Tipărire

Gânduri despre Sfânta Cină

Cina DomnuluiAm asistat odată la o Sfânta Cină la care toți participanții au executat impecabil toate ceremoniile „sfinte”, dar am regretat faptul că, după aprecierea mea, unii dintre cei prezenți nu au înțeles semnificația tuturor simbolurilor pe care le-au practicat prin actele ceremoniale. De exemplu doi creștini sinceri participă la actul spălării picioarelor. Cu această ocazie, foarte decent, unul dintre ei, ca să nu fie o liniște apăsătoare, a povestit celuilalt impresiile dintr-o recentă vizită într-o țară occidentală. Celălalt asculta foarte atent. Au fost puțin întrerupți doar când au schimbat locurile, la al doilea lighean.

La sfârșitul „Actului Sfânt” și al dialogului purtat în jurul călătoriei, cei doi se întreabau sincer unul pe celălalt dacă în ultimile trei luni și-au greșit cu ceva și primesc asigurarea bilaterală că totul este bine. Amândoi se spală pe mâini, apoi se sărută. Merg după aceea în curte și discută cu alții diverse lucruri pentru socializare, ca frații, cum obișnuim să facem în general în sabat.

După un timp, amândoi intră în Biserică, cântă ceva cu toți frații, apoi participă la împărtășire cu pâine și cu  must. Ambii sunt solemni și îngândurați. Muzica sfântă vibrează în inima lor. La ieșire își spun în sinea lor: "Am luat și în acest trimestru Sfânta Cină”. Au înțeles, frații noștri de ce au venit la Sfânta Cină?

Odată am întrebat pe un viitor partener la Sfânta Cină: De ce oare ni se cere sa ne mai spălăm pe picioare împreună, într-un lighean, în mod public, cu această ocazie, când noi știm foarte bine că avem deja picioarele spălate cu grijă de acasă? Mi-a răspuns: „Așa a făcut Domnul și ne-a poruncit să facem și noi la fel”. Dar de ce? A dat din umeri, fără a explica nimic. Așa se face. Dar de ce? Era un om sincer. I-am spus atunci un punct de vedere despre acest lucru, înainte de a participa la acest act sfânt.

După trei luni de la ultima Sfânta Cină, fiecare dintre noi am făcut păcate cu zecile, cu sutele sau poate cu miile, depinde de situații. Pentru ca să ne întâlnim cu Domnul Isus la Sfânta Cină trebuie sa nu mai avem niciun singur păcat nemărturisit și neiertat. Așa este idealul și așa credem că este bine.

Deci, trebuie și este strict necesar saă cerem iertare de la Dumnezeu și de la semenii noștri penrtu toate păcatele făcute și să primim apoi iertare. Dar iertate, păcatele sunt încă asupra noastră. Domnul Isus vrea sa ne curețe de ele, la ligheanul cu apă. De aceea El vine cu noi să ne spele El personal (prin credință și Duh Sfânt) la acest Serviciu Sfânt, cu un lighean, cu apă și cu sânge. Din trupul mort al Mântuitorului nostru a curs „apă și sânge”, pe care le găsim totdeauna la Sfânta Cină. Am făcut până acum această legătură?

Apa este simbolul sângelui Său, care ne curăță de păcate, chiar mai mult: vrea cu această ocazie să ne dea și curățenia Sa, să ne îmbrace cu ea și apoi sa preia păcatele noastre, depuse în apa din lighean și de aici se le ducă El, personal, în Sanctuarul de Sus, ca să aibă de ce să fie curățit Sfântul Locaș la Ziua Ispășirii, și anume de păcatele recunoscute, regretate, rezolvate și părăsite, ale celor ce cred în El.

Deci, la lighean noi trebuie să ne rugăm ca Domnul Isus să ne spele ATUNCI EL PERSONAL (prin Duhul Sfțnt) de toate păcatele adunate asupra noastră în trei luni de zile, însă acest lucru este posibil doar pentru cele care sunt mărturisite și iertate, prin sângele Său.

Dar am venit degeaba acolo dacă nu ne rugăm sincer și fierbinte lângă lighean, (poate chiar cu lacrimi) ca să fim iertați, dacă nu ne mărturisim pe nume toate păcatele făcute, dacă nu ne rugăm cu credință să ne spele de ele, CHIAR ATUNCI cu acea ocazie, cu Sfânt Sângele Său, nu doar cu apa din lighean.

Dacă povestim aici doar ce am făcut când am fost în altă țară, sau diverse alte lucruri, dar nimic despre păcatele pe care le-am săvârșit în acest trimestru, acest Act Sfânt este doar o simplă formalitate solemnă, fără niciun efect. Păcatele rămân asupra noastră în continuare și luăm Sfânta Cină spre osânda noastră.

