Tipărire

Qumran - comoara de mare preț

De Traian Aldea


Manuscrisele de la Qumran reprezintă do­vada incontestabilă că Dumnezeu a coordonat scrierea și păstrarea Sfintei Scripturi.

 

„Deprinderea trupească este de puțin folos, pe când evlavia este folositoare în orice privinţă ... Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare şi la învățătura pe care o dai altora.” (1 Timotei 4:8,13)

Ne-am obișnuit să vizităm centre importante cu urme mărețe ale trecutului, cu vestigii re­numite și cu fapte mărețe. Astăzi vă invit să urmărim un sit arheologic care nu are nimic din toate acestea. Nu este mai mare de 500 de metri pătraţi, nu a fost nici măcar un sat, ci doar o simplă vilă construită în deșert. În peșterile din jur, s-au ascuns comorile care, astăzi, în vre­mea noastră, au îmbogățit întreaga lume. În ce constau aceste comori? Este vorba despre cărți, dar nu orice fel de cărți, ci cărți sfinte – Scripturile Vechiului Testament.

Ce este Qumranul?

Qumran este un nume care a intrat în istoria biblică, în sălile de curs, în biserici și pe buzele tuturor celor interesați de Scriptură. Numele este foarte vechi. În limba arabă se spune Gumran și este o transliterare de la Gomora, așa că acest toponim poate fi un document pentru atestarea cetății păcătoase pedepsite de Dumnezeu cu foc din cer.

Qumranul este așezat în colțul de nord-vest al Mării Moarte, în pustiul lui Iuda, la 10 ki­lometri sud de Ierihon, chiar la poalele lanțului muntos. Între Marea Moartă și munte se ridică un platou de marnă, brăzdat de crevase adânci. Pe un promontoriu de pe acest platou au ales esenienii să construiască sediul comunității lor. Trăiau în toată zona deșertică a Iordanului și în multe localități din țară, dar aici era centrul de conducere și atelierul lor de producție.

Qumranul este o vilă compusă din câteva camere mari, lungi de aproximativ 8-10 metri și late de aproximativ 4 metri. Destinația acestora poate fi următoarea: (1) sală de mese, unde ei luau masa în comun de două ori pe zi, după ce făceau o baie rituală într-un bazin numit micvă; (2) sală de închinare, sau, după unii arheologi, templul de la Qumran, cu orientare vest-est; sau (3) scriptoriu, care avea probabil și etaj, unde se multiplicau sulurile biblice și alte cărți. Această identificare s-a făcut pe baza capetelor de birou descoperite acolo, a călimărilor de bronz și a paletelor folosite pentru amestecarea cernelurilor.

Elementul dominant în această clădire este sistemul de apă, format dintr-un canal care curge de la un capăt la altul al clădirii, din mai multe rezervoare mari de apă și din mai multe micve folosite pentru spălări rituale. Acestea ne arată că esenienii erau foarte atenți și scrupuloși în ce priveşte respectarea curățirii rituale.

Pe lângă aceste încăperi și sisteme, la Qumran exista un atelier de olărit (cu un cuptor de ars ceramică), o bucătărie, grajduri și turnul de veghe, ale cărui ruine domină și astăzi situl.    

Așezarea de la Qumran are două faze de existență și se întinde pe o perioadă de apro­ximativ 200 de ani. Faza 1a și 1b – între anii 140 şi 30 î.Hr. Există o întrerupere de aproximativ 30 de ani cauzată de marele cutremur care a distrus construcția în anul 31 î.Hr. Faza 2 în­ce­pe în anul 4 î.Hr. și se termină în vara anului 68 d.Hr., când așezarea a fost abandonată și ocu­pată apoi de romani. Pentru o perioadă, clădirea a fost folosită drept cazarmă pentru trupele romane, apoi a fost părăsită și abandonată de­fi­nitiv până la venirea arheologilor în secolul al XX-lea.

Cine erau locuitorii Qumranului?

Esenienii erau foști preoți de la Templul din Ierusalim care nu au dorit să se compromită cu elenizarea forțată introdusă de Antioh Epifanul și au părăsit Templul. Ei s-au separat complet de Templu și au format o sectă, luându-şi numele de esenieni, care înseamnă „cei pioși”. Fiind oameni bine pregătiți, au continuat să scrie și să producă literatură foarte bogată. Au fost influențați de dualismul persan, fapt observat în numele lor: „fiii luminii”. Lucrarea care îi reprezintă cel mai bine – Războiul dintre fiii luminii și fiii întunericului – constituie filosofia lor de bază.

