Tipărire

Convertire intelectuala

Scris de Daniel Nițulescu.

De Daniel Niculescu


D: 291: ‘‘Stai tare-n ispită’’

Î:  295 ‘‘De mult mă lupt să ajung mai sus’’


Convertire intelectuală

 

I. Introducere (conflictul dintre firea pământească și cea duhovnicească în viața lui Dostoievski)

Avea 25 de ani şi deja cucerise inimile ruşilor cu nuvela Poor Folk. Faima i s-a urcat repede la cap. A început să bea fără cumpătare şi să petreacă nesăbuit. Cu nepăsare a criticat regimul ţarist. Nu făceai aşa ceva în Rusia ţaristă. A fost arestat în St. Petersburg şi condamnat la moarte de un detaşament de tragere împreună cu alţi câţiva dizidenţi. Era o dimineaţă rece de decembrie. Îmbrăcat într-o haină albă de execuţie, a fost condus la zidul curţii închisorii împreună cu ceilalţi. Legat la ochi, aştepta ultimul sunet pe care l-ar fi auzit, pocnetul unui pistol cu ecoul datorat zidurilor închisorii. În schimb, a auzit nişte paşi mergând grăbit; apoi anunţul că ţarul i-a comutat sentinţa la 10 ani de muncă grea. Atât de intens a fost acel moment încât a suferit un atac de epilepsie, cu care urma să trăiască pentru tot restul vieţii.

În acea închisoare siberiană, Feodor Mihailovici Dostoievski a avut voie să citească doar un Nou Testament. Acolo el a descoperit ceva mai minunat şi mai adevărat decât idealurile lui socialiste. L-a întâlnit pe Hristos şi inima lui a fost schimbată. Înainte de a părăsi închisoarea, el a scris unui prieten care l-a ajutat să crească în Hristos: „Să crezi aceasta, că nu există nimic mai frumos, mai profund, mai milos, mai înţelept, mai bărbătesc şi mai perfect decât Hristos. Şi nu doar că nu există nimic, dar îmi spun cu dragoste geloasă că nici nu poate exista nimic. Mai mult, dacă cineva îmi va dovedi că Hristos a fost departe de adevăr şi că adevărul a fost de fapt departe de Hristos, atunci aş prefera să rămân cu Hristos, decât cu adevărul.”

Dostoievsky s-a întors apoi la viaţa civilă. El a scris cu înverşunare şi a consemnat memoriile din închisoare, Casa morţii, şi apoi Crimă şi pedeapsă, urmate de multe alte importante lucrări. Totuşi, prezenţa la biserică a fost sporadică şi nu a trăit ca un creştin. A neglijat studiul Bibliei şi părtăşia cu ceilalţi credincioşi. Niciun creştin nu l-a luat sub protecţia sa pentru a-l disciplina. A început să bea. A jucat jocuri de noroc. Băutura excesivă şi jucatul compulsiv i-au destrămat viaţa astfel încât a murit lefter şi fără nimic. A îndurat închisoarea cu mica lui înflăcărare pentru Hristos şi a murit cu nimic mai mult decât cu nişte jăratic fumegând. Tragedia lui Feodor Dostoievsky nu e atât de mult reprezentată de ce a ajuns el, ci de ceea ce ar fi putut el deveni pentru Hristos. În cuvintele unui poet, „dintre toate cuvintele triste ale limbii sau stiloului, cele mai triste sunt acestea: ‘Ar fi putut fi.’ ”

 

II. Romani 7:14-25; Romani 8:1-2

 