Când plecăm de la acest Act Sfânt făcut corect ar trebui să avem simțământul foarte clar și sigur că suntem total curați și că nu a mai rămas asupra noastră nici măcar un păcat nemărturisit și necurățit. Facem oare totdeauna, când venim la aceasta ocazie sfântă, acest lucru? Sa fim sinceri cu noi înșine, să nu ne înșelăm singuri…

După cum atunci când ne vedem mâinile foarte murdare le spălam cu toată atenția și apoi le verificăm cu grijă să fie curate (iar dacă nu sunt, le mai spălăm odată), tot așa, după spălarea picioarelor trebuie să avem simțământul sincer că suntem curați de toate păcatele făcute. DOMNUL LE-A SPUS UCENICILOR, DUPĂ SPĂLAREA PICIOARELOR: "VOI SUNTEȚI CURAȚI". De câte ori nu am plecat de la spălarea picioarelor fără a avea convingerea clară că suntem total curățiți ci tot așa cum am venit?

De multe ori poate venim la acest Serviciu Divin chiar glumind, fără a face măcar o rugăciune, când ar fi trebuit sa fie rostite cu toată solemnitatea măcar două rugăciuni: una la început, pentru a cerere de a fi curățiți prin simbolul sângelui Domnului, apa din lighean, și una la sfârșit, pentru mulțumire. Așa ar fi normal. Facem așa?

Oare avem noi certitudinea că suntem acum curați ca la botez, fără niciun păcat? Intrăm din nou în sală ca niște oameni conștienți că am fost curățiți de apa din lighean, ce simbolizează sângele Său curățitor? Simțim din inimă, că păcatele noastre de un trimestru le-am lăsat în apa din lighean și ca sângele Domnului ne-a curățit de ele chiar cu această ocazie? Atunci să cântăm din toată inima cu o mare bucurie "Lasă inima sa cânte"!

Totuși, deseori, când avem în mână pâinea sau paharul, suntem întristați și plângem real în loc să fim plini de speranța sfântă că suntem din nou curați ca la Sfântul Legământ, făcut la începutul vieții noastre de credință. Fac aceasta, probabil, cei ce nu au încă acel simțământ divin ca au fost albiți de sângele Domnului chiar la Actul Spălării picioarelor.

De ce mâncăm pâinea fără aluat? Este necesar acest lucru? De ce? Ce se întâmplă dacă facem asa? Am venit cu păcatele noastre mărturisite. Apa din lighean ni le-a înlăturat și avem în noi un gol în suflet, al păcatelor iertate. Ca acest gol sa nu fie umplut din nou de Satana cu păcate, Îl invităm pe Domnul sa locuiască simbolic El în noi, prin Actul împărtășirii cu pâine nedospită, care reprezintă trupul Său frânt pentru noi, îndeplinind astfel TAINA EVLAVIEI „HRISTOS ÎN NOI NĂDEJDEA SLAVEI”.

După cum pâinea ajunsă în noi trece după un scurt timp în sânge și apoi hrănește toate celulele noastre, tot la fel mâncând simbolul trupului Său frânt pe cruce, se umple golul din noi, prin acest Act Sfânt, al Cinei Domnului.

De ce mai bem atunci din pahar mustul (vinul nefermentat)? Ciudată întrebare, deoarece, pare total inutil acest nou sfânt simbol. Sângele Său ne-a spălat de păcate la lighean, deci, suntem curați. Hristos este în noi, prin simbolul actului împărtășirii cu pâine nedospită. Ce ne mai lipsește? De ce să mai bem acum și acest nou simbol al sângelui Său? La ce ne mai folosește? Care ar fi logica lui? Avem un răspuns sincer și inteligent?

BEȚI TOȚI DIN EL. Din ce? Din pahar? Ce simbolizează acum paharul? Un CFR-ist iese la pensie și își întreabă colegii, care erau adunați sa îl sărbătoreasca, de ce a dat 48 de ani cu ciocanul în rotile trenului. Nu înțelesese nimic din ceea ce a făcut. Noi de ce am băut mustul la SFÂNTA CINĂ  zeci de ani?

Vă propun să încercăm acum să înțelegem acest simbol sfânt din paharul de la Sfânta Cină, al vinului nefermentat (fermentul simbolizează păcatul), ca să nu mai facem de astăzi înainte doar forme ceremoniale, fără să cunoaștem și însemnătatea lor simbolică, în acest sfânt cadru. Pastorul spune: „Acest pahar este...” Ce este paharul? Este LEGĂMÂNTUL CEL NOU ÎN SÂNGELE MEU. Mirele dădea miresei sale un pahar, pe care aceasta îl păstra. Ei încheiau atunci un legământ și cu sânge. După legământ, poporul era stropit cu SÂNGELE LEGĂMÂNTULUI.

