O PERCEPȚIE

selectivă

„Dumnezeu nu dorește să ascultăm tot ce poate fi auzit și să privim tot ce poate fi văzut.” 
—Ellen G. White, Minte, caracter, personalitate, vol. 1, p. 332

Simțurile și „selectorul” divin

Dumnezeu ne-a creat cu cinci simțuri fundamentale — văzul, auzul, mirosul, gustul și pipăitul — pentru a ne conecta cu lumea în care trăim. Fiecare dintre ele ne ajută să descoperim frumusețea creației, să ne protejăm de pericole și să relaționăm cu ceilalți. Însă adevărata artă a percepției nu constă doar în capacitatea de a simți, ci în aceea de a filtra ceea ce simțim.

Creierul, ca un centru de comandă pus la dispoziția noastră de Creator, funcționează asemenea unui „selector”: ne ajută să deosebim ce merită reținut și ce este de evitat, ce ne hrănește sufletul și ce ne poate otrăvi mintea. Nu tot ce putem vedea, auzi sau gusta este folositor pentru viața spirituală.

Spre exemplu, simțul văzului ne permite să explorăm lumea, dar și să alegem la ce ne uităm. Eva a văzut pomul cunoștinței binelui și răului și, în loc să se întoarcă din fața tentației, a ales să se oprească și să contemple ceea ce Dumnezeu interzisese. Rezultatul? Un lanț de suferință care continuă până azi.

La fel, prin auz suntem expuși la o multitudine de mesaje, dar nu toate ne zidesc. Ce ascultăm, cui dăm crezare în viața noastră influențează cine devenim. Mirosul, deși subtil, are o putere neașteptată: poate trezi amintiri, dorințe sau pericole. Un miros poate fi atrăgător sau respingător, dar alegerea ne aparține — îl urmăm sau îl evităm?

Simțul gustului ne poate conduce fie spre echilibru, fie spre excese. Iar atingerea – pipăitul – este o poartă a intimității, dar și o frontieră morală. Ce alegem să simțim și în ce contexte? Toate aceste simțuri sunt instrumente ale vieții, dar devin binecuvântări doar când sunt călăuzite de o conștiință luminată.

Percepțiile spirituale

Într-o lume în care tinerii, și nu doar ei, pun întrebări tot mai diverse despre credință, biserică, mântuire sau moralitate, este esențial să înțelegem că întrebarea în sine nu e o problemă. Dumnezeu nu Se teme de întrebările noastre — din contră, le folosește pentru a ne conduce spre adevăr.

Însă direcția în care mergem cu aceste întrebări este crucială. Le adresăm pentru a ne justifica propriile alegeri sau pentru a înțelege voia divină? Ne alimentăm curiozitatea din surse care ne întăresc credința sau din izvoare tulburi care ne slăbesc convingerile?

Un om însetat caută apă limpede, dar dacă vasul din care bea este murdar, riscă să se îmbolnăvească. Tot așa, dacă luăm învățătură de la persoane sau surse cu autoritate îndoielnică, riscăm să ne hrănim sufletul cu otravă în loc de adevăr.

Conștiința – „selectorul” iluminat

Conștiința este busola interioară care ne orientează printre deciziile vieții. Ea nu este infailibilă în sine, dar, atunci când este iluminată de Duhul Sfânt, devine un ghid de nădejde. Mintea este locul unde se nasc convingerile, unde se filtrează impulsurile și unde iau formă deciziile.

Ellen White afirma: „Mintea conduce întreaga ființă umană… Niciun alt studiu nu va înnobila mintea și aspirațiile ome­nești precum studiul Sfintelor Scripturi” (Mărturii, vol. 5, p. 24). Acest studiu adânc al Cuvântului nu este doar un exercițiu intelectual, ci o practică transformatoare.

Când conștiința este conectată la Dumnezeu, ea poate recunoaște ispitele chiar și în ambalaje aparent nevinovate. A nu asculta tot ce se spune și a nu privi tot ce ni se oferă este nu doar o formă de abstinență, ci o formă de înțelepciune divină.

Lecții din istorie

Istoria biblică ne oferă două exemple contrastante. Ahazia, împăratul lui Israel (2 Împărați 1), grav rănit după o cădere, a ales să trimită soli la Baal-Zebub pentru a întreba dacă va mai trăi. În ciuda avertismentelor clare din partea profetului Ilie, el a refuzat să caute fața lui Dumnezeu. În final, a murit fără să-și îndrepte calea. În contrast, Iosia (2 Cronici 34), un alt împărat, a redescoperit cartea Legii și, tulburat de ceea ce a citit, a căutat sfatul lui Dumnezeu. A fost receptiv la vocea divină și a declanșat o reformă spirituală care a influențat o întreagă generație. Aceste două exemple ne arată diferența dintre o percepție filtrată de voia proprie și una călăuzită de adevăr.

Cum folosim „selectorul”

În viața spirituală, nu putem merge pe pilot automat. Uneori, inimile noastre ne spun ceea ce vrem să auzim, nu ceea ce este corect. Scriptura ne avertizează: „Inima este nespus de înșelătoare…” (Ieremia 17:9).

Roboam, fiul lui Solomon, a ales să ur­meze sfaturile prietenilor lui neexpe­rimentați, respingând înțelepciunea bătrânilor (1 Împărați 12). Rezultatul? Un regat divizat și o conducere compromisă.

A folosi corect „selectorul” înseamnă a ne evalua întrebările, sursele și motivațiile. Nu toate sursele care oferă răspunsuri o fac cu autoritate divină. Într-o vreme în care „surogatele spirituale” sunt la un click distanță, cu atât mai mult avem nevoie de discernământ biblic.

Garanția morală

Adevărul se vede în roadele pe care le produce. Un pom bun aduce roade bune – fapte de milă, dragoste sinceră, viață transformată. În același mod, o învățătură sănătoasă se va recunoaște prin efectele ei în viața credinciosului (Matei 7:15-20; Galateni 5:22-25). Suntem liberi să căutăm, să cercetăm, să punem întrebări. Însă această libertate nu este absolută – ea vine cu responsabilitatea de a ne lăsa călăuziți de Duhul Sfânt, de a asculta de Scriptură și de a ne verifica pașii în lumina crucii lui Hristos.

„Tu să te ții în totul totului tot numai de Domnul Dumnezeul tău” (Deuteronomul 18:13; Matei 4:10).

PAVEL BURLACU, pastor pensionar, Conferința Moldova

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *