Tipărire

100 de ilustrații pentru predici (XIV)

Scris de Asociația pastorală.

Traducere: Cristina Ruță


1. La începutul sec. 20, Japonia a invadat, a cucerit şi ocupat Coreea. Dintre toţi opresorii, japonezii au fost cei mai cruzi. I-au zdrobit pe coreeni cu o brutalitate care ar şoca şi stomacurile cele mai insensibile. Crimele comise împotriva femeilor şi copiilor au fost cumplit de inumane. Mult timp coreenii au fost marcaţi fizic şi emoţional de rănile lăsate de ocupaţia japoneză.

            Unul din grupurile special vizate de opresori au fost creştinii. Una din primele măsuri luate de armata japoneză a fost evacuarea misionarilor creştini străini şi închiderea bisericilor evanghelice.

            Este de-a dreptul fascinant cum lecţia istoriei rămâne mereu neînvăţată. Toate naţiunile cuceritoare au crezut că dacă vor închide bisericile, vor reuşi „să închidă” şi creştinismul. Ideea nu s-a verificat nici în Roma, unde a fost organizat nucleul primar al bisericii, nici în altă parte. Japonezii au crezut însă că ei aveau să reuşească acolo unde toţi ceilalţi eşuaseră.

            Cuceritorii au început prin a interzice bisericilor să organizeze întâlniri şi punând după gratii pe mulţi dintre conducători. Opresiunea s-a intensificat pe măsură ce armata japoneză a câştigat proeminenţă în Pacificul de Sud. „Ţara Soarelui Răsare” îşi disemina influenţa printr-o stăpânire sălbatică. Teama şi groaza au umplut inimile celor oprimaţi şi le-au aprins ura în suflet.

Un pastor solicita în mod repetat de la şeful japonez al poliţiei locale permisiunea de a organiza servicii divine. Până la urmă, şeful poliţiei a cedat şi a dat ordinul să fie deschisă biserica pentru o singură întâlnire. Nu a trebuit mult să se ducă vestea. Creştini consacraţi care flămânzeau după o ocazie de închinare nestingherită şi-au făcut repede planurile de participare. Cu mult înainte de răsăritul soarelui din acea duminică, familiile coreene au început să curgă spre biserică, pe sub privirile fixe ale ocupanţilor japonezi. Nimic însă nu avea să le întunece bucuria. Au închis uşa în urma lor, lăsând afară toate grijile, iar înăuntru doar un duh înflăcărat de a da slavă lui Dumnezeu.

Biserica din Coreea era renumită pentru pasiunea pentru cântec. Iar glasurile de laudă nu puteau fi ascunse înăuntrul clădirii din lemn. Imn după imn au răsunat prin ferestrele deschise. În timpul imnului „Mai aproape de Tine, Dumnezeul meu”, şeful poliţiei japoneze a dat ordinul să fie blocate uşile şi să se dea foc clădirii. Cei dinăuntru nu şi-au dat seama de ce li se pregătea decât în clipa în care fumul a început să se strecoare în sală. Oamenii s-au repezit spre ferestre, dar au căzut seceraţi de rafale de gloanţe.

Pastorul a înţeles că acela le era sfârşitul. Cu liniştea care izvorăşte din încredere, şi-a condus comunitatea într-un ultim imn ale cărui cuvinte erau un potrivit rămas bun pentru pământ şi un salut călduros pentru ceruri. Primele cuvinte au fost suficiente pentru a-i mobiliza pe închinătorii îngroziţi. Cu toţii s-au alăturat pastorului şi şi-au cântat ca unul speranţa. Cântecul acela a fost moştenirea pe care au lăsat-o semenilor lor neputincioşi şi un spin în inimile crude ale opresorilor lor.

Cântecul ce se înălţa printre flăcări, plânsetele copiilor, oamenii care au pierit în acea capcană barbară, toate acestea au fost prea mult pentru coreeni în inima cărora ura şi obida s-au înrădăcinat puternic. Generaţia aceea de oameni a fost urmată de alta care a moştenit integral resentimentele împotriva japonezilor. Coreenii au reuşit să înlăture ocupaţia japoneză, însă şi după aceea ura a continuat să le mocnească în inimă. Monumentul ridicat pe locul unde se aflase biserica era un memorial nu numai al oamenilor care muriseră, dar şi al suferinţei lor.

