Tipărire

Îndrăznim să fim un Iona?

Scris de Daniel Nițulescu.

De Daniel Nițulescu

 

 I.Introducere. Îndrăznim să citim povestea lui Iona mai mult decât o narațiune care să ne facă atenți împotriva neascultării de Dumnezeu? Pentru mai mult de 3000 de ani Iona este exemplu autentic de slujitor răzvrătit! Și chiar și atunci când ascultă, Iona este urzuz și încăpățânat până la moarte! Din toți profeții VT, Isus a ales să compare slujirea Sa cu acea a lui Iona, ceea ce întotdeauna m-a deranjat: Luca 11:29-30. Isus ar fi putut să Se compare cu oricine altcineva decât cu răzvrătitul de Iona! Dacă nu S-a comparat cu Avraam, putea măcar cu Enoh! De ce Iona? Atunci când Cuvântul Domnului a venit la Iona, poruncindu-i să meargă la Ninive, el s-a ridicat, a ieșit din casă, a traversat colțul, a ieșit din oraș, a trecut pe lângă coasta Palestinei, pe la Iafo și a luat drumul mării până în Spania. Câteodată noi suntem aceștia. În loc să ascultăm glasul Domnului, luăm corabia până la Tars. Poate că vreau să fug din celași motiv pentru care Iona a fugit. De ce fuge Iona?

II.A. Frică. Dacă aș fi fost Iona, aș fi fugit la Tars din cauza fricii. Reconsiderând narațiunea lui Iona, nu aș putea să îl acuz pe Iona de spaimăși teamă. Știm destul de multe despre oamenii din Ninive. Ei își mutilau captivii, îi abuzau pe cei mai vulnerabli: copii, bătrâni, femei însărcinate, mame; decapitau prinții cuceriți; își conduceau carele peste drumurile pavate cu prizonieri; ridicau păduri de spânzurați în jurul unui oraș cucerit, și tăiau în bucăți soldații pe care îi luau captivi. Știm acestea pentru că ei se lăudau cu astfel de fapte terifiante și ne-au survenit anumite mărturii până astăzi. Mila nu era o virtute pentru niniveni. Îți poți imagina să mergi într-un astfel de cetate strigând în numele unui dumnezeu străin: ‘‘Dumnezeul meu, un dumnezeu străin, a decis să vă distrugă pe voi și orașul vostru?’’ Îți poți imagina pe chipul lor neplăcerea și felul în care te vor omorî? Cred că Iona s-a gândit la toate. Și atunci când ne este frică, fugim. Dar motivul real pentru care Iona a dezertat nu este frica. În realitate, ce-mi place la Iona este curajul uimitor. Priviți-l în timp ce este în corabie în vreme ce comandantul navei îl confruntă: ‘‘Spune-ne din pricina cui a venit peste noi nenorocirea aceasta?’’ (Iona 1:8). Urmăriți rezolvarea în ochii lui Iona în timp ce spune: ‘‘Am fugit de Dumnezeul Cerurilor, luați-măși aruncați-mă în mare’’. Era fără strop de teamă în fața morții! Nu! Iona nu a fugit să-și salveze pielea! El înfruntă cu tărie furtuna. Totuși, de ce a fugit Iona?

B. Ura. Dacă citim capitolul 4 al cărții, observăm că el îi ura pe asirieni. Nu că îi erau neplăcuți, sau că îl deranjau, îi ura! Iona Îl cunoștea suficient de bine pe Dumnezeu săștie că dacă el le predica, ei nu aveau să fie distruși. Dumnezeu a văzut pocăința lor, ceea ce a displăcut teribil lui Iona (Iona 4:1; Citește și 4:9). Iona avea o problemă, era meschin. A refuzat să meargă la Ninive pentru că Dumnezeu Și-a arătat mila. Cuvintele lui Anne Lamott sunt mai mult decât sugestive: ‘‘Poți să-ți asumi că L-ai creat pe Dumnezeu în propriul tău chip atunci când vrei ca Dumnezeu să urască aceeași oameni pe care tu îi urăști’’. Dumnezeu îi iubea pe niniveni.

