Timp de citire: 5 minute

Vineri.

Viața de credință și misiunea.

A mai trecut un an. Acesta este o nouă dovadă de dragoste din partea lui Dumnezeu. Este un mare har să putem trăi bucuria unei noi săptămâni de rugăciune. Este un privilegiu uriaș să putem uni rugăciunile noastre, să ne cercetăm personal, să luăm decizii noi și mai ales să începem o viață nouă.

Tema principală a acestei săptămâni de rugăciune este viața creștină și misiunea noastră în favoarea celor de lângă noi. Ellen G. White scrie: „Dar planul lui Dumnezeu era ca, prin descoperirea caracterului Său prin poporul Israel, oamenii să fie atrași către Sine” (Patriarhi și profeți, p. 3). Timp de o săptămână vom încerca să înțelegem cât de mult este influențată misiunea noastră de o viață duhovnicească profundă. Putem avea darul vorbirii, putem cheltui sume imense pentru misiune, putem oferi timp din timpul nostru, dar, dacă toate aceste eforturi misionare nu sunt însoțite de o viață creștină autentică, riscurile eșecului sunt imense. Creștinul care crede că viața creștină și misiunea sunt realități separate nu doar că trăiește într-o mare confuzie, dar, în loc să fie un reflector al luminii dumnezeiești, va fi o verigă slabă în lanțul iubirii lui Dumnezeu.

Vă invit să observăm legătura strânsă dintre viața creștină și misiune, dintre parfumul unei vieți autentice și decizia unei persoane de a-L urma pe Dumnezeu, așa cum se poate vedea în viața unei femei care, în ciuda tragediilor prin care viața o trece, reușește performanța de a se îndrepta spre Dumnezeu, spre poporul Lui și spre principiile Lui, o persoană idolatră care, din punct de vedere omenesc, nu avea nicio șansă de a se converti la credința ebraică.

Drama unei femei

Primul capitol al cărții Rut ne prezintă istoria emoționantă și dramatică a unei familii obișnuite. Este formată din Elimelec (tatăl), Naomi (mama), Mahlon și Chilion (fiii). Erau efratiți din Betleemul lui Iuda, o seminție care număra aproximativ 40 000 de bărbați. Elimelec era un bărbat a cărui viață gravita în jurul familiei sale. Spre deosebire de ceilalți bărbați din
Betleem, el caută o alternativă la perioada de foamete pe care o traversau cu toții. Este un om cu inițiativă, curajos, care își asumă toate inconvenientele și riscurile plecării într-o țară străină. Intenția lui era să rămână în țara Moabului până va trece foametea din țara lui (Rut 1:1).

Cei patru părăsesc locurile natale și se stabilesc în țara Moabului (Rut 1:2), bucurându-se de prosperitatea acestei țări. Tabloul acestei familii, colorat până atunci în culori atât de vii, se întunecă brusc atunci când Elimelec încetează subit din viață. Nu știm care au fost cauzele morții sale, nici dacă moartea lui a avut legătură cu mutarea în țara Moabului. Cert este faptul că omul care și-a smuls familia de calea foametei încetează din viață.

Decesul lui Elimelec este o lovitură puternică pentru Naomi. O lovitură greu de suportat și la care nu se aștepta. Din câte se pare, Naomi era în vârstă, fapt care făcea și mai dificil noul ei statut de văduvă. Situația se ameliorează puțin atunci când copiii ei se căsătoresc. Aceștia iau fete moabite: una dintre ele se chema Orpa, iar cealaltă, Rut. După aproximativ zece ani de la decesul lui Elimelec, Naomi primește o nouă lovitură. Cei doi fii, Mahlon și Chilion, au parte de o moarte prematură, la fel ca tatăl lor. Naomi pierde totul. Nu întâmplător spune Biblia: „A rămas fără cei doi fii și fără bărbat” (Rut 1:5).

În noile circumstanțe, Naomi se vede nevoită să ia o decizie. Nu mai poate rămâne singură printre străini. Se gândește la Betleem, la neamul ei, la siguranța de care s-ar putea bucura acolo. Între timp aflase că foametea a trecut. Mintea ei este asaltată de zeci de întrebări care rămân fără răspuns. Naomi este pregătită să se întoarcă acolo unde știa că este locul ei, dar nu este ușor să depășească gândul că au plecat patru din Betleem, iar acum se întoarce singură.

Refuzul lui Rut

Înțelegând că drama nurorilor nu este mai mică decât a ei, Naomi insistă ca Orpa și Rut să se întoarcă la familiile lor. Când le-a vorbit prima dată despre această perspectivă, ambele nurori au spus: „Nu, noi vom merge cu tine la poporul tău” (Rut 1:10). Când le-a vorbit a doua oară, Orpa decide să se întoarcă la familia ei, Rut însă nu cedează. Naomi insistă pentru a treia oară, dar și de această dată Rut refuză. În cele din urmă, văzând hotărârea ei, Naomi acceptă să meargă împreună.