Pace lăuntrică? Cum putea coexista pacea cu ranchiuna de care erau pătrunşi până în măduva oaselor? Poporului coreean îi era peste putere să ierte şi să se bucure de eliberarea de sub ocupaţie. Ura le înăbuşea bucuria.

Până în 1972, când mai mulţi pastori japonezi au întreprins o călătorie în Coreea. Au ajuns şi la monument şi când au citit toate detaliile tragediei şi numele surorilor şi fraţilor spirituali care pieriseră acolo, au fost copleşiţi de ruşine. Ţara lor păcătuise şi chiar dacă ei nu fuseseră implicaţi personal, nu puteau să nu simtă o vină naţională de neiertat. S-au întors acasă şi au strâns 25.000 de dolari cu care au construit o biserică albă pe locul tragediei. La serviciul divin de consacrare, o delegaţie din Japonia s-a alăturat rudelor celor dispăruţi şi oaspeţilor de onoare.

Deşi generozitatea şi eforturile de împăcare le-au fost apreciate, trecutul tot nu putea fi uitat. Ura păstra vii durerea şi rănile deschise. La încheierea serviciului divin cineva a propus să fie cântate aceleaşi imnuri ca atunci când a ars biserica. Când au început să cânte, ceva extraordinar s-a întâmplat. Inimile s-au înmuiat, ochii s-au înlăcrimat. Japonezii s-au întors către fraţii lor coreeni şi le-au cerut încă o dată iertare, iar coreenii s-au lăsat pe deplin înduplecaţi de dragostea fraţilor lor. Lacrimile de pocăinţă ale japonezilor s-au amestecat cu lacrimile de iertare ale coreenilor. Cerul şi-a trimis darul împăcării în micuţa biserică din Coreea.

 

2. Pentru fiecare dintre noi, El Şi-a dat viaţa, mai scumpă decât universul, şi cere de la fiecare viaţa sa pentru toţi ceilalţi. – Clement din Alexandria

 

3. Mulţi au murit în timpul Războiului Civil. Jefferson Davis din Armata Confederată, a murit. Ulysses Grant, din Armata Unionistă, a murit. Văduvele lor, Varina Davis şi Julia Grant, şi-au stabilit domiciliul în apropiere una de cealaltă şi au devenit prietene foarte apropiate.

 

4. Pastorul A.J. Gordon era pastorul unei biserici din Boston. Într-o zi a întâlnit în faţa bisericii un băieţel cu o colivie ruginită în care câteva păsărele băteau agitat din aripioare. Şi l-a întrebat: „Băieţel, de unde ai păsărelele acestea?” Băiatul a răspuns: „Le-am prins pe câmp.” „Şi ce ai de gând să faci cu ele?” „Am să mă joc cu ele, apoi probabil că am să le dau la pisică să le mănânce.” Când Gordon s-a oferit să le cumpere, băiatul a exclamat: „Domnule, dar nu sunt decât nişte biete păsărele sălbatice care nici nu cântă prea bine.” Gordon a insistat: „Îţi dau 2 dolari pentru cuşcă şi păsărele.” „Bine, s-a făcut, dar să ştiţi că nu faceţi o afacere bună.” Băiatul şi-a primit banii şi a plecat fluierând. Gordon s-a dus în spatele bisericii, a deschis uşa coliviei şi a lăsat păsărelele să zboare libere. Duminica următoare a luat cu el la amvon colivia goală şi a folosit-o ca ilustraţie pentru predica despre venirea lui Hristos ca să caute şi să salveze pe cei pierduţi – plătind pentru ei cu preţul sângelui Său. „Băiatul mi-a spus că păsărelele nu aveau un tril prea frumos, însă când le-am deschis uşa coliviei şi şi-au luat zborul spre cer, mie mi s-a părut că le-am auzit ciripind: Eliberate! Eliberate! Eliberate!

