Tipărire

ADRA România este alături de familia Covataru


Sigla ADRA Romania   orizontal  STANDARD 100 mareNicoleta Gianina Covataru are 38 ani și locuiește în comuna Udești, județul Suceava. Dumneaei are 5 copii, dintre care trei minori, cu vârste cuprinse între 7 – 12 ani. Dragostea pentru copii  ei și dorința de a le oferi tot ceea ce poate, îl oferă motivația să lupte în fiecare zi, crescând singură copiii și fiind, în trecut, o victimă a violenței domestice. În luna Septembrie 2016, familia Covataru este obligată să parăsească imobilul în care se adăpostește, în prezent. Gianina îngrijea de imobilul în care locuia fiind remunerată lunar cu suma de 600 lei, însă proprietatea a fost vândută și se dorește eliberarea rapidă pentru noul proprietar. Această mamă se zbate pentru familia ei făcând primii pași în construcția unei case. A primit un teren de la primărie pe care a început construcția unei case, turnând fundația și cumpărând materiale de construcție. A investit tot ceea ce a avut în zidurile casei, dar nu mai deține resurse să înainteze și să finalizeze casa.

fam Covataru

În urma evaluării, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România a decis să-și asume această responsabilitate și să intervină în acest caz, ajutând la finalizarea strictului necesar, în parteneriat cu Primăria Udești, în cadrul proiectului ADRA „În sfârșit, acasă!”.  Proiectul este coordonat de către Domnul Florin Rascu, pastor și voluntar ADRA și de către Doamna Gabriela Istrate, asistent social și coordonator proiecte ADRA în zona Moldova și Bucovina.

MatiasSpiritul de sacrificiu și unitatea sunt prezente în familia Covataru. Fiul cel mare al familiei, Claudiu (21 ani) a renunțat a da admitere la facultate pentru a muncii și a susține familia și pe fratele său Andrei (18 ani) să-și îndeplinească visul de a deveni marinar. Lucrările gospodărești au fost preluate de Matias, de doar 12 ani. Până nu demult, familia avea 2 văcuțe, iar una dintre acestea au donat-o unei alte familii cu 4 copii mici pentru a avea hrană zilnică.

"Gianina Covataru este o luptătoare. Este o femeie, care deși s-a confruntat cu multe greutăți în viață, își iubește copiii extraordinar de mult și luptă pentru binele lor. Sunt convinsă că Dumnezeu ne va ajuta să-i fim alături și aspteptăm la ADRA România oameni cu suflet (voluntari, sponsori, donatori) care să ne ajute să împlinim visul acestei mame de a avea o casă. Este un proiect urgent deoarece în luna Septembrie, Gianina trebuie să părăsească vechiul domiciliu și mă rog la Dumnezeu ca luna Septembrie să o gasească, alături de copiii ei, în noua casă” a declarat Doamna Gabriela Istrate.

”Cea mai mare dorință a mea este să avem o casă împreună și s-o văd pe mama fericită” a spus Matias Covataru, 12 ani

casaProiectul „În sfârșit, acasă!” este modalitatea prin care ADRA România se implică în susținerea familiilor numeroase, construind locuințe familiale, pentru cei care trăiesc în condiții grele, dar având dorință de a muncii. Încă de la înființare, în fiecare an, ADRA identifică și sprijină persoane cu familii numeroase care nu au un spațiu optim de locuit, prin construirea de locuințe și oferirea de asistență competentă. Acest proiect se desfășoară în parteneriat cu autoritățile locale, iar finanțarea vine atât de la persoane fizice, cât și de la persoane juridice. Implementarea proiectului se realizează cu ajutorul voluntarilor din țară și din străinătate.

ADRA România promovează un viitor mai bun! Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul ”În sfărșit acasă!” și să se implice, o pot face prin:

    - voluntariat,

    - prin donații materiale (în special materiale de construcții, mobilier, tâmplărie), dar și prin

    - donații financiare în conturile ADRA (cu precizarea numelui beneficiarului) sau

    - donând chiar acum direct pe site-ul adra.ro/doneaza, pentru proiectul ”În sfărșit acasă!”.

Puteți viziona emisiunea ”Din toată inima!” despre familia Covataru, difuzată la Speranța TV, în data de 16.07.2016, accesând următorul link: http://adra.ro/stiri/adra-romania-este-alaturi-de-familia-covataru.html.

ADRA România

 

Joomla SEF URLs by Artio