Timp de citire: 8 minute

Încercând să înțelegem de ce evreii până astăzi nu acceptă mesianitatea lui Isus din Nazaret, am analizat, în numărul precedent al revistei, primele profeții mesianice, de la patriarhi până la David, observând caracterul regal și războinic pe care aceștia, sub inspirație, l-au atribuit lui Mesia. Dar au rămas de analizat multe alte previziuni biblice – în special cele din scrierile profeților.

Limbajul mut al jertfelor

În calitate de creștini, datorăm scrierilor apostolice divulgarea unor secrete ale Bibliei ebraice. Ioan Botezătorul este primul care ne spune că Mesia, pe care L-a identificat cu Isus din Nazaret, este „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29,36). Ioan vorbește despre El într-un limbaj clar: El exista înainte de a Se naște ca om (Ioan 1:30), este Cel plin de Duhul Sfânt și care botează cu Duhul Sfânt (Matei 3:11; Ioan 1:33), este Judecătorul tuturor, Cel ce „botează cu foc” (Matei 3:11-12; Luca 3:16-17) și a fost confirmat de Dumnezeu ca Fiu (adică Mesia) la botez (Ioan 1:32-34). Apostolii au înțeles, de asemenea, deși mult mai târziu, că rolul mesianic al lui Isus includea și jertfa Sa.1

Totuși, rămâne întrebarea dacă evreii înainte de Ioan Botezătorul aveau vreo idee că sistemul ceremonial al jertfelor și al preoției de la Templu era o prefigurare a misiunii speciale a lui Mesia. Moise, cel mai mare profet, prin care s-au descoperit toate legile jertfelor, nu a fost instruit de Dumnezeu să dezvăluie poporului semnificația profetică sau tipologică a jertfelor. Se aștepta, oare, Dumnezeu, ca poporul Lui să înțeleagă de la sine acest secret? Israel a uitat în repetate rânduri, chiar și cele mai clare porunci și avertismente, rostite sub pedeapsa capitală și confirmate prin exemple istorice vii. Cu atât mai puțin ar fi putut înțelege sensul ascuns al jertfei, care, în esență, era un ritual religios universal.

Moise spune că Dumnezeu le-a făcut primilor păcătoși veșminte de blană, în locul pocrovețelor de frunze cu care încercau să-și acopere ceea ce acum percepeau ca fiind rușine. Dar trebuie să fii deja creștin ca să poți vedea că Dumnezeu a oferit aici lui Adam prima jertfă cu rol didactic. Și chiar în creștinătate, puțini sunt teologii care văd aici rolul ispășitor al Jertfei care aduce îndreptățire. Moise însuși nu face decât să schițeze un fapt, fără să-i dezvăluie semnificația (dacă el o știa!).

Probabil cea mai bună ocazie didactică ar fi fost cazul jertfirii lui Isaac, unde acum întrezărim că este o tipologie. Probabil la acest episod s-a referit Isus când a spus: „Avraam, părintele vostru, a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea; a văzut-o și s-a bucurat” (Ioan
8:5-6). Dar Moise nu a explicat nimic poporului său cu privire la semnificația acelei înlocuiri (o jertfă animală pentru jertfa fiului), care a avut loc pe dealul Moria, unde Solomon avea să ridice Templul (Geneza 22:2; 2 Cronici 3:1).

Au înțeles evreii mai târziu sensul acestui episod? Niciun autor biblic nu arată că acest fapt ar fi fost înțeles în cheie creștină, așa cum îl vedem noi astăzi, ajutați de Duhul Sfânt, prin scrierile Noului Testament. Ar fi fost de datoria lor sau ar fi putut să înțeleagă mai mult? Erau vinovați că nu pricepeau? Cât am fi înțeles noi în locul lor, fără să știm ceea ce mai târziu au descoperit Isus și apostolii? Rabinii atribuie merite tuturor strămoșilor evrei, inclusiv lui Isaac, astfel încât există chiar o rugăciune prin care evreul cere îndurarea lui Dumnezeu „pentru meritele aceluia care a fost legat ca un miel de jertfă”2. Dar au suspectat oare profeții că Mesia urma să fie jertfit? Abia Isaia (53:4-6,8), la 700 de ani după Moise, a profețit că Robul Domnului va muri pentru păcatele oamenilor,3 iar Daniel a profețit că Mesia va fi dat la moarte (Daniel 9:26).

