Tipărire

La odihnă - martie 2012

on .

Olga Drăghici ...........

Olga Drăghici, membră a bisericii adventiste „Brân­­­coveanu” din Bucu­reşti, a adormit în Domnul la numai 59 de ani. Născută în Bucureşti, şi-a urmat drumul în viaţă punând preţ pe lucrurile durabile şi sigure. Şi-a unit destinul vieţii cu George Drăghici, formând împreună o familie unită, în care Radu, singurul copil, s-a bucurat de multă grijă şi afecţiune.

Când a cunoscut dragostea mân­tuitoare a Domnului Hristos, sora Olga a primit-o cu toată inima şi a dorit să o reflecte cât mai clar în caracterul ei. A avut o credinţă puternică şi o viaţă de rugăciune plină de experienţe. A slujit împreună cu soţul în mai multe comunităţi adventiste, ajutând pe mulţi, fiind iubită în mod deosebit de copii. De câte ori a avut probleme de sănătate, a căutat înainte de toate să-i încurajeze pe alţii. A rămas în­cre­­zătoare în făgăduinţele Domnului până în ultima clipă. Credem făgăduinţa: „Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul, … căci faptele lor îi urmează” (Apocalipsa 14:13).

Ioan Ban ...........

ioan banIoan Ban s-a născut pe 25 iu­lie 1931, în lo­ca­litatea Cermei, jud. Arad, în fa­mi­lia Pavel și Mag­dalena Ban. Aici i s-a oferit pri­mul cadru pen­tru o edu­­caţie adventistă, care a fost apoi dezvoltată de-a lungul timpului. În toamna anului 1945, s-a înscris la Școala Misionară de la Stupini. În vara anului 1946, tânărul de 14 ani a coborât în apa botezului pentru a încheia legământ cu Dumnezeu chiar la Stupini.

Din cauza condițiilor politice ale vremii, a fost nevoit să întrerupă cur­surile, care aveau să fie reluate apoi la Bucureşti și încheiate în vara anului 1958. Timp de 14 ani a lucrat la diferite întreprinderi de transport din zona Banatului, dar în sufletul său ardea necontenit dorinţa de a-I sluji lui Dumnezeu.

Pe 13 august 1967, s-a căsătorit cu Florica Tolan, din Macea, jud. Arad, căsătorie binecuvântată cu trei copii: Florin, Daniel-Lucian și Pavel-Teodor.

Dorinţa de a lucra în via Domnului i-a fost împlinită în anul 1972, când a fost angajat ca pastor.

În următorii 22 de ani, a activat în Conferinţa Banat, în districtele Lugoj, Ineu, Archiş şi Micalaca.

În toamna anului 1994 s-a pen­sionat, dar a rămas la dispoziţia bisericii atât cât sănătatea i-a mai permis.

În seara zilei de 19 ianuarie 2012, la vârsta de 80 de ani, destul de slăbit de suferinţă, a închis ochii în speranţa adventistă, având dorinţa aprinsă a reîntâlnirii cu cei dragi în dimineața învierii.

Marin Uba – Cu mâna ridicată ...........

marin ubaCând tatăl meu a închis ochii în seara de joi, 9 februarie 2012, mi-am dat seama că sunt mai singur ca de obicei. În el am depozitat o copie a vieții mele întregi. Înainte să moară, a fost întrebat dacă vrea să-și vadă fiii și, pentru că nu mai putea să vorbească, a fost rugat să-și ridice mâna dreaptă. Și-a adunat puterile și, încet, dar sigur, a ridicat mâna dreaptă. Nu l-am mai apucat în viață. S-a grăbit mai tare decât noi. Ne-a întâmpinat cu o față senină, topită de un somn scurt pentru el și lung pentru noi. Ne-a iubit așa cum știa el mai bine. Îl auzeam parcă la telefon spunându-mi: „Și pe la mine când mai treceți?” Întâlnirea cu tata era o sărbătoare. A trăit mereu în clocot. Trăgea după el un sentiment mare și un gând cu rost. Ardea pentru ceea ce făcea, ca să iasă totul bine și să fie totul frumos. De aceea i-a plăcut poezia și, până când a murit, a scris versuri. Nu a avut birou cu sertare, nu a avut computer și mașină. Deseori își scria predicile pe scaun, dar erau cu sens, cu gust și pline de cer. Înainte de moarte, și-a împrăștiat cele câteva sute de pre­legeri celor care credea el că le vor folosi pentru a da mai departe vestea despre acel loc sigur și veșnic. Era sociabil și comunica uşor cu oricine. Întâi își po­trivea zâmbetul după sufletul lui și por­nea de îndată o mică istorie cu cel de alături. Apoi lăsa o revistă.

A fost un pastor activ. A mers pe jos mai mult decât am mers eu cu ma­șina. Își făcea prieteni cu ușurinţă, iar bisericile îl așteptau să vină, să mai spu­nă, în felul lui special, o poezie și să mai rostească un Cuvânt din Carte. Lui îi plăcea să iasă din casă și să îi întâlnească pe oameni. Era de fapt o misiune. Mic de statură, dar mereu plin de energie, cu o vorbă inconfundabilă, venită din curgerea Dunării, îți trezea dorința de a-l mai vedea și a-l mai întâlni. De un lucru sunt sigur: îi păsa de oameni. La Botoșani, în decada anilor ’60-’70, a condus la prietenii lui doctori peste 500 de frați și de surori pentru internare, tratament sau consul­tații. Era agentul de legătură între bi­serică și spital. După 1974, a venit din nordul țării și a păstorit, în Mun­te­nia, mai multe districte, printre care Alexandria, Țigă­nești, Peretu, Dul­cean­ca, Plosca. Și-a încărcat viața cu 64 de ani de căsnicie, iar, în zilele cât a fost suferind, i-a spus mamei: „Dumnezeu să-ți răsplătească pentru grija pe care ai avut-o față de mine! Te-ai consumat atât de mult pentru mine!”

Tata s-a investit cerește. La înviere, va ieși cu mâna ridicată, dorind să-și vadă fiii.

George Uba

Joomla SEF URLs by Artio