Tipărire

Elohim (IV)

Ștefan Radu ¦ Teologie

Soare printre nori

Acest articol se bazează pe o cercetare a învățăturii biblice despre cea de a treia Persoană a Dumnezeirii, adică Duhul Sfânt. Zicând „a treia”, nu înțelegem că El este inferior față de celelalte două Persoane, ci absolut egal cu Ele. Noi am avut nevoie de niște apelative, ca să ne putem referi la Persoanele Dumnezeirii, dar acolo nu există superioritate și inferioritate, ci egalitate deplină, aceeași demnitate și slavă divină.

 

L-am numit pe Duhul Sfânt „Persoană a Dumnezeirii”. Ce este o persoană în general? O ființă care posedă atributele de inteligență, vorbire, comunicare conștientă, voință liberă, viață afectivă bogată, inventivitate. Ori de câte ori este vorba despre o persoană, folosim pronumele nehotărât „cineva”; dacă acesta nu poate fi folosit, atunci este vorba despre „ceva”, care se aplică la materie, obiecte sau ființe necuvântătoare. Duhul Sfânt nu este ceva, El este Cineva. Personalitatea nu este dată de atomi sau de anatomie. Nu de mâini și picioare. Natura Duhului Sfânt este pentru noi o taină. Nu știm cum arată și nu este bine nici să încercăm a ne face vreo închipuire despre El, pentru că, oricare ar fi ea, ar fi falsă. El este cine ne spune Inspirația că este și mai mult nu putem ști. 

............................................................................................................

    Ștefan Radu este pastor pensionar.

Pentru mai mult comandă aici revista Curierul Adventist. 

Joomla SEF URLs by Artio