Tipărire

La odihnă - iunie 2012

on .

Lavinia-Ersilia Gedő

gedoLa numai 23 de ani neîmpliniți, în momentul în care nimeni nu se aștepta și în dreptul unei persoane despre care îți era greu să-ți imaginezi că e posibil ca într-o zi să nu mai fie, Lavinia a în­cetat din viață.

Indiferent dacă o cunoșteai de mult timp sau doar de câteva zile, puteai foarte ușor să recunoști în Lavinia por­tretul unei persoane moderne, pusă la punct cu toate noutățile, în trend cu tot ceea ce se întâmpla. Entuziasmul și mo­tivațiile ei puternice au făcut-o ca în numai câțiva ani de viață să realizeze lucruri pe care alții le fac într-o viață. A terminat liceul la Colegiul Național Unirea din Târgu Mureș, profilul Fi­lo­­logie Bilingv. În acest timp, a fost impli­cată în multe activități auxiliare: tabere de jurnalism, practică în radio și televiziune, instructor de exploratori etc.

În anul 2008 a venit în București, unde și-a continuat studiile la două facultăți în paralel: Universitatea Bu­cu­rești – Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, secția Publicitate – și Universitatea Media, Regie de Film și Televiziune. Chiar dacă cele două fa­cultăți au solicitat-o atât ca timp, cât și ca resurse, Lavinia a depus eforturi și a fost implicată și în alte activități. A avut, încă de la începutul studiilor, diver­se slujbe, ultima dintre ele fiind la o companie specializată pe relații pu­blice. O scurtă perioadă, a fost și colaborator al revistei Semnele timpului, iar timp
de patru ani și jumătate a fost volun­tar pentru revista Respiro, şi tot aici redactor-șef în ultimii doi ani. Acti­vi­tatea de la Respiro a fost o pasiune pentru ea, implicându-se în realizarea a zeci de nu­mere ale revistei, în calitate de coor­donator al activităților nline, editor al celor două cărți publicate. 

În seara zilei de 8 mai 2012, după ce am par­ticipat cu Lavinia la emisiunea ,,Tine­rețea e o artă”, la RVS, am con­dus-o acasă cu mașina. Am oprit vizavi de blocul unde locuia. A coborât din ma­șină, a trecut pe trecerea de pietoni primul sens de mers, iar eu am plecat. A doua zi dimineața, am aflat că, atunci când a trecut al doilea sens de mers, a fost lovită violent de o mașină și nu a supraviețuit.

Lavinia și-a îndeplinit misiunea, a lucrat cu pasiune, s-a dedicat și i-a plăcut întotdeauna ce a făcut. Acum o așteaptă răsplata.

Gabriel Iarca


 

Gheorghe Indricău - o viață de slujire

indricauÎn dimineaţa zilei de 15 aprilie 2012, adoarme în Domnul fratele Gheorghe Indricău, pastor al Evangheliei. 

Fratele Gh. Indricău s-a născut la 24 oc­tombrie 1913, în comuna Şepreuş, judeţul Arad, într-o familie de zeloşi şi credincioşi membri ai Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea. 

Învaţă la şcoala primară din satul natal, iar la Arad urmează cursurile Liceului „Moise Ni­coa­ră”. Din dorinţa unei solide educaţii reli­gi­oa­se, întrerupe cursurile liceale şi pleacă în Ger­mania, la Friedensau, la Institutul Biblic, apoi la Collonges, Franţa, după care revine în ţară şi îşi termină cursurile liceale, luându-şi bacalaureatul. 

În 1934 este încorporat şi trimis la Şcoala de Ofiţeri de Rezervă de la Craiova. Eliberat din armată, se înscrie, în 1936, la Facultatea de Drept, din Cluj, luându-şi licenţa la Sibiu, în 1940, unde se refugiase facultatea după cedarea Transilvaniei. 

În ianuarie 1941 a fost angajat în cadrul bisericii noastre la Departamentul de Libertate Religioasă de la Uniune. După câteva luni însă, este mobilizat şi trimis pe front. 

După anii de front şi de experienţe cu Dumnezeu, care îi salvează viaţa, în decembrie 1944 şi-a reluat activitatea la Departamentul Libertate Religioasă împreună cu fratele I. Bă­trâna, care conducea acest departament. 

În ianuarie 1945, fratele Gh. Indricău se că­sătoreşte cu sora Magdalena Florea, în familia cărora s-au născut Doina şi Monica. 

În această perioadă, s-a dat lupta pentru re­­cunoaşterea bisericii noastre ca un cult cu drepturi depline, asemenea cultelor istorice. 

Fratele Gh. Indricău a lucrat în cadrul Con­ferinţei Muntenia, la Departamentul Tineret, (1946) şi a fost întărit prin binecuvântare ca pastor al Bisericii Adventiste în 1951. 

Între anii 1951 şi 1955 a fost directorul Se­minarului Teologic, după care, în perioada 1955-1959 activează ca pastor al districtului Peretu, judeţul Teleorman, unde lucrează cu dăruire, mobilizându-i pe membrii districtului la o credinţă sfântă şi un creştinism practic. 

În 1959 este transferat la Casa de Pensii a bisericii noastre pe post de contabil şi apoi de director până în 1980, când se pensionează. În această perioadă, este și profesor al Seminarului Teologic din Bucuresti. 

După pensionare, a fost ani de zile prezbiter al comunităţii Bucu­reşti – Labirint, perioadă în care co­munitatea a cunoscut o puternică dez­vol­tare şi o creştere a vieţii spi­rituale. 

În tot acest timp al slujirii sale, în el a bătut o inimă plină de dorinţa de a-I sluji lui Dumnezeu şi bisericii, după darurile date lui de Dumnezeu. A compus peste 75 de poezii cu me­­­­sa­­je încurajatoare pentru viaţa creş­­tină. 

În 1991, emigrează împreună cu soția în Statele Unite, unde va lo­cui cu fiica cea mare, Doina, și fa­milia ei, în Sugar Land, Texas. A fost și acolo un bun slujitor al lui Dum­nezeu, pre­dicând în bisericile locale din zona oraşului Houston și îndemnând fră­țietatea să se pre­gătească pentru venirea în curând a Dom­nului nostru, Isus Hristos. 

I-au fost publicate în România unele dintre cărţile traduse, precum și o serie de articole trimise la Curierul Adventist și Solia Adevărului Prezent. 

Când trâmbiţa învierii va suna deşteptarea în vastele dormitoare ale omenirii, atunci şi morţii noştri vor învia nesupuşi putrezirii şi ne vom reîntâlni pentru a nu ne mai despărţi niciodată. 

„Ferice de acum încolo de morţii, care mor în Domnul! Da, zice Duhul, ei se vor odihni de osteneala lor, căci faptele lor îi urmează” (Apocalipsa 14:13).

 

Dumitru Popa a fost președintele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România în perioada 1974-1990.


Joomla SEF URLs by Artio