Am fost robi ai păcatului, însă Hristos ne-a plătit preţul iertării şi ne-a pus în libertate. Cine are parte de această experienţă schimbătoare de viaţă, doreşte să cânte: Eliberat, eliberat, eliberat!

 

5. O reuniune de prieteni la un conac din Anglia aproape că s-a încheiat cu o tragedie: unul dintre copii a dispărut în apa adâncă a iazului, dar grădinarul, care se afla în preajmă, a auzit strigătele de ajutor şi a reuşit să-l scape de la înec. Numele băiatului era Winston. Părinţii recunoscători l-au întrebat pe grădinar cum puteau să-l răsplătească. După ceva ezitări, grădinarul le-a spus: „Îmi doresc ca fiul meu, Alexander, să poată merge la facultate şi să studieze pentru a ajunge doctor.” „Vom avea grijă de aceasta,” i-au promis părinţii lui Winston.

Ani de zile după aceea, Winston – Churchill, după numele de familie – a ajuns prim ministrul Angliei. Şi s-a întâmplat ca la un moment dat să facă pneumonie. Cel mai bun medic din ţară a fost chemat să-l trateze. Numele acestuia era dr. Alexander Fleming, omul care a descoperit penicilina. Şi iată că Fleming era chiar fiul grădinarului care îl salvase pe Churchill de la înec. Mai târziu Churchill avea să remarce: „Rareori se întâmplă ca cineva să-şi datoreze viaţa de două ori aceleaşi persoane.”

 

6. Renaşterea sau regenerarea nu este sinergie, ci monergie: este lucrată de Dumnezeu şi numai de Dumnezeu. Un om mort nu poate coopera la propria înviere. Lazăr nu a cooperat atunci când a fost înviat. Regenerarea este actul suveran al lui Dumnezeu în care omul nu joacă nici un rol. După ce Dumnezeu ne readuce la viaţă, bineînţeles că ne implicăm şi „cooperăm” cu El. Trebuie să credem şi să ne încredem în El, să ascultăm de El şi să lucrăm pentru El. Însă, dacă Dumnezeu nu ar avea iniţiativa, în primul rând că nu am ajunge să ne renaştem. De asemenea, Dumnezeu nu ne învie datorită credinţei, pentru că un om mort nu poate avea credinţă. Ci mai degrabă, Dumnezeu ne regenerează şi ne dă o viaţă nouă ca să avem credinţă.

 

7. 10 lucruri pe care nu le vei regreta niciodată

- Dacă ai fost amabil cu o persoană în vârstă

- Dacă ai distrus o scrisoare scrisă la mânie

- Dacă ai cerut iertare pentru a salva o prietenie

- Dacă ai pus capăt unui scandal care ar fi ruinat reputaţia cuiva

- Dacă ai ajutat un tânăr să se regăsească

- Dacă ţi-ai făcut timp pentru părinţi, prieteni, fraţi şi surori

- Dacă te-ai înfrânat de la bârfă în timp ce ceilalţi găseau mare plăcere în aceasta.

- Dacă ai refuzat să faci un lucru greşit, deşi ceilalţi îl făceau.

- Dacă ai trăit în acord cu convingerile tale.

- Dacă ai acceptat judecata lui Dumnezeu în orice problemă.

 

8. În 1904, William Borden, moştenitorul mărcii Borden Diary, a absolvit liceul din Chicago, gata milionar. Părinţii i-au oferit o călătorie în jurul lumii. După ce a trecut prin Asia, Orientul Mijlociu şi Europa, Borden a rămas cu o povară pe suflet pentru oamenii suferinzi ai lumii. Le-a scris celor de-acasă că doreşte să îşi consacre viaţa lucrării misionare. Când a luat această hotărâre, a scris pe spatele Biblie două cuvinte: Fără rezerve. După ce a refuzat slujbele bănoase ce-i fuseseră oferită după terminarea studiilor la Yale, a mai adăugat două cuvinte: Fără retrageri. După terminarea studiilor la Seminarul Princeton, Borden a plecat spre China ca să lucreze pentru musulmani, făcând o mică escală în Egipt, pentru o pregătire prealabilă. În răstimpul petrecut în Egipt s-a îmbolnăvit de meningită şi în mai puţin de-o lună a murit. Ce irosire, am spune. Nu şi în planul lui Dumnezeu: în Biblia lui, sub Fără rezerve şi Fără retrageri, Borden a adăugat: Fără regrete.