Mulți pastori folosesc cuvintele lui Rut: „Încotro vei merge tu, voi merge și eu. (…)” pentru predicile de la nuntă, și nu este greșit, pentru că aceste cuvinte reprezintă un adevărat angajament de fidelitate. Dar nu trebuie să uităm că aceste cuvinte sunt spuse de Rut cu referire la soacra ei. Unei tinere îi este ușor să spună aceste cuvinte unui tânăr chipeș și drăguț, cu care vrea să împartă tot restul vieții. Dar Rut spune aceste cuvinte unei femei bătrâne, care îi era soacră. Ce viitor îi putea oferi o bătrână? Cum va fi în Betleem, locul din care plecase această familie din cauza foametei? Cu toate acestea, Rut decide să o urmeze.

Nu avea Rut unde să se ducă? Nu avea părinți? Nu avea frați? Nu avea rude? Nu avea prieteni? Îmi este foarte greu să cred că Rut nu avea unde să meargă. Probabil că Rut era o femeie sensibilă care se îngrijora mai mult pentru viitorul soacrei sale decât pentru viitorul ei. Să-ți închizi viitorul pentru că o bătrână rămâne singură? Gestul făcut de Rut îl întâlnești o dată la câteva sute de ani. Nu întâmplător numele cărții nu este Naomi, așa cum ar fi fost normal, ci Rut, în memoria gestului ei de excepție. Cartea aceasta încearcă să elogieze gestul nefiresc pe care îl face Rut pentru soacra ei.

Viața și familia lui Naomi

Dincolo de aprecierile pe care, pe drept, le putem face în dreptul lui Rut, nu trebuie trecută cu vederea Naomi. Decizia neașteptată a lui Rut de a nu se întoarce acasă, de a merge cu Naomi la poporul ei și de a se închina Dumnezeului ei, are o legătură strânsă cu Naomi. Nu știm cât de mult le-a vorbit Naomi nurorilor ei despre Dumnezeul lui Israel, dar putem intui cât de mult a vorbit viața ei despre acest Dumnezeu.

Oricât de sensibilă, umilă și supusă ar fi fost Rut, dacă Naomi ar fi fost o femeie pretențioasă, absurdă, părtinitoare și lumească, Rut ar fi avut suficiente motive să se întoarcă la familia ei. Dar felul de viețuire al acestei soacre a reușit să creeze o relație de suflet atât de puternică, încât Rut a decis altfel de cum s-ar fi așteptat Naomi.

Încă din primul verset al cărții Rut se vorbește despre Naomi, care a fost alături de soțul ei în planul mutării din Betleem, fapt care demonstrează că viața lor de familie era caracterizată de unitate și pace. Probabil că Rut a putut vedea diferența dintre familia ei și familia în care intrase prin căsătorie. Familia lui Naomi a fost un argument puternic în favoarea Dumnezeului ei.

Viața și familia noastră

Este timpul să ne întrebăm cum este în familiile noastre. Pentru că mult mai important decât ce știu cei de lângă noi despre casa noastră este ce este în casa noastră.

Ca soț, am învățat iubirea, tandrețea, lepădarea de sine și dependența de Dumnezeu? Ca soție, am învățat supunerea, respectul, îngăduința creș­tină și bunătatea? Ca părinți, am învățat răbdarea, umilința și iertarea? Dacă am reușit să învățăm ceva din toate acestea, înseamnă că familia noastră stă ca un martor pentru Dumnezeu. Dacă nu am învățat, este timpul chiar acum să Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să învățăm acestea de la El.

Și astăzi, o viață autentică și o familie unită rămân argumente puternice în favoarea existenței lui Dumnezeu și a valabilității principiilor Lui. Între trăirea noastră și misiunea noastră există o strânsă legătură. Și azi, parfumul unei vieți de credință autentice are ca rezultat întoarcerea oamenilor spre Dumnezeu. El să ne ajute să trăim „frumos ca în timpul zilei”, iar prin trăirea noastră, cei care nu Îl cunosc pe Dumnezeu să ajungă la această frumoasă experiență.

Sugestii pentru rugăciune

1. Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru timpul de har de care încă ne bucurăm.

2. Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne aflăm în biserică datorită unor persoane care, prin viața lor, ne-au câștigat de partea Lui.

3. Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să facem din viața și familia noastră martori ai dreptății și bunătății Sale.

Georgel Pîrlitu, secretarul Uniunii de Conferințe a Bisericii Adventiste din România.