Puterea autocontrolului

În copilărie și tinerețe, caracterul este cel mai ușor de modelat. Puterea autocontrolului ar trebui dobândită atunci. Din viața de familie și din influența căminului provin rezultatele care sunt la fel de durabile ca și veșnicia. Mai mult decât orice înclinație naturală, obiceiurile stabilite în primii ani vor decide dacă un om va fi învingător sau învins în lupta vieții. SCT 134.5

În folosirea limbajului, nu este probabil nici o îndoială că bătrânii și tinerii sunt mai înclinați să treacă peste lucrurile mărunte din viața lor, cum ar fi o vorbire necugetată, plină de iritare. Ei cred că este o scuză suficientă să spună: “Nu eram ‘în gardă’ și nu am vrut să spun exact ce am spus”. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu tolerează aceasta cu ușurință. Scriptura spune: “Dacă vezi un om care vorbește nechibzuit, poți să nădăjduiești mai mult de la un nebun decât de la el.” “Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată și fără ziduri.” SCT 134.6

Cea mai mare parte a neplăcerilor vieții, supărările și iritările, se datorează unui temperament necontrolat. Într-un moment, prin cuvinte repezite, pline de pasiune, nepăsătoare, poate fi făcut un rău, pe care o căință de o viață întreagă nu-l poate repara. O, câte inimi zdrobite, prieteni îndepărtați, vieți naufragiate prin cuvinte repezite și aspre ale acelor care ar fi putut aduce ajutor și vindecare! SCT 135.1

Excesul de muncă produce uneori o pierdere a autocontrolului. Dar Dumnezeu nu obligă niciodată la mișcări grăbite și complicate. Mulți își adună poveri pe care îndurătorul Tată ceresc nu le-a pus în sarcina lor. Îndatoriri pe care niciodată nu le-a preconizat pentru ei îi urmăresc cu sălbăticie. Dumnezeu dorește să ne dăm seama că nu-I glorificăm Numele când luăm asupra noastră atâtea poveri, devenind oameni cu inima și creierul slăbit, uzați, agitați și gâlcevitori. Noi trebuie să purtăm doar responsabilitățile pe care le-a dat Dumnezeu, încrezându-ne în El și astfel păstrându-ne inimile curate, amabile și simțitoare. Solii către tineret

Dorința de dezvoltare

Dacă fiecare și-ar da seama de influența personală pe care o are și că va da socoteală în fața lui Dumnezeu pentru acest lucru, în nici un caz nu ar fi leneș, ci și-ar cultiva abilitățile și și-ar antrena fiecare putere ca să-L poată servi pe Acela, care l-a răscumpărat cu sângele Său. SCT 188.1

Tinerii în special ar trebui să simtă nevoia de a-și cultiva mintea și de a folosi fiecare ocazie pentru a-și dezvolta intelectul, devenind apți pentru a-I sluji Lui, care și-a dat viața Sa prețioasă pentru ei. Fie ca nimeni să nu facă greșeala de a se considera suficient de educat, încât să nu mai aibă nevoie să studieze cărțile sau natura. Fiecare să folosească orice ocazie pe care i-o oferă providența lui Dumnezeu pentru a dobândi cât mai mult cu putință cu privire la revelație sau știință. SCT 188.2

Ar trebui să învățăm să estimăm corect puterile cu care Dumnezeu ne-a înzestrat. Dacă un tânăr trebuie să înceapă de la baza scării, să nu se descurajeze, ci să fie hotărât să urce treaptă după treaptă, până când va auzi vocea lui Hristos spunând: “Copile, urcă mai sus. Bine, rob bun și credincios; ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri: intră în bucuria Stăpânului tău”. — Fundamentals of Christian Education, 213. SCT 188.3 Solii către tineret

Medlife.ro – Pubertatea la băieți: când apare și ce modificări aduce

Și creștinii cad la testul pornografiei

 Florentin Lehaci

 31 august 2014

testul pornografiei
testul pornografiei

Există două feluri de creștini în America: cei care vizionează materiale pornografice și cei care mint cu privire la acest lucru, comentează caustic The Washington Times.

Această concluzie este rezultatul unui nou studiu realizat de Barna Group, care sugerează că 54% dintre bărbaţii și 15% dintre femeile cu valori creștine admit că au vizionat materiale pornografice cel puţin o dată pe lună.

Din punct de vedere statistic, situaţia este îngrijorătoare, chiar dacă grupul celor care își exprimă convingerile creștine pare să stea mai bine decât grupul celor fără convingeri religioase.

Ce este testul pornografiei?

În privinţa acestora din urmă, statisticile spun că 65% dintre bărbaţi și 30% dintre femei au recunoscut că au privit imagini pornografice cel puţin o dată pe lună. Însă, în privinţa bărbaţilor care vizualizează pornografie de mai multe ori pe zi, scorul este net în favoarea creștinilor: 7 la 3.

Așa cum este de așteptat, tinerii par să fie cei mai expuși acestei tentaţii, 79% dintre cei cu vârste între 18 și 30 de ani afirmând că se uită la materiale pornografice cel puţin lunar, în timp ce 29% dintre ei au spus că vizualizează zilnic pagini cu material de acest gen (vezi tabelele complete).

Ce exprimă studiul?

