La pescuit de...
PESCARI
Ceea ce admir la pescarii de meserie este pasiunea. Ei știu tot ce trebuie cunoscut despre obiceiurile peștilor. Ei au habar de timpul cel mai prielnic când să-i prinzi, ce mâncare preferă, ce mijloace potrivite folosești la un pescuit de succes. Din această atractivă îndeletnicire poți face o sursă existențială, asigurând nevoile de hrană ale familiei sau o poți folosi ca o afacere cu potențial de câștig. De obicei, pasiunea transcende interesul pentru profit. Există totuși într-un paralelism de interes spiritual, un „pescuit” în care scoți „peștele” din mediul lui, pe care îl consideră normal, și îl pui într-un alt mediu, pe care îl consideră impropriu, într-o primă evaluare, dar care este cel care oferă o viață deplină. Uimirea „peștelui” chemat la un alt mediu decât cel cunoscut este exprimată de constatarea: „Cum de n-am cunoscut o ambianță atât de minunată?” Iar întrebarea de înaltă căutare este: Unde putem găsi un asemenea pescar, care să producă o asemenea uimire?
La mal
Decepția pescarului care, deși profesionist, nu prinde nimic, în ciuda faptului că are toată logistica meseriei, este greu de explicat. Așa i-a găsit Isus pe o parte din ucenici, care au stat toată noaptea pe lac și care s-au întors cu un eșec total (Luca 5:1-11).
Mântuitorul îi cere lui Petru barca lui, plină cu dezamăgire și rușine, și, după ce ia o distanță potrivită pentru cea mai eficientă comunicare, o transformă în amvon. Cuvintele Lui pline cu putere și har erau un imens năvod în care prindea inimile celor care doreau să I le dăruiască. În timp ce Învățătorul modela relieful sufletesc al celor de la mal, ucenicii, care admirau mesajul, posibil că repetau obsesiv o realitate tristă: „Azi-noapte, n-am prins nimic!” Privirea distributivă a lui Isus, căreia nu-i scăpa niciun amănunt, se centra pe nevoile specifice ale mulțimii, dar și pe sufletul răvășit al ucenicilor, care au gustat amărăciunea eșecului. Într-o recenzie concluzivă putem spune că la mal identificăm oameni și lucruri, Cuvântul, atitudini și fapte. La mal este Isus, găsim mulțimea, sunt ucenicii, bărci, năvoade și apă puțin adâncă. Sunt impresii, sentimente, cercetare de suflet, investiții cerești prin comunicare de înaltă calitate spirituală și morală. Totul e clar și previzibil. Este confort și risc minim. Serviciile divine din Sabat sunt expresii la mal. Rugăciuni, imnuri, Școala de Sabat, corul bisericii, predica sunt ipostaze de mal. Studiul cuvântului de dimineață din viața creștinului, rugăciunile și meditația sunt din peisajul pe care-l trăim la mal. E bine? E necesar? Desigur, e imperios! În biserică nu puțini sunt dezamăgiți de ei înșiși și de alții. Au nevoie de mană cerească! De mângâiere și de sabia Cuvântului care „desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva, judecă simțirile și gândurile inimii” (Evrei 4:12). Și totuși nu este suficientă doar această experiență de la mal. Lipsește ceva!
La adânc
Cuvântul vibrant al Mântuitorului se oprește, lăsând în conștiința ascultătorilor un episod de dezbateri sufletești care trezeau pocăința și dorința de schimbare. Și, deodată, un viraj imprevizibil îi șochează pe ucenici și, în aceeași măsură, mulțimea. Petru este vizat de Isus să facă o manevră care avea menirea, după calculele lui, să-i umple cu o mai mare rușine: „Depărteaz-o la adânc și aruncați-vă mrejele pentru pescuire!”
