Tipărire

Spune un cuvânt frumos soției tale!

Scris de Mihail Baciu.

Motto: “Nu poti face un act de bunătate prea repede, pentru ca nu stii niciodată cât de curând va fi prea târziu.” Ralph Waldo Emerson (poet și eseist american).

 

Cand vezi un copil plangand, iti imaginezi ca nevoile lui nu au fost implinite. Impresia pe care ti-o lasa un copil plangand nu-ti pot marca sufletul pentru o lunga perioada de timp deoarece stim cat de repede plang copiii. Cand vezi un tanar plangand, fie pentru ca nu a reusit sa obtina o nota de trecere la examenul de bacalaureat, fie pentru nereusita in obtinerea locului de munca atat de ravnit, fie pentru o experienta nefericita in dragoste, imaginea lui te urmareste catva timp…Dar cand vezi un batran plangand, inima – asemenea fulgilor de nea cazuti in palma calda – parca se topeste. Te intrebi: ce motive ar avea un batran sa planga? El a trecut prin atatea experiente in viata, nimic nu mai e nou pentru el, nimic nu-l mai suprinde, nu-l mai impresioneaza…de ce ar plange?

 

Povestea lui Harold si Vera

Erau amandoi membrii Bisericii Warren, statul Massachusetts. Le voi folosi numele lor reale cu permisiune. Ca pastor, ii vizitam adesea – cel putin de patru ori pe an cand Verei ii ofeream Cina Domnului la domiciliu. De fapt “domiciliul” ei era o casa pentru persoane in varsta unde primea o ingrijire pe masura nevoilor ei. Harold – la cei 82 ani ai lui – inca putea sa mai frecventeze serviciile divine ale bisericii. Era intotdeauna present la 9:30 Sambata dimineata, conducand un microbus cu opt locuri, desi nu l-am vazut niciodata avand macar inca o persoana cu el. Microbuzul, aproape la fel de vechi ca si el, era tapetat in interior – afise care puteau fi citite in exterior – cu anunturi de genul, “Isus te iubeste,” “Isus mantuieste,” sau “Isus vine in curand.” Harold avea casa – un apartament modest, intr-o casa cu mai multe apartamente intr-un cartier destul de central al orasului Southbridge - chiar langa caminul pentru batrani, astfel ca o putea vizita pe Vera cand, si de cate ori dorea. Si credeti-ma – o vizita deseori…de altfel e impropriu a spune “o vizita,” deoarece vizitele lui erau doar doua pe zi: prima vizita incepea la 8 dimineata si tinea pana la 1 PM, cand impreuna cu Vera luau masa de pranz, si a doua vizita, dupa ce lipsea putin pentru diverse motive, era la ora 2 cand statea cu ea pana seara la 8. I-am gasit adesea intr-o camera de zi pusa la dispozitie de conducerea caminului. El vorbea, ii povestea, avea cu el un casetofon – vechi si ala de cel putin 30 ani, care inca functiona – pe care erau inregistrate cantarile de la biserica, si impreuna le ascultau. Tot pe casetofon avea inregistrate si “cantarile speciale” pe care el, impreuna cu un violinist si un pianist le canta in biserica la harmonica – o “muzicuta” din aceea cu schimbator, la care tinea atat pe mult si pe care intotdeauna o tinea impaturita intr-o catifea albastra la piept…asa sa fie mai aproape de inima lui. Vera, cu mainile impreunate, tinandu-le in poala, cu fata plecata sorbea “povestile” lui. Chiar daca le auzea pentru a zecea sau a douazecea oara, era la fel de incantata, si de fiecare data isi exprima aprecierea pentru actele lui de bravura. Vera nu a fost niciodata prea vorbareata. Ei ii placea sa-l asculte pe Harold, care veteran fiind – avea chiar si o insigna pe care si-o etala cu mandrie – avea atatea de povestit…Intr-o zi chiar mi-a spus ca el era unul din cei care aveau misiunea de a supraveghea rachetele amplasate in Florida indreptate spre Cuba. Asta se intampla in 1962. Pe noptiera Verei cat si pe peretele din fata patului ei, erau poze cu ea – in tinerete, cu Harold, copiii, nepotii, stranepotii, la care privea mereu visand, cu un suras pe fata, gandindu-se la acele vremuri. Ei, si ce vremuri au mai fost atunci… Ea era tanara, plina de viata, si alaturi de Harold au trait impreuna o poveste de dragoste si implinire cum rar mai vezi astazi. E adevarat: nu le-a fost nici usor… cu multi copii, ea lucrand intr-o fabrica ce producea lampi pentru aparatele radio. Dar ce importanta are cat castiga ea sau Harold, de vreme ce in familia lor era intelegere si iubire…

 