Asirienii cucerise deja largi teritorii din Israel și comiseseră crime teribile. Iona mai vorbise despre ei. El a profetizat lui Ieroboam, fiul lui Ioas, că va învinge Asiria și va recupera Israelului: 2 Regi 14:25-28. Așa s-a și întâmplat. Aș fi înțeles că Iona îi ura pe asirieni atâta timp cât au ocupat aceste teritorii, dar acum că nu mai erau în țară? Victoria ar fi trebuit să disipe ura. Putem să spunem că îi ura pentru că erau străini. Unii evrei erau xenofobi, printre care și profetul dezertor. Iona nu ura filistenii din Iafo sau păgânii din corabie care mergeau la Tars, sau chiar oamenii din Tars. Dacă ura acești păgâni străini, ar fi trebuit să stea acasă. De fapt, cuvintele a urî și ură, nu apar deloc în cartea lui Iona. De ce a fugit Iona? De ce nu s-a ascuns în casăși nu s-a legat de pat în așa fel încât Dumnezeu să nu-l poată forța să plece? Deși nu din cauza fricii a evadat, într-adevăr îi ura, totuși, mai este vreun rațiune pentru care nu ascultă glasul Domnului?


C. Când nu înțelegem, avem poezie. Să analizăm motivele care apar în partea poetică a cărții. De obicei neglijăm capitolul 2. În versetul 9 deja putem să auzim ecoul lui Iona prin mare. Dacă nu citesc versetele 7 și 9, nu înțeleg mai nimic. Versetul 8 este vag. Iona nu era supărat că Dumnezeu avea milă, ci mai degrabă pentru că mila lui Dumnezeu conduce de multe ori la reînnoirea suferinței, a răului și a violenței. Iona știa ce se va întâmpla dacă ninivenii urmau să supraviețuiască, chiar dacă se pocăiau, urmau să uite de penitențăși să atace Israelul din nou. Osea deja prevestise că asirienii îi vor lua din nou în exil: ‘‘Nu vor rămâne în țara Domnului; ci Efraim se va întoarce în Egipt, și vor mânca în Asiria (Ninive) mâncăruri necurate’’ (Osea 9:3). Exilul evreilor a avut loc în anul 721 î.Hr., la fel cum Iona preconiza că se va întâmpla. Iona își iubea mult poporul. El dorea ca ninivenii să fie distruși, nu atât pentru ceea ce le-au făcut, cât pentru ceea ce urmau să le facă. Dorea să protejeze Israelul. Știa că Dumnezeu iubea, dar știa și ce urma să-i facă unui profet necredincios. De aceea, în loc să-și riște familia și prietenii, a riscat viața corăbierilor pe mare, în furtună. Iubea prea mult țara ca să o lase în furtună. Când Dumnezeu i-a cruțat pe niniveni, Iona a fost terbil de indignat, ca un părinte care își pierde fiul de cancer, ca un medic neputincios care vrea să salveze țară de o boală incurabilă: Doamne, vrei să oprești aceasta! De ce nu o faci!? Iona iubea, și aceia pe care îi iubea erau în mare pericol din cauza iubirii lui Dumnezeu pentru păcătoși. Acum înțeleg de ce. Aș fi fost la fel de mânios. Dar Iona a ascultat. Nu este de mirare de ce Domnul compară misiunea Sa cu trimiterea lui Iona. În pântecele peștelui, în adâncimile mării, în timp ce era amenințat cu distrugerea poporului său, Iona se întoarce la Dumnezeu. (Ministry, oct.2012, Dare to be a Jonah, by Stephen Reasor, 9-11).

 

III.Apel - Semnul lui Iona. Isus a fost aruncat în adâncul iadului,

                                                Val după val de păcat a trecut peste El

                                                   Această povară Îi copleșea sufletul,

                                                  Răul era lângă capul Său. Satana era acolo,                              

                                                  Departe de prietenii Săi, El a coborât,

              A coborât până în adâncimile cele mai joase ale păcătului (aluzie la coborârea lui Iona în inima mării)

     Mântuitorul avea multe în comun cu Iona. Iona a locuit trei zile de întuneric; Isus trăiește experiențele Golgotei și Ghetsemani și Își asumă cu orice risc juruința pe care trebuia să o ducă până la capăt. Pe cruce, Isus a strigat: ‘‘Eli, Eli Lama Sabactani?’’ (citește Ps. 22).

     Și asemenea lui Iona în adâncul deznădejdii, al durerii și al descurajării, Isus a suportat chemarea, juruința și blestemul păcatului (Ps 22: 25b). Isus a suferit pentru ceea ce Se angajase, chiar dacăștia, la fel ca Iona, că mila Sa pentru oameni se va întoarce într-un vot înnoit al suferinței, violenței și răului. Chipul Său avea să fie rănit din nou. Coasta Sa avea să fie străpunsă iar crucea Sa din nou trântită cu violență. Iona a evalat costurile și a acceptat să meargă. Isus a evaluat costurile mântuirii noastre și a spus din toată inima (inimă care a și plesnit la cruce): ‘‘Da, vă iubesc până la moarte!’’.

Joomla SEF URLs by Artio