Sfințirea personală și
DESĂVÂRȘIREA BISERICII
în așteptarea revenirii
„Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt.” – 1 Petru 1:16
Vă invit să reflectăm asupra unei teme esențiale pentru viața noastră creștină: sfințirea personală și desăvârșirea bisericii în așteptarea revenirii Domnului Isus Hristos. Aceasta nu este doar o idee frumoasă, ci o chemare practică și reală care ne privește în fiecare
zi, pentru că trăim într-o lume plină de tentații, stres și distrageri care ne pot îndepărta de Dumnezeu.
Biruința asupra păcatului
Păcatul este o realitate cu care ne confruntăm cu toții, chiar și cei mai credincioși dintre noi. Uneori se manifestă prin gânduri ascunse, alteori, prin acțiuni vizibile care ne rănesc pe noi și pe cei din jur. Dar vestea bună este că Hristos ne oferă puterea de a birui. Apostolul Pavel scrie:
„Dar acum, odată ce ați fost izbăviți de păcat și v-ați făcut robi ai lui Dumnezeu, aveți ca rod sfințirea, iar ca sfârșit – viața veșnică” (Romani 6:22-23).
Biruința asupra păcatului începe cu o decizie clară: să ne întoarcem la Dumnezeu cu inima deschisă și să-I permitem Duhului Sfânt să transforme gândurile, dorințele și faptele noastre. Este un proces zilnic, asemănător unui grădinar care curăță buruienile din grădină zi de zi. În viața noastră spirituală, buruienile sunt mândria, invidia, furia, îndoiala și multe altele. Fiecare alegere de a spune „nu” păcatului și „da” lui Dumnezeu ne apropie de desăvârșire.
Păcatul și efectele lui sunt o realitate care depășește puterea omului, dar nu și puterea lui Dumnezeu. În acest sens, Inspirația notează:
„Prin puterea lui Hristos, bărbați și femei au sfărâmat lanțurile obiceiurilor păcătoase. Ei au renunțat la egoism. Cel profan a ajuns evlavios, bețivul, cumpătat, cel desfrânat, curat. Sufletele care au purtat asemănarea cu Satana au fost schimbate după chipul lui Dumnezeu. Această schimbare este în ea însăși minunea minunilor. O schimbare săvârșită prin Cuvânt este una dintre cele mai profunde taine ale Cuvântului.”1
Chiar și micile victorii asupra păcatului contează și ne întăresc relația cu Dumnezeu, oferindu-ne pace, bucurie și puterea de a continua.
Sfințirea nu este doar o preocupare individuală
Sfințirea personală influențează întreaga comunitate. Victoriile noastre spirituale – biruința asupra păcatului, deciziile înțelepte, actele de dragoste și slujire – aduc rod nu doar în viața noastră personală, ci și în viața bisericii, întărind trupul lui Hristos și dând mărturie lumii despre puterea Lui. La fel, lipsa sfințirii sau cedarea în fața ispitelor poate slăbi mărturia comunității și poate afecta armonia și creșterea spirituală a bisericii.
A trăi o viață sfântă înseamnă să fim conștienți că fiecare gând, cuvânt și faptă contează, nu doar pentru noi, ci și pentru cei din jur. Fiecare alegere bună și fiecare moment de ascultare și credință devin o parte a zidirii bisericii. În același timp, fiecare pas greșit sau compromis poate aduce frământare, iar efectele lui se răsfrâng asupra întregii comunități.
Această chemare ne amintește că nu trăim creștinismul ca pe un act solitar; sfințirea personală se reflectă în trupul bisericii. Este o relație de interdependență: cu cât ne apropiem mai mult de Dumnezeu și trăim o viață sfântă, cu atât creștem împreună, ca o comunitate unită în dragoste și pregătită pentru revenirea Domnului.
Isus spunea: „Să vă iubiți unii pe alții”, iar acest îndemn rămâne actual și astăzi. Când rostea aceste cuvinte, Isus era în camera de sus la „Cina cea de taină”. Iuda plecase, iar Isus rămăsese cu ceilalți ucenici. În acest context, El le atrage atenția asupra modului în care vor relaționa unii cu alții, știind că desăvârșirea bisericii depinde de relațiile dintre membrii săi.
Toată viața Sa, Isus a manifestat iubire în relațiile cu oamenii, iar după moartea Sa, ucenicii au copiat acest model. Cu toate acestea, Ellen G. White remarcă:
„Dar, în mod treptat, s-a produs o schimbare. Credincioșii au început să caute defecte la ceilalți. Stăruind asupra greșelilor, dând loc unei critici răutăcioase, ei L-au pierdut din vedere pe Mântuitorul, precum și iubirea Sa. Ei au devenit mai stricți în ce privește ceremoniile exterioare, mai scrupuloși în ce privește teoria decât trăirea credinței. În râvna lor de a-i osândi pe alții, ei au trecut cu vederea propriile greșeli.”2
Tot Spiritul Profetic ne avertizează:
„Nu există nicio altă cale mai sigură de a slăbi spiritualitatea decât nutrirea invidiei, suspiciunii, căutării de greșeli și a bănuielilor rele.”3
Adevărata creștere a bisericii vine din cultivarea iubirii, iertării și susținerii reciproce. Când iubirea lui Dumnezeu guvernează inimile noastre, comunitatea crește, iar biserica devine un loc al armoniei și al bucuriei spirituale. Prin gesturi mici – ascultarea cu răbdare, încurajarea celor slabi, iertarea celor care greșesc sau slujirea discretă – contribuim la desăvârșirea bisericii.
