Tot ce vedem online ne influențează. Și pe noi,
și pe ceilalți. Iar lucrurile care ne influențează
se înrădăcinează în inima noastră și, în timp,
ajung să se confunde cu ea.
„Ding dong!” Ilinca a rămas mută când i-a deschis ușa Elianei, colega ei de școală, despre care tocmai făcuse un reel cu AI, făcând să pară că Eliana mănâncă încântată din toaleta școlii. „Bună, Ilinca! Am văzut reel-ul pe care l-ai făcut și, fiindcă noi la școală nu prea vorbim, m-am gândit să vin până la tine și să îți spun cum mi s-a părut. Pot să intru?”
Ilinca abia intrase într-a V-a când a și aflat că Eliana, o colegă mai mare, are un canal de YouTube cu experimente pentru copii. Pentru colegii ei mai mici, Eliana era un fel de idol. Avea mulți urmăritori din școala ei. Pentru profesori, era mereu cel mai ușor să o dea pe Eliana drept exemplu bun. Ilincăi însă nu îi plăcea de ea. O enerva tot la Eliana: cum vorbește, cum se îmbracă, cum toată lumea vrea să fie prietenă cu ea.
Cum a început totul
„Eram în clasa a III-a când am început să fac experimente. Doctorii îi spuseseră tatălui meu că oamenii de știință nu au un răspuns pentru boala lui. Când am auzit asta într-o discuție dintre părinți, i-am cerut mamei să îmi cumpere un set de experimentat de la hypermarket. Poate că oamenii aceia de știință aveau nevoie de o mână de ajutor. Poate că, dacă aveau să îmi iasă toate experimentele cu oțet, bicarbonat și colorant, o să devin atât de bună la Științe, încât o să găsesc eu tratamentul pentru tata. Nu am spus nimănui planul meu, dar toată lumea s-a bucurat de noul meu hobby. Mama a fost așa de încântată, încât mă filma mereu cu telefonul, iar mătușa mea i-a spus că, dacă m-ar pune pe YouTube, ar aduna și ceva bănuți ca să îmi cumpere seturi noi. Curând, colegii de clasă au aflat de canal, apoi și învățătoarea. Mă lăudau mereu pentru creativitate și unii copiau și ei experimentele cu părinții lor, acasă. Când am trecut într-a V-a, profesoara de Biologie mi-a dat un 10 fiindcă am făcut un video cu ierbarul bunicii, prezentând câteva plante medicinale.
Apoi, ura
Nu am vorbit cu ai mei despre asta, dar am văzut că în comentariile de la video apăreau și lucruri urâte. Unele păreau scrise de copii cărora nu le plăceau experimentele mele. Ba că lava nu e verde, ba că de ce sunt eprubetele acelea așa murdare? Ba că arăt ca și cum, la sfârșit, mănânc toată tava de experimente. Cineva a spus: „Ba nu, arată ca și cum mănâncă din toaletă.” Și a pus un link cu clipul tău. Așa am aflat despre el. Și am venit să îți spun că m-a întristat.
Nu m-a întristat să mă văd pe mine mâncând din toaletă că, sincer acum… Dar m-am gândit cât de singură trebuie să fii tu, din moment ce ai atâta timp să stai să cauți cum se face un astfel de clip, apoi să lucrezi la el, să îi cauți o coloană sonoră și apoi să stai să răspunzi la toate comentariile care apar sub el. Te vedeam stând pe canapea, cu fața luminată doar de telefon, bucurându-te de ceva ce nu aduce de fapt nimănui bucurie. Apoi mi-am dat seama tu că te-ai mutat recent la școala noastră și că toți prietenii tăi au rămas probabil în orașul din care ai venit. Deci chiar ești singură. Și cred că nu e chiar plăcut asta. Așa că am venit cu o propunere: vrei să mă ajuți și să facem împreună clipuri video cu experimente? Editezi foarte bine, iar eu la AI nu mă pricep chiar deloc. Mi-ar prinde bine un asistent talentat. Ce zici?”
Puterea micilor alegeri
Uneori poți crede că device-ul tău e ca un perete de sticlă, care te ferește de consecințele faptelor de pe internet: fie de conținutul pe care îl produci tu, fie de cel pe care îl produc alții. Doar că peretele acesta nu există. Viața online este tot viață reală. Însă, este o felie de viață sucită și învârtită în așa fel încât poate ajunge opusul realității. Probleme mari apar pentru că, deși nu putem fi siguri că tot ce vedem online este sincer, totuși, tot ce vedem online ne influențează. Și pe noi, și pe ceilalți. Iar lucrurile care ne influențează se înrădăcinează în inima noastră și, în timp, ajung să se confunde cu ea.
Noi suntem singurii care avem puterea să decidem cine vrem să devenim, iar decizia aceasta nu este ceva magic: este o alegere mare, formată din mii și mii de alegeri mici. Una dintre aceste alegeri mici (dar mari) ține de lucrurile cărora noi le dăm voie să ne ocupe privirea, timpul și mintea. Să facem mofturi! Să fim pretențioși! Să deschidem ușa înăuntrul nostru doar lucrurilor cu adevărat de valoare!
ALINA KARTMAN, redactor Semnele Timpului