 

9. Cu toţii avem regrete, spune dr. Richard Kinnier de la Universitatea de Stat din Arizona. Regretul cel mai des întâlnit este de a nu fi fost un elev mai silitor. Alte regrete obişnuite: regretul de a nu fi fost mai îndrăzneţ, de a nu fi fost mai disciplinat, de a nu fi riscat mai mult, de a nu fi petrecut mai mult timp cu familia. O surpriză a fost faptul că banii s-au dovedit insignifianţi în marea schemă a vieţii.

 

10. Răspunsul dat de Napoleon lui Fulton, atunci când acesta i-a prezentat planurile de construire a unui vapor cu aburi: „Cum, domnule, dumneata vrei să faci o corabie să înainteze împotriva vântului şi a curenţilor aprinzând focul sub punte? Scuză-mă, te rog, dacă nu am timp pentru astfel de bazaconii.”

 

11. Marele Campbell Morgan a fost unul dintre cei 150 de tineri care doreau să intre în lucrarea wesleyană în 1888. A trecut proba de doctrină cu bine, după care a fost introdus într-o aulă cu o capacitate de 1000 de locuri şi unde trebuia să susţină proba de omiletică în faţa unei comisii alcătuite din trei pastori şi a altor 75 veniţi să asculte. Când a urcat la amvon, Morgan a fost copleşit de imensitatea sălii şi privirile critice ale examinatorilor. Două săptămâni după aceea, numele lui Morgan a apărut printre cei 105 de respinşi din acel an. Tânărul i-a telegrafiat tatălui un singur cuvânt: „Respins.” Iar în jurnal a scris: „Totul îmi pare foarte sumbru. Totuşi, El ştie mai bine.” Repede a sosit răspunsul tatălui: „Respins pe pământ, admis în cer. Tata.”

 

12. În 1858, corpul legislator din Illinois l-a trimis pe Stephen Douglas ca reprezentant în Senat, în locul lui Abraham Lincoln, deşi Lincoln câştigase votul oamenilor. Când un prieten simpatizant l-a întrebat pe Lincoln cum se simte, acesta i-a spus: „Ca un băiat care şi-a lovit degetul de la picior: sunt prea mare ca să plâng şi prea rău rănit ca să râd.”

 

13. Leonard Syme, profesor de epidemiologie de la Universitatea Berkeley, arată impactul legăturilor sociale şi al sistemelor de suport social asupra ratei îmbolnăvirii şi deceselor. Syme indică Japonia ca fiind ţara no. 1 în lume în ceea ce priveşte importanţa acordată sănătăţii, fundamentată pe relaţiile sociale, culturale şi tradiţionale deosebit de strânse în această ţară. Cu cât mai numeroase sunt legăturile sociale, cu atât mai mică este rata îmbolnăvirilor şi a deceselor. În schimb, cu cât mai izolaţi sunt indivizii, cu atât mai mic este indicele sănătăţii şi mai mare rata mortalităţii. Legăturile sociale sunt bune terapii preventive pentru problemele fizice, emoţionale, mentale şi comportamentale.

 

14. Nu putem trăi decât relaţionând. Avem nevoie unii de alţii. Împăratul Frederic care a condus Imperiul Romano-German, în sec. 13, a făcut un experiment mai puţin obişnuit. Frederic dorea să ştie care a fost limba originală a omului: ebraica, greaca sau latina? Aşa că a pus să fie luaţi câţiva bebeluşi şi să fie ţinuţi în izolare totală de orice glas omenesc. Împăratul credea că până la urmă bebeluşii aveau să vorbească limba naturală a omului. Doicile s-au legat cu jurământul tăcerii absolute şi deşi nu le era uşor, l-au respectat până la capăt. Bebeluşii nu au auzit nici un cuvânt, nici un sunet de glas omenesc şi în numai câteva luni au murit toţi.

