Joi.
Cine ești tu, fiule?” (Geneza 27:18)
Mă întreb dacă Iacov a anticipat că tatăl său, Isaac, îi va pune această întrebare. El probabil a sperat și chiar s-a rugat să nu fie atât de multă conversație. Spera ca tatăl să fie cât mai tăcut posibil, bucurându-se de platoul cu care Iacov îl servea, apoi să-l binecuvânteze și să plece din cortul lui. Simplu și fără complicații. Acum, confruntat cu această întrebare, Iacov era nevoit să răspundă.
Dar ce să spună? „Sunt Iacov, fiul tău” ar fi fost răspunsul cinstit, atunci însă tatăl ar fi știut că urma să fie înșelat. Mai mult de-atât, ce s-ar fi întâmplat cu binecuvântarea mult dorită? S-ar fi transformat în blestem? Iacov a decis să mintă: „Sunt Esau, primul tău născut” (v. 19). El a pretins că este fratele său pentru a primi binecuvântarea. Se pare că Isaac nu era chiar convins, astfel a mai făcut câteva încercări de a afla cine este cel care îl slujește. În cele din urmă însă, Iacov a reușit să fure identitatea fratelui și Isaac l-a binecuvântat.
Realitatea
Cu câțiva ani în urmă, am vorbit cu un lider al bisericii despre folosirea mijloacelor media în evanghelizare. El a slujit timp de 20 de ani în biserică în domeniul media. În mijlocul conversației, el a spus: „Ca adventiști de ziua a șaptea, am fost mereu pionieri în utilizarea mijloacelor mass-media de diferite tipuri în evanghelizarea publică. Pentru a vesti solia celor trei îngeri unei audiențe cât mai vaste, am început să folosim evanghelizarea prin satelit în anii ’90, iar câțiva ani mai târziu s-au lansat canale TV. În curând vom activa cea mai mare rețea de televiziune creștină din întreaga lume.”
„Folosind diferite tipuri de mijloace media, noi am ajuns și continuăm să ajungem la milioane și milioane de oameni de pe întreg globul cu vestea bună a Dumnezeului iubitor. Ce binecuvântare extraordinară!” Apoi el s-a oprit pentru moment. „Știți, uneori mă întreb dacă nu cumva avem tendința de a pune în undă un «univers al credinței» frumos și perfect, dar care nu corespunde cu ceea ce suntem noi în viața zilnică.”
Apoi a făcut iar o pauză. „Ne concentrăm noi în special pe ce ar trebui să credem și cum ar trebui să ne exercităm credința și, făcând așa, ne abatem atenția de la defectele, neajutorarea și slăbiciunea noastră? Ne este greu să recunoaștem față de noi înșine sau față de alții că nu suntem nici buni, cum ne-ar plăcea să fim, și nici cu o credință ideală, cum ar cere-o nivelul transmisiunilor noastre.”
Asemenea întrebări cer un răspuns personal. Nimeni nu poate să dea un răspuns pentru altcineva. Totuși, mulți dintre noi se confruntă cu aceeași situație când își împărtășesc credința. Fiind o comunitate religioasă, noi dorim să ajutăm cât mai mulți oameni să-L cunoască pe Dumnezeu. Cu acest scop în minte, este tentant să ne concentrăm pe ideal, și nu pe realitate? De ce?
În primul rând, fiecare dorește să realizeze și să experimenteze idealul. În al doilea rând, comunicarea idealului pare să aibă un impact major.1 Istorisirea falimentului și a defectelor nu este atât de convingătoare pe cât sunt istoriile de succes, nu-i așa? În al treilea rând, împărtășirea credinței include prezentarea legii lui Dumnezeu, a adevărurilor universale și a principiilor care sunt independente de cultură, de timp și de părerile altor oameni.2 În al patrulea rând, nu-i așa că este vorba doar despre Dumnezeu și nu despre noi, despre bunătatea și mila Lui și despre planul lui de mântuire pentru umanitate? În ultimul rând, nu vrem ca oamenii să-și piardă încrederea în Dumnezeu și să renunțe la credință din cauza imperfecțiunilor noastre. Toate acestea sunt motive întemeiate și rezonabile pentru decizia de a transmite o credință ideală și o viață perfectă.
În același timp, preocuparea noastră sau chiar teama că oamenii ar putea să fie îndepărtați de Dumnezeu când văd slăbiciunea noastră poate să ne determine să ne ascundem părțile mai puțin plăcute și, în final, ajungem să fim văzuți mai bine decât suntem în realitate. Putem deveni mai atenți la modul în care suntem văzuți decât la ce fel de persoane suntem în realitate. Împărtășirea credinței devine mai mult o problemă de aparență decât una legată de cum ești în realitate și ce caracter ai, mai mult o problemă de percepție decât o întâlnire reală și sinceră. Evanghelizarea prin media favorizează transformarea credinței într-o proiecție de dorit și perfectă mai mult decât într-o întâlnire în persoană, pentru că este o modalitate mijlocită (TV, radio, social media etc.) care se interpune între persoane. Putem rămâne cu senzația unei distanțe între experiența spirituală arătoasă, pusă sub reflectoarele platoului de filmare, și credința reală văzută la lumina zilei.
