Tipărire

Muntele Fericirilor

De Traian Aldea


Muntele Fericirilor este un mic deal în partea de nord-vest a Lacului Galileei. Conform tradiţiei, aici a prezentat Dom­nul Hristos predica Sa inaugurală. Raportată de evanghelistul Matei, în capitolele 5–7, ea este cea mai lungă predică şi reprezintă principiile de bază ale creştinismului, declaraţia de misiune a Mântuitorului. Predica începe cu enunţarea Fericirilor, de unde şi numele întregii predici. Un complex catolic, ridicat între anii 1930-1940 pe panta acestui munte, comemorează marele eveniment creştin.



Invitaţie pe Muntele Fericirilor

Dintotdeauna mi-am imaginat acest munte ca fiind cu totul deosebit: magnific, grandios şi impresionant. Credeam că ce­va aparte emană din el, că o stare de beatitudine te învăluie. N-a fost să fie aşa. Nici nu este un munte, în sensul real al cuvântului, ci parte din dealurile nordice ale Lacului Galileei, o plat­formă de pe terasele vul­canice ale Galileei de Nord.

Nici nu te întâmpină prea prieteneşte. O poartă masivă, cu program strict, cu o pauză mare de masă, cu un portar care te aten­ţionează să nu întârzii peste ora de închidere. La intrarea în monumentul dedicat Feri­cirilor, o călugăriţă în vârstă te atenţionează câte minute mai sunt pentru vizitare şi insistă să evacuezi cât mai re­pede sala. Încorsetat de atâtea anunţuri, programe şi feţe crispate, locul nu prea seamănă a fericire. Şi totuşi mulţimile aleargă aici, ceva le atrage. Pluteşte încă în aerul muntelui cuvintele Mân­tui­torului: „Ferice de cei ...”, iar omul caută fericirea, o caută mai mult decât orice, mai mult decât sănătatea însăşi.

Omul a încercat tot ce poate oferi lumea şi a rămas cu vasul spart la fântâna promisiunilor. A alergat de la un capăt la altul al pământului doar pentru a rămâne dezamăgit, cu sufletul gol şi cu picioarele sângerânde. Ce mai poate face? Mai este un singur loc – muntele acesta. Se mai găseşte o singură carte cu înregistrarea Fericirilor şi doar un singur Om – Isus, care a reuşit să ofere fericire tuturor şi în orice condiţii. Poţi fi sărac, singur, flămând, îndurerat, persecutat, dar poţi fi fericit. Îţi poţi păstra demnitatea şi libertatea de alegere şi îţi poţi dezvolta un caracter frumos, care îţi aduce fericire. Ce minune! Vrei să asculţi reţeta fericirii? Eşti gata să urci pe acest munte?

 


Fericirea, un vis real

Inima firească, egoistă şi mândră se simte jignită, rănită şi suferă profund când orgoliul este rănit. Trăim la concurenţă cu cei din jur, ne propunem să gustăm tot ce vede ochiul, vrem să avem totul şi nu acceptăm să fim respinşi, refuzaţi sau trecuţi cu vederea. De aici vine frustrarea, nemulţumirea, neîmplinirea, nefericirea.

Isus Se ocupă de inimă – „de aici ies izvoarele vieţii”. El spune: „Ferice de cei cu inima curată ...” Isus doreşte să abandonăm egoismul eului la cruce, acceptând cu demnitate înjosirea, des­considerarea sau chiar persecuţia. Isus doreşte să ne ridicăm deasupra unei lumi materiale, tre­cătoare şi iluzorie şi să ne aşezăm pe banca evlaviei, a devoţiunii spirituale şi a altruismului. Reţeta fericirii propusă de Isus constă într-o trecere de la material spre spiritual; de la profan (firesc) spre sacru (sfinţenie); de la pământesc spre ceresc. Când îţi ridici ochii spre cer şi priveşti înaltul prin telescopul lacrimilor, vei putea vedea mulţimea stelelor, farmecul lunii şi grandoarea soarelui. Vei înţelege că locul tău este acolo, în cer, că eşti un călător care vei ajunge în curând acasă. Şi astfel vei căpăta putere şi vei fi fericit, în speranţa împlinirilor.

