Tipărire

Ultimele 24 de ore din viața unui smochin

Scris de Daniel Nițulescu.

de Daniel Nițulescu

 

 

I. INTRODUCERE: Mc. 11:12; 11:20-21; Mt. 21

Ilustrație: ‘‘Ei nu-L puteau vedea’’

     Fariseii şi alţi lideri Îl urmăreau îndeaproape pe Isus şi cu toate acestea tot nu-L înţelegeau.

Ei nu puteau vedea lucrurile aşa cum Isus le vedea, aşa că au luat poziţie împotriva Lui, în loc

să se aşeze de partea Lui. Erau aşa de chitiţi pe reguli, legi şi ceremonii că le scăpa esenţa,

inima credinţei: dragostea lui Dumnezeu care iartă şi izbăveşte o viaţă de fiu sau fiică a lui

Dumnezeu.

     Aşa cum a fost şi cu Bach. Noi ştim că se numără printre maeştrii muzicii din toate

timpurile, însă nu la fel şi contemporanii săi. Membrii bisericii St. Toma, nu de puţine ori, se

plângeau de muzica ciudată şi inovatoare pe care Bach o compunea pentru slujba de fiecare

duminică. Oamenii aceia nu ştiau că în mijlocul lor se găsea un muzician înzestrat. După

moartea lui Bach, muzica sa a fost doar rareori interpretată, până când Mendelssohn a reînviat

interesul care s-a menţinut alert până în prezent.


 

II. A. CONTEXTUL

a. Pilda Lucrătorilor Viei: ‘‘După ce au primit banii, cârteau împotriva

gospodarului’’ (20:11)

b. Gonirea Vânzătorilor din Templu: ‘‘Dar preoții cei mai de seamă și cărturarii,

când au văzut minunile pe care le făcea, și pe copii strigând în Templu ‘Osana, Fiul lui

David’, s-au umplut de mânie’’(21:15) 

c. Pilda celor doi fii:‘‘Au venit la el preoții cei mai de seamă și bătrânii norodului

și I-au zis: “Cu ce putere faci Tu lucrurile acestea și cine Ți-a dat puterea aceasta?’’

‘‘Adevărat vă spun că vameșii și curvele merg înaintea voastră în împărăția Cerurilor’’(21:23) 

d. Pilda Vierilor :‘‘Vierii au pus mâna pe robii lui, pe unul l-au bătut, pe altul l-au

omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre’’ (21:35) ‘‘După ce au auzit pildele Lui, preoții cei 

mai de seamă și fariseii au înțeles că Isus vorbește despre ei și căutau să-L prindă’’(21:45-46 )

e. Pilda nunții fiului de împărat: ‘‘Ceilalți au pus mâna pe robi, și-au bătut joc de ei

și i-au omorât’’(22:6) ; ‘‘Căci mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși’’(22:14 )

f. Birul cezarului: ‘‘Atunci fariseii s-au dus și s-au sfătuit cum să prindă pe Isus cu

vorba’’(22:15 )

g. Despre înviere: L-au ispitit pe Isus

h. Contextul tabloului mai amplu culminează cu Matei 23: ISUS MUSTRĂ PE

CĂRTURARI ȘI FARISEI (Punctul culminant) ‘‘Ierusalime, Ierusalime, care omori pe

prooroci și ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum

își strânge găina puii sub aripi, și n-ați vrut! Iată că vi se lasă casa pustie’’ (Mat. 23:37).


 

B. ESTETICA SMOCHINULUI

     Marcu relatează curățirea Templului între blestemarea smochinului și descoperirea că el se

uscase. Trecuseră deja 24 de ore între blestemul rostit asupra smochinului (a doua zi după

Intrarea Triumfală în Ierusalim - 11:12) și descoperirea că el se uscase (dimineață, pe

când treceau pe lângă smochin - 11:20).

Vers. 11:12 ‘‘…n-a găsit decât frunze, căci NU era vremea smochinelor.’’ Este știut faptul că la smochin apar mai întâi roadele, apoi desișul de frunze. 

     Ellen White ne precizează că ‘‘smochinul atrăgea atenția, fiind singurul din livadă care avea frunze’’ (Hristos Lumina Lumii, engl., 581). Dacă era atât de bine cosmetizat cu frunze, pe semne că era înțesat de fructe. 

     În climatul Palestinei, recolta timpurie de smochine se coace de obicei în iunie și recolta târzie în septembrie. Acum era probabil la începutul lunii aprilie, cu câteva săptămâni bune înainte ca recolta timpurie să se coacă. Era neobișnuit să găsești smochine la vremea aceasta, căci NU ERA VREMEA SMOCHINELOR, totuși un pom cu frunziș bogat pretindea că are

fructe gata să fie degustate.

 

 

a. Nu era vremea roadelor! Singurul din livadă care avea frunze

     Pomul nu-L îmbie pe Isus decât cu frunze, fructe nu-s și nici că puteau fi. Ce poate fi

mai nedrept, mai strigător la Cer decât a oropsi și a usca un biet smochin cu totul nevinovat?!

Pentru că nu era vremea smochinelor. Avem aici aparent de-a face cu o nedreptate, cu o zvâcnire a mâniei pe care nu o putem camufla. Pericopa smochinului trebuie înțeleasă în

termeni de analogie (exemplu), fără să o interpretăm după axiologia (valorile) naturale, ci la

nivelul adevărului duhovnicesc. (Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi, 31). Metaforic,

smochinul descrie în particular pe farisei și cărturari și, în general, pe orice creștin neroditor,

rece, aspru, plin de mânie, iscoditor, nereceptiv chemărilor cerești. Zadarnic se apără

smochinul fluturând tipicul anotimpurilor, termenelor fatale, soroacelor de obște. Ele toate nu

țin. Nefericitul smochin nu-i altul decât proceduristul, legalistul, de sine stătătorul,

învârtoșatul, fariseul formalist care se socotește apărat de termene și de strictețea

prescripțiilor, care sie își ajunge și nu are nevoie de milă ori de Duh Sfânt, care altădată se

îndreptățea că dă zeciuială din chimen, izmă și mărar!