Printre alte lucrări produse de ei se numără: Documentul Damasc, Manualul de disciplină, Sulul Templului, Regula războiului, Sulul de cupru. S-au găsit foarte multe exemplare din lucrările apocrife și din pseudoepigrafie, dintre care Cartea jubileelor este cel mai bine repre­zentată. Nu s-a găsit nicio carte cu caracter se­cular, ci numai cărți cu conținut religios.

Manuscrisele biblice reprezintă partea cea mai valoroasă a documentelor găsite. Ele sunt în număr de peste 235 de copii, din cele peste 800 câte s-au găsit până în prezent. Dintre acestea, manuscrisele Psalmilor sunt cele mai multe – 37 de exemplare. Urmează apoi Deuteronomul, cu 25 de exemplare, și Isaia, cu 21 de exemplare. Foarte interesant este faptul că aceste cărți sunt și cel mai des citate de autorii Noului Testament. Dintre cărțile biblice lipsesc Estera și Neemia. În prezent, există o lucrare intitulată Biblia de la Qumran, care prezintă, în limba ebraică și engleză, textul biblic descoperit la Qumran. Pe lângă cele două cărți lipsă, textul are anumite părți lipsă, din cauza degradării manuscrisului sau chiar a lipsei unei părți din el.

Valoarea manuscriselor de la Qumran

Manuscrisele de la Qumran au o mare va­loa­re, deoarece ele reprezintă textul biblic care se folosea pe timpul Domnului Hristos. Traducerile moderne se fac după textul ebraic masoretic, care a fost realizat 1 000 de ani mai târziu și căruia i se reproșa că nu mai este fidel. Comparând textul ma­­­soretic cu Biblia de Qumran, specialiștii au recu­noscut că nu
există nicio diferen
ță: în 1 000 de ani nu a survenit nicio aba­­tere de la ori­gi­nal. Da­to­rită importanței sale pen­tru sta­­bilirea textu­lui corect al Vechiului Testa­ment, ar­­­he­o­logul W. Albright a declarat: ,,Manu­scri­sele de la Ma­rea Moartă au fost cea mai mare descoperire a secolului al XX-lea. Aceas­ta va revoluţiona complet înalta critică inter­testamentară.”1  

Vestitele suluri au fost găsite în 11 peșteri din apropierea Qumranului; unele sunt în malurile de marnă din jur, pe care era construită așezarea, iar altele sunt în muntele din apropiere, de aceea se numesc și Manuscrisele de la Marea Moartă. Majoritatea peșterilor au fost descoperite de be­duini, care erau la concurență cu arheologii: primii erau interesaţi de bani, ultimii – de cer­cetare științifică. Pe lângă suluri, s-au găsit multe monede, vase de lut în care erau puse sulurile, haine, încălțăminte, ceramică și alte obiec­te de uz casnic.

Perioada în care a fost cercetată întreaga zonă şi în care au fost descoperite toate acestea se întinde din anul 1947 până în 1954. Arheologul care s-a ocupat de cercetarea de la Qumran a fost preotul dominican Roland de Vaux, de la École Biblique et Archéologique Française de Jerusalem. Autoritatea iordaniană controla zona și, ori de câte ori venea pe acolo, regele Iordaniei dorea să primească monede, fără să fie interesat de manuscrise.

Primele șapte suluri găsite în peștera nr. 1 sunt astăzi în Muzeul Israelului, într-o clădire specială, numită Chivotul Cărții. Celelalte ma­nu­scrise se găsesc tot în Ierusalim, în Muzeul de Ar­heologie Rockefeller. Ele au fost în custodia a șapte specialiști din toate marile confesiuni. Aceştia le-au studiat și au avut drept de autor asupra lor.

Manuscrisele de la Marea Moartă au demon­strat încă o dată că cele mai mari comori nu sunt cele formate din aur, argint sau diamante, ci cărțile, mai ales cele sfinte. A cumpăra o carte și a o citi este un gest nobil, care te înalță. A te opri asupra Bibliei pentru a o studia zilnic este un privilegiu care te îmbogățește. Fii evlavios și ia seama bine la citire, spunea Pavel. Aceasta te va ajuta cel mai mult în viață și te va conduce pe drumul veșniciei. Așa să-ți ajute Dumnezeu să trăiești!

 

Lect. univ. dr. Traian Aldea este profesor de arheologie la Institutul Teologic Adventist.


1VanderKam, James C., The Dead Sea Scrolls Today, SPCK Publishing, Grand Rapids, Michigan, 1994, p. 5.

 


Joomla SEF URLs by Artio