Tipărire

Ce vom face după Sesiune?

Scris de Teodor Hutanu on .

De Teodor Huțanu ¦ Editorial

 

teodor hutanuProfetul Daniel ne este cunoscut ca un remarcabil om al rugăciunii. Biografia lui consemnează unirea rugăciunii cu momentele de criză (vezi Daniel 2:17,18). Însă Daniel nu se ruga doar când întâmpina necazuri. Raportul biblic notează: „Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii erau deschise spre Ierusalim, şi de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte” (6:10). „Cum făcea şi mai înainte” ne arată  regula vieţii sale de credinţă.

Pentru a 60-a Sesiune a Conferinţei Generale, apelul conducerii la cel mai înalt nivel a fost de a ne pregăti prin rugăciune stăruitoare şi studiu serios al Sfintei Scripturi. „Reînviorare prin Cuvânt” şi „100 de zile de rugăciune” sunt două dintre iniţiativele lansate către familia adventistă mondială, ambele ţintind lucrările sesiunii şi deciziile care se vor lua. Aşteptarea este ca Dumnezeu Însuşi să ne vorbească prin această întâlnire specială a bisericii, iar noi, biserica, să avem disponibilitatea să ascultăm.

În aceste zile, când comentariile „înainte” şi „după” curg „pro” şi „contra”, suntem îndemnaţi să nu ne grăbim spre microfoane şi propagandă, ci spre cămăruţă, să renunţăm la orice semnal din exterior şi să stăm de vorbă cu Dumnezeu „în ascuns” (Matei 6:6). Când regula zilei este excesul de exprimare publică, Duhul Sfânt ne reaminteşte: „Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu!” (Psalmii 46:10)

Pentru ca frământările şi neliniştile noastre să nu scape de sub control, să ne reamintim că biserica Domnului nu poate fi biruită de porţile iadului (Matei 16:18). Deşi „slabă şi cu defecte”, ea este „supremul obiect al iubirii lui Dumnezeu”. Acest lucru este valabil pentru fiecare suflet legat de destinul bisericii. De aceea, să strigăm împreună cu David: „Domnul este lumina şi mântuirea mea. De cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieţii mele. De cine să-mi fie frică?” (Psalmii 27:1).

În mijlocul acestei biserici traversate de furtuni stă Dumnezeul mântuirii noastre. Când ne focalizăm spre pericolul valurilor şi omitem prezenţa Sa puternică şi iubitoare, ajungem stresaţi asemenea ucenicilor: „Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?” (Marcu 4:38). Rezultatul nu este doar că începem să strigăm unii la alţii, dar ajungem să ne purtăm la fel şi cu Dumnezeu.

Daniel ne îndeamnă să ne facem obiceiuri bune, pentru că, în timp de criză, eticheta şi convenţiile dispar, iar noi ne arătăm aşa cum suntem în realitate. „Cum făcea şi mai înainte” – fiind vorba de legătura personală cu Dumnezeu – este o distincţie care ar trebui să fie râvnită de fiecare urmaş al Maestrului divin. În ziua de pe urmă, unii vor alerga la munţi şi în peşteri (Apocalipsa 6:15-17), în timp ce alţii vor aclama venirea Mântuitorului aşteptat (Isaia 25:8). Ce am făcut mai înainte, vom face şi atunci!

Sesiunea se va încheia, însă vom încheia şi noi rugăciunea şi studiul Cuvântului lui Dumnezeu? Emoţiile, convingerile, reacţiile ne vor întuneca atât de mult orizontul, încât să uităm farul din port sau din turnul ceresc de control? Dacă am păşit în adevăr pe genunchi şi cu Biblia în mână în vâltoarea acestei sesiuni, vom păstra cu statornicie aceeaşi atitudine şi după consumarea acestui moment. Fiindcă am fost „născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac” (1 Petru 1:23).

„Fericita noastră nădejde” nu poate fi eclipsată de nimic. Adventiştii, aşteptătorii, au întreaga atenţie focalizată spre revenire şi nu permit să se interpună ceva între ei şi ţinta credinţei lor. Cu ferestrele deschise spre Noul Ierusalim, să îngenunchem, să ne rugăm şi să-L lăudăm pe Dumnezeul nostru, care „vine şi nu tace” (Psalmii 50:3). Căci tot aşa vom face şi în veşnicie!

Teodor Huțanu, redactor-şef la Curierul Adventist.

Joomla SEF URLs by Artio