Tipărire

Românii adventiști din Franța

Emil Lazăr ¦ Diaspora

     În Franța sunt șase biserici adventiste românești, toate, ipostaze ale comunității adventiștilor români din Regiunea Pariziană. Trei se găsesc în zona metropolitană a Parisului (bisericile: Grenelle, Trocadéro și Place d’Italie), iar trei s-au format în comunele (orașele) din periferia imediată (bisericile din Vincennes, Alfortville și Pantin). Peste 1 000 de credincioși se întâlnesc săptămânal în cele șase spații închiriate de la alte biserici protestante (reformați, luterani și armeni evanghelici).

Mai 2016 Page 06 Image 0002

Începuturi timide

Istoria comunității române începe în 1990, când un prim grup de adventiști români se instalează în Biserica Adventistă din Neuilly-sur-Seine – cel mai bogat oraș din Franța. Neuilly-sur-Seine a devenit, începând cu domnia lui Ludovic Philippe (1830), zona rezidențială favorită a celebrităților pariziene. Odată cu reinstaurarea imperiului de către Napoleon al III-lea (1852), în Neuilly se instalează o comunitate engleză importantă, formată din grădinari, guvernante, valeți, cameriste, profesori. Aproape toți erau angajați de către aristrocrația de la curtea imperială sau de oamenii de afaceri ai Franței din «la Belle Epoque». În a doua jumătate a veacului al XIX-lea, relațiile dintre Franța și Imperiul Britanic se schimbă radical: din inamici seculari, cele două puteri se leagă din ce în ce mai cordial, în ciuda rivalităților coloniale încă prezente. O dovadă a apropierii este decizia luată de Napoleon al III-lea de a construi la Neuilly-sur-Seine o biserică anglicană pentru comunitatea de emigranți englezi. Arhitecți francezi sunt trimiși în Anglia să se inspire, pentru a realiza o construcție în spirit britanic. Cu sprijinul statului francez și al câtorva donatori generoși (printre care un străbun al prințesei Diana, contele Spencer), biserica este ridicată și inaugurată după abdicarea lui Napoleon al III-lea. Timp de 70 de ani, aici, comunitatea engleză a găsit în fiecare duminică un colț din țara natală.

În 1940, Parisul este ocupat de germani, iar englezii sunt repatriați în totalitate. La terminarea războiului, biserica rămâne închisă din lipsă de credincioși. Ea devine o povară în plus pentru statul francez, care trebuia să îngrijească clădirea declarată «monument istoric». Un adventist, Jean Nussbaum, președintele Ligii pentru Apărarea Libertății de Conștiință (afiliată Ligii Națiunilor  și, mai târziu, Națiunilor Unite), află de «bătaia de cap» a guvernului și propune ca Biserica Adventistă să preia clădirea, să o îngrijească și să o folosească. Pe baza unei tranzacții cu valoare simbolică, ia ființă Biserica Adventistă din Neuilly-sur-Seine. Aici, în această clădire cu vocație de adăpost spiritual pentru emigranți, se va forma prima Biserică Adventistă Română. Tot din acest loc își vor lua zborul, ulterior, și alte comunități: haitiană, filipineză, rusă.

Între 1990 și 1998, românii se adună împreună cu francezii, au grupa lor de Școala de Sabat. Ocazional, au întâlniri sâmbăta după-amiaza. Cu timpul, numărul lor devine semnificativ și dorința de a avea o comunitate de limba română se impune tot mai mult. Există însă trei obstacole majore: 1) Cu 3-4 excepții, toți românii lucrează «la negru» (fără acte de rezidență) și, ca atare, nu prezintă garanția unei biserici de viitor; 2) Ideea unei comunități etnice nu este populară în mentalitatea francezilor – străinii care se instalează în Franța sunt priviți cu suspiciune dacă vor să-și păstreze un spațiu cultural specific. Destul de des, oamenii politici evocă pericolul derivelor «comunitariste» (sic) ce amenință «spiritul republican» de fraternitate universală; 3) Există dificultăți enorme în a achiziționa sau închiria un spațiu pentru întemeierea unei noi comunități – costurile imobiliare sunt extrem de ridicate în Paris și la periferiile apropiate, iar opoziția primăriilor în implantarea unei noi structuri religioase poate lua forme virulente.