Mesia al profeților

David

Trecând în revistă scrierile profeților, observăm că așteptatul Mesia încă nu purta acest titlu înainte de exilul babilonian. Sub alte denumiri și imagini, totuși, profeții au vorbit despre El.4 Unele dintre aceste profeții nu sunt în mod clar și exclusiv mesianice; mai degrabă par să fie referiri la regele David sau la urmașii săi idealizați. Dar nu întâmplător David și Mesia sunt confundați uneori, întrucât, așa cum am argumentat în numărul precedent al revistei, David și Solomon (fiul lui David) sunt tipuri ale lui Mesia.

Altele sunt însă foarte clar mesianice. David a profețit despre El în 2 Samuel 23:2-5, referindu-se la promisiunea care-i fusese făcută de Dumnezeu. El este văzut însă numai ca împărat drept și sfânt, comparat cu soarele care se ivește în răsărit, așa cum avea să-l descrie profetul Maleahi (4:2) și preotul Zaharia (Luca 1:78-79).

Amos şi Osea

Amos a prevăzut că, într-un târziu, după ce evreii aveau să sufere exilul și locuirea în diaspora (Amos 9:8-10,14-15), dinastia lui David avea să fie restaurată într-un imperiu care va cuprinde toate popoarele lumii (Amos 9:11-12, cf. Faptele 15:14-18). Osea a prevăzut că după timpul pedepsei, în care Israel va fi lipsit de regalitatea aceea compromisă, în cele din urmă Îl vor căuta iarăși pe Dumnezeu, și dinastia lui David va domni peste ei (Osea 3:4-5).

Isaia

Isaia a descris mai întâi vremea lui Mesia în capitolul 2:2-4, ca pe o epocă a cunoștinței Legii lui Dumnezeu și a domniei păcii, când El va fi Judecătorul popoarelor. Anonimul Immanuel, a cărui naștere dintr-o domniță anonimă fusese anunțată în Isaia 7:14 și împlinită în același an (Isaia 7:15-17), a fost privit de Isaia ca un tip al lui Mesia, ca un titlu-garanție a tronului lui David (Isaia 8:8) și ca un steag și o apărare împotriva Asiriei și a tuturor popoarelor iubitoare de război (Isaia 8:9-10). Isaia a văzut lumina răsărită în Galileea ca o garanție a înfrângerii vrăjmașilor prin puterea lui Dumnezeu, ca pe vremea lui Ghedeon (Isaia 9:1-5), deoarece… (privind înapoi, la anonimul Immanuel, umbra lui Mesia): „Un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat și domnia va fi pe umărul Lui. Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii.” Acest Fiu divin-uman va domni în veci pe tronul lui David (Isaia 9:6-7).

Isaia a profețit că Prințul dreptății și al păcii va fi descendent al lui David (Isaia 11:1-2) și va apărea după ce Asiria va fi înfrântă (Isaia 10:24-27). El va fi un Judecător drept în Israel, care va respecta Legea lui Dumnezeu și va face dreptate socială, în favoarea celor sărmani (Isaia 11:3-5). Violența va înceta, până acolo încât nici fiarele sălbatice nu vor mai sfâșia (Isaia 11:6-9). Toate popoarele lumii se vor aduna sub protecția domniei Lui (Isaia 11:10). Toți israeliții împrăștiați în lume se vor întoarce pocăiți în țara lui Israel (Isaia 11:11-13,15-16) și nu vor mai fi dezbinați, ci uniți vor înfrânge pe vecinii cei răi (Isaia 11:14). Mesia cel anunțat de profet este, mai presus de orice, „Împăratul” (Isaia 33:17,22).

