Este
ELLEN WHITE
SECOLUL XXI ?
relevantă pentru
Biserica Luterană există pentru că a existat o persoană numită Martin Luther, Biserica Metodistă, pentru că a existat un om numit John Wesley, dar Biserica Adventistă? La originea Bisericii Adventiste avem trei persoane pe care le considerăm fondatori: Joseph Bates, James White și Ellen White, cea mai influentă dintre cei trei. Biserica Adventistă recunoaște că ea a fost mesagerul lui Dumnezeu, prin care darul profetic a fost oferit. Întrebarea este dacă mai sunt relevante scrierile ei și ce ne poate spune cineva care a trăit cea mai mare parte a vieții in secolul al XIX-lea? Iată câteva răspunsuri posibile și teme care continuă să fie de mare interes pentru cititorul credincios al Bibliei.
Tema conflictului cosmic
Cadrul teologic al conflictului cosmic este tema care domină scrierile ei, ne oferă o perspectivă biblică și ne ajută să găsim sens în această lume debusolată, dar și pentru viața personală. Ellen White a avut aproximativ 2.000 de viziuni, dar cea mai importantă, comprehensivă și cea care a pus stăpânire pe gândirea și scrierile ei este cea din 13 martie 1858 de la Lovett’s Grove, Ohio. Este viziunea conflictului cosmic dintre Dumnezeu și Satana, dintre lumină și întuneric, dintre bine și rău. Datorită acestei viziuni avem setul de cărți Marea Luptă: Patriarhi și profeți, Profeți și regi, Viața lui Isus, Faptele apostolilor și Tragedia veacurilor. Aceste cărți încă sunt căutate, sunt citite atât în Biserică, dar și în afara ei. Ele luminează întreaga Biblie și o fac mai ușor de înțeles, mai frumoasă și mai atractivă pentru cei care doresc s-o cunoască. Prezintă principiile Bibliei și le aplică la viața de zi cu zi, ne ajută să găsim răspuns la cele mai grele întrebări ale existenței. Cartea Patriarhi și profeți începe cu următoarea propoziție: „Dumnezeu este iubire”, iar Tragedia veacurilor se încheie cu următoarea frază: „Marea luptă s-a sfârșit. Păcatul și păcătosul nu mai există. Universul întreg este curat. De la atomul cel mai mic până la lumile cele mai mari, toate lucrurile, însuflețite și neînsuflețite, în frumusețea lor neumbrită și cu bucurie desăvârșită, declară că Dumnezeu este iubire.” Acest conflict aduce lumină asupra caracterului lui Dumnezeu pentru că singurele arme folosite de El în această confruntare sunt iubirea, neprihănirea și dreptatea.
Entuziasm și discernământ pentru a doua venire a lui Hristos
Toată viața, Ellen White a crezut că Isus va veni în timpul vieții ei, iar acest entuziasm este evident în modul în care vorbește despre acest eveniment. Spre sfârșitul vieții a avut o scurtă viziune prin care a înțeles că totuși va trece la odihnă înainte de revenirea lui Isus. Cartea care interpretează istoria creștinismului și prezintă un scenariu cu privire la evenimentele premergătoare revenirii lui Isus este Tragedia veacurilor. Sunt voci care exprimă îndoială, poate chiar scepticism, cu privire la acest scenariu și fac trimitere la imaginile pe care autoarea le folosește pentru a descrie evenimentele finale. Este greșit să judecăm trecutul prin perspectiva prezentului. Ellen White îmbracă scenariul în contextul, limbajul și imaginile de acum 150 de ani. Dacă ar scrie astăzi, limbajul și imaginile ar fi diferite, dar mesajul ar fi același. Principiile ce stau în spatele acestei descrieri nu se schimbă, iar acest lucru este important. Noi să avem în vedere tabloul complet și să nu ne pierdem în detalii fără importanță. Afirmațiile pe care Ellen White le face cu privire la protagoniștii conflictului final din lumea religioasă și politică sunt astăzi cu mult mai evidente și credibile decât în trecut. Dacă nu am avea acest scenariu bazat pe profeția biblică, precum și toate scrierile lui Ellen White, oare cum ar arăta Biserica Adventistă? Întrebarea corectă este: „Oare ar mai fi existat?” Putem vedea cum în decursul timpului ea a corectat înțelegerea greșită a evenimentelor, precum și pozițiile extremiste. În anul 1892, președintele Conferinței Generale, Olsen Ole Andres, scria în revista oficială a Bisericii: „Trăim vremuri solemne.” Era anul în care a fost decretată legea duminicală la nivelul unor state din America de Nord, iar N.T. John, o persoană foarte capabilă, a fost însărcinat să apere drepturile adventiștilor în fața Congresului American. El este cel care, împreună cu Ellet Waggoner, a prezentat tema îndreptățirii prin credință la sesiunea Conferinței Generale din 1888 în Minneapolis. N.T. John avea și unele slăbiciuni, dorința de etalare și idei