Reţeta lui Isus nu este o utopie, ea este reală şi singura soluţie pentru adevărata fericire. Avem o mulţime de exemple care o probează. Îmi amintesc de unul:

Doi misionari sunt arestaţi într-o cetate, sunt bătuţi şi aruncaţi în închisoare cu mâinile şi picioarele legate în butuci. Nu le-a rămas liberă decât limba. Ce-aş fi făcut eu? M-aş fi văitat, aş fi cerut clemenţă, ajutor sau aş fi blestemat pe bătăuşii mei? Ce-au făcut misionarii? Au cântat! Cum era posibil? Ei au înţeles că a suferi pentru Hristos este o mare cinste. Pentru ei, trupul acesta era de mai mică importanţă decât sufletul lor. Acum trăiau o experienţă nouă, măreaţă. Erau convinşi că misiunea lor nu a încetat, că şi în închisoare sunt oameni care au nevoie de Evanghelie şi nu s-au înşelat.

Cântecul le-a alinat durerea, le-a trezit sim­patia deţinuţilor şi l-a câştigat pe temnicer. În noaptea aceea, au fost dezlegaţi, au botezat un ofiţer roman, iar în ziua următoare au fost eli­beraţi. Poţi fi fericit în orice ocazie! Încearcă! Isus ţi-a oferit reţeta şi îţi garantează fericirea. Totul depinde acum de tine.

 


Monumentul Fericirilor

Monumentul Fericirilor se află pe un deal singuratic, departe de localităţi. La baza dea­lului, chiar pe malul lacului, se află Taghba şi Mensa Cristi, cu care formează un complex de monumente, constituind triunghiul binecu­vân­tărilor. De pe această înălţime pot fi văzute lo­calităţile cele mai vizitate de Domnul Hristos, Capernaum, Corazin şi Betsaida, care se află în apropiere, formând triunghiul vaiurilor.

O capelă octogonală cu o boltă înaltă, cu faţadă bizantină cu şapte arcade rotunde, cu o clopotniţă orientală, marchează locul tradiţional al predicii inaugurale a Mântuitorului. A fost ridicată în anul 1936 de către statul italian, în dorinţa afirmării ca o mare putere mondială.

Octogonul interior se închide într-o cupolă înaltă, placată cu mozaic auriu. Pe fiecare la­tu­ră este scrisă, în limba latină, una din cele opt Fericiri. În mijlocul octo­go­nului se află un altar. Al doilea octo­gon formează un
culoar de circulaţie de jur îm­prejur, lat de 3 metri, pen­tru accesul pelerinilor. O partitură me­dievală ne ofe­ră varianta mu­­zicală a celor opt Fericiri.

În partea nordică se află stăreţia, unde îşi au lo­cu­­in­ţele călugăriţele care de­ser­vesc complexul. În par­­tea
sudică, cu o fru­moasă pri­ve­lişte spre lac, sunt amena­jate locuri de medita­ţie. Aici, pe pietrele de bazalt şi sub um­bra co­pacilor, ai tihna să me­­ditezi la ceea ce a fost în urmă cu 2000 de ani.

 


Reţeta fericirii

Mântuitorul Şi-a expus programul Său mesianic în şapte puncte, primul din­tre ele fiind enunţarea Feri­cirilor. Se pare că a uitat de lacrimile şi necazurile lumii acesteia şi Se adresează oa­menilor în limbajul ce­ru­lui – fericire! Nu ţine cont de naţionalismul mili­tant al galileenilor, nici de pacifismul iraţional al ese­nienilor şi Îşi expune propriul Său program. Este conştient că numai pe această cale lumea va deveni mai bună. Ştie că fericirea nu depinde de exterior, de ceea ce avem, de modul cum suntem trataţi, ci depinde de interior, de atitudinea pe care o luăm faţă de situaţiile vieţii.

Reţeta oferită de Isus nu este o doctrină budistă sau hindusă, de mortificare a simţurilor, nu, ci este o abordare raţională şi spirituală com­­­plexă. Ceea ce ne loveşte cel mai greu nu sunt necazurile exterioare, ci modul cum noi le
percepem şi le tratăm. Ceea ce avem cel mai mult nevoie este ca eul nostru să fie răstignit şi o viaţă nouă, de sus, să coboare în noi. Isus a venit pentru a ne deschide drumul spre o astfel de fericire. El a trăit ceea ce a spus altora. Pe cruce, în cele mai grele momente ale lucrării mesianice, „a văzut rodul muncii sufletului Său şi S-a înviorat”. Adevărata fericire este o trăire altruistă. Vă invit să vă urcaţi pe Muntele Fericirilor, să ascultaţi cuvintele lui Isus şi să le trăiţi. Fiţi fericiţi!


Lect. univ. dr. Traian Aldea este profesor de arheologie la Institutul Teologic Adventist.

Joomla SEF URLs by Artio