Omul nou nu este un subiect dezbătut doar în cadrul teologiei biblice implicit creștine, ci este și o preocupare a gândirii secular-umaniste. Vorbind despre cele două abordări, Nicu Gavriluță spune că țelul religiilor tradiționale a fost apariția omului nou, însă „proiectul marilor religii este parțial preluat de noile tehnologii înțelese ca religii seculare”².

Surprinzător sau nu, factorul cu care lucrează noile tehnologii este identitatea umană. Lumea virtuală și cea materială se intersectează creând o realitate în care individul își trăiește existența în două dimensiuni distincte. Vorbind despre această experiență, Alessandro Baricco spune că „personalitatea autentică a oamenilor devine rezultanta unor sume de prezențe din lumea reală și din cea paralelă… și furnizează un fel de identitate ultimă, care este în mișcare și în continuă schimbare”.³

Pe lângă modul în care Barrico descrie identitatea omului în mediul virtual, ca fiind una precară, el continuă să spună despre personalitatea omului că este „un șantier mare, larg deschis. Termenul pe care l-am folosit pentru a exprima acest concept a fost umanitate augmentată”⁴. Barrico sugerează astfel că identitatea este într-un proces continuu de construcție și reconfigurare. Acest concept evidențiază fluiditatea și adaptabilitatea identității umane în fața schimbărilor și diversității vieții din mediul virtual. Pe lângă această disponibilitate umană la schimbarea identității, mai este și faptul că omul are parte în viața reală de tulburări ale identității care îl fac vulnerabil în fața noilor tehnologii media. Sociologul David Le Breton evidențiază faptul că omul, când trăiește experiențele și angoasele luptelor identitare, caută modalități prin care să evadeze din sinele său.⁵

Se angajează să se ocupe de noile teh­nologii, aceste probleme specifice perso­nalității umane, și stabilește să le rezolve prin modalități specifice mediului online. Tot Alessandro Baricco ne spune cum se produce transformarea în identitatea umană la nivelul mediului online.

Făcând clic pe un hipertext după altul, oamenii care navigau pe internet au început să dezvolte o percepție despre ei înșiși ca fiind hiperhumani. Nu aș vrea să interpretați acest lucru într-un mod care să amintească de naziști sau chiar de Marvel Comics. Nu este vorba că v-ați simțit ca și cum ați fi un zeu sau un supererou cu puteri extraordinare. Ci că v-ați simțit ca un hiperuman: adică o ființă umană care nu era obligată să fie liniară. Cineva care nu era obligat să se limiteze la un singur spațiu mental; care a refuzat să lase lumea să le dicteze modul în care ar trebui să le fie structurate gândurile, sau modul în care ar trebui să se miște mintea lor; care nu trebuiau să folosească întotdeauna poarta principală.

Un nou om, ar fi cineva tentat să spună. Iată unde, exact în acest punct al discuției, revoluția digitală face aluzie la faptul că s-a născut din revoluția mentală. Este pentru prima dată când se avansează ipoteza că în spatele dezvoltării tehnologiei digitale s-ar afla o altă ființă umană și că, cel mai probabil, ar fi rezultat o altă ființă umană.

Vedem în felul acesta că omul nou este produsul revoluției digitale și al soluțiilor mediilor tehnologice.

Până unde poate merge construcția noii identității? Ne răspunde Brent Waters, care spune că identitatea postmodernă este cibernetică și construită narativ, adică fundamentată pe poveștile pe care ni le spunem nouă înșine. Iar mintea, care este sediul identității umane, creează amintiri interpretative. Rolul tehnologiilor de îmbunătățire a creierului și realitatea virtuală oferă instrumente puternice de construire a identității, permițând controlul asupra temelor narative. Aceste tehnologii pot trata și remedia diversele suferințe legate de amintirile traumatice pe care le avem. El argumentează că ar trebui să privilegiem experiențele virtuale în detrimentul celor reale, deoarece identitatea este fundamentată în minte, iar linia dintre aceste domenii este permeabilă și temporară, și că „odată cu creșterea capacității tehnologice, pot și ar trebui să fie șterse și redesenate”⁶

Dacă am vorbit despre identitatea umană cu care lucrează tehnologiile, ce putem spune despre identitatea socială a acestui om nou creat de tehnologie?

Manfred Spitezer spune că: „Folosirea intensă a rețelelor sociale online reduce competența socială; zonele cerebrale responsabile pentru aceasta se atrofiază… Ia naștere o spirală socială descendentă care împiedică trăirea unei vieți sociale împlinite.”⁷

Momeala că putem avea o viață socială împlinită în mediul online este atrăgătoare și nu surprindem riscul ruperii interioare de viața socială reală deoarece webul a deschis și porțile către mediul natural. El a creat o copie digitală a lumii. A fost ca și cum o altă lume s-ar fi născut din abilitățile fiecărui utilizator în parte. Chiar dacă părea puțin artificială, era mult mai ușor de accesat. Cerințele pentru a te conecta erau minime: aveai nevoie doar de un computer, și, în afara acestui aspect, nu existau bariere culturale sau economice. Puteai să te plimbi liber în această lume virtuală fără a întâmpina costuri semnificative. Aceasta era aproape inimaginabilă înainte.⁸ Putem spune că omul nou al tehnologiei și-a creat propria lume. A devenit un creator de lumi. Putem înțelege cel mai bine viitorul, așa cum este el proiectat, când luăm în calcul și viziunile postumaniste. Ele sunt, de fapt, mijlocul de deplasare a ideologiei noilor tehnologii. Iar din punct de vedere filozofic, viitorul este văzut ca fiind o modalitate în care trebuie să acceptăm alteritățile non-umane care ar trebui înțelese ca fiind parte a dimensiunii umane și ar trebui să fie considerate ca entități referențiale.⁹ Ceea ce înseamnă că ele vor avea o influen­ță semnificativă asupra modului în care ne definim și ne percepem ca ființe umane. Perspectiva aceasta încurajează o relație mult mai strânsă între uman și tehnologie. Identitatea umană este prezentată într-un cadru mai amplu care nu implică doar aspectele strict umane, ci și modul în care omul interacționează cu lumea nonumană, tehnologică. Prin urmare, identitatea umană ar putea fi caracterizată în viitor doar prin prisma relației cu tehnologiile. Marele obiectiv al noilor tehnologii este redefinirea substanțială a naturii umane și a condiției sale efemere.¹⁰ Odată realizat acest obiectiv, putem vorbi despre apogeul transformării identitare a naturii umane.

De aceea, este nevoie de o conturare sănătoasă a identității umane, în acord cu modul în care Dumnezeu ne-a creat. În tot acest proces, este esențial să ne raportăm la Dumnezeu ca la Cel care transformă natura umană în mod fundamental și care le
oferă ființelor umane libertatea de a acționa. Această transformare nu degradează, nici nu înjosește natura umană, ci o înalță și o valorifică.