Timp de citire: 3 minute

Petre Poenaru

S-a născut la 29 iunie 1936, în comuna Telești, județul Gorj, fiind primul născut în familia lui Ionel și Cornelia Poenaru, o familie ce de curând se botezase în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, astfel se poate spune că și-a trăit toți cei aproape 85 de ani în această biserică.

Încheie legământ cu Dumnezeu prin botez la vârsta de doar 14 ani. În 1960 se căsătorește cu Paraschiva Dănăiață. În 1961 se naște Octavian, pe care-l cresc îndrumându-l de mic spre Dumnezeu, astfel că din tinerețe Octavian hotărăște să-i slujească lui Dumnezeu, studiind la Institutul Teologic Adventist și devenind pastor în Biserica Adventistă. În 1965 se naște Cornelia Milena, care decide să devină tehnician dentar, pentru a le fi de folos în mod nemijlocit celor din jur.

Nea Petrică s-a bucurat la nașterea fiecăruia dintre cei trei nepoți — Flavius, Roland și Natanael — așteptând ca fiecare să-i treacă pragul și să-i încălzească sufletul cu veselia lui copilărească. Iar în urmă cu puțin timp a fost încântat de apariția pe lume a singurului său strănepot, Raul, căruia îi plăcea să-i arate, chiar așa mic fiind, din tainele meșteșugurilor de pe lângă casă. Deși locuia în Târgu Jiu, în fiecare sâmbătă făcea naveta în comuna natală, preț de 25 km distanță, unde ani de-a rândul a fost prezbiter, fiind cel care a ținut vie acea biserică.

S-a stins în prag de iarnă, pe 18 decembrie 2020, încet și totuși repede, așteptând apropiata întâlnire cu Mântuitorul său iubit, Isus Hristos, și cu cei dragi, pe care i-a lăsat în urmă înlăcrimați. „Ferice de acum încolo de morții care mor în Domnul!”

A consemnat Nicu Sora, ginere


Adrian Stănoiu

Adrian Stănoiu a fost al treilea copil al familiei Ionel și Eleonora Stănoiu, fiind născut la Slatina, județul Olt, pe 6 ianuarie 1952. De mic a vădit energie, curiozitate și inventivitate, petrecând mult timp în atelierul mecanic al tatălui său. Orașul era lipsit de o biserică adventistă, așa că în fiecare Sabat, Adrian și familia lui străbăteau pe jos cei 7 kilometri până la biserica din Slătioara, până când părinții au deschis, cu mari riscuri, o biserică în propria casă. Adrian a fost martor nemijlocit al eforturilor părinților de a păstra locașul de închinare deschis, iar aceste evenimente au lăsat o impresie adâncă asupra sa.

În anul 1969, a făcut parte din echipa de motocros a Clubului Steaua București, campioană națională. După un an, aproape de terminarea școlii profesionale la București, a fost exmatriculat pentru neparticiparea la cursuri în ziua de Sabat. La 19 ani, a făcut o încercare de a părăsi țara. A fost la un pas să fie prins de grănicerii români și, în acele momente, I-a făcut o promisiune solemnă lui Dumnezeu că nu va lipsi niciodată de la serviciul divin de Sabat. În cele din urmă, a fost totuși prins de grănicerii iugoslavi când se pregătea să treacă în Italia și a fost retrimis în România. Mai târziu, a avut experiențe deosebite în timpul stagiului militar, iar în 1976 a fost botezat. În timpul acesta a lucrat, într-o strânsă cooperare cu familia lărgită, în domeniul reparațiilor auto.

În 1980 a fost lovit de un camion al cărui șofer adormise, dar viața i-a fost salvată în mod miraculos. În același an a reușit să părăsească țara, a locuit un timp în Germania, după care s-a stabilit în Statele Unite, mai întâi la Cleveland și apoi la Atlanta. Aici, pe 14 februarie 1988, s-a căsătorit cu Eby Deneș, având împreună două fiice, Christine și Adriana.

A dorit mult ca Evanghelia să fie predicată în aceste locuri și în limba română, astfel că a contribuit la formarea celor două biserici românești din zona Atlantei. A participat și la călătorii misionare, fiind cel mai fericit când avea ocazia să dea mărturie despre credința lui. A lăsat un exemplu de credință statornică, iubindu-l pe Dumnezeu și prețuind libertatea, curajul și hărnicia. A încetat prematur din viață pe 31 octombrie 2020. Soția îndoliată găsește zilnic alinare și speranță în poezia „Cunosc un drum”.

A consemnat Adrian Bocăneanu, pastor pensionar