La mal, ucenicii au consimțit la o idee de necombătut: Învățătorul avea acea autoritate în prezentarea Cuvântului ce nu putea fi egalată de vreun muritor, dar, în ce privește pescuitul, era clar că ei dețineau portofoliul de profesioniști. Petru face o concesie, de dragul lui Isus: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit și n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!”, deși în opinia lui neexprimată, nu credea că acest exercițiu pescăresc le va aduce succes. Necredința lui Petru în reușită s-a developat atunci când a căzut la picioarele lui Isus și a spus: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos!” Posibil ca Petru să fi spus în monologul lui interior așa: „Dacă ai fi cunoscut ce părere aveam eu atunci când Tu ai spus «aruncați-vă mrejele pentru pescuire», cred că acum nu Te-ai mai fi uitat la mine!” După acel pescuit fabulos, ucenicii au descoperit o altă dimensiune a personalității Învățătorului lor: „El aduce în plase pești de acolo de unde nu sunt!” Sau, mai simplu: „El realizează imposibilul!” Urmează apoi o învestire de către Isus cu o profesie pe care nu o găsim în nomenclatorul social de meserii: „pescari de oameni”.
La adânc nu mai avem confortul de la mal. Totul este imprevizibil. Incertitudinea este prezentă și ne aduce îndoieli în reușită. La adânc nu mai avem spectatori și cor de aprecieri. Dacă la mal vorbele spuneau totul, la adânc faptele vorbesc. Agenda, la o distanță mare de mal, poate suferi modificări dramatice. Nesiguranța poate crește la pornirea intempestivă a furiei naturii. De obicei, eșecurile se numără mai mult la adânc decât la mal. Șansa ucenicilor a constat în prezența lui Isus în barca lor. La mal găsim enunțul reușitei. La adânc cunoaștem experiența reușitei. Iar în reușită descoperim o mare lecție.
Puțină statistică
În anul 1863 s-a înființat oficial Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea. Numărul membrilor nu depășea 3.500 de suflete. Această biserică avea să urmeze cursul profetic privind înființarea ei, anunțată atât în Apocalipsa, capitolul 10, cât și rolul ce urma să-l aibă, pregătind calea revenirii Domnului Hristos. Prin studiul pasionat al Scripturilor, această biserică, prin meritele lucrării Duhului Sfânt, a condus la descoperirea completă a caracterului Mântuitorului și a adevărurilor salvatoare, care nu permiteau relativizare și interpretare umană. Până în anul 1900, biserica a avut o creștere dinamică ajungând la 75.767 de membri. Rata de creștere a bisericii a fost de 8,9%.
E mult? E puțin? După anul 1900, rata a scăzut simțitor. Ce s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi menținut rata de creștere de 8,9% până astăzi, în anul de har 2025? Până venim cu un răspuns șocant, să vedem câți membri adventiști numără Biserica mondială la această dată. Un raport al secretarului Conferinței Generale ne dă o cifră care nu depășește 23.000.000 de membri, care se închină în 157.000 de biserici, din care 1.100 de biserici sunt în România. Infrastructura educațională și de sănătate este de o înaltă ținută pe tot mapamondul. Cu puțină matematică, aflăm cifre care ne stârnesc motivații înalte, dar și o tristețe adâncă. Dacă rata creșterii bisericii de 8,9% s-ar fi păstrat, astăzi am fi fost trei miliarde de adventiști! De ce acest contrast între ce suntem acum și ce am fi putut fi?
Societatea s-a schimbat dramatic în toate domeniile. Se reclamă incapacitatea adaptării bisericii la metamorfozele galopante ale vieții, aliniate după paradigme noi. Ar părea justificate motivele respingerii adevărului biblic și vital când facem următoarele evaluări: oamenii sunt secularizați. Postmodernismul diluează interesul spiritual. Materialismul este căutarea de căpetenie. Distracția este suverană peste ochi și simțuri. Relațiile sunt doar din interes. Familiile experimentează drame ireconciliabile. Oamenii trăiesc pentru pofte și nu pentru o viață sănătoasă. Nu este așa că aceste obiecțiuni par rezonabile?
