Fără a contesta avantajele vieții la țară¹ și, în acest caz, ale locuirii la munte, se ridică unele întrebări justificate: Cum pot să știu că a sosit momentul să fac acest pas? Cum pot să nu cad în extreme? Cum pot să nu „o iau înaintea îngerului Domnului”, dar nici să fiu indiferent? Într-adevăr, decizia de a vinde proprietățile, decizia de relocare a întregii existențe, de multe ori cuplată cu demersul de a face provizii, de a fi independent energetic etc., sunt decizii cu un enorm impact asupra vieții personale, a familiei, în special a copiilor, asupra bisericii și a influenței pe care o am în locul unde am trăit până acum. Deci abordarea acestui subiect ar trebui să fie făcută cu multă temere de Dumnezeu, pe genunchi, și nu înălțat în sinea mea față de cei „adormiți” din biserică, să fie o abordare susținută de informații temeinice din Biblie, și nu cu informații din clipuri de pe rețele de socializare. Într-un cuvânt: cu multă maturitate.²

Este adevărat că ideea de a te pregăti, de a scăpa și chiar de a fugi este un element nelipsit din evenimentele ce prevestesc judecata divină și sfârșitul (vezi: Matei 24:15-16: „De aceea, când veţi vedea urâciunea pustiirii, despre care a vorbit prorocul Daniel […] atunci, cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munţi”; Geneza 6:13-14: „Atunci, Dumnezeu a zis lui Noe: «Sfârșitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea. […] Fă-ţi o corabie din lemn…»”; Geneza 19:15,17: „Când s-a crăpat de ziuă, îngerii au stăruit de Lot zicând: «Scapă la munte, ca să nu pieri.»” Dar această pregătire finală a venit întotdeauna la cuvântul Domnului și doar la semnele precizate în mod expres de El.

Semnul cel mai clar de a părăsi orașele în final și de a te refugia în locuri pustii și la munte este oferit de Dumnezeu prin
Ellen White: „Așa cum asediul Ierusalimului de către armatele romane a fost semnalul de fugă pentru creștinii iudei, tot astfel adoptarea de către națiunea noastră a decretului de impunere a sabatului papal va fi o avertizare pentru noi. Atunci va fi timpul să părăsim orașele mari și să ne pregătim să le părăsim și pe cele mici, pentru a locui în zone retrase, în locuri izolate, la munte.”³

Semnul nu este un vaccin, un cip, un certificat verde, acte de identitate biometrice etc., ci constă în emiterea decretului ce va testa în mod concludent ascultarea de Dumnezeu.⁴

Astfel, Dumnezeu a promis călăuzire în acest aspect și momentul de a fugi este clar semnalizat în cuvintele inspirate, iar indicatorul (primirea semnului fiarei) este unul interpretat corect și convingător, atât de pionieri, cât și de teologii actuali.⁵

De asemenea, Dumnezeu a promis că va împleti, în evenimentele finale, protecția Sa asupra copiilor Săi credincioși și loiali, alături de manifestarea spiritului răului. Metoda lui Dumnezeu regăsită pe timpul lui Daniel, reflectată clar și în structura cărții, arată acest lucru: capitolele profetice ce prevestesc „pustiiri de necrezut” (Daniel 8:24) sunt alăturate intervențiilor miraculoase în dreptul credincioșilor (Daniel 1–6). Da, în timpul evenimentelor finale, Domnul va oferi din nou ocazia ca unii credincioși să Îl proslăvească prin a fi martiri, dar, ca și în trecut, acest fapt nu va fi permis decât cu scopul de „a aduce mai multe suflete la adevăr”⁶, însă așa cum știm, după închiderea harului, acest lucru nu va mai fi permis. Da, vor fi momente de „foame…, de sete… și de dogorâre a soarelui și arșiță” pentru cei care vin din „necazul cel mare” (vezi Apocalipsa 7:14,16), dar făgăduințele divine le asigură biruința finală. Ellen White spune:

„Nimeni nu va putea să treacă peste puternicii ocrotitori aflați în jurul fiecărui suflet credincios. Unii vor fi atacați în timpul fugii lor din orașe și sate, dar săbiile ridicate împotriva lor se vor rupe și vor cădea fără putere la pământ, ca niște paie. Alții vor fi apărați de îngeri sub înfățișarea unor războinici.”⁷

Credincioșii vor fi inspirați de Dumnezeu și cu privire la deținerea posesiunilor. Ideea de a vinde înainte de a nu mai avea posibilitatea este una provocatoare. Deși cele mai bune două unelte de informare și inter­pre­tare corectă asupra unui eveniment sau situații sunt acelea de a obține cât mai multe infor­mații veridice (bazate pe fapte și dovezi), precum și de a analiza evenimentul după trecerea unei perioade suficiente pentru a ieși de sub presiunea momentului (acumulând totodată în timp și mai multe informații despre eveniment), totuși în dreptul responsabilității noastre față de posesiuni în timpul sfârșitului, cei credincioși vor trebui să dețină al treilea element care este determinant pentru o înțelegere și o interpretare corectă: cunoaș­terea lui Dumnezeu, a caracterului Său. Principiul este că o cunoaștere substanțială a lui Dumnezeu determină și o cunoaștere a faptelor Lui.⁸

Având aceste lucruri în minte, împreună cu făgăduințele Sale nespus de mari, putem afirma că cea mai bună pregătire practică pentru criza care va veni este o cu­noaștere mai aprofundată, prin Cuvântul Sfânt, a Celui ce o va și îngădui să vină.