Pasul înainte
Se pare că teama de respingere stă la baza acestui mod de lucru – atât la nivel individual, cât și colectiv, în cadrul comunității religioase. De aceea, concentrarea pe perfecțiunea divină, pe legea lui Dumnezeu și pe adevărurile universale, cât și pe crezuri și principii poate funcționa ca un element convenabil de distragere a atenției sau ca o scuză pentru a nu confrunta, accepta și mărturisi imperfecțiunile proprii. Totuși obiectivul împărtășirii credinței nu este să îi convingem pe alții că omul este perfect și demn de laudă, ci că Dumnezeu este bun, iubitor și plin de milă. La El, oamenii primesc acceptare, iertare și viață.
Când Iacov a plecat spre răsărit, Dumnezeu i S-a revelat ca Salvator al lui și l-a binecuvântat. Dumnezeu nu a făcut lucrul acesta datorită meritelor sale, ci în ciuda a ceea ce el făcuse. El a dorit binecuvântarea, dar nu o merita; el a primit-o pentru că Dumnezeu este milostiv (Geneza 28:10-12).
Aceste considerații nu sunt valabile doar pentru cei responsabili cu slujirea prin mass-media. În „universul social media”, în mijlocul unui constant tsunami de cuvinte, imagini și clipuri, miliarde de oameni din jurul lumii se găsesc implicați în tensiunea dintre sinele real și cel virtual. Trăim pe un tărâm al unui „eu sublim imortalizat” pe ecran. Rămâne totuși întrebarea existențială fundamentală: „Cine sunt eu?”, o problemă care trebuie negreșit cumpănită. Întrebarea provocatoare este: prezentăm lumii întregi pe numeroasele platforme sociale o sumă de lucruri ireale, meșteșugite și exagerate cu privire la un eu falsificat? Sau lăsăm să se întrevadă o imagine reală a ceea ce suntem cu adevărat?
După 20 de ani, Iacov decide să revină acasă. Cu mare teamă și emoție, el se pregătește pentru a-l întâlni pe fratele lui, Esau. O luptă neașteptată izbucnește în timpul nopții între Iacov și un străin care se dovedește a fi o ființă supranaturală. În mijlocul luptei, Iacov spune: „Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta.” Nu era el încă sigur de binecuvântare după toți acești ani? „Cum îți este numele?” a întrebat străinul. Cred că Iacov a fost surprins, dacă nu chiar șocat, că acest străin l-a confruntat cu aceeași întrebare pe care tatăl său i-a pus-o cu 20 de ani în urmă. „Cine ești?” Va pretinde Iacov din nou că este altcineva pentru a primi o binecuvântare? Sau va fi onest de această dată, indiferent de consecințe?
„Iacov”, a răspuns el. În sfârșit a avut curajul să fie el însuși – Iacov, cel care apucă de călcâi și cel ce înșală.
Credința este mereu personală, relațională și manifestată în viața noastră. Credința cuprinde întreaga ființă. Împărtășirea credinței și a vieții într-o manieră holistică cere să fie prezentate toate deopotrivă: și binele, și răul, și succesul, și falimentul, luptele și provocările, dar și dragostea și neajutorarea noastră. Biblia nu se teme de vulnerabilitate. Autorii Bibliei, în mod deschis și fără ascunzișuri, împărtășesc întreaga istorie, nu numai episoadele convenabile.
În timpul întâlnirii neașteptate cu Dumnezeu, Iacov a fost nevoit să se confrunte cu el însuși. A decis să admită cine este. Avem curajul să mergem pe această cale, să ne facem vulnerabili, ca alții să ne poată observa? Dragostea lui Dumnezeu, bunătatea și harul Său au creat un spațiu răscumpărător pentru Iacov. Dumnezeu este credincios. El ne procură același spațiu și nouă.
Întrebări pentru reflecție
1. De ce este atât de dificil să fii real și să arăți cum ești cu adevărat?
2. Care este relația dintre consumul de media și expunerea proprie pe o platformă socială virtuală?
3. Cum putem ajuta generația viitoare de adventiști să relaționeze cu mijloacele media într-un mod sănătos?
1 Marketingul și publicitatea dovedesc zilnic că, prezentând zâmbetul perfect, corpul perfect, plajele perfecte și apusurile perfecte, se poate vinde orice: pastă de dinți, băuturi răcoritoare, mașini și multe altele.
2 Apostolul Pavel scria: „Așa că Legea, negreșit, este sfântă, și porunca este sfântă, dreaptă și bună” (Rom. 7:12).
Klaus Popa, managerul Stimme der Hoffnung (Vocea Speranței), Centrul Media European al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea și locuiește în Alsbach-Hähnlein, Germania.