Tipărire

Tu zici că eşti laodiceean... şi nu ştii...

Scris de Laurențiu Moț.

De Laurențiu Moț



Biserica, în totalitatea ei, nu a fost niciodată perfectă, chiar dacă a fost şi este pentru mulţi un mediu prielnic pentru dezvoltare şi maturizare spirituală. Se crede printre noi că secţiunea celor şapte biserici din Apocalipsa 2 şi 3 simbolizează şapte perioade mari din is­toria creştină, începând cu era apostolilor şi cul­minând cu revenirea Domnului Isus1. În această schemă, noi, cei care citim aceste rânduri, sun­tem la coada listei nu doar din punct de vedere numeric, ci şi calitativ. A fi laodiceean a devenit sinonim cu a fi într-o situaţie spirituală aproape fără leac. Pe bună dreptate, ne întrebăm aşadar: poate ieşi ceva bun din Laodiceea?


Mai mult decât laodiceeni

Sunt câteva motive serioase care ne obligă să lărgim tabloul care descrie biserica zilelor noas­tre. Biserica de azi nu este doar Laodiceea, ci în­­­sumează toate caracteristicile celor şapte bi­se­­rici din Asia Mică. Iată argumentele: (1) La sfâr­­şitul secolului I, când scria Ioan, existau toate cele şapte biserici. Erau aşadar creştini încropiţi în­că din prima generaţie. Apoi, dacă a fost un mo­ment în istoria creştină când toate cele şapte bi­serici au existat simultan, de ce ar tre­bui să considerăm că în timpurile noastre lucrurile stau altfel? (2) Laodiceea nu este prin excelenţă biserica timpului sfârşitului. Intere­sant este că, în timp ce Isus nu promite explicit comunităţii laodiceene că va veni în timpul ei2, o spune bisericilor din Efes (2:5), Smirna (2:16), Sardes (3:3) şi Filadelfia (3:11). Toate formează biserica de la sfârşit, în timpul căreia Domnul Hristos revine. (3) În interpretarea clasică, o singură bi­­­serică reprezintă o singură perioadă isto­rică. Cu toate acestea, caracteristicile unei biserici se regăsesc în toate erele. De exemplu, Smirna este considerată convenţional biserica persecutată între anii 100 şi 313 d.Hr., dar a existat vreo perioadă în care creştinii să nu fi fost persecutaţi măcar într-o parte a lumii? Doar anul trecut îmi povestea un coleg pastor din Indonezia cum, în urmă cu 10 ani, musulmanii indonezieni de­ca­pitau creştini pe stradă, indi­ferent de culoarea confesională. (4) În fine, Ellen White aplică Bi­sericii Adventiste mesajul către Laodiceea, dar şi scrisorile către Efes3, Sardes şi celelalte biserici4.

Concluzia este că secţiunea celor şapte biserici este o radiografie a întregii biserici creştine de-a lungul secolelor, toate caracteristicile fiind pre­­zente în acelaşi timp, chiar dacă anumite peri­oade şi zone geografice se regăsesc mai bi­ne într-un profil sau altul. Aşadar, situaţia noas­tră este mai complexă decât a laodiceenilor, de­oa­rece avem şi alte probleme, dar este şi mai încu­rajatoare, Apocalipsa punând în lumină şi aspectele po­zi­tive ale bisericilor. (Laodiceea nu are aspecte pozitive.) Să privim mai îndeaproape ce avem şi ce ne lipseşte, prin prisma tuturor celor şapte epistole ale lui Isus către biserică.


Ştiu faptele tale

Unii dintre noi, fie ca indivizi, fie ca biserică, ne asemănăm mai mult cu creştinul din Efes. Astfel, avem calităţi de invidiat, cum ar fi su­ferinţă neobosită pentru credinţă şi răbdare, totuşi nu răbdare cu cei care au o credinţă fal­să (2:2-4). Pe aceştia din urmă îi dovedim cu uşurinţă greşiţi. Efesul i-a respins chiar şi pe nicolaiţi, a căror influenţă este puternic simţită în Pergam şi Tiatira. Ce lipseşte totuşi este prima dragoste. Cred că vă puteţi imagina cum este un creştin care îl corectează pe un altul cu o iubire de mâna a doua. Lipsa dragostei dintâi este păcat, din moment ce necesită pocăinţă (2:5).

Alţii, ca cei din Smirna, sunt în necaz, sărăcie, batjocură, închisoare, suferind chiar şi martiraj, toate din pricina credinţei (2:9,10). Isus, care Se prezintă fiecărei biserici într-un mod particular, este, pentru Smirna, Cel ce a murit şi a înviat (2:8). Nimic mai potrivit pentru situaţia lor, dar şi pentru credibilitatea promisiunii: „Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii” (2:10).