Unii psihologi și sociologi susţin că, indiferent de credinţa lor religioasă, oamenii acţionează pe baza acelorași nevoi umane, părând să legitimeze astfel accesul la materiale pentru adulţi. Joel Hesch, președinte și fondator al Prove Men Ministries, care a solicitat studiul, a declarat însă că situaţia pe care o indică datele „poate fi descrisă ca o epidemie”.

„Este nevoie ca problema să fie abordată în mod deschis în biserică”, a spus Hesch. „Pornografia este captivantă. Este o problemă care nu afectează doar indivizi, ci familii întregi. De aceea, biserica trebuie să iasă în faţă”, a continuat acesta.

Biserica nu poate evita confruntarea cu această realitate, mulţi reclamând că aceasta trebuie să își regândească abordarea vizavi de sexualitate, în condiţiile în care și cultura se schimbă.

„Bisericile vor pierde războiul cu sexualitatea”, a declarat Eric Anderson, sociolog de ​​la Universitatea din Winchester. În opinia sa, deja bătălii importante au fost pierdute: relaţiile intime înainte de căsătorie, cuplurile gay, masturbarea. Acum creștinismul este pe cale să piardă și bătălia împotriva pornografiei. Și pentru a fi convingător, susţine că există dovezi suficiente. „Dacă vreţi dovezi, tot ce trebuie să faceţi este să vă uitaţi la statistici, la procentul de tineri care utilizează pornografia.”

Avantajul creștinilor

Specialiștii sunt de acord că informaţiile corecte în privinţa problemelor sexuale sunt dificil de obţinut, pentru că oamenii ezită să participe la sondaje pe astfel de teme. „Oamenii religioși și nereligioși pot foarte bine să urmărească filme porno, dar persoanele religioase sunt un pic mai ezitante în a recunoaște acest lucru”, a declarat Jeremy Thomas, profesor asistent de sociologie la Universitatea de Stat din Idaho.

Din acest punct de vedere, este posibil ca statistica să fie puţin altfel. Poate chiar mai rea. Însă, chiar dacă studiul are implicaţii negative pentru imaginea celor care pretind că au valori religioase, există totuși un element care îi poziţionează mai bine pe creștini în tentativa eliberării din acest viciu.

Creștinii ar putea avea mai multe șanse să-și autodiagnosticheze dependenţa. Conform sondajului, 15% dintre bărbaţii care s-au recomandat creștini au recunoscut că ar putea fi dependenţi de filme pornografice, comparativ cu doar 6% dintre bărbaţii necreștini.

„Oamenii religioși au o probabilitate mai mare să-și recunoască dependenţa”, afirmă Joshua Grubbs, specialist în comportamente adictive la Case Western University. „Această situaţie poate fi generată de faptul că oamenii religioși dezaprobă pornografia”, consideră specialistul.

Negarea dependenţei este considerată de către specialişti ca principala dificultate în vederea vindecării. Tocmai de aceea, primul pas în direcţia eliberării constă în recunoaşterea şi acceptarea problemei, iar apoi căutarea motivului care a generat dependenţa, afirmă AskMen. Sunt, de fapt, și marile avantaje ale creștinilor practicanţi.

Nu este simplu, dar se poate

Nu este pentru prima oară când se vorbește de pornografie în mediul creștin. Ceea ce, în trecut, doar se presupunea este, în prezent, confirmat. Se justifică ceea ce spunea Josh McDowell, unul dintre cei mai cunoscuţi apologeţi creştini din Statele Unite, atunci când susţinea că „cea mai mare ameninţare la adresa cauzei lui Christos este sexualitatea omniprezentă şi pornografia”.

Cât de complicată poate deveni situaţia o demonstrează mărturisirea făcută de John Buckingham. La doar patru luni după nuntă, a început să se uite la materiale pornografice din nou, deși „crede în moartea și învierea lui Iisus Christos” și este căsătorit cu „o femeie uimitoare și frumoasă, cu credinţă în Dumnezeu”.

Luptele cărora a trebuit să le facă faţă l-au convins că „adicţia sexuală nu este un lucru de tratat superficial. Este o forţă distrugătoare pentru relaţii”. O recunoaște și o fostă actriţă de filme pentru adulţi convertită la creştinism, care îi avertizează pe consumatorii de pornografie că încearcă, prin adicţia lor, să umple un gol interior pe care doar Dumnezeu poate să îl umple. Nu există o reţetă standard, dar Dumnezeu promite ajutorul.

Au experimentat eficienţa acestei intervenţii și alţii care și-au petrecut ani buni în mijlocul industriei pornografice. Un astfel de caz a fost Jenna Presley, o altă actriţă cu renume în industria filmelor pentru adulţi.

„Mă bucur să mă trezesc în fiecare zi. Există viaţă după pornografie, există viaţă după droguri și prostituţie!” conchide Jenna, încântată de frumuseţea valorilor creștine, care i-au adus eliberarea.

Este de fapt concluzia pe care o poate formula oricine se luptă cu o dependenţă care corupe sufletul. Însă salvarea nu poate veni prin eforturi personale. Nu este suficientă aspiraţia spre libertate. Eșecurile sunt inevitabile, însă victoriile mari sunt ale Cerului. Este direcţia pe care o ignoră adeseori chiar și creștinii, uitând că viaţa merită trăită armonios.

Articol preluat de la semneletimpului.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *