CHEMAREA DIVINĂ ȘI RĂSPUNSUL NOSTRU:
Pilda scuzelor și a nunții fiului de împărat (2)
1. Observații preliminare
În studiul anterior, am analizat principalele aspecte ale „Pildei scuzelor” din Luca 14:15-24, descoperind că aceasta se concentrează pe o perioadă specifică, începând cu nașterea Mântuitorului, continuând cu chemările repetate adresate aristocrației iudaice și culminând cu moartea lui Isus și a primului martir creștin, Ștefan, în anul 34 d.H. Acest an marchează începutul chemării universale adresate neamurilor, iar Evanghelia trebuie să ajungă la toate clasele sociale.
În acest articol, vom analiza a doua pildă, „Pilda nunții fiului de împărat” din Matei 22:1-14. Vom observa cum cele două pilde sunt complementare, Matei continuând firul narativ pe care Luca l-a început în pilda sa.
2. Contextul în care pilda a fost rostită
3. Interpretarea aspectelor importante din parabolă
„Isus le-a vorbit iarăși în pilde și a zis: «Împărăția cerurilor se aseamănă cu un rege care i-a făcut nuntă fiului său»” (v. 1 și 2).
Această mare nuntă simbolizează unirea lui Dumnezeu cu omenirea prin Isus Hristos, reprezentat de fiul din parabolă. Atât în pilda din Matei 22:1-14, cât și în cea din Luca 14:15-24, se pune în evidență tema chemării poporului evreu la Evanghelie și respingerea acestei invitații de către acesta.2 De asemenea, ambele parabole subliniază chemarea Evangheliei către neamuri, adică către cei care nu fac parte din poporul evreu. Cele două pilde împărtășesc tema invitației divine adresate omului, de a-L accepta pe Isus Hristos ca Mântuitor personal. Diferența esențială între cele două pilde este adusă de cea din Matei, care include motivul literar al pregătirii, evidențiat prin haina de nuntă oferită oaspeților.
„I-a trimis pe robii lui să-i cheme pe cei invitați la nuntă, dar ei n-au vrut să vină” (v. 3).
În versetul 3 se regăsește prima invitație adresată de Dumnezeu, simbolizat prin regele din pildă, poporului evreu, prin intermediul ucenicilor Domnului. În timpul lucrării Sale, Mântuitorul i-a trimis pe cei 12 apostoli și apoi pe cei 70 de ucenici să vestească apropierea Împărăției lui Dumnezeu și să îndemne oamenii să-L accepte pe Isus ca Mântuitor.3 Cu toate aceste invitații, poporul evreu a respins fiecare apel făcut, refuzând astfel chemarea divină.
A trimis apoi alți robi și le-a zis: „Spuneți-le celor chemați: «Iată, ospățul meu este pregătit, taurii și vitele mele cele îngrășate au fost tăiate și toate sunt gata. Veniți la nuntă!» Dar ei, fără să le pese, au plecat: unul la ogorul lui, iar altul la negoțul lui. Ceilalți au pus mâna pe robii lui, i-au batjocorit și i-au omorât. Când a auzit aceasta, regele s-a mâniat; a trimis oștile sale, i-a nimicit pe ucigașii aceia și le-a pârjolit cetatea” (v. 4-7).
Versetele 4-7 din pildă reflectă perioada după crucificarea lui Isus, când Evanghelia a fost proclamată de ucenici națiunii iudaice, reprezentând a doua invitație din parabolă.4 Cei care au respins invitația lui Dumnezeu nu doar că nu au venit la ospăț, dar i-au și omorât pe robii trimiși să-i cheme (v. 6). Acest refuz poate fi înțeles în contextul din Faptele 8:1, unde „Saul încuviințase și el uciderea lui Ștefan”, iar prigoana împotriva bisericii a început. După crucificarea Mântuitorului, iudeii i-au persecutat pe urmașii lui Hristos, iar, în anul 34 d.H., Ștefan a fost martirizat. Astfel, poporul iudeu a pecetluit respingerea definitivă a lui Isus ca Mesia. În pildă, acțiunea regelui de a le arde cetățile celor care i-au ucis pe robi (v. 7) simbolizează distrugerea Ierusalimului în anul 70 d.H., când romanii au distrus orașul, iar poporul Israel a fost desființat ca stat.5
Apoi le-a zis robilor: „Nunta este pregătită, dar cei chemați n-au fost vrednici. Mergeți, așadar, la răscrucile drumurilor și chemați-i la nuntă pe toți aceia pe care-i veți găsi.” Robii aceia au ieșit pe drumuri, i-au strâns pe toți aceia pe care i-au găsit – și răi, și buni –, iar camera de nuntă s-a umplut de oaspeți (v. 8-10).
În versetele 8-10, găsim cea de-a treia invitație adresată de Dumnezeu, oferită neamurilor începând cu anul 34 d.H. Detaliul că robii au invitat „buni și răi” este semnificativ, indicând faptul că invitația divină nu face diferențe între statutul sau trecutul celor chemați. Astfel, toți au venit la ospățul nunții, dar acest lucru nu era suficient. Urmează o altă etapă importantă, care se referă nu doar la acceptarea invitației de a fi prezent la nuntă, ci și la necesitatea pregătirii. Aceasta sugerează că, pentru a fi meseni la ospățul ceresc, nu este de ajuns doar să răspundem chemării, ci trebuie să fim pregătiți corespunzător, ceea ce implică o transformare interioară.
Dar, când a intrat regele să-i vadă pe oaspeți, a zărit acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă. „Prietene”, i-a zis el, „cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?” Omul acela a amuțit (v. 11, 12).
Invitaților li s-a oferit un dar special din partea regelui – haina de nuntă, simbolizând pregătirea și respectul față de gazdă. Această haină nu era doar un obiect vestimentar, ci un semn al acceptării și al dorinței de a participa în mod adecvat la ospățul regelui. În pilda din Matei 22:1-14, un invitat nu a purtat haina oferită, și, când împăratul l-a întrebat de ce, nu a avut nicio scuză. Aceasta face diferența față de pilda din Luca 14:15-24, unde invitații au avut motive sau scuze pentru a nu răspunde chemării. În cazul din Matei, invitatul a acceptat invitația, dar a refuzat pregătirea necesară – purtarea hainei de nuntă. Astfel, acest gest de refuz subliniază faptul că, atunci când răspundem chemării divine, nu este suficient doar să acceptăm invitația. Trebuie să facem următorul pas, și anume este esențial să ne pregătim corespunzător și să ne conformăm cerințelor voite de gazdă, în acest caz reprezentându-L pe Dumnezeu. Refuzul de a purta haina de nuntă simbolizează o respingere a transformării interioare necesare pentru a participa cu adevărat la Împărăția lui Dumnezeu.
Ellen G. White, cu privire la simbolismul hainei de nuntă, evidențiază:
„Prin haina de nuntă din parabolă este reprezentat caracterul cel curat, fără pată, pe care îl vor avea adevărații urmași ai Domnului Hristos. … Tuturor acelora care, prin credință, Îl primesc ca Mântuitor personal, le este dată neprihănirea Domnului Hristos, caracterul Său cel nepătat.”6
Prin urmare, imaginea invitatului fără haină de nuntă reprezintă perioada judecății de cercetare începută în anul 1844. Tot Ellen G. White spune: „Judecata de cercetare are loc în curțile cerești în timp ce oamenii locuiesc aici, pe pământ. Viața tuturor acelora care mărturisesc a fi urmași ai Săi trece prin fața lui Dumnezeu. Toți sunt cercetați după cele ce sunt scrise în cărțile din ceruri, și destinul fiecăruia este hotărât pentru totdeauna, după faptele sale.”7
Pilda din Matei 22:1-14, cu referire la invitatul care nu a purtat haina de nuntă, poate fi interpretată ca o lecție importantă pentru noi astăzi. Aceasta îi simbolizează pe cei care, deși mărturisesc credința în Isus și în Biblie, nu lasă ca acea credință să se reflecte în faptele lor sau în transformarea interioară. Astfel, pilda poate fi înțeleasă ca o avertizare pentru cei care nu simt nevoia unei schimbări a caracterului sau care nu permit lucrării Duhului Sfânt să le transforme viața.
În contextul în care judecata de cercetare a început în 1844, acest mesaj capătă o relevanță deosebită pentru fiecare dintre noi. Faptul că suntem chemați să „îmbrăcăm haina de nuntă” înseamnă că trebuie să lăsăm caracterul lui Isus Hristos să fie reflectat în viața noastră. Această transformare nu este doar o formalitate exterioară, ci un proces interior prin care ne apropiem tot mai mult de standardele divine, trăind în acord cu învățăturile Sale. În acest moment, acest mesaj este cu atât mai relevant, fiind un îndemn de a ne examina viața și a căuta să trăim în armonie cu ceea ce Isus a învățat, astfel încât să ne pregătim cu adevărat pentru întâlnirea cu El la ospățul ceresc.
Atunci regele le-a zis slujitorilor: „Legați-l de mâini și de picioare, [luați-l] și aruncați-l în întunericul de afară! Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților. Căci mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși” (v. 13, 14).
Pilda din Matei 22:1-14 și imaginea din Apocalipsa 20:11,12 subliniază importanța pregătirii spirituale pentru judecata finală. Haina de nuntă, simbolizând neprihănirea lui Isus, este esențială pentru a fi acceptați în fața lui Dumnezeu. Judecata va fi făcută pe baza faptelor fiecărei persoane, iar cei care nu acceptă neprihănirea lui Isus vor fi respinși. Scena din Apocalipsa descrie momentul solemn al judecății, în care fiecare va răspunde pentru viața sa. Aceasta reflectă alegerile făcute și va demonstra dreptatea divină. Mesajul este clar: este esențial să acceptăm „haina neprihănirii” lui Isus și să trăim conform voinței Sale pentru a fi pregătiți pentru întâlnirea cu El în Împărăția Lui.
Concluzionând, pilda nunții fiului de împărat din Matei 22:1-14 ne oferă o perspectivă profundă asupra istoriei mântuirii și a relației dintre Dumnezeu și omenire. Aceasta subliniază chemarea divină adresată mai întâi poporului iudeu, refuzul acesteia, extinderea invitației către toate națiunile și, în final, necesitatea pregătirii credincioșilor din ziua de astăzi pentru a lua parte la ospățul ceresc. Un element esențial al pildei este haina de nuntă, care simbolizează neprihănirea lui Hristos, pe care fiecare credincios trebuie să o poarte. Aceasta ne învață că nu este suficient doar să răspundem invitației lui Dumnezeu, ci este crucial să ne pregătim pentru întâlnirea cu El printr-o viață transformată.
Când cele două pilde, din Luca 14:15-24 și Matei 22:1-14, sunt interpretate complementar, ele oferă o imagine completă a istoriei mântuirii și a modului în care credincioșii pot lua parte la ospățul regal. Aceste pilde ilustrează etapele planului divin, de la nașterea și lucrarea lui Hristos, crucificarea, propovăduirea Evangheliei până în anul 34 d.H., distrugerea Ierusalimului în 70 d.H., judecata de cercetare din 1844 și încă continuă, până la mileniu și instaurarea Împărăției lui Dumnezeu.8 Cele două pilde prezintă, în primul rând, invitația la ospăț și, în al doilea rând, pregătirea pentru a fi meseni la ospățul divin în Împărăția cerurilor. Cele două etape sunt complementare.
Astfel, dacă vom accepta invitația divină de a-L recunoaște pe Isus ca Mântuitor personal și vom îmbrăca haina de neprihănire oferită de El, cuvintele din Luca 14:15 – „ferice de acela care va sta la masă în Împărăția lui Dumnezeu” – vor deveni o realitate pentru noi, doar prin sângele jertfei Sale. Vei răspunde astăzi invitației divine, acceptându-L pe Isus ca Mântuitor personal și îmbrăcând haina neprihănirii Sale, ca, într-o zi, să ai parte de ospățul ceresc promis celor credincioși?
ALBERT-BENIAMIN CUCU, pastor stagiar în Conferința Moldova
NOTE:
- În studiul de față s-a folosit Ediția Dumitru Cornilescu Revizuită (EDCR). În momentul când se vor folosi alte traduceri, se va preciza. ↑
- Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, trad. Dumitru Popa, București, Cuvântul Evangheliei, 1993, p. 243. ↑
- Ibid., p. 244. ↑
- Ibid. ↑
- Ibid. ↑
- Ibid., pp. 245–246. ↑
- Ibid., p. 246. ↑
- Schița „Chemarea divină și răspunsul nostru” prezintă în mod cronologic interpretarea și identificarea istorică a „Pildei scuzelor” și a „Nunții fiului de împărat”. Pentru a urmări această cronologie, trebuie să se țină cont de următoarele aspecte: (1) în partea superioară se regăsesc referințele biblice și cele din scrierile lui Ellen G. White care susțin interpretarea; (2) în partea inferioară sunt prezentate informațiile privind interpretarea istorică a versetelor indicate în partea superioară. Referințele din scrierile lui Ellen G. White sunt preluate accesând următoarele două linkuri: https://beta.egwwritings.org/read?panels=p2673.910&index=0 și https://beta.egwwritings.org/read?panels=p2673.1327&index=0.
Prin intermediul acestei schițe se poate observa cum cele două pilde sunt complementare. Evanghelistul Matei continuă firul narativ pe care Luca l-a început în evanghelia sa. Cele două pilde formează o imagine unitară, unică și completă a planului de mântuire. ↑