Stilul de viață – mesajul adventist de sănătate
Trupul nostru este templul Duhului Sfânt (1 Corinteni 6:19). A avea grijă de sănătatea noastră nu este doar o chestiune fizică, ci și spirituală. Mesajul adventist de sănătate ne învață să trăim echilibrat: prin alimentație sănătoasă, odihnă suficientă, exercițiu fizic regulat și evitarea substanțelor dăunătoare.
Un corp sănătos ne ajută să avem claritate mintală, energie pentru rugăciune și puterea de a-i sluji pe ceilalți. Cine se odihnește și se hrănește corespunzător va avea mai multă răbdare cu cei din jur, va lua decizii mai înțelepte și va putea sluji mai eficient în biserică.
Pe lângă aspectele fizice, stilul de viață sănătos include și echilibrul emoțional și mintal. Rugăciunea, meditația asupra Cuvântului lui Dumnezeu și relațiile armonioase cu familia și comunitatea sunt la fel de importante ca nutriția sau exercițiile fizice. Un om echilibrat sufletește și fizic poate răspunde mai bine chemării lui Dumnezeu, poate fi o lumină pentru ceilalți și poate contribui la unitatea și armonia bisericii.
Adoptarea unui stil de viață sănătos nu influențează doar starea fizică, ci are un impact direct asupra sfințirii și desăvârșirii personale. Prin disciplină în alimentație, odihnă, exerciții și gestionarea timpului, învățăm să fim stăpâni pe dorințele și obiceiurile noastre, oferindu-I lui Dumnezeu mai mult control asupra vieții noastre. Un trup și o minte sănătoase ne permit să ne concentrăm mai ușor asupra rugăciunii, studiului biblic și slujirii altora, iar această disciplină zilnică devine o formă practică de cooperare cu harul divin în procesul de desăvârșire personală.
Astfel, trupul și mintea noastră devin instrumente pentru lucrarea divină, iar sănătatea noastră nu mai este doar un beneficiu personal, ci un dar pe care îl împărtășim comunității prin slujire și exemplu de viață.
Îndreptățirea prin credința în Isus
„Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:8-9).
Îndreptățirea prin credință este un act juridic prin care Dumnezeu, pe baza credinței în jertfa ispășitoare, ne consideră iertați. Acesta este doar începutul sfințirii.
Credința în Isus este fundamentul îndreptățirii și al sfințirii noastre. Nu suntem mântuiți prin propriile noastre merite sau prin eforturi morale, ci prin încrederea sinceră în jertfa și lucrarea lui Hristos. Această credință transformă inima și mintea noastră, schimbând modul în care vedem lumea și acționăm în ea. Ea ne dă curajul de a alege binele în fața ispitelor și puterea de a rămâne statornici în voia lui Dumnezeu, chiar și atunci când circumstanțele sau tentațiile par copleșitoare.
Îndreptățirea prin credință nu înseamnă că putem trăi fără responsabilitate. Dimpotrivă, ea ne dă libertatea și forța de a trăi o viață sfântă, conștienți că harul lui Hristos ne însoțește la fiecare pas. Este harul care ne sprijină atunci când slăbim, ne ridică atunci când cădem și ne luminează drumul atunci când suntem în ceață. Astfel, sfințirea nu mai este doar un ideal abstract, ci o realitate zilnică: se vede în modul cum îi tratăm pe ceilalți, cum gestionăm conflictele, cum luăm decizii corecte și cum ne dedicăm timpul și resursele lui Dumnezeu.
Credința adevărată produce și o schimbare vizibilă în viața practică: ne inspiră să renunțăm la obiceiurile păcătoase, să cultivăm răbdarea, compasiunea și iertarea și să slujim cu bucurie comunitatea bisericii.
Prin urmare, îndreptățirea prin credință este mai mult decât o teorie teologică – este o putere activă care ne transformă complet.
Concluzie
Chemarea lui Dumnezeu este clară: să trăim în sfințenie, să biruim păcatul, să adoptăm un stil de viață sănătos, să ne încredem în Isus și să fim activ implicați în viața bisericii. Fiecare pas spre sfințire și fiecare act de slujire contribuie la zidirea unei biserici sfinte și pregătite pentru revenirea glorioasă a Domnului.
