Tipărire

Evanghelia în audio - vizual

    de Adrian Bocăneanu


    teologie feb 2012Care este justificarea biblică pentru efor­tul remarcabil pe care îl face Biserica Adven­tistă ca să-şi transmită mesajul prin mij­loa­ce audio-vizuale?

Încă înainte de cristalizarea unei biserici proprii, adventiştii (milleriţi şi postmilleriţi) au căutat să folosească mijloacele cele mai avansate ale timpului pentru a-şi transmite mesajul – ti­pă­riturile şi hărţile, sau diagramele, profetice. Pasajul biblic care i-a inspirat a fost: „Scrie pro­rocia şi sap-o pe table, ca să se poată citi uşor” (Habacuc 2:2).

Şi noi, atunci când citim Scripturile, putem întrezări în ele o anticipare a comunicaţiilor mo­derne: „Orice aţi spus la întuneric va fi auzit la lumină şi orice aţi grăit la ureche, în odăiţe, va fi vestit de pe acoperişul caselor” (Luca 12:3). Asemănările sunt interesante: ceea ce se înre­gis­trează într-un studio de radio izolat fonic sau într-un studio TV înconjurat de întuneric se aude până la mii de kilometri şi se recepţionează cu antene montate pe acoperişul caselor!

Probabil că profeţia biblică care a influenţat cel mai mult efortul misionar adventist este cea din Apocalipsa 14:6: un „înger care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică”. Acesta avea de comunicat un mesaj lumii întregi şi a fost urmat de alţi doi îngeri. Eu am şi un motiv personal pentru care sunt legat de acest pasaj. Pe la vârsta de 10 ani, aveam o mare curiozitate pentru tehnică şi am avut şansa imensă să am un pastor care m-a luat în serios şi mi-a răspuns la întrebări.1 Era probabil prin 1965, când mi-a explicat cum trei sateliţi geostaţionari sunt su­ficienţi să acopere toată suprafaţa Pământului cu transmisii de radio şi televiziune. Apoi, a adău­gat ceva ce nu cred că am înţeles atunci, dar nu am uitat:

– Nu ar fi posibil ca Dumnezeu să fi avut şi asta în vedere atunci când i-a arătat lui Ioan trei îngeri vorbind lumii întregi?

Adventiştii au fost printre primii care s-au aventurat să folosească radioul în scopuri reli­gioase. Pe 19 octombrie 1929, H. M. S. Richards a lansat, din Long Beach, California, o emisiune numită Tabernacle of the Air (Capela din eter), care a devenit, după opt ani, Voice of Prophecy (Vocea profeţiei), care operează şi astăzi.

Din New York, pe 21 mai 1950, William Fagal a transmis pentru prima dată un program ad­ven­­tist de televiziune. Apoi, distinsul George Van­de­man şi-a început cariera strălucită prin­tr-un program în alb-negru, în 1956. Câţiva ani mai târziu, sub numele bine-cunoscut It Is Written (Stă scris), el a fost printre primii care au folosit televiziunea în culori în domeniul religios. În biografia legendarului Paul Harvey, publicată în 2009, sunt citate cuvintele acestuia la moartea lui Vandeman: „George Vandeman şi-a încheiat lucrarea pe Pământ la 84 de ani. Când, la înviere, se va face din nou apelul, dacă vom auzi din nou acea voce nobilă şi convingătoare …, vom putea fi siguri că am ajuns acolo unde trebuia.”2

Biserica Adventistă din România nu a putut să iniţieze transmisii radio nici înainte de pe­rioada comunistă, nici, cu atât mai puţin, în timpul acesteia. După 1990, energiile mult timp împiedicate să se manifeste au fost descătuşate. După numai doi ani, Radio Vocea Speranţei a început primele transmisii de radio, iar astăzi ele acoperă o bună parte a ţării prin cele peste 40 de staţii proprii.

Apoi, experienţele însufleţitoare de la pro­gramele misionare transmise prin satelit (NET) începând cu 1996 au constituit suportul moral şi tehnic pentru o primă prezenţă adventistă re­gulată în televiziunea românească (În centrul a­ten­ţiei, la Realitatea TV). Apoi, la 30 aprilie 2007, a fost lansată Speranţa TV, care este acum accesibilă în peste 70% dintre casele cu televizor din România.

Cum contribuie radioul şi televiziunea la vestirea Evangheliei?