A. Cleștele luptei: Romani 7:14-25

Acest pasaj descrie în cuvinte cât se poate de plastice conflictul dintre firea pământească și cea duhovniceacă care pe alocuri capătă dimensiuni paradoxale: ‘‘Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!’’ (Rom. 7:19). În acest tablou din capitolul 7 se succed pe rând în cuvinte grăitoare: neputința, înfrângerea, ura împotriva păcatului și legea lui Dumnezeu din mintea apostolului. Ultimele două reprezintă două chei ale înțelegerii acestei pericope și mai ales a pauzei dintre capitolul 7 și 8. Scriitorul biblic reușește să dihotomizeze totul, lăsându-ne extrem de confuzi, și mai ales fără orizont:

omul dinlăuntru     -      firea pământească

legea Duhului        -      legea morții și a păcatului

fac răul                  -       pe care nu vreau să-l fac

fac răul (păcatul)   -       urăsc păcatul

Analizând aceste paradoxuri, automat se naște o întrebare: În care Pavel se ducea această luptă formidabilă? Înainte de experiența Damascului, înainte de botez, după botez sau la sfârșitul vieții? Evident că, într-o anumită măsură și la o anumită intensitate, lupta acesta o vom purta toată viața. Cu toate acestea, dacă nu vom simți gustul biruinței pentru care Pavel în capitolul 8 Îl laudă pe Dumnezeu, acest barometru spiritual va indica un anumit creștinism care generează permanent frustrare. Dacă vom trece în revistă contextul acestui capitol, vom observa că, cronologic, el este precedat de capitolul 6. Aici Pavel descrie evenimentul botezului creștin care aduce cu sine o doză mare de biruință: ‘‘Noi deci, prin botezul în moarte Lui, am fost îngropați împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, tot așa și noi să trăim o viață nouă…Știm bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în așa fel încât să nu mai fim robi ai păcatului, căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat’’ (Rom. 6:4-6.7). Putem trage concluzia fără să greșim că acest duel spiritual se ducea în Pavel după botez. La cât timp după botez? Diaconul Ștefan a fost lapidat în anul 34 d.Hr. Nu după mult timp Saul (ebr șaul=cel dorit, cel așteptat) este copleșit de lumina cerească care strălucește pe drumul Damascului. ‘‘Cel dorit’’ devine ‘‘cel mic, slab și șovăielnic’’ (gr. paulos=cel slab, șovăielnic, mic). Epistola către Roma a fost scrisă undeva în jurul anului 55 d.Hr. Nu putem determina cu exactitate cât a durat acest conflict supraomenesc în viața lui Pavel care Îl întâlnise pe Hristos. De aici putem desprinde un mesaj foarte clar: fiecare duce luptele lui într-un timp pe care doar Domnul îl dispune. De aceea, ar trebui să ne abținem în a eticheta eșecurile și biruințele oamenilor și șansa lor de a triumfa asupra păcatului. Este foarte adevărat că Pavel, spre finele vieții, era foarte încrezător cu privire la biruința asupra păcatului, amintind cu îndrăzneală despre răsplata pe care o va primi: ‘‘De acum încolo mă așteaptă cununa neprihănirii…’’ (2 Tim. 4:8).  

 

B. Strigăte de biruință: Romani 8:1-3

Versetul 25 face parte din capitolul 8 dezvăluind cotele maxime ale biruinței în Hristos. Dacă am avea doar capitolul 7, fără capitolul 8, sau doar versetul 24 fără următoarele două versete, am fi cei mai deznădăjduiți dintre toți oamenii. Strigătul disperat ‘‘O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte…?’’ (Rom. 7:24) va trece rapid de la sinceritatea realității în care trăim la risipirea orcărui licăr de speranță. Între versetul 24 și 1-3 din capitolul 8 se întâmplă ceva fantatic. Parcă Pavel se mai naște o dată. Parcă Îl întâlnește din nou la Damasc pe Domnul. Lumina strălucește din nou alungând întunericul spiritual. Auzim din nou vocea Mântuitorului răstignit care aduce biruința: ‘‘Eu sunt Isus pe care L-ai răstignit. Eu Îți pot răstigni firea pământească’’. Eu pot face ca legea din mintea ta să coboare în inima ta pentru a o schimba. Eu pot transforma convertirea rațională în schimbarea inimii de cremene.