În a doua parte a cărții, Isaia Îl descrie pe Mesia sub numele de Robul Domnului (Isaia 43:10), dar la fel îl descrie pe Cyrus cel Mare, împăratul perșilor, care avea să stăpânească lumea și să-i restaureze pe evrei (Isaia 44:26-28). Mai mult, Cyrus este numit chiar „Unsul Domnului” (un mesía, Isaia 45:1-5). În Isaia 49:1-8, Isaia citează chiar cuvintele Robului Domnului, care de data aceasta nu se confundă cu Cyrus, ci poartă numele lui Israel. Dar nu este poporul Israel, ci Altcineva, întrucât acest „Israel” are misiunea de a aduce înapoi Israelul împrăștiat. El urma să fie Lumina neamurilor și Mântuitorul întregii lumi, un legământ al lui Dumnezeu cu poporul.

Pregătirea acestui Rob al Domnului este apoi descrisă în Isaia 50:4-11, prin umilință și suferință, până la victorie fără rival. Destinul Lui este descris mai de aproape în pericopa din Isaia 52:13–53:12,15 suferind, respins de oameni, condamnat fără judecată, suferind pentru păcatele noastre și murind. Dar umilința Lui se încheie în triumf. După ce Își va da viața, va trăi și Își va continua misiunea (Isaia 53:10-12) până la apogeul ei, în care multe popoare împreună cu regii lor se vor bucura de El și Îl vor admira (Isaia 52:13-15).

Până la urmă, Mesia este și aici un învingător, unul care își va supune popoare prin faima caracterului și a experienței Lui. Iar profetul nu sugerează nicăieri că între suferință și triumf aveau să treacă secole. Profeția arăta că, în ascensiunea Lui către tron, Mesia avea să treacă printr-un timp de contestare, condamnare, suferință și moarte. Isaia nu ne arată limpede cauza suferinței și a morții Lui, dar când spune: „Noi nu L-am băgat în seamă…”, el sugerează că poporul nu-l va recunoaște. Din nefericire, teologia rabinică nu a luat în calcul și scenariul mesianic aparent pesimist din această profeție. Imaginea imperialului Fiu al lui David a orbit poporul evreu până acolo încât puținele profeții care preziceau respingerea și moartea Lui au fost ignorate sau reinterpretate.

Mica

Contemporan cu Isaia, profetul Mica a prevăzut următorul scenariu mesianic: în perioada adunării lui Israel dintre neamuri, în urma timpului de pedeapsă (Mica 4:6-7,9-12; 5:1), Domnul avea să restaureze domnia Ierusalimului, aducând pe lume în Betleem, în cetatea lui David, chiar pe Acela care în vremurile de demult fusese izbăvitorul patriarhilor și al lui Israel (Mica 4:1-5,8,13; 5:2). Acest Mesia însă nu este descris ca un om modest și pacifist, care se jertfește, ci dimpotrivă: ca Suveran al unui imperiu mondial, care va asigura pacea, exercitând putere fizică împotriva Asiriei, imperiul rival amenințător (Mica 5:4-9):

El va sta ca apărător și va păstori cu puterea Domnului […] până la marginile pământului. […] Când va veni asirianul pe teritoriul nostru și va cotropi țara noastră, vom ridica împotriva lui șapte păstori și opt prinți. Ei vor paște țara Asiriei cu sabia, vor paște țara lui Nimrod cu tăișul. El ne va izbăvi de asirieni, când vor veni în țara noastră și ne vor călca hotarul. […] Rămășița lui Iacov va fi, în mijlocul multor popoare, ca un leu printre dobitoacele pădurii, ca un pui de leu printre turmele de oi; care, când trece, calcă în picioare și sfâșie fără scăpare. Ți se va ridica mâna asupra rivalilor tăi și toți dușmanii tăi vor fi nimiciți!