extremiste ce nu se încadrau în învățătura sănătoasă a Bibliei, motiv pentru care deseori a fost avertizat de Ellen White. El a fost principalul vorbitor la sesiunea Conferinței Generale din 1893. A prezentat 24 de predici pe baza întreitei solii îngerești din Apocalipsa 14:6-12, accentuând faptul că marea strigare a început, iar decretul duminical la nivel național urmează a fi adoptat foarte curând. Ar fi dorit să prezinte o mărturie din partea unei fete tinere, Ana Rice, dar președintele Olsen n-a fost de acord. În ultimul sabat din anul 1893, cu ocazia Săptămânii de rugăciune, N.T. John era la Battle Creek, iar în cadrul predicii a prezentat o mărturie care venea din partea Anei Rice, precizând că Biserica se bucura de prezența a două voci profetice. Prezentarea a avut un mare efect asupra celor prezenți. Sute de persoane au venit în față pentru a-și preda viața lui Hristos, alții și-au adus bunurile de valoare, au vândut proprietăți pentru a dona pentru misiune. William Prescott nu avea o situație materială prea bună, dar a oferit suma de 5.000 de dolari, toate economiile sale, pentru lucrarea lui Dumnezeu. Niciodată n-a cunoscut biserica din Battle Creek un asemenea spirit de sacrificiu. Cine era Ana Rice? Era o tânără cu origini și pregătire modeste, care a cerut familiei Rice s-o adopte dacă vor să fie mântuiți, pentru că așa i-a descoperit Dumnezeu. Iar cel care a promovat-o a fost N.T. John. Ellen White era în Australia în această perioadă și i-a trimis o scrisoare lui N.T John prin care l-a mustrat din nou pentru că alerga după senzații, spunându-i că Ana Rice nu era un mesager trimis de Dumnezeu. Mesajul lui Ellen White a fost foarte clar: „Mergeți la Biblie”, și nu veți mai face astfel de greșeli. A fost o lecție foarte amară pentru N.T. John și pentru cei care l-au urmat. Ana Rice, de asemenea, a recunoscut că nu primise niciun mesaj de la Dumnezeu și a devenit o creștină devotată. Pentru Ellen White, credincioșia față de Biblie este crucială în abordarea temei cu privire la sfârșit și revenirea lui Isus. Doar cu ajutorul Bibliei putem discerne între ceea ce este adevărat și ceea ce este contrafăcut (GC 593).
Aplicarea principiilor biblice
Ellen White era în Australia, iar la recomandarea ei, în anul 1894, s-a cumpărat un teren cu o suprafață de 600 hectare, aproape de Cooranbong, New South Wales, unde urma să fie construit Colegiul Avondale. Pentru a încuraja liderii Bisericii din Australia, în ciuda unor afirmații că terenul nu este bun pentru agricultură, ea însăși a cumpărat un teren unde urma să fie construită o casă și cultivată o livadă pentru ea și colaboratorii ei. La sfârșitul anului 1895 s-a mutat în casa respectivă, care a fost numită „Sunnyside”. Australia tocmai parcurgea o perioadă de criză economică și financiară, iar Ellen White împreună cu studenții și toți cei implicați în construcția clădirilor au acceptat să locuiască în corturi. Economiile se terminau, au făcut și împrumuturi, iar în această situație a apelat la biserica din Battle Creek pentru a fi ajutați financiar. Răspunsul a fost unul negativ, biserica din Battle Creek susținând că nu are resurse pentru a-i ajuta pe cei din Australia. Desigur, nu au vorbit despre adevăratul motiv care se afla în spatele acestui refuz. Comunitatea din Battle Creek era angrenată în ceea ce am putea numi „febra bicicletelor”. Nu cu mult timp în urmă fusese inventată bicicleta cu lanț, iar acum putea fi achiziționată la un preț destul de mare, 300 de dolari (astăzi aproximativ 20.000 de dolari), ceea ce însemna salariul pe o perioadă de câteva luni. Bicicleta nu era pe vremea aceea folosită pentru transport, era destul de periculoasă pentru că nu avea frână și era mai degrabă un mijloc de etalare. Nu de puține ori s-a auzit că Ellen White este împotriva bicicletelor, ceea ce pare aberant pentru zilele noastre, dar nu se ține cont de contextul în care ea le-a vorbit celor din Battle Creek despre acest aspect. În mărturia respectivă, adresată bisericii din Battle Creek, Ellen White citează Isaia cap. 58 și aplică mesajul respectiv la situația în care se afla această biserică. Le vorbește despre responsabilitatea pe care o aveau înaintea lui Dumnezeu pentru modul în care administrau resursele primite, precum și nevoile stringente ale misiunii din Australia. Desigur, astăzi, Ellen White nu ar mai scrie despre biciclete, ci despre lucruri actuale. Cred că este timpul să ne întrebăm cum aplicăm noi astăzi aceste principii biblice și cum răspundem nevoilor din jurul nostru.