Mai 2016 Page 07 Image 0003

Primele biserici

Cu toate aceste dificultăți, începând din 1998, adventiștii români atașați bisericii din Neuilly încep să se adune în fiecare sâmbătă după-amiaza, după schema cultică obișnuită în ţară: întâlnire de rugăciune, Școala de Sabat, serviciu de închinare. Mai întâi, într-o sală anexă a bisericii, iar, în scurt timp, datorită numărului mare de credincioși, în sala principală. Puţini credeau în viitorul acestui grup. Printre susținătorii proiectului românesc s-a aflat noul pastor al Bisericii din Neuilly, Gilles Georges, devenit ulterior și secretar al Conferinței Franța Nord.

Din 1999, românii încep să ajungă mai ușor în Franța și, cu toate că statutul lor administrativ rămâne precar (sans papiers, «la negru») reușesc să se integreze social. Structura comunității se schimbă: din muncitori singuri, veniți să rezolve probleme financiare temporare, majoritatea credincioșilor este compusă din familii cu copii. Semn că noul «grup adventist bizar» vrea să dureze în timp.

La Adunarea Generală a Conferinței, din mai 2001, este înființată oficial prima Biserică Adventistă Română. Numărul credincioșilor trece de 250 de persoane în cursul anului și spațiul de întâlnire ajunge neîncăpător. Sabat de Sabat, la Neuilly, comunitatea se înmulțește prin sosirea a noi români din ţară, dar și prin botezuri. Biserica nu este doar un spațiu spiritual, ci și unul social, unde români din toate confesiunile vin pentru a se întâlni cu alți compatrioți de-ai lor sau pentru a afla informații vitale privind viaţa de fiecare zi (adăpost, muncă, asigurare medicală etc.). Oameni care, în condițiile din România, nu ar fi călcat niciodată într-o biserică adventistă vin și ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, mânați de dorul de a auzi vorbindu-se românește.

În 2003, nevoia unui loc de întâlnire mai mare devine presantă. 400 de români împart un spațiu încadrat legal la 280 de persoane. Momentul este critic – fiecare Sabat aduce o încărcătură de tensiune neașteptată: spaţii insuficiente pentru copii, zgomotul greu de suportat din sală, curtea bisericii arhiplină. În aceste circumstanțe, apare un mic miracol, cu efecte ulterioare nebănuite. Printr-un frate, Nelu Slăvitescu, se închiriază un nou spațiu (120 de locuri) în Paris (Rue Charolais). O sală de teatru aparținând unei asociații înființate de comuniștii brazilieni care s-au refugiat în Franța în timpul dictaturii militare din ţara lor (anii ’60). Numele sălii: «Théâtre de l’Opprimé» («Teatrul Oprimatului»). Aşa lucrează uneori Dumnezeu, cu mult umor: într-un spațiu comunist, cu nume potrivit pentru condiția românilor la acel moment, își începe drumul cea de-a doua biserică română din Franța. Locul este strâmt, însă oamenii care îl ocupă reușesc să aducă un spirit de fraternitate și entuziasm aparte. În 2009, această biserică își va muta domiciliul într-o capelă luterană mai mare, din zona Place d’Italie, pentru ca, ulterior, în 2014, tot din cauza aglomerației, să se mute într-un templu reformat de 400 de locuri de lângă Tour Eiffel. Și, ca să nu-și mai schimbe numele la fiecare transfer de domiciliu, biserica aceasta și-a spus «Maranatha».