 

C. Din convertire rațională în transformarea inimii

 

1. Pavel ura păcatul (Rom. 7:15)

 

Trebui remarcat faptul că Pavel, deși păcătuia, ura păcatul. Aici ar trebui să înceapă drumul reîntâlnirii noastre cu Hristos. Pavel se adresa celor ‘‘pocăiți’’ care aveau nevoie de transformare în Romani 2: ‘‘Tu care te măgulești că ești călăuza orbilor, lumina celor ce sunt în întuneric, povățuitorul celor fără minte, învățătorul celor neștiutori, pentru că în Lege ai dreptarul cunoștinței depline și al adevărului, tu dci care înveți pe alții, pe tine nu te înveți? Tu, care propovăduiești: ‘Să nu furi’, furi? ‘Să nu preacurvești’, preacurvești? Tu, căruia ți-e scârbă de idoli, le jefuiești templele? Tu, care te fălești cu legea, necinstești pe Dumnezeu prin încălcarea acestei legi?’’ (Rom. 2:19-23). Ne mai e groază de păcat sau l-am domesticit? Pocăința presupune schimbarea izvodirilor minți (2 Cor 10:5), curățarea izvoarelor gândirii noastre (din gr. metanoi=dincolo de gânduri), deoarece gândurile nasc cuvinte, acestea generează concepții, fapte și caracter. Pocăința, totuși înseamnă mai mult.

 

2. Legea lui Dumnezeu transcede mintea și transformă inima

 

Există două versete cheie în acest pasaj: ‘‘dar văd în mădularele mele o lege care se luptă împotriva legii primite de mintea mea…’’ (Rom. 7:23); ‘‘Astfel, dar, cu mintea, eu slujesc Legii lui Dumnezeu, dar cu firea pămâmtească slujesc legii păcatului’’ (Rom. 7:25). Convingerea că Legea lui Dumnezeu este imuabilă nu este suficientă pentru a birui. Certitudinea despre ziua a șaptea ca zi de închinare nu este suficientă. Depinde de felul în care o păzim. Convingerea că zecimea este sistemul lăsat de Dumnezeu pentru înaintarea lucrării Împărăției lui Dumnezeu nu face prea mare diferență între noi și lume, dacă nu o aducem din dragoste. Dacă o aruncăm în visterie așa cum făceau fariseii, nu suntem pe urmele văduvei care a dat, a pus ultimii bani pe care îi mai avea să trăiască. Dacă cred  că Hristos S-a înălțat la dreapta Tatălui în Sanctuarul Ceresc, dar fără să mă comport ca unul față de care judecata de cercetare s-a apropiat, nu sunt cu nimic mai bun decât animistul care nu a auzit despre numele Isus. Întâlnirea cu adevărul dogmatic (rațional) este urmată de întâlnirea cu ADEVĂRUL în persoana lui Isus, care presupune relația cu Adevărul. Ca urmare, Sabatul nu va mai fi o corvoadă dogmatică, ci o desfătare cu Domnul Sabatului și cu frații Lui; banii vor fi dăruiți împreună cu inima noastră în loc să fie ‘‘smulși’’ de rușinea de a nu fi stigmatizat de cei din jur. 1+1 va face tot 2, dar nu un doi matematic rece, searbăd, ci un doi pur, un doi cu Hristos. Dogma va încălzi inima și o va schimba.

 