Implicarea în aspecte contemporane
Pionierii mișcării adventiste care respectau Sabatul au fost confruntați cu diferite aspecte ale societății de atunci, iar unul dintre cele mai sensibile era sclavagismul, care producea mult rău. Deși poziția aboliționistă nu era una populară în acea vreme, a fost adoptată de ei și erau implicați în demersurile ce se făceau pentru desființarea sclaviei. Ellen White chiar a recomandat ca adventiștii să nu se supună unei legi nedrepte care cerea ca sclavii fugari să fie returnați stăpânilor lor. Ellen White a fost foarte vocală și cu privire la efectele negative ale alcoolului în societate, în familie și pe plan personal. În timpul petrecut în Australia, Ellen White a cunoscut-o pe doamna Press, președinta Mișcării pentru temperanță a femeilor, care a invitat-o în mai multe ocazii să vorbească la întâlnirile lor. Ellen White n-a pierdut ocazia s-o invite pe doamna Press la întâlnirile de evanghelizare în corturi. Prin intermediul ei a cunoscut-o pe Sarepta Henry, cea care era președinta Uniunii Femeilor Creștine pentru Temperanță (WCTU) din Statele Unite ale Americii. Doamna Henry era cunoscută în toată America pentru elocvența și talentul ei oratoric. Din cauza unor probleme de sănătate, aceasta ajunge la Sanatoriul din Battle Creek, unde intră în contact cu filozofia unui stil de viață adventist și cu doctrina adventistă. În scurt timp devine membră a Bisericii Adventiste și îi scrie lui Ellen White despre noua sa alegere și o întreabă dacă mai este cazul să rămână în poziția de președintă a WCTU. Răspunsul a fost unul pozitiv: „Acolo unde ești poți lucra pentru cauza lui Dumnezeu.” Sarepta Henry și-a pus la dispoziția lui Dumnezeu toate talentele, organizând pentru prima dată în Biserică „Misiunea femeii”. Lumea s-a schimbat, nevoile sunt diferite, implicarea poate fi diferită, dar principiul rămâne același – să fim prezenți acolo unde putem face bine semenilor.
Principii pentru îmbunătățirea calității vieții
Francisc D. Nichol povestește în cartea De ce cred în Ellen White despre o întâlnire pe care a avut-o cu un lider al Bisericii Adventiste Creștine, cea mai importantă facțiune a mișcării millerite.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, Biserica Adventistă Creștină avea în jur de 30.000 de membri și a rămas aproximativ la același număr, fără să mai crească. În dialogul pe care l-a avut cu această persoană care cunoștea amploarea mondială a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea a spus următoarele: „Liderii bisericii voastre au fost mai înțelepți decât ai noștri. Ei au văzut nevoia dezvoltării publicațiilor, și au dezvoltat această ramură, au văzut nevoia medicală, și s-au implicat în acest domeniu, a educației și a misiunii, și au investit în aceste ramuri. De aceea ați devenit puternici și ați crescut atât de mult.”
Răspunsul lui Nichol a fost: „Nu, fratele meu, eu nu cred că ceea ce declari este adevărul. Liderii noștri nu au fost mai înțelepți și nici vizionari. Istoria ne spune că au fost oameni obișnuiți cu mari limitări în credință și viziune. Dar noi am avut o femeie în mijlocul nostru. Ea a spus ce trebuie făcut într-un domeniu sau altul. Ea a fost specifică, consecventă și insistentă. Noi i-am acceptat sfatul și direcția, fiindcă noi am crezut că viziunea o are de la Dumnezeu.” Fratele Nichol spune că a urmat o tăcere; ei fuseseră critici cu privire la darul profetic manifestat prin Ellen White, dar acum erau obligați să recunoască adevărul.
Unde ar fi Biserica fără acest dar profetic manifestat prin Ellen White? Scrierile ei cu privire la sănătate sunt unice, deși nu este singura voce care promova reforma sănătății în perioada respectivă. Ceea ce este extraordinar, fără precedent, mesajul sănătății a devenit parte a doctrinei Bisericii, a stilului de viață, iar acest lucru este recunoscut pe plan mondial. Sistemul de educație este cel mai extins în cadrul denominațiunilor neoprotestante. Este timpul să mulțumim Bunului Dumnezeu pentru acest dar, să prețuim această zestre spirituală și să promovăm scrierile lui Ellen White, pentru că și Biserica, dar și lumea au nevoie de ele, chiar și în acest secol al XXI -lea.