Tipărire

Ziua de dupa vot

Scris de Curierul Adventist on .

Gerald A. Klingbeil | Punct de vedere

 

zddv

Miercuri, biserica mea a votat cu privire la o chestiune care, în ultimii cinci ani, i-a preocupat pe membrii din întreaga lume. Este o chestiune referitoare la relaţia dintre Scriptură şi cultură, structura bisericii, unitate şi, în final, încredere. Rezultatul votului: 1 381 delegaţi au votat împo­triva moţiunii luate în considerare; 977 delegaţi au votat pentru; 5 delegaţi s-au abţinut. Comu­nitatea noastră de credinţă a decis că nu a sosit timpul să le ofere diviziunilor autoritatea de a hirotoni femeile ca pastori.

Eu am participat ca delegat.

M-am simţit mândru de modul în care pre­şedintele Mike Ryan, unul dintre vicepreşedinţii generali ai Conferinţei Generale, care se va pen­siona după această sesiune, a condus lucrările şi a subliniat valorile-cheie care ar trebui să carac­terizeze orice dialog dintre adventiştii cu opinii diferite: respectul, asemănarea cu Hristos şi dis­poziţia de a asculta în mod real.

M-am simţit mândru de modul în care am recunoscut cu toţii însemnătatea rugăciunii în acest moment crucial. Mii şi mii de rugăciuni au fost înălţate la Tatăl nostru ceresc ieri, de pe complexul sportiv Alamodome – şi alte milioane din întreaga lume. E bine să ştii că nu există ris­cul de a supraîncărca „reţeaua” lui Dumnezeu cu cererile noastre!

Am apreciat pasiunea delegaţilor din ambe­le tabere şi efortul lor de a manifesta respect şi autocontrol. Am auzit pledoarii pentru credin­cioşia faţă de Scriptură, pentru recunoaşterea di­feritelor realităţi culturale şi pentru unitate. Unii delegaţi au pledat pentru unitate în diversitate; pentru alţii, unitatea aceasta se exprimă în po­litici globale comune. Am auzit în mod repetat că problema aceasta nu trebuie confundată cu o doctrină fundamentală şi nici nu ar trebui ridi­cată la rangul de stâlp al credinţei adventiste.

Nu m-am simţit confortabil când am ascul­tat unele reacţii dure la o pledoarie înflăcărată susţinută de Jan Paulsen, fostul preşedinte al Conferinţei Generale. Le-am simţit ca pe o lip­să de respect faţă de un conducător care a slujit biserica aceasta zeci de ani. Au fost un semn al atmosferei încărcate.

După anunţarea rezultatelor votului, am vă­zut feţe înlăcrimate şi feţe îngrijorate. Cum ne vom trezi a doua zi după un vot care, în aparen­ţă, a avut învingători şi învinşi?

Astăzi este o nouă zi aglomerată pe Alamo­dome şi totuşi, lucrurile par altfel din multe puncte de vedere. Se fac numeroase comentarii pe marginea acestei decizii semnificative – pe Facebook, pe bloguri şi pe canalele de ştiri; chiar şi Washington Post a publicat un articol.

Mă gândesc la biserica mea şi la tinerii ei. Mă gândesc la puterea majorităţii şi la simţământul de neputinţă al minorităţii. Mă gândesc cum vom aborda alte chestiuni strâns legate de cul­tură şi de interpretarea Scripturii. Tânjesc după un „cuvânt de la Domnul”, care să-mi liniştească temerile. Îmi pun încrederea în Păstorul cel bun, care merge în fruntea turmei Sale şi are grijă să fie bine. Am încredere că voia lui Dumnezeu se face cu adevărat „precum în cer şi pe pământ”. În neputinţa sufletului meu, mă prind de Isus, ca să folosesc modul preferat de exprimare al lui Ellen White în momentele când era tulburată şi îngri­jorată pentru poporul lui Dumnezeu din timpul sfârşitului.

Ce fac adventiştii atunci când sunt nevoiţi să aştepte? Încep să cânte (cum am făcut şi noi ieri, în timp ce aşteptam anunţarea votului) şi să ca­ute putere în imnuri. „Atâta har” are încă darul de a-mi linişti sufletul. „Domnul vine, Domnul vine” îmi umple inima de dor. „Vrem să-L înco­ronăm” îmi aduce lacrimi în ochi.

Dar, după ce au cântat, după ce sufletul li s-a liniştit şi după ce au vărsat toate lacrimile, ad­ventiştii trec la treabă. Motivaţia lor nu este un program, ci milioanele de oameni care încă nu L-au cunoscut pe Domnul răstignit. Ei îşi dau mâna ca să le slujească celor ce au nevoie de spe­ranţă şi încurajare. Ei sunt gata să fie mâinile şi picioarele lui Isus, fiindcă ştiu că în curând, foar­te curând, Îl vom vedea pe Împărat. 

Ei aşteaptă, lucrează şi se închină – împreună.

Gerald A. Klingbeil este redactor asociat la Adventist Review,

Joomla SEF URLs by Artio