În vremuri de confuzie și întuneric, când trebuie să depășim
obstacole și să înțelegem planul lui Dumnezeu,
avem nevoie de viziune și discernământ spiritual sănătos
pentru a vedea clar și a ști ce avem de făcut.
Voi puncta doar două exemple edificatoare.
Chemarea lui Isaia la slujba de profet într-o vreme de criză
Domnia lui Ozia peste Iuda a luat sfârșit după 52 de ani. A fost o perioadă remarcabilă, a realizat multe reforme și a adus prosperitate în împărăție. Pe firmamentul istoriei a apărut puternicul și vicleanul Tiglat Pilasar al III-lea, împăratul Asiriei. În cinci ani a cucerit teritorii întinse. În al cincilea an, Ozia a murit. Ne putem imagina îngrijorarea care a cuprins regatul lui Iuda. Se va folosi inamicul de această împrejurare? Va șterge de pe pământ mica națiune? Care avea să fie soarta poporului? Moartea lui Ozia a fost un eveniment surprinzător pentru toți, provocând incertitudine, îngrijorare, panică și dezorientare. Exista vreun ochi care să vadă dincolo de „ceață”?
„În anul morții împăratului Ozia, am văzut pe Domnul șezând pe un scaun de domnie foarte înalt, și poalele mantiei Lui umpleau Templul” (Isaia 6:1). Tronul împăratului lui Iuda putea să fie liber, dar al lui Dumnezeu, în niciun caz. El era tot acolo. Tocmai în aceste circumstanțe de îngrijorare, tânărul Isaia primește viziunea divină care îi deschide ochii spre o realitate mai profundă și mai clară. Chemarea sa la slujba de profet vine într-o vreme de criză, dar viziunea asupra tronului lui Dumnezeu îi dă puterea și curajul să-și îndeplinească misiunea, străpungând astfel negura fricii și a nesiguranței. În momente de criză și schimbare, încrederea în Dumnezeu poate oferi claritate și direcție. Isaia ne este un exemplu excelent de cum privirea spirituală poate vedea dincolo de circumstanțele imediate ca să găsească speranță și scop.
Tronurile pământești se pot clătina, împărățiile se pot ridica și prăbuși, dar tronul lui Dumnezeu, întemeiat pe dreptate, va supraviețui: „Este în ceruri un Dumnezeu care descoperă tainele și care… face cunoscut… ce se va întâmpla în vremurile de pe urmă” (Daniel 2:38).
Aici, la noi, ar putea să fie agitație și nesiguranță, poate că „oamenii își vor da sufletul de groază, în așteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ” (Luca 21:26), dar în ceruri este liniște și pace. „Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitați în sus și să vă ridicați capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie” (Luca 21:28).
Pe pământ, păcatul poate împărăți și înflori, dar nu în prezența lui Dumnezeu. Pe pământ, egoismul ar putea să cuprindă viața multora, dar cei care privesc „țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus”, toți aceștia au un Model „care, pentru bucuria care-i era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu” (Evrei 12:2).
Pământul poate să pară acum împărăția celui rău, dar aceasta nu va fi pentru totdeauna. Ochiul credinței vede dincolo de „ceață”: „Apoi am văzut un cer nou și un pământ nou; pentru că cerul dintâi și pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era. Şi eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: «Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nicitânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.» Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: «Iată, Eu fac toate lucrurile noi.» Şi a adăugat: «Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate»” (Apocalipsa 21:1-5).
Ioan, singur pe Patmos, exilat pentru credință
Spre sfârșitul primului secol al erei creștine, Ioan, apostolul iubirii, cel care și-a dedicat întreaga viață, fără nicio rezervă, Maestrului său, cel care a fost un conducător de bază în noua biserică în curs de dezvoltare, era pe Patmos, o insulă stâncoasă și pustie din Marea Egee. Era aici, exilat de autoritățile romane, pentru mărturia creștină pe care depus-o plin de curaj. Acum, în vârstă și singur, nu avea altceva de făcut decât să se gândească la trecut și să se întrebe: de ce au venit peste el toate acestea? Anii plini de activitate cu Isus și colegii săi i-au umplut inima de speranță. Făgăduința rostită de Isus parcă și acum îi răsuna în urechi: „Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi” (Ioan 14:1-3).
Retrăia zilele petrecute cu Isus. Și-a adus aminte de momentul înălțării, când cei doi îngeri i-au încurajat: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer” (Faptele apostolilor 1:11). Au trecut de atunci mai mulți ani și Isus încă nu S-a întors! Evenimente tulburătoare s-au petrecut între timp, unsprezece din cei doisprezece erau în mormânt. Doar el mai rămăsese în viață, după ce a fost salvat, ca prin minune, la Roma.
În acele zile încărcate de întrebări și așteptare, ochii săi aveau să fie ridicați dincolo de „ceață”: „În ziua Domnului eram în Duhul. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbiţe, care zicea: «Eu sunt Alfa şi Omega»… M-am întors să văd glasul care-mi vorbea… Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: «Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor” (Apocalipsa 1:10-12,17,18).
Aici, pe Patmos, Ioan are viziuni revelatoare care îi deschid o perspectivă cu totul nouă asupra evenimentelor viitoare și asupra planului lui Dumnezeu. În mijlocul exilului și al întunericului, Ioan este înălțat și i se oferă descoperiri despre cele șapte biserici, șapte peceți, șapte trâmbițe, șapte plăgi, puterile mondiale, timpul sfârșitului, revenirea lui Hristos, Noul Pământ etc. Aceasta ne arată cum Dumnezeu poate străpunge întunericul și incertitudinea prezentului, descoperind adevărul și lumina planurilor Sale. Chiar în cele mai întunecate momente, viziunea divină, transmisă omului de către Dumnezeu, poate aduce claritate și direcție. Prin descoperirile sale, Ioan devine un far de speranță pentru copiii lui Dumnezeu din toate veacurile.
Ce să facem astăzi?
Zilele de dinaintea revenirii lui Isus sunt zile periculoase. Satana aruncă în luptă tot arsenalul său, știind că acum este momentul decisiv: înșală cu sofismele sale, amăgește cu promisiunile sale, hipnotizează prin farmecele sale, ocupă minți, ațâță patimi, stăpânește împrejurări, dezorientează și descurajează. Putem găsi lumină și claritate chiar în cele mai întunecate vremuri. „Ceața” din timpul în care trăim, cu atât de multe necunoscute, poate fi străpunsă și azi prin ochii credinței, curajului, statorniciei, ascultând chemarea divină plină de dragoste: „Iată un loc lângă Mine; vei sta pe stâncă” (Exodul 33:21).
Pavel Memete, pastor pensionar, Conferința Banat