Tipărire

Alexandru Butoi

Alexandru ButoiA terminat alergarea și ”emigrarea” Alexandru Butoi, ”nea Sandu”, cum ne plăcea să-i spunem, s-a născut în satul Meri, comuna Vedea, jud. Teleoman la 5 februarie 1927. La vârsta de 6 ani a început emigrarea împreună cu părinții Gherghina și Marin. Au mers în Cadrilater, stabilindu-se în Balcic, unde a petrecut o parte a copilăriei.

După terminarea celui de-al doilea război mondial, când cele două județe au fost cedate Bulgariei, părinții s-au înapoiat la Meri, unde și-a petrecut adolescența lucrând alături de părinții agricultori. Dându-și seama că datorită regimului comunist, care forța copiii să mergă sâmbăta la școală, nu-și poate continua educația, a mers la București, unde s-a angajat băiat de prăvălie la fratele Ștefan Popa, lucrând până când a fost chemat în armată obligatoriu și a fost trimis la o unitate de frontieră cu Jugoslavia. Nerespectând atribuțiile militare în ziua de sâmbătă, "ziua Domnului", i s-a întocmit dosar de dare în judecată pentru nerespectare de ordine. În situația creată nu a așteptat ziua procesului, si la prima ocazie a trecut granița în Yugoslavia, făcând o nouă "emigrare", unde a stat în lagăr 8 luni.

Facând planul cum sa ”emigreze” și deacolo cu un grup de șase, au reușit, pribegind prin munți nouă zile, fără provizii. Aproape leșinați, au ajuns la granița cu Italia, unde i-au preluat autoritățile și i-au dus în lagăr.

O nouă ”emigrare" îi stătea în față. Avea de ales. Putea merge în America, acordându-i-se automat cetățenia, urmând să fie înrolat în armata americană și să meargă în războiul din Coreea. Refuzând această ofertă a ales să emigreze în Brazilia, care l-a primit necondiționat. Ajuns în Rio de Janeiro, dupa o scurtă ședere, se mută în Sao Paulo, unde studiază la Institutul Adventist, după care lucrează în colportaj șase ani. La Institut conoaște pe tânăra Regina Seghety, iar în 1956 se căsătoresc și se nasc cei trei copii: Hendel, Erica și Henri. În 1963 trăiește o altă emigrare în America, stabilindu-se în Glendale, California, unde se naște și cel de-al 4-lea copil, Haidan. A lucrat la spitalul adventist până la pensionare.

În toți acești ani iubește pe Dumnezeu, familia și biserica, fiind un  bun exemplu de adevărat misionar creștin.

În anul 1978, împreună cu câțiva frați sosiți din România, cu greu scăpați de sub presiunea de atunci, sub îndrumarea pastorului Florea Ieremia formează primul grup adventist la Loma Linda, activând ca lider, alături de Ion Pastramă, care slujește și în prezent ca prezbiter cu binecuvântare.

După revoluție merge în satul natal, vizitează fiecare familie, oferindu-le o Biblie și cartea Calea către Hristos, ajutând la reconstruirea bisericii care fusese arondată și folosită ca magazin sătesc.

Povestindu-și experiența evanghelistică, încurajează pe verii Iorga și Popescu să continue activitatea, mergând în satele vecine - Vedea, Văcărești și Drăgănești, fără prezență adventistă. În anii următori se organizează continuarea programului prin misionarii laici. La Drăgănești este sponsorizat primul misionar - Pană Neluțu, începând studiile biblice în locul unde astăzi este o biserică, iar programul funcționează și în prezent.

O comoție cerebrală își face apariția, care-l imobilizează la pat, unde rămâne îngrijit de buna lui soție, Regina, timp de peste 10 ani.

În inuarie 7, 2016 își termină alergarea, turnat ca o ”jertfă de băutură". Este condus la locul temporar de odihnă de soție, de cei 4 copii, de rudele și biserica Loma Linda, în așteptarea sunetului trâmbiței Domnului Isus, care l-a iubit, trezindu-l să petreacă veșnicia cu El.

Daniel Popescu, Loma Linda, California

 

Joomla SEF URLs by Artio