Dezvoltarea extraordinară a audio-vizualului are loc în condiţiile izolării tot mai mari dintre oameni, mai ales în cazul aglomerărilor urbane. Individualismul şi secularizarea caracteristice so­cietăţii actuale frânează destul de mult şi trans­miterea personală a Evangheliei.

În acest context, radioul şi televiziunea pot fi o soluţie necesară, pentru că trec dincolo de uşile închise şi de barierele reprezentate de ca­drul şi timpul uzual pentru interacţiuni perso­nale. Radioul se ascultă în casă, la serviciu, în autoturism şi în multe alte locuri, în paralel cu alte activităţi. Televizorul funcţionează la orice oră în casă, în instituţii, în hoteluri.

Stresul, prejudecăţile şi interpretările nega­ti­ve ale activităţilor organizaţiilor, inclusiv reli­gioa­se, determină o respingere generalizată faţă de oricine încearcă să spună sau să ofere ceva nesolicitat. Mai mult, un asemenea refuz lasă în urmă un reziduu de emoţii negative, care se acumulează. În schimb, radioul şi televiziunea generează mai puţine emoţii negative intense, pentru că gestul de a întrerupe audiţia sau a schimba canalul este foarte facil.

Dar există şansa ca, în timp, percepţia să se schimbe şi prejudecăţile să îşi piardă puterea atunci când conţinutul şi stilul emisiunilor se dovedesc rezonabile, folositoare şi oneste. În timp, o persoană poate ajunge să primească „în­­vă­­ţătură peste învăţătură, … puţin aici, pu­ţin acolo” (Isaia 28:10), dându-I Duhului Sfânt
ocazia de a produce schimbări pozitive impor­tante.

Există totuşi limite?

„Mijloacele audio-vizuale au eficacitate ma­xi­mă în a consolida atitudini preexistente, efica­citate moderată în a crea atitudini care nu există şi eficacitate minimă în a schimba convingeri. În acest caz, tot ce se poate spera este o schimbare lentă, care se acumulează în timp.”3

Desigur, există oameni care au avut expe­rienţa unor schimbări de viaţă radicale prin ra­dio şi televiziune. Îl lăudăm pe Dumnezeu pen­tru ei. Pro­babil că aceştia sunt totuşi o mi­no­ritate, oameni deja pregătiţi, într-un fel sau altul, de Duhul lui Dumnezeu.

Televiziunea, prin definiţie, se ba­­zează în primul rând pe imagine, care este eficientă pentru a genera emoţii, dar slabă în comunicarea unui conţi­nut de informaţii şi idei, în comparaţie cu pagina tipărită, asupra căreia poţi reveni pentru o mai bună înţelegere. Dar în condiţiile în care oamenii ci­tesc din ce în ce mai puţin, folosirea televiziunii este totuşi absolut nece­sară.

Ce ne putem propune?

Pentru a putea continua misiunea bisericii, este esenţial să contribuim la diminuarea preju­decăţilor. Atunci când suntem prezenţi în spaţiul audio-vizual, discutând lucruri care îi interesează pe oameni, participând cu modestie şi iubire la frământările lor, putem spera să căpătăm dreptul nu de a vorbi, ci de a fi ascultaţi – ceea ce este cu totul altceva. Pare puţin, dar este enorm, mai ales pentru societatea de azi.

Să îi apropiem pe oameni de Sfânta Scriptură este ceea ce ne dorim cel mai mult. Putem să inspirăm în cei care ne urmăresc încrederea că Biblia este scrisă pentru oameni ca ei, că merită să o citească, să deprindă regulile simple prin care poate fi înţeleasă, să aibă încredere în ceea ce au citit – altfel spus, trebuie să-şi creadă ochilor! Bucuria descoperirilor proprii şi con­şti­entizarea iubirii lui Dumnezeu vor aduce motivaţia pen­tru schimbări pozitive, izvorâte din credinţă. „Ultimele raze ale luminii pline de milă, ultima solie a harului care trebuie să fie adresată lumii sunt descoperiri ale caracterului Său iubitor” (Ellen White, Parabolele Domnului Hristos, ed. 2004, p. 314). n

 

 

1 Acel pastor vizionar se numeşte Dezideriu Faluvegi.

2 Paul Batura, Good Day! The Paul Harvey Story, Regnery Publishing, 2009, p. 183

3 Daniel Reynaud, Media Values: Christian Per­spec­ti­ves on the Mass Media, Avondale Aca­demic Press, Avondale, 1999, p. 121.

 

Adrian Bocăneanu, director de relaţii externe, Centrul Media Adventist

Joomla SEF URLs by Artio