Pe cât este de mesianică această profeție, pe atât este de naționalist-imperialistă. Nu este de mirare că acest scenariu a fost îndrăgit de Israel în perioadele de oprimare străină care au urmat. Să-l suspectăm pe profet că ar fi strecurat în profeție, de la sine, scenarii politice naționaliste? Dar nu un singur profet, ci toți L-au descris pe Mesia ca Suveran imperial. Dacă toți au ratat transmiterea corectă a voii lui Dumnezeu, înseamnă că Dumnezeu nu a fost în stare să transmită un mesaj sigur prin profeți. Oricine crede în inspirația divină a autorilor Bibliei nu poate admite posibilitatea ca profeții să nu fi înțeles mesajul lui Dumnezeu.

Totuși, Mica a profețit că stabilitatea acestui imperiu mesianic nu avea să fie asigurată prin forță, deoarece Dumnezeu promitea să desființeze războiul și armele, ca și pe idoli (Mica 4:3-4; 5:10-15).

În loc de încheiere

Am observat că profețiile mesianice sunt dominate de imaginea unui rege iudeu, urmaș al lui David, devenit suveran al unui imperiu mondial al puterii, al religiei, al dreptății sociale și al fericirii. Foarte puținele previziuni despre suferința și moartea lui Mesia au rămas de mirare, fiind ignorate sau reinterpretate. Rămâne să studiem, în articolele următoare, viziunile mesianice ale ultimilor profeți, precum și percepția iudeilor contemporani cu Isus.

Florin Lăiu este profesor de Biblie pensionar

1 Luca 24:25-26; Rom. 3:25; 1 Cor. 5:7; Ef. 5:2; Evr. 7:27; 8:3; 9:14,23-28; 10:5-14; 1 Ioan 2:2; 4:10; Apoc. 5:5-6,9.

2 Rugăciunea Țidduk haddin (Justificarea sentinței divine) include următoarele cuvinte: „Tu, care poruncești și împlinești, dăruieşte-ne bunătatea Ta nemeritată și, în meritele aceluia [Isaac] care a fost legat pe altar ca un miel, ascultă-ne rugăciunea.” (A se vedea En. Wikipedia „Tziduk Hadin” și „Binding of Isaac”/„Akedah”; Chevra Kadisha Mortuary, Prayers to be Said at Funerals and Visiting Gravesites of Beloved Ones, p. 16 www.chevrakadisha.com/wp-content/uploads/2010/02/prayer_book.pdf ).

3 Interesant este că profetul nu spune că Mesia va fi dus ca un miel la altar (sau la templu), ci Îl compară cu un miel la măcelărie (junghiere) și cu o oaie la tuns (Is. 53:7).

4 Targumul lui Ionatan (traducere interpretativă din ebraica biblică în iudeo-aramaică) semnalează locurile în care, potrivit interpretărilor rabinice, ar fi vorba despre „Mesia Împăratul”: 2 Sam. 23:3-4; 1 Împ. 5:13 (!); Is. 4:2 (!); 9:5,6; 10:27 (!); 11:1,6; 14:29 (!); 28:5; 43:10; 52:13; Ier. 23:5; 30:9; 33:13,15; Osea 3:5; Mica 4:8; 5:1,2; Zah. 3:8; 4:7; 6:12. Pe lângă Targumul lui Ionatan pentru Profeți, există și targume la Scripturi, care marchează pasajele presupuse a fi mesianice: Ps. 21:2,8; 45:3,8; 61:7,9; 72:1; 80:16; Cânt. cânt. 1:8,17; 7:14; 8:1,4 (!); Rut 1:1 (!); 3:15 (1); Ecl. 1:11 (!); 7:24 (!); Plâng. 2:22 (1); 1 Cron. 3:24 (!). Unele dintre aceste profeții, care nu trimit în mod evident la Mesia, au fost notate aici cu semnul „(!)”. Pe de altă parte, există profeții clar mesianice, cea mai spectaculoasă fiind în Daniel 9:24-27, care nu sunt marcate în Targum ca mesianice. Unele dintre acestea, cum ar fi Mal. 3:1-2,20 (= 4:2) poate nu au fost înțelese ca atare, dar pentru cărțile Daniel și Ezra nu există targum, deoarece ele conțin deja multe capitole aramaice.