Adevărul cu care începem o evaluare autentică a eșecului nostru este că ne-am cantonat la mal și nu am mai ieșit la adânc. Se tot spală „mrejele”, care nu se mai aruncă, pentru că ne-am tot trudit timp de 50 de ani, dar oamenii nu se mai lasă prinși în plasa Evangheliei. E noaptea pescuitului nostru. Se tot predică, amânând aplicațiile Cuvântului. Se tot cântă „Iată grânele-și pleacă spicele”, dar nu urmează niciun seceriș. Mai bine rămânem în biserici să ne sfințim viețile până va deschide Domnul o breșă de misiune pentru poporul Lui.
„Doar persecuția ne va scoate la adânc”, se aude o reflectare ultimativă. E bine? Astăzi chiar nu se mai poate repeta entuziasmul misionar din începuturile bisericii? Noi stabilim că nu se poate?
Repere garantate de misiune
Un raport de la ultima sesiune a Conferinței Generale reclamă sporul scăzut al misiunii: prea puțini misionari! Dacă până în anul 1970 aveam peste 7.000 de misionari în misiuni externe, acum avem doar câteva sute. Nu ni se cere să ne schimbăm valorile biblice eterne la o societate în schimbare, ci abordarea trebuie să se schimbe. Nevoile oamenilor nu s-au schimbat, chiar au devenit mai acute. Tendința este de atomizare, de înstrăinare. Oamenii tânjesc după relații calde, după dragoste și prietenie curată. Fiecărui om i se potrivește o cheie cu care se poate deschide sufletul lui, iar cheia e la noi. Cu rugăciune și cu pasiune pentru suflete, cea mai ruginită broască a inimii se poate deschide. Amabilitatea și calea pe care venim cu un ajutor specific pentru nevoile oamenilor sunt suverane în a ne apropia de ei. Dar nu trebuie să uităm: în barca vieții noastre, a familiei noastre, a bisericii, trebuie în mod imperativ să fie Isus. El orchestrează succesul. El schimbă inimile. Noi doar aruncăm mrejele! Bocceaua strânsă în care am primit darurile spirituale va trebui să fie desfăcută și ele trebuie valorificate în viețile oamenilor care sunt nezidiți sufletește. Ne tot zidim unii pe alții în interiorul bisericii, până la adânci nemulțumiri, în timp ce mulțimi imense de oameni zac în ruina sufletului lor. Nu ducem lipsă de proiecte, dar ele au ajuns să creeze doar un sentiment de confortabilă mulțumire. Vina proiectelor este că sunt ocazionale, fără a genera programe care au continuitate. Relațiile nu se formează pe o ofertă de suflet sincopată, care nu sunt hrănite, ci pe legături durabile, care fac posibile investiții cerești.
Apreciază cuvântul Mântuitorului care îți vorbește în mijlocul dezamăgirilor și eșecurilor tale! Ai tot rămâne să-L asculți, dar, la un moment dat, va spune: „Hai să ieșim la adânc! Aruncă mrejele pentru pescuire!” Chiar dacă ai îndoieli cu privire la rezultate, tu, bun creștin care te-ai obișnuit cu confortul de la mal, ieși în larg! Rezultatele pe care le aduce Marele Pescar te vor surprinde și vei trăi o cunoaștere profundă a Mântuitorului, care îți va da o pocăință pe măsura nevoii inimii. Dar ca să poată scoate „peștii” din mediul lor toxic, pentru a-i plasa în mediul Lui neprihănit, va trebui ca să te lași tu prins în plasa misiunii Lui salvatoare. Isus a ieșit la prins de pescari. Doar dacă te lași prins, la adânc, vei învăța să prinzi suflete pentru Împărăția cerurilor. La Cuvântul Lui!