Pergam şi Tiatira sunt la fel. Aici nicolaiţii sunt toleraţi, având acces chiar şi la case mari. În Pergam sunt asemănaţi cu Balaam, care este sfetnicul lui Balac, în Tiatira, cu Izabela, soţia lui Ahab. Despre secta nicolaiţilor nu ştim mai nimic în afara lui Apocalipsa 2. Părinţii bisericii care fac referire la ei (Irineu, Hipolit, Clement de Alexandria, Tertulian etc.) rescriu informaţiile, din Apocalipsa, la care mai adaugă ceva legendă şi imaginaţie5. Despre învăţătura şi practica lor, Ioan spune că sunt două componente: alimente jertfite idolilor şi curvie. În contextul greco-roman al Asiei Mici, acestea erau asociate cu închinarea la zei şi petrecerile bărbaţilor greci, la care soţiile nu participau, ci numai damele de companie. Hristos îi mustră pe păstorii acestor două biserici pentru că tolerează aceste lucruri.

Sardes este o biserică ce trăieşte în trecut. Are încă o bună reputaţie, dar asta-i tot. În realitate este moartă (3:2). Deşteaptă-te, i-aş spune eu, şi nu te mai îmbăta cu texte precum: ce bine era pe vremuri! Leacul nu este decât pocăinţa şi în­tă­rirea fitilului care mai arde încă. Fii cine cred alţii că eşti! Filadelfia este excepţională, la fel ca Smirna, neprimind nicio mustrare. Laudele Dom­nului Hristos culminează cu promisiunea unei ­uşi des­­chise (3:7,8). Aceasta reprezintă, pro­babil, accesul direct în cer din Apocalipsa 4:1. Este o uşă a opor­tu­ni­tăţilor providenţei şi a ru­găciunii, iar noi ne-am făcut adesea vinovaţi de indiferenţă.

Laodiceea este vameşul din parabola lui Isus care se bucură că nu este ca ceilalţi. Îi vede pe toţi inferiori şi nu ştie că el este cel mai jos (3:15-17). Isus Se prezintă Laodiceei drept „Începutul zidirii lui Dumnezeu”, ceea ce pentru unii este echivalent cu faptul că Isus a fost prima creaţie a Tatălui, nu tocmai egală cu El. Se înşală din lipsă de cunoştinţă. Cuvântul grecesc arché înseamnă printre clasicii greci începutul absolut sau cauza primară. Hristos este aici Creator, nu creatură. Aceasta le spune creştinilor laodiceeni că Isus nu are pe ce să zidească refacerea lor spirituală. De aceea e nevoie de o creaţie de la zero.

Te regăseşti în vreunul din tablouri sau în mai multe? Ţine minte: El nu Şi-a pierdut dragostea dintâi, de aceea te mustră şi te îndeamnă. C. S. Lewis a spus că Dumnezeu ne şopteşte în plă­cerile noastre, ne vorbeşte în conştiinţa noastră şi strigă la noi în durerea noastră6. Toate cu un singur scop: „Poate că vor asculta şi se vor întoarce...” (Ieremia 26:3).

 

1 Pentru detalii, vezi Scrisorile Apocalipsei de Traian Aldea şi Apocalipsa lui Ioan, vol. I de D. Popa. Există şi inadvertenţe ale acestei poziţii, cum ar fi: (1) Tiatira, care tradiţional simbolizează biserica medievală dintre 538 şi 1517, pare descrisă în termeni mai pozitivi decât Sardes, biserica postreformatorilor, care, imperfectă cum a fost, a reprezentat în mod cert un progres faţă de creştinis­mul medieval. (2) În înţelegerea tradiţională, de la Efes la Tiatira, bisericile reprezintă întregul creştinism, dar înce­pând cu Sardes, se au în vedere segmente restrânse ale creştinismului, astfel: Sardes este protestantismul post­-re­formator, Filadelfia sunt mileriţii, iar Laodiceea, bise­rica aşteptătoare. Nu există totuşi niciun indiciu în textul biblic care să justifice această configurare.

2 Există însă promisiunea: „Iată, Eu vin ca un hoţ”, din Apocalipsa 16:15, unde metafora păzirii hainelor poate fi interpretată în relaţie cu hainele pe care laodiceenii sunt invitaţi să le cumpere (Apoc. 3:18).

3 Vezi OHC 348.5; 1SM 369-370; RH, June 7, 1887.

4 Deşi Ellen White vede Apoc. 3:14-22 ca aplicându-se în mod special bisericii AZŞ, spune că întregul capitol 3 descrie biserica. Vezi RH, aug. 20, 1903 or 7BC 959.5.

5 David E. Aune, Revelation 1-5:14, Word Biblical Com­men­tary, vol. 52A (Dallas: Word, Incorporated, 2002), 149.

6 G. Curtis Jones, 1000 Illustrations for Preaching and Teaching (Nashville, TN: Broadman Press, 1986), 145.

 

Laurenţiu Moţ este profesor de Noul Testament la Institutul Teologic Adventist.

Joomla SEF URLs by Artio