    ‘‘Nu era vremea smochinelor, dar în livada pe care trece Isus, un pom părea să fie

înaintea celorlalți. Pomul acesta neroditor etalându-și frunzișul atât de emfatic în fața lui Hristos, era un simbol al națiunii iudaice. Toți pomii din livadă erau lipsiți de rod, dar pomii neînfrunziți nu etalau nicio pretenție și nici nu dezamăgeau pe nimeni. Pentru ei nu era vremea… Nu sosise ceasul să primească lumina. Nu emiteau pretenții îngâmfate cu privire la religiozitatea lor. Isus vroia să vadă la iudei jertfire de sine, milă, zel pentru Dumnezeu și dorință arzătoare pentru a lucra pentru salvarea semenilor lor’’ (Ellen White, Hristos Lumina Lumii, cap. 65). 

      Creștinul bigot este exponentul‘‘smochinului’’ care determină valoarea, în realitate nonvaloarea celui de lângă el, prin colimatorul rasei, culorii, apartenenței religioase, statutului financiar. Aceste criterii de evaluare sunt solzii de clorofilă care ar da bine frumuseții smochinilor. Smochinul estetician are sfaturi tari pentru o pădure prea goală de sine, care nu știe deloc să aprecieze valoarea verdelui de clorofilă, verdelui de Par…(ad)is.  Smochinul este căpitanul unei păduri adormite, unei livezi care tace și așteaptă vremea înfloririi, care e prea goală pentru că nu are lumină; nu are nici Lumina…Unei păduri prea sincere într-o lume în care firma și fațada punctează cel mai mult la toate impresiile… mai ales artistice. Doar că Lumina de sus produce mai mult decât frunze.  

 

b. Care ar trebui să fie atitudinea smochinului? Ce-ar fi putut face, practic, smochinul? Să fi intrat de obidă și rușine, în pământ; să se fi strămutat, de ciudă și emoție, în mare; sau mai bine, mult mai bine, să-I fi fost Domnului – prin lăuntrică bunăvoință, strădanie și cutremurare – prilej de minune pozitivă. 

     Există o legendă japoneză. Un filozof se plimbă în pădure; se oprește în fața unui arbust și se adresează unei ramuri rostind: vorbește-mi despre Dumnezeu. Creanga, atunci, înflori. De nu putea să rodească fructe, smochinul ar fi putut măcar înflori. Ori se pleca sfios și nemulțumit de sine. Dar priveliștea aceea a pomului încremenit în cenușiul nerodirii sale, sec, sterp, steril, încăpățânat, credincios neînduplecatele-i scadențe, tare pe situația lui calendaristică, semeț în fariseica lui ‘‘dreptate’’, netulburat de vreo îndoială, trebuie să fi trezit mânia Domnului nu mai puțin decât forfota vânzărilor de porumbei și a schimbătorilor de bani la Templu. (Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi, 34-35). 

     Evanghelistul Marcu adaugă o nuanță  acestui tablou: imaginea slujitorului de la templu care poartă nestingherit vasele prin curțile templului: ‘‘Și nu lăsa pe nimeni să poarte vreun vas prin templu’’ (Marcu 11:16). A sosit ceasul judecății! Isus interzice unui astfel de sacerdot să mai poarte vreun vas prin templu, aluzie destul de directă la anatemizarea smochinului. 


 

III. APEL ‘‘Mai lasă-l și anul acesta’’

     Poate că sunt ultimele 24 de ore, zile, luni din chemarea mea la pocăință. Mai lasă-ne,

Doamne, și anul acesta. Dă-ne spiritul Tău ca să nu mai afișăm îngâmfarea noastră, 

siguranța unor datini omenești. Vrem să ni se umple fața de rușine că iubim mai mult

datinile noastre decât legile Tale, tradițiile bisericești decât oamenii pentru care Tu Te-ai

jertfit! (Putem citi Luca 13:6-9 – Pilda Smochinului Neroditor). 

    Să nu plece Hristos de la noi înfometat, însetat, cu inima deșartă și sufletul mâhnit! 


 

Te aștept: intră

 

 Doamne, inima nu mi-e bună de nicio treabă, 

 Prea am ținut-o-n piept numai podoabă!... 

 N-am pus-o la lucru, n-am dat-o la școală; 

 Am cruțat-o...și mi-a rămas nepricepută, goală. 

 Am crescut-o mai rău ca pe prințese: 

 Nu stăruie-n nimic, nu coase, nu țese. 

 Voinică, se plânge că obosește-ndată: 

 Inimă fărde rost, inimă răsfățată. 

 Credeam că așa trebuie: poeții 

 Să-și poarte inima mai presus de greul vieții! 

 Dar iată, acum mi-e plină de toane și nazuri, 

 Stă numai de dragoste, îmi face doar necazuri. 

 Sare, s-aprinde, o apucă atacuri 

 Că nu-i dau raiul, scări la cer, punți peste veacuri! 

 ...Doamne, eu nu mai izbutesc s-o îndrept. 

 Numai singur Tu de-acum poți...Te aștept. 

 Intră, Doamne, acolo, la ea în piept.  

  (Vasile Voiculescu, 1956)

Joomla SEF URLs by Artio