 

15. Institutul Tehnologic Carnegie a comunicat că 90% din oamenii care eşuează în profesia aleasă, o fac din cauză că nu se pot înţelege cu semenii.

 

16. Cele 10 porunci ale relaţiei cu oamenii

Vorbeşte cu oamenii. Nimic nu e mai drăguţ ca un salut vesel.

Zâmbeşte oamenilor. Pentru o încruntătură este nevoie de 72 de muşchi, pentru un zâmbet – de doar 14.

Spune oamenilor pe nume. Auzirea propriului nume este muzică pentru urechile oricui.

Fii prietenos şi săritor.

Fii cordial. Vorbeşte şi comportă-te ca şi cum tot cea ce faci, faci cu plăcere. Iar dacă nu este aşa, atunci deprinde-te să faci totul cu plăcere.

Fii cu adevărat interesat de oameni. Dacă te strădui, toţi oamenii îţi pot fi simpatici.

Fii generos cu laudele, cumpănit cu critica.

Fii atent cu sentimentele altora. Aproape orice controversă are trei versiuni: a ta, a celuilalt şi cea adevărată.

Fii gata să slujeşti. Ceea ce contează cel mai mult în viaţă este ceea ce faci pentru ceilalţi.

Adaugă la toate acestea simţul umorului, răbdarea şi umilinţa şi vei fi răsplătit înzecit.

 

17. Bărbaţii singuri sunt mult mai pasibili să ajungă la închisoare, să se îmbolnăvească sau să moară la o vârstă tânără. Bărbaţii însuraţi bolnavi de cancer trăiesc cu 20% mai mult decât burlacii cu aceeaşi formă de cancer.

Femeile, care de regulă au mai multe relaţii de prietenie de durată decât bărbaţii, supravieţuiesc şi mai mult, cu aceeaşi formă de cancer. Căsătoriţi sau nu, relaţia cu oamenii ne ţine în viaţă.

 

18. A fost un timp când majoritatea americanilor respectau Biblia. În 1963, potrivit unui sondaj Gallup, 65% dintre americani mai credeau în Biblie. Astăzi, doar 32%. A fost un timp când majoritatea americanilor erau familiarizaţi cu doctrina biblică. Le puteai spune „Crede în Isus” şi măcar că înţelegeau ce vrei să spui. Astăzi, însă, ar fi cu totul în ceaţă. Un jurnal american relata că un copilaş, văzând un crucifix, a întrebat-o pe mama lui: „Mami, ce face omul acela?” A fost un timp când majoritatea americanilor recunoşteau standardele absolute; chiar dacă nu erau de acord care erau acele absoluturi, totuşi, recunoşteau că unele lucruri sunt rele şi altele, bune. Astăzi, 70% neagă absoluturile morale.

 

19. În discursul rostit în 1983, cu ocazia primirii Premiului Templeton pentru Progres în Religie, Alexandr Soljeniţîn a evocat cuvintele auzite în copilărie de la bătrâni, cu privire la dezastruoasele evenimente din Rusia: „Oamenii L-au uitat pe Dumnezeu, asta s-a întâmplat.” Şi a adăugat: „Dacă mi s-ar cere să identific pe scurt principala trăsătură a întregului secol XX, nu aş putea găsi alte cuvinte mai precise şi mai miezoase decât acestea: oamenii L-au uitat pe Dumnezeu.”

 

20. Gânditorii moderni au negat chiar ideea de moralitate obiectivă: Darwin, care reduce morala la o extensie a instinctelor animalice, Freud care considera reprimarea impulsurilor, sursa nevrozei, Marx care dispreţuia morala, ca fiind expresie a interesului personal.

