Tipărire

Gheorghe Lupu

Gh LupuGheorghe Lupu, fiul lui Teodor și al Vasilicăi, s-a născut la 23 aprilie 1939, în localitatea Moreni,  județul Dâmbovița. Alături de fratele lui, Filip și sora, Maria, a avut o copilărie greu încercată. 

Mama a murit când Gheorghe avea 10 ani, lăsându-i pe copii să poarte singuri încă un război, pe lângă cel cu bombe și gloanțe. Tatăl, de meserie sondor, lipsea zile întregi de acasă, copiii supraviețuind prin grija vecinilor și a Bisericii. Cea mai cruntă suferință a lor era foamea, la care se adăugau bătăile tatălui pentru că adesea spărgeau cămara de alimente pe care tatăl o încuia înainte de plecarea la muncă. În zilele de sărbătoare mâncau mămăligă cu tocană de ceapă, în alte zile alegeau cojile de cartofi, pregătind din ele un soi de mâncare. 

La vârsta de 16 ani s-a mutat departe, în Bacău, unde a urmat Școala Profesională Petrolieră. S-a specializat în construcții, ajungând repede un bun meseriaș,  cunoscut atât în acest oraș, cât și în toată Moldova. Cu aceste calități, la vârsta de 22 de ani a devenit angajatul Conferinței Moldova, în cadrul căreia a condus, timp de 8 ani, echipe de ucenici în toate bisericile Moldovei care aveau nevoie de renovare. În tot acest timp, pe lângă calitatea muncii sale, lasă în urmă, peste tot pe unde trece, amintirea unui om plăcut și plin de veselie, reușind să lege prietenii cu foarte mulți frați din Conferință și să se facă iubit. 

Lupu Gheorghe a făcut din misiune un fel al său de a fi. Proiectele misionare au devenit a doua sa muncă.

În 1978 a cunoscut-o pe Pop Magdalena. S-au căsătorit pe data de 1 octombrie a aceluiași an în localitatea Berghia, județul Mureș. Nunta lor a purtat peste munți o mulțime de prieteni din toată Moldova, stăruind în mintea tuturor participanților ca o amintire frumoasă. 

Noua familie și-a întemeiat căminul în Bacău. Prin muncă, cei doi au reușit să cumpere un apartament al lor. Pas cu pas, povestea lor de dragoste se desăvârșește. Pe 28 martie 1980, mult dorit și așteptat, vine pe lume primul lor copil, Gheorghe Simion. Astfel, visul de a fi tată devine realitate. Îl urmează, pe 6 aprilie 1985, Florin, cel de-al doilea fiu care va întregi astfel familia cu fericire. 

Lupu Gheorghe s-a implicat din ce în ce mai mult în viața bisericii și a condus, pe rând, diverse departamente în cadrul comitetului din Biserica Bacău Centru. A dedicat timp pentru problemele oamenilor și a sacrificat multe resurse pentru proiectele Bisericii. Aceeași pasiune arzătoare pentru misiune l-a determinat să se implice deplin în proiectul din zona Sascut – Adjud – Podul Turcului. După mulți ani de zile și multe drumuri bătute în acele zone albe, astăzi rămân, ca rod al muncii și binecuvântarii lui Dumnezeu, Biserici și grupe de lucru active.

Anul 1999 a debutat cu descoperirea unei afecțiuni cardiovasculare. A urmat o perioadă de 17 ani în care au avut loc nu mai puțin de 15 intervenții de defibrilare, momente ce au devenit experiențe de viață cu Dumnezeu pentru el și familia lui. Din toate aceste intervenții a ieșit victorios mereu, cu mai multă râvnă pentru Dumnezeu și pentru lucrarea Sa.

Anul 2005 a adus o mare bucurie în familie prin căsătoria băiatului mai mare, Gicu, cu Anca Apostol. A câștigat o fiică pe care a iubit-o enorm. Anul 2008 l-a  adus la mult doritul statut de bunic, rol pe care și l-a îndeplinit cu mare succes. Se topea de drag după prima lui nepoțică, Maya, iar dragostea pentru ea i-a lungit zilele. În anul 2013, fiind deja un bunic încercat, spre deplina lui bucurie a primit-o pe Amelia (Amy). A pus deoparte timp pentru fete și a știut, de fiecare dată, să se facă iubit și dorit. Joaca era la ordinea zilei, dar odată cu trecerea timpului, oboseala trupului care nu rezona cu pofta lui de viață l-a făcut ca, de multe ori, să nu se mai poată bucura de vioiciunea celor două nepoate. „Bicu’ Gicu” rămâne omul de referință din copilăria lor, iar lipsa lui va fi de neînlocuit.

În anul 2007, bucuria i-a fost întregită de căsătoria celui de-al doilea fiu, Florin, cu Gabriela, câștigând astfel o a doua fiică, pe care a iubit-o cu toată inima.

Luna iunie a anului 2016 a adus în viața familiei decizii care vor rămane veșnice. Pe data de 10 iunie s-a internat la Institutul de Cardiologie din Târgu Mureș,  unde s-au căutat noi căi de a revigora un organism greu încercat de boală.

Pe data de 13 iunie a decis să-și asume marea responsabilitate de a se supune unei intervenții chirugicale prin care speranța la o viață de calitate să crească. A reușit să își revadă nepoatele și copiii care au fost alături de el. Ne amintim și acum despărțirea din seara de 13 iunie, cu credința și bucuria zilei în care se va trezi și va fi mai bine. În dimineața zilei de 14 iunie ne-a imbrațișat și ne-a sărutat și, de acolo, de pe targă, ne-a rugat să fim prezenți toți când va ieși din operație. I-am confirmat toți că îl așteptăm cu dor și drag… Îi spuneam să fie curajos, dar el era de mult Curajosul nostru!

A reușit să se trezească după anestezie și să vorbească cu Magdi și Florin. Toți aveam speranța că lucrurile vor fi bune și că zilele i se vor prelungi. Dar inima sa mult prea obosită a încetat să mai facă față acestui efort. Ne-am despărțit de tatăl, soțul și omul Lupu Gheorghe pe data de 17 iunie 2016, la ora 22. A adormit vineri, în ziua de pregătire, s-a odihnit în ziua de Sabat și așteptăm cu toții ziua în care să ne strângem în brațe din nou.

Aceasta a fost o viață de om, cu bune și cu mai puțin bune, dar mereu cu luptă către mai bine: un suflet cald, ce se oglindește încă în cei ai lui; un om harnic, răzbătator, priceput; un spirit vesel, care împrăștia buna dispoziție prin zâmbete și cuvinte; un om credincios, care a muncit pentru Dumnezeu cu sacrificii, care a presărat mântuire, aducând vestea cea bună în multe inimi; un om frumos, de care ne este deja atât de dor, dar pe care sperăm să-l vedem în frumusețea lui deplină, când Dumnezeu ne va fi Acasă!

Tată, drag soț și bunic, frate Gică Lupu, am fost copiii tăi naivi, am crezut că vei trăi veșnic… Nu ne așteptam să pleci așa de repede de lângă noi… Parcă mai aveam atâtea să ne spunem!

Te iubim, prea iubite părinte, bunic și soț! Ne dorim să ne trăim așa viața ce ne-a rămas încât să ne putem vedem în CER, la poarta lui Iosif de la Răsărit… Așa îți plăcea să le spui tuturor celor pe care i-ai condus pe drumul către Dumnezeu!

A consemnat Laurențiu Gherge, secretar Conferința Moldova

 

Joomla SEF URLs by Artio