Cand clipa despartirii soseste

Intr-o zi – eram departe de casa, pe un alt continent – am primit un mesaj de la un prezbiter din Biserica. Era o veste care m-a miscat. Ce puteam face? Doar sa ma rog. Ultima vizita i-am facut-o doar lui Harold. Dupa ce m-am intors din calatorie. In apartamentul lui modest. Plangea. Nu l-am intrebat de ce pentru ca stiam. Am ramas o vreme tacuti: si el si eu. Am inteles mai bine tabloul din Biblie cand Iov si prietenii lui au ramas tacuti pentru sapte zile. Dupa aceea Harold mi-a povestit – oare pentru a cata oara? – ce a insemna Vera pentru el… mi-a aratat ultimile poze…Vera in sicriu. Vorbea rar… si cu glasul tremurand de emotie… Dupa care m-a intrebat, “Vrei sa mergem la cimitir?” Cand am ajuns acolo, daca nu era semnul de la intrare care iti spunea ca odata depasita poarta te aflai intr-un cimitir, ai fi crezut ca te afli intr-un parc: alei lungi, copaci ornamentali, iarba proaspat taiata, si pietre la nivelul solului  pe care erau scrise nume si ani. Harold m-a condus undeva spre partea centrala a cimitirului. Mergea incet, sprijnindu-se in baston. Cand am ajuns la un mormant proaspat acoperit, mi-a spus cu o voce stinsa aratand cu degetul, “Aici este Vera.” Apoi mi-a explicat ca nu a avut nici macar timpul sa-I comande o piatra cu numele ei. Totul s-a intamplat prea repede. “Repede???” ma gandeam. “Dupa 58 ani de casnicie, poti zice ca despartirea a avut loc “prea repede?” Cati ani trebuiau sa mai treaca pentru ca momentul trist al despartirii sa nu mai fie numit “prea repede?” Mi-a promis ca o sa comande o piatra de amintire. Una cu totul speciala. Ii va punea chiar si o fotografie pe aceasta piatra... ca sa stie lumea care trece pe acolo cine a fost Vera, cum arata Vera. A mai ramas o vreme privind la mormant. Parea ca priveste dincolo de suprafata. Parea ca poate vedea dincolo de tarana care acoperea sicriul Verei. Citeam asta pe fata lui brazdata de riduri si in ochii lui obositi si tristi. Acolo, alaturi de mormant, l-am luat de umar pe Harold si m-am rugat cu el. Plangea din nou. Un batran care plange, nu te poate lasa indifferent. Am plans impreuna cu el. Dupa ce am terminat rugaciunea, Harold mi-a spus, “Pastore, am speranta intalnirii cu Vera, dar ceva imi creaza confuzie. Apostolul Pavel spune ca la inviere, toti vom fi schimbati. Oare o sa fim atat de schimbati incat nu o sa ne mai cunoastem unii pe altii? Eu vreau s-o re-cunosc pe Vera pentru ca vreau sa continui viata vesnica cu ea.” Dupa 58 ani de casnicie, Harold inca dorea sa continuie viata cu Vera. Si nu pentru inca alti 58 ani, ci pentru vesnicie. M-am intebat atunci, ce i-a legat atat de mult pe acesti soti incat sa-si doreasca sa continuie sa fie impreuna pentru vesnicie? Intr-o societate macinata de probleme in familie, neintelegeri, adulter; intr-o generatie in care relatiile extraconjugale sunt considerate acte de bravura; intr-un timp cand valorile familiei nu-si mai gasesc locul in camin, rasare din subsolul unde sunt depozitate antichitatile, un Harold care cu voce tremurand de emotie, spune, “Vreau sa fi tot cu Vera inca un million de ani…ba chiar mai mult.”

 

Harold si Vera – un tablou antic intr-o expozitie de arta moderna

Conducand masina spre casa, mi-au venti in minte atatea ganduri… Ma gandeam la Harold, la Vera, la mine, la sotia mea, la familiile din Biserica, din societatea noastra… Ajungand acasa, i-am spus sotiei cat de mult o iubesc… cat de mult o apreciez… ce mult inseamna ea pentru mine, pentru familia noastra. Din privirea ei am inteles ca avea nevoie de astfel de cuvinte.

De dragul famliei tale – nu uita ca dupa relatia cu Dumnezeu, relatia cu familia este cea mai importanta - spune un cuvant bun, un cuvant de apreciere partenerului tau acum, cand te poate auzi si se poate bucura de ceeace-I spui. Maine, cand ii vei vizita mormantul, ii vei duce buchete minunate de flori, ii vei rosti cuvinte de regret, o vei implora sa te ierte…fara rost…nu te mai poate auzi…nu te mai poate ierta…nu se mai poate bucura de nimic…fa-I o bucurie acum! Spune-I acum ce inseamna ea pentru tine. Spune-I acum ce simti pentru ea. Adu-I acum un buchet de flori, chair daca nu e ziua ei de nastere, si nici ziua casatoriei voastre, si nici ziua mamei. Asa, fara nici un motiv special. Daca vrei, poti inventa tu unul. Un motiv care sa fie foarte special pentru tine, pentru ea, pentru amandoi. Doar sa-I spui ca o iubesti si ca vrei sa fii cu ea pentru vesnicie. Ce zici?...


Dr. Mihail Baciu este pastor în Springfield, Massachusetts.

Joomla SEF URLs by Artio