 

21. Allan Bloom scria: „Deschiderea - şi relativismul care face din aceasta singura atitudine plauzibilă în faţa paletei variate de adevăruri şi de moduri de viaţă şi de oameni – este cea mai mare revelaţie a timpului nostru. Adevăratul credincios este adevăratul pericol. Studiul istoriei şi al culturii ne arată că lumea întreagă era nebună în trecut; oamenii credeau mereu că au dreptate şi aceasta i-a condus la războaie, persecuţii, sclavie, xenofobie, rasism şi şovinism. Ideea nu este să corectezi ceea ce e greşit şi apoi să ai cu adevărat dreptate, ci să nu crezi deloc că ai dreptate.”

 

22. Cât de bogat înseamnă bogat? Potrivit unui sondaj, răspunsul este 1-5 milioane de dolari. Managerii de la Neuberger&Bergman au sponsorizat un studiu similar în rândul unor persoane care urmau să primească sau să lase moşteniri: 55% dintre cei ale căror bunuri erau evaluate la 1-5 milioane de dolari nu se socoteau bogaţi.

 

23. În sec. 19, teologul danez Soren Kierkegaard a identificat 2 tipuri de religii: religia A şi religia B. Prima este credinţa numai cu numele (2Tim. 3:5), practicată de cei care merg la biserică fără să aibă o credinţă autentică în Dumnezeul celor vii.

Religia B este experienţa transformatoare de viaţă şi schimbătoare de destin. Este o consacrare definitivă Mântuitorului răstignit şi înviat şi care stabileşte o relaţie personală continuă între păcătosul iertat şi Dumnezeul plin de milă.

 

24. Napoleon spunea: „Religia este ceea ce-i opreşte pe cei săraci să nu-i ucidă pe cei bogaţi.”

 

25. În comparaţie cu salamandrele şi stelele de mare, mamiferele au o descurajator de limitată abilitate de a-şi regenera părţile pierdute. Însă lucrurile se pare că s-au schimbat.

În 1974, Cynthia Illingworth, medic britanic specialist în medicina de urgenţă, a descoperit că în cazurile de copii care-şi retezaseră accidental vârful degetului (până la prima încheietură), cel mai bun tratament este…niciun tratament. Curăţat şi bandajat, degetul se regenerează singur. În 11-12 săptămâni, noul vârf de deget arată de cele mai multe ori de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.

Se pare că trei sunt condiţiile pentru regenerare: vârsta pacientului trebuie să fie mai mică de 12 ani, tăietura trebuie să fie deasupra primei încheieturi, iar chirurgul trebuie să nu se atingă de rană. Orice intervenţie chirurgicală asupra degetului îi distruge capacitatea de a creşte la loc. Iar cea de-a treia condiţie este şi cea mai grea, recunoaşte dr. Michael Bleicher, medic pediatru chirurg.

 

26. Este mult mai uşor să ne pocăim de păcatele comise decât de cele pe care intenţionăm să le comitem.

 

27. Patrick Morley scria că problema integrităţii bisericii rezidă în concepţia greşită potrivit căreia „Îl putem adăuga pe Hristos la vieţile noastre, dar fără să scădem păcatul. Este o schimbare de opinie, fără nicio schimbare de comportament.”

 

28. Potrivit Bibliei, pocăinţa este întru totul un act lăuntric şi nu trebuie confundată cu schimbarea vieţii care decurge din ea. Mărturisirea păcatelor şi remedierea răului comis sunt roadele pocăinţei. – L Berkoff, Teologie Sistematică

 

29. Este posibilă pocăinţa autentică fără credinţă? Cu nici un chip. Şi deşi cele două nu pot fi separate, între ele trebuie făcută distincţia. – Calvin, Institutes

 

30. Adevărata pocăinţă nu este posibilă decât în conjuncţie cu credinţa. Unde este credinţă adevărată este şi pocăinţă adevărată. Cele două nu sunt decât două aspecte diferite ale aceleaşi mişcări – îndepărtarea de păcat în direcţia lui Dumnezeu. Cele două nu pot fi separate, căci sunt părţile complementare ale aceluiaşi proces. - L Berkoff, Teologie Sistematică

 

