaj, înțelepciune și leadership feminin. Ea reprezintă femeia de care lumea și Dumnezeu au nevoie, mai ales în contexte dificile, unde vocea și acțiunea ei fac diferența.

În urmă cu aproximativ 3.200 de ani, Debora demonstrează că o femeie poate purta în geantă „toiagul de mareșal” – simbol al autorității și responsabilității – și totodată să fie un catalizator al schimbării, atunci când își pune viața și talentele în slujba lui Dumnezeu. Într-o lume în care femeile sunt puse într-un „con de umbră”, Debora rămâne modelul femeii curajoase. O femeie care a știut să-și dezvolte și polul masculin al autorității, bărbăției și curajului, fără să-și piardă trăsăturile matern-feminine ale grijii, rafinamentului, înțelepciunii și compasiunii.

„Atunci, Domnul a chemat-o pe Debora, care era ca o mamă iubitoare pentru Israel. Timp de douăzeci de ani, israeliții au gemut sub jugul asupritorilor, apoi s-au întors de la idolatria lor și, cu umilință și pocăință, au strigat către Domnul, cerând eliberarea. Strigătul lor nu a fost zadarnic. În Israel se afla o femeie renumită pentru evlavia ei și, prin ea, Domnul a ales să-l elibereze pe poporul Său. Numele ei era Debora. Ea era cunoscută ca profet și, în absența magistraților obișnuiți, oamenii mergeau la ea pentru a primi sfat și pentru a li se face dreptate.” (Ellen White, Fiice ale lui Dumnezeu, pp. 36.5; 37.2)

Ca un simbol al tuturor femeilor credincioase, Debora trăiește și lucrează ca un înger de corvoadă sau ca o albină. În limba ebraică, Debora înseamnă „albină”. Pe pereții mormintelor din Valea Regilor sunt zugrăvite foarte multe albine printre corăbii, faraoni și șerpi. În Egiptul antic, albina era simbolul regalității și al puterii. Se credea că albinele erau născute din lacrimile zeilor. I se potrivește Deborei acest nume și simbol, nu?

Scriptura îl menționează pe soțul ei, Lapidot, al cărui nume înseamnă „torțe” sau „flăcări”. Deși nu ni se dau detalii despre rolul lui, faptul că Debora este figura centrală într-o cultură patriarhală este remarcabil. Soțul ei trece în plan secund în descrierea Deborei, fiindu-i acordată întâietatea acesteia din urmă: „Pe vremea aceea, judecător în Israel era Debora, prorociţa, nevasta lui Lapidot” (Judecătorii 4:4). O „albină” susținută într-o societate eminamente patriarhală de „lumina” soțului ei. Nici astăzi nu este puțin lucru ca soțul să accepte să stea în „umbră”. A fi vioara a doua nu știrbește cu nimic din bărbăția cuiva sau din prestigiul simfoniei familiale.

O altă imagine folosită de Scriptură în dreptul Deborei este „mamă în Israel”: „Căpeteniile erau fără putere în Israel, fără putere, până când m-am sculat eu, Debora, până când m-am ridicat eu ca o mamă în Israel” (Judecătorii 5:7). Aceasta este cheia înțelegerii autorității ei. Debora nu conduce prin forță, ci prin grijă maternă. Nu domină, ci unește. Debora nu caută această funcție înaltă, dar când situația o cere, își asumă responsabilitatea. Ea este femeia care muncește în tăcere pentru binele poporului, dar care, la momentul potrivit, are
curajul să vorbească și să acționeze ca un lider autentic. Reginele sunt „preferate” regilor în anumite momente ale regalității, pentru că unesc, mediază și aduc coeziune mai mult decât aceștia, datorită feminității și spiritului matern care le caracterizează. Reginele Victoria și Elisabeta au unit dinastiile regale britanice în jurul valorilor familiei.

În ajunul luptei cu canaaniții, Domnul îi transmite Deborei că prima demnitate îi va fi oferită liderului armatei, Barac. Ezitarea acestuia, transformată în insistențe ca Debora să-l însoțească pe câmpul de luptă, evocă istoria relativ mai recentă a Ioanei d’Arc și a Ecaterinei Teodoroiu. Momentul face recurs și la chemarea la slujire a lui Ellen White. Istoriografia adventistă consemnează acest moment prin refuzul a doi bărbați convocați de Domnul la oficiul profetic: Hazen Foss și William Foy. Într-o lume dominată de bărbați, cei doi refuză chemarea profetică, ceea ce a făcut posibilă chemarea „celui mai slab dintre cei slabi” sau, în cuvintele inspirate ale lui Pavel:
„Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de rușine pe cele înțelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii,
ca să facă de rușine pe cele tari” (1 Corinteni 1:27).

Victoria Deborei este a Domnului pentru că „stelele” luptau împotriva lui Sisera: „Din ceruri se luptau, de pe cărările lor, stelele se luptau împotriva lui Sisera” (Judecătorii 5:20).

„Stelele” sunt o metaforă pentru îngerii Domnului, care au fost prezenți în viața femeilor dedicate: Debora, Estera, Maria, Maria-Magdalena, celelalte Marii, Tabita, Rut etc. Destinatarul celei mai frumoase și bune vestiri adresată vreodată unui muritor este Fecioara Maria: „Îngerul a intrat la ea şi a zis: „Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!” (Luca 1:28).

La final trecem în revistă în această salbă de femei binecuvântate și numele: Harriet Tubman, Corrie ten Boom, Margaret Thatcher (Doamna de Fier), Marie Curie, Eleanor Roosevelt etc. Lista rămâne deschisă. Istoria nu duce lipsă de crize și nici de Debore care sunt gata să-și asume responsabilitatea!