Mai 2016 Page 08 Image 0002

Multiplicarea bisericilor

Dar, cu toate că apăruse și cea de-a doua biserică, ambele săli devin neîncăpătoare în scurt timp. Regulile de securitate impuse de statul francez pentru sălile publice sunt tot mai drastice, în contextul amenințării terorismului. Aşa că, în aprilie 2005, credincioșii rămași la Neuilly fac saltul în necunoscut. Cu ajutorul Conferinței, se închiriază mai multe săli într-un complex («Europe») la Saint-Denis (lângă celebrul stadion «Stade de France»). Costul lunar al chiriei este de 7 500 euro/lună. Două treimi din această sumă sunt asumate de Biserica Română. Pentru patru ani, românii vor face din acest loc polul central al adventismului românesc. Aici au loc întâlniri de închinare, seminare de familie, activități de tineret și copii, concerte. Un spațiu unde numărul mare de participanți (500 de oameni în fiecare Sabat) nu afectează legăturile de fraternitate care se creează între ei.

Mai 2016 Page 09 Image 0002

În 2006, Uniunea Adventistă din Franța este primită ca membră în cadrul Federației Protestante din Franța (FPF) – organism ce grupează majoritatea bisericilor protestante istorice (calviniste și luterane), precum și pe cele evanghelice (baptiști, o parte din penticostali, metodiști, Armata Salvării). Contrar a ceea ce se vehiculează uneori, Federația Protestantă nu este o megauniune de biserici, ci mai degrabă un organism cu vocație de apărare a intereselor diverselor grupări protestante în fata statului (cele mai multe entități protestante sunt prea nesemnificative numeric pentru a fi băgate în seamă de ministerul de resort). Aşa se face că, după aderarea la FPF, problemele legate de Sabat în școli au fost aduse înaintea celor mai înalte autorități ale țării, Biserica Adventistă a început să primească timp de antenă la posturile naționale de televiziune și radio, iar în grupurile de dialog între protestanți, principiile noastre au putut fi auzite și apreciate. Pentru români, această deschidere a Bisericii Adventiste din Franța a avut efecte imediate. Cei mai mulţi pastori protestanți și-au schimbat și înțelegerea, și atitudinea față de adventism, oferind găzduire în condiții extrem de avantajoase și pe termen lung comunităților adventiste fără local. În septembrie 2006, peste o treime din credincioșii de la Saint Denis pun bazele unei noi biserici adventiste în templul reformat din orașul Vincennes. Apoi, în septembrie 2009, credincioșii rămași la Saint-Denis se mută într-unul din locurile emblematice ale protestantismului francez: Temple de Pentemont (pe rue Grenelle, în Paris).

În anii următori, găsirea de noi spații de cult pentru înființarea altor biserici este mult mai simplă. În 2012, se formează Biserica din Pantin, într-o biserică reformată. Din 2013, la Alfortville, într-o biserică evanghelică armeană, se conturează cea de-a cincea structură adventistă românească. Ultima (sperăm, nu cea din urmă) își începe existența, în octombrie 2015, într-o capelă luterană din Paris. Această nouă comunitate lansează o provocare: formarea unei biserici adventiste române pentru evanghelizarea francezilor și integrarea generației a doua (tinerii născuți sau școlarizați în Franța).

Biserici Azs Paris

 

Noi orizonturi

Călătoria adventiștilor români în Franța este departe de a se fi sfârșit. În fața bisericilor românești stau alte nevoi importante:

»   Speranța că într-o zi va exista măcar un spațiu deținut de către români, care să le permită o multiplicare a formelor de slujire.

»   Păstrarea copiilor noștri în sânul adventismului și adaptarea bisericilor la nevoile lor.

»   Transformarea comunităților românești în instrumente eficiente de evanghelizare a populației pariziene.

Ultimele două nevoi impun ieșirea treptată dintr-un spațiu cultural etnic închis și trecerea la formarea de biserici accesibile oamenilor din Regiunea Pariziană. Nu va fi ușor, pentru că trebuie croit un nou drum, găsite noi metode. Dar pentru românii adventiști din Franța există un «Eben-Ezer», pe care pot conta și din care se pot inspira în noile confruntări cu viitorul care îi așteaptă. 

Emil Lazăr este pastor în Paris.

Joomla SEF URLs by Artio