31. Nu pocăinţa mă salvează, ci pocăinţa este semnul că am înţeles ce a făcut Dumnezeu în Isus Hristos. Există pericolul de a pune un accent prea mare asupra efectului, iar nu a cauzei. Supunerea mea este ceea ce mă împacă cu Hristos? Niciodată! Ci sunt împăcat cu Dumnezeu pentru că, mai înainte de toate, Hristos a murit. Când mă întorc la Dumnezeu şi prin credinţă primesc ceea ce El îmi descoperă, ispăşirea lui Hristos mă mână într-o relaţie corespunzătoare cu Dumnezeu. Prin miracolul harului lui Dumnezeu sunt îndreptăţit, nu pentru ceva ce aş fi făcut, ci pentru ceea ce a făcut Isus. Mântuirea lui Dumnezeu nu se sprijină pe logica umană, ci pe moartea lui Isus Hristos. Oamenii păcătoşi pot fi schimbaţi în făpturi noi prin lucrarea minunată a lui Dumnezeu, în Isus Hristos, şi care este anterioară oricărei alte experienţe. – Oswald Chambers

 

32. Wabush este orăşel dintr-o regiune îndepărtată a Canadei şi care pentru o vreme a fost complet izolat de restul ţării. Însă de curând a fost construit un drum până acolo, numai unul şi pentru dus şi pentru întors. Cine merge în Wabush nu poate pleca decât făcând cale întoarsă.

Fiecare dintre noi, prin naştere, ajunge într-un oraş numit Păcatul. Şi la fel ca în cazul oraşului din Canada, nu există decât o singură cale de ieşire – o cale pregătită de Dumnezeu Însuşi. Însă pentru a putea porni pe această cale trebuie să faci stânga-mprejur, iar această întoarcere în Biblie se cheamă pocăinţă, fără de care nu există cale de ieşire din oraş.

 

33. Uneori romanii legau câte un prizonier faţă în faţă cu un cadavru. Prizonierul era ucis până la urmă de miasmele ce emanau din cadavru. Fără Hristos, suntem încătuşaţi de un leş – păcătoşenia noastră. Numai pocăinţa ne izbăveşte de moartea sigură, căci viaţa şi moartea nu pot coexista la nesfârşit.

 

34. Nu există absurditate pe care repetând-o de suficient de multe ori, oamenii să nu ajungă s-o creadă. – William James

 

35. În primele zile ale Armatei Salvării, William Booth şi asociaţii său erau aspru criticaţi în presă de conducătorii religioşi şi politici deopotrivă. Ori de câte ori fiul său îi arăta un alt ziar în care fusese atacat, Booth îi spunea: „Fiule, peste 50 de ani puţin va conta cum ne-au tratat oamenii aceştia; cu adevărat important va fi cum am făcut lucrarea lui Dumnezeu.”

 

36. Într-o caricatură, soţia îi spune consilierului despre soţ: „Şi ştiţi dumneavoastră ce a făcut în luna de miere, în urmă cu 21 de ani?”

 

37. Vieţile noastre sunt ogoare pe care cresc în principal buruieni. Nu putem rodi căpşuni. Putem plivi buruienele, însă doar efortul acesta nu va putea aduce roade acceptabile. Dacă vrem fructe, atunci trebuie să lucrăm mai adânc. Trebuie să arăm terenul şi să o luăm de la capăt cu un răsad nou.

 

38. Ultimul proiect al Proclamaţiei de Emancipare i-a fost înmânat lui Lincoln în ziua de 1 ianuarie 1863. De două ori a luat preşedintele stiloul ca s-o semneze şi de două ori la pus jos. S-a întors către secretarul de stat, William Seward, şi i-a mărturisit: „De azi-dimineaţă de la ora 9, am salutat atâţia oameni că îmi simt braţul drept anchilozat. Dacă numele meu va intra în istorie, va fi doar pentru acest act în care mi-am pus tot sufletul. Dacă îmi va tremura mâna atunci când voi semna declaraţia, toţi cei ce vor examina documentul în viitor vor spune că am ezitat.”

Preşedintele a luat din nou stiloul şi încet, dar ferm, a scris: „Abraham Lincoln”.

