Dorința de a-L întâlni
O lecție din Evanghelia după Marcu
Evanghelia după Marcu este cea mai concisă dintre cele patru evanghelii, însă se remarcă prin rigoarea și forța narativă. În același timp se observă că, în cadrul scrierii lui, Marcu se raportează la Domnul Isus Hristos ca fiind omul acțiunii. Stilul pe care îl abordează este unul riguros, incisiv și pitoresc, menționând adesea detalii pe care niciun alt autor nu le-a oferit.[1] Un exemplu relevant pentru a exprima gândurile lui Marcu este momentul înmulțirii pâinilor din cadrul capitolului 6:30-44 și întâlnirea dintre Mântuitorul și mulțimea adunată să-L asculte.
Nevoia unui feedback
Imaginea cu care Marcu ne surprinde la începutul pericopei este aceea că apostolii vin la Isus pentru a-i relata „tot ce făcuseră și tot ce învățaseră pe oameni”. Spre deosebire de alți evangheliști, Marcu și Luca sunt singurii autori care îi menționează pe ucenici sub titulatura de apostoli, indicând astfel o tranziție spre un nou statut în misiunea lor. Această mențiune apare imediat după întoarcerea lor din misiunea de evanghelizare desfășurată „prin satele de primprejur”. Dacă analizăm acest episod într-un context modern, putem interpreta relatarea apostolilor ca pe un raport detaliat al metodelor utilizate în transmiterea mesajului evanghelic, echivalentul unui „studiu biblic,” precum și ca pe o reflecție asupra emoțiilor trăite în timpul interacțiunii cu diverse categorii de oameni – fie sceptici, fie nemulțumiți de circumstanțele sociale ale vremii, fie pur și simplu neinițiați în cunoașterea Scripturii și în relația cu Dumnezeu.
Astfel, dorind să se întâlnească cu Învățătorul lor pentru a discuta despre experiențele avute, se observă că apostolii
căutau un feedback clar pentru a-și îmbunătăți abordarea în viitoarele activități de evanghelizare. Acest feedback s-a conturat prin două modalități principale. În primul rând, schimbul de experiențe dintre ei le-a permis să înțeleagă mai bine reacțiile oamenilor și modul în care aceștia recepționau mesajul. În al doilea rând, deși nu apare explicit în textul biblic, se poate presupune că Domnul Isus le-a oferit îndrumare și clarificări verbale în urma relatărilor lor, consolidând astfel procesul de învățare și maturizare spirituală.
Alergarea spre Hristos
Un alt aspect remarcabil desprins din relatarea întâlnirii mulțimii cu Isus este cadrul oferit de Marcu în versetele 32-33 și 44. Întrucât Domnul și ucenicii săi se aflau de-a lungul unui traseu circulat de iudei, discuțiile avute cu pelerinii care călătoreau din Galileea spre Ierusalim au făcut ca nivelul de oboseală să ajungă la cote înalte. Acest aspect L-a determinat pe Mântuitorul să le poruncească apostolilor să treacă împreună spre Betsaida. Totuși, relatarea biblică menționează că „oamenii i-au văzut plecând și i-au cunoscut; au alergat pe jos din toate cetățile și au venit în locul în care se duceau ei” (Marcu 6:33). Referindu-ne la numărul persoanelor menționate de evangheliști – „cinci mii de bărbați” conform lui Marcu și „cinci mii de bărbați, afară de femei și copii”, potrivit lui Matei (Matei 14:21) – s-ar putea deduce inițial că această mulțime a pornit exclusiv din Capernaum, orașul din care Domnul S-a urcat în corabie. Totuși, cercetările istorice, precum cele ale lui Mark Chancey, indică faptul că, în secolul I, Capernaum era un sat de mici dimensiuni [2], având o populație estimată între 1.200 și 1.500 de locuitori.
Marcu utilizează o imagine dinamică și expresivă, descriind cum oamenii „au alergat pe jos”, un detaliu care subliniază intensitatea dorinței lor de a-L întâlni pe Hristos. Este important de remarcat că nu întreaga populație a Capernaumului a participat la acest eveniment, ci doar o parte dintre locuitori. Acest lucru poate fi susținut de versetul din Ioan 6:4, care menționează că „Paștele, praznicul iudeilor, era aproape”, ceea ce sugerează că numeroase persoane erau deja în drum spre Ierusalim. Astfel, se poate deduce că grupul inițial de câteva sute de persoane s-a extins pe parcurs, atrăgând tot mai mulți oameni printr-un efect de emulație generat de chemarea: „Vino și tu ca să-L vezi pe Hristos.”
Imaginându-ne această scenă fără a ieși din contextul biblic, putem vizualiza un grup entuziast de oameni alergând spre Hristos, fără a ține cont de dificultățile călătoriei. Distanța parcursă a fost de cel puțin șapte kilometri, iar condițiile de drum erau dificile, probabil pietruite, fără infrastructură adecvată, în timp ce terenul montan reprezenta un obstacol suplimentar. Cu toate acestea, Ioan sugerează că mulțimea a ajuns la Isus într-un ritm alert. În ciuda provocărilor, mii de oameni au reușit să ajungă la destinație, motivați de dorința profundă de a-L asculta și de a petrece timp în prezența Celui care făcuse nenumărate minuni în cetățile Galileei.
Concluzii
De-a lungul timpului, omul resimte adesea nevoia de a primi îndrumare divină. Așa cum apostolii I-au relatat Domnului Isus experiențele lor din misiunea de evanghelizare, tot astfel, noi, luând locul ucenicilor lui Hristos, suntem chemați să-I împărtășim trăirile noastre, pentru ca, ulterior, să ascultăm și să urmăm îndrumarea pe care El ne-o oferă.
O a doua concluzie care se desprinde este că, în fața dificultăților și provocărilor vieții, nu trebuie să cedăm, ci să ne îndreptăm cu perseverență spre Isus, pregătiți să-I ascultăm cuvintele, hrănindu-ne cu pâinea spirituală pe care doar El o poate oferi.
NOTE
[1] Francis Nichol, ed., The Seventh-Day Adventist Bible Commentary, vol. 5 (Washington, D.C.: Review & Herald Publishing Associations, 1980), 564.
[2] Mark A. Chancey, The Myth of a Gentile Galilee: The Population of Galilee and New Testament Studies, Society for New Testament Studies Monograph Series, v. 118 (Cambridge: Cambridge University Press, 2002), 102.
DANIEL DOBRIN, pastor stagiar, Conferința Moldova