Tipărire

Ochii Sodomei

Scris de Marian Mihai.

de Mircea Stănulescu

LotÎn  întuneric reci şi goi ochii Sodomei stau la pândă,

Lucesc sub pleoapele deschise,pe feţe ascunse,neştiute,

Cu o privire ca de fiară,atât de hulpavă şi crudă

Aşteptând prada s-o apuce şi faţă-n faţă s-o înfrunte.

 

Ascunşi atât de bine stau în noaptea şi tăcerea lumii

Ce-şi doarme somnu-n neştiinţă sau într-o laşă nepăsare,

Fără să ştie cine sunt ochilor reci vicleni stăpânii,

Ce gânduri are mintea lor şi unde merge a lor chemare.

 

Fiara Sodomei se aruncă,îşi prinde prada între gheare

O duce apoi în vizuină,într-un pustiu ce e departe,

În bezne mari,adânci,de orb,într-un adânc fără hotare,

De tot ce e frumos şi bun cu-a ei putere o desparte.

 

Copilul plânge plin de frică,pe urmă tace îngrozit,

Bărbatul laş este legat,femeia lui este înfrântă

Şi  într-un gând ce se vrea liber în noaptea lumii rătăcit

Sunt aruncaţi în vizuină,pierzând o grea şi lungă luptă.

 

Ghearele fiarei se retrag,ochii ei reci lucesc de poftă,

Din gură balele-i scârboase îi curg pe minţi şi trupuri goale,

Închide florile iubirii în nişte adâncimi de grotă

Unde le-aruncă în mocirlă şi le zdrobeşte în picioare.

 

Copilul ce e plin de groază e ca un mugur ofilit

Prins de îngheţul nemilos venit târziu în primăvară,

Pe ramurile de copac de seva lui secătuit,

Purtându-şi parcă prin grădini ruşinea şi marea ocară.

 

Bărbatul  care e legat şi cu femeia lui înfrântă

Sunt ramurile de copac ce şi-au pierdut fala-n grădini,

Degeaba mugurele mic pe fruntea de copil sărută

El nu va fi nicicând puternic,pe sănătoase rădăcini.

 

În prea frumoasele grădini ochii Sodomei stau la pândă,

Fiara ce-i poartă nesătulă,se plimbă în tăcerea lumii

Şi liberă se crede bună,c-o inimă atât de blândă

Fiind iubită de cei care nu ştiu cine îi sunt stăpânii.

 

Ochii Sodomei reci şi cruzi îngheaţă mugurii pe ramuri

Şi cu ei florile iubirii sunt duse-n adâncimi de grotă

Unde în gânduri necurate, ca ape-n mocirloase maluri

Fiara ce-i liberă-n grădini îşi face josnica ei poftă.

 

 

De prin grădinile frumoase se mai aude uneori

Câte o şoaptă sau un strigăt,spărgând tăcerea laşă a lumii,

Vor să salveze din petale care mai stau albe pe flori

De sub privirile de gheaţă,ce le au crude doar nebunii:

 

„Prindeţi în laţ fiara Sodomei,legaţii ochii rătăciţi

Şi aruncaţi-o-n adâncime,să nu mai iasă niciodată,

Până când vorbele de hulă a celor de ea stăpâniţi

Nu a chemat încă dreptatea din a ei casă să răzbată.

 

Acoperiţi ochii Sodomei să nu mai vadă niciodată

Ramuri   înalte de copaci pe care muguri se adună,

Până când Lot mai este-n ea,până când mila o mai rabdă

Şi-a lui nevastă curioasă nu a privit încă în urmă”.

 

Joomla SEF URLs by Artio