 

39. Nu face schimb de cai în timp ce traversezi râul. - Abraham Lincoln

 

40. O văduvă săracă din Scoţia a fost vizitată într-o zi de un gentleman care auzise de situaţia grea în care se găsea. Bătrâna doamnă i-a vorbit despre necazul ei şi despre fiul ei care era în Australia şi o ducea bine.

„Şi nu te ajută cu nimic?” a întrebat domnul.

„Nu, cu nimic,” a fost răspunsul. „Doar că în fiecare lună îmi trimite o scrisoare şi hârtie cu o poză mică la mijloc.”

Domnul a rugat-o să-i arate una dintre hârtiile primite de la fiul ei şi iată că era o bancnotă de 10 lire.

Aceasta este condiţia multora dintre copiii lui Dumnezeu. El ne trimite multe „făgăduinţe nespus de mari şi scumpe” pe care nu ori le ignorăm, ori eşuăm să ni le însuşim. Multe dintre acestea par să fie nişte medalioane drăguţe ale păcii şi odihnei ideale, însă nu sunt primite ca un ajutor practic în viaţa de zi cu zi. Şi nici una dintre aceste făgăduinţe nu este mai neglijată decât cea a mântuirii.

 

41. Morris Siegel era unul dintre cei ce locuiesc pe străzile din Los Angeles: bântuia aleile lăturalnice, dormea sub cerul liber şi ducea într-un căruţ tot ce avea pe lumea aceasta. A fost găsit mort din cauze naturale. Ceea ce este interesant este faptul că la data morţii avea în cont 207.421 de dolari. Se pare că în urmă cu 10 ani tatăl îi lăsase moştenire o sumă de bani. Cum Morris nu a revendicat banii, familia l-a căutat şi l-a silit să-i primească. Dar el nu a luat decât cât îi trebuia să cumpere o maşină veche, în care dormea pe vreme rea. Rudele i-au închiriat un apartament, dar în care Morris nu a pus niciodată piciorul. A murit la14 decembrie 1989 cu 3 dolari în buzunar şi o avere neatinsă în contul de la bancă.

 

42. Focul a distrus o centrală electrică dintr-un mic sat din Alaska, deşi o maşină de pompieri de 100.000 de dolari se afla în preajmă, dar nimeni care să ştie s-o conducă. Pagubele au fost estimate la 250.000 de dolari.

 

43. În copilărie, regina Victoria nu ştia că într-o zi avea să ocupe tronul Angliei. Dascălii care trebuiau s-o pregătească pentru aceasta nu reuşeau cu nici un chip s-o motiveze. În cele din urmă s-au hotărât să-i spună că într-o zi are să fie regina Angliei. Auzind aceasta, Victoria a spus încetişor: „Atunci am să fiu cuminte.”

 

44. Un pacient dintr-un spital a vărsat o cană cu apă şi chiar lângă patul lui s-a format o băltoacă mare. Temându-se să nu alunece atunci când s-ar fi dat jos din pat, pacientul a rugat o infirmieră să şteargă apa cu mopul. Pacientul nu ştia că politica spitalului era ca de băltoacele mici să se ocupe infirmierele, iar de cele mici, personalul care se ocupa curăţenie.

Infirmiera a apreciat că băltoaca era mare şi a chemat femeia de serviciu. Femeia de serviciu a evaluat-o ca fiind mică. Şi s-a iscat o ceartă.

„Nu este responsabilitatea mea, este o băltoacă mare,” susţinea infirmiera. Femeia de serviciu replica: „Nu este nici a mea; băltoaca este prea mică!”

Pacientul exasperat a luat carafa cu apă şi a vărsat-o pe toată pe podea: „Băltoaca aceasta este suficient de mare ca să ajungeţi la o înţelegere?”

 

45. James Alexander Thom, despre frica de responsabilitate: ai avut vreodată de vopsit bordura de lemn a acoperişului? Începi să urci treptele, iar pe la jumătate, să-ţi pui întrebări cu privire la soliditatea scării. Te opreşti şi îmbrăţişezi scara, fără să te uiţi nici în