Deci de ce bem din pahar mustul (sângele legământului celui nou, în sângele Mielului)? Nu îl bem ca să ne ierte și să ne curețe de păcate (deoarece aceasta a făcut-o înainte, la lighean), ci așa curați cum suntem, prin sângele Său, apoi împărtășindu-ne cu pâine nedospită (cu Domnul Hristos în toată ființa noastră, în minte și în  inimă),  să facem un NOU LEGĂMÂNT cu Tatăl, RATIFICAT cu sângele Domnului Hristos, Fiul Său.

Serviciul Sfintei Cine, este SIMBOLUL IUBIRII CARE SE JERTFEȘTE și ar trebui să fie făcut cu toată solemnitatea, dar și cu sfântă bucurie și deplină recunoștință, din toată inima noastră, fiind plini de iubire pentru Cel ce a murit pentru noi, ca noi să putem trai veșnic. Înțelegând simbolistica Sa, ar trebui sa simțim cu toții o sfântă și caldă bucurie. De multe ori, cu părere de rău, atmosfera poate deveni pesimistă, chiar apăsătoare, deturnând astfel scopul pentru care a fost înființat.

Acum urmează o mare TAINĂ. Când Domnul a luat un LIGHEAN, chiar în acea zi, se împlineau câteva evenimente unice în Univers. Marele Preot și-a sfâșiat hainele SFINTE, faptă interzisă, prin care acesta se descalifica și era astfel înlăturat imediat din funcția pe care o deținea. Cine ii va lua locul? Tot atunci s-a rupt de sus în jos marea perdea ce despărțea Sfânta de Sfânta Sfintelor din Templu, acțiune miraculoasă, produsă de o mână nevăzută, cu efect zgomotos, la  ora jertfei de seară. Tot cu această ocazie, mielul ce trebuia să fie jertfit de Paste, din cauza tulburării produse acolo, a fugit viu și nevătămat din Templu. TOT LA CEASUL AL NOUĂLEA (la ora 15), pe cruce a murit MIELUL LUI Dumnezeu, în locul mielului ce a fugit din Sanctuar. Tot în același timp, preoția levitică și tot Sistemul Ceremonial Aaronic s-a desființat instantaneu pentru totdeauna. Tot atunci, Domnul Isus devine Mare Preot, după Rânduiala lui Melhisedec, cu o nouă Preoție.

Aici e taina. De ce a luat Domnul Isus în noaptea în care a fost vândut un lighean? Ce urmărea? Preoții erau făcuți preoți în Ligheanul din Curtea Templului. Aici era făcuta Ceremonia Sfântă, oficiată de Marele Preot, în care un levit devenea preot.

Deoarece în aceeași zi (ziua începând de la apusul soarelui, și ținând până la următorul apus al soarelui) sistemul levitic trebuia desființat și trebuia să fie înființat Noul Sistem Preoțesc al lui Melhisedec. Atunci, la prima Sfânta Cină, ucenicii au fost făcuți PREOȚI DUPĂ RÂNDUIALA LUI MELHISEDEC, IAR DOMNUL ISUS, devenea pentru vecie MARELE NOSTRU PREOT. Iată de ce în noaptea în care a fost vândut, Domnul a luat un LIGHEAN și a zis: ÎNȚELEGEȚI VOI CE V-AM FĂCUT EU? La botez devenim COPIII LUI DUMNEZEU, iar la Sfânta Cina, PREOȚI AI Săi.

De cate ori nu facem Serviciul Sfintei Cine doar de formă, că așa am apucat? De zeci de ani batem pasul le loc. Nu semănam noi oare cu fariseii de pe vremuri? Urmărim forma la literă și nu înțelegem fondul ca Spirit? După Sfânta Cină, o comunitate de preoți, de origine împărăteasca, după  rânduiala lui Melhisedec, curățiți de păcate (la lighean), pleacă de la Biserică, după ce au făcut cu Dumnezeu, cu aceasta ocazie, un nou Lagământ, ratificat cu Sângele Mântuitorului care locuieste în ei prin simbolul pâinii.

De câte ori, după ce am celebrat împreună în comunitate Serviciul Sfintei Cine, am plecat de acolo cu acest simțământ sfânt, că suntem preoți după rânduiala lui Melhisedec? Poate niciodată până acum. Dar totdeauna, de astăzi înainte. .

Virgiliu StroiescuVirgiliu Stroiescu, doctor în medicină, medic primar endocrinolog

 

Joomla SEF URLs by Artio