a.  ‘‘Doctrinele sau calitatea de membru al bisericii nu iau locul convertirii. Dacă nu sunt convertiți, toți se află pe același nivel, indiferent dacă fac parte din înalta societate sau de jos. Oamenii pot să treacă de la o doctrină la alta. Lucrul acesta va avea loc în prezent sau în viitor. Adepții papei pot să treacă de la catolicism la protestantism, și totuși să nu cunoscă nimic cu privire la semnificația cuvintelor: ‘vă voi da o inimă nouă’. Acceptarea unei teorii noi și intrarea ca membru într-o biserică nu aduc nimănui o viață nouă, chiar dacă biserica în care intră ar putea să se afle pe temelia adevărată. Legătura cu biserica nu ia locul convertirii. A însemna că ești de acord cu un crez bisericesc nu are nici cea mai mică valoare, dacă inima nu este schimbată cu adevărat... Noi trebuie să avem mai mult decât o credință intelectuală cu privire la adevăr. Mulți dintre iudei au fost convinși că Isus era Fiul lui Dumnezeu, dar au fost prea mândri și prea ambițioși ca să cedeze acestei convingeri. Ei s-au hotărât să se împotrivească adevărului și și-au păstrat atitudinea aceasta. Ei nu au primit în inimă adevărul așa cum era el în Isus. Când adevărul este susținut doar de conștiință, în timp ce inima nu este nu este mișcată și făcută să-l primescă, atunci numai mintea este influențată. Totuși, când adevărul este primit în inimă, el trece dincolo de conștiință, iar principiile lui curate iau sufletul în stăpânire. Duhul Sfânt îi descoperă minții frumusețea adevărului și pune adevărul în inimă, pentru ca puterea lui transformatoare să fie văzută în caracter’’

b. ‘‘O singură declarație de credință în Hristos, o îngâmfată cunoaștere a adevărului, nu face pe cineva creștin. O religie care nu caută altceva decât să mulțumească ochiul, urechea și gustul, sau care aprobă cedarea în fața plăcerilor nu este religia lui Hristos’’

c. ‘‘Teoria rece, fără viață nu este totuna cu cunoașterea de Dumnezeu. Cei care Îl cunosc pe Dumnezeu trebuie să aibă dragostea Sa, trebuie să înțeleagă jertfa și bunătatea Sa. Nu acceptarea adevărului cu mintea, ci acceptarea cu inima este cea care direcționează și modelează emoțiile și impulsurile sufletului, făcându-l blând și milos, umil și smerit. Prin primirea lui Hristos în inimă, omul devine una cu Dumnezeu, prin Fiul Său Preaiubit. Atunci recunoaștem că dragostea Răscumpărătorului este neprețuită. Mai mult chiar: viața și caracterul se schimbă prin prezența Mântuitorului care locuiește în noi’’

d. ‘‘Fără Duhul lui Dumnezeu, numai cunoașterea Cuvântului Său nu este de niciun folos. Teoria adevărului, neînsoțită însă de Duhul Sfânt, nu poate reînviora sufletul și nici sfinți inima. Cineva poate cunoaște foarte bine poruncile și făgăduințele Bibliei, dar dacă Duhul lui Dumnezeu nu întipărește adevărul în inimă, caracterul nu va fi transformat. Fără iluminarea Duhului Sfânt, oamenii nu vor fi în stare să distingã adevărul de rătăcire, și vor cădea sub ispitele iscusite ale lui Satana.’’

 

III. Apel

 

În Evanghelia lui Marcu apare un detaliu cu privire la scena răsturnării meselor din Templu, care nu este menționat de celelalte trei evanghelii: ‘‘Şi nu lăsa pe nimeni să poarte vreun vas prin Templu’’ (Marcu 11:16). E posibil să ne plimbăm cu vasele sfinte de la Templu în timp ce inima noastră este departe de Dumnezeul oricărei slujbe și închinări? Asocierea cu relicvele sfinte te poate transforma cel mult într-un profesionsist în materie de liturghie. Bifarea setului de credințe nu este suficientă. Convingerea despre adevăr este primul pas, dar nu este totul.

 Poate că a sosit vremea nu doar să purtăm nestingheriți vasele prin casa Domnului, ci noi înșine să fim niște vase alese în care să strălucească lumina Evangheliei, degajând mireasma de viață spre viață norului mare de martori care ne înconjoară. Poate că a sosit vremea ca litera Legii să alunece spre inima noastră înțesată de reguli serbede și moarte. Ca să le dea viață, o viață care influențează destine în  curgerea ei spre veșnicie.   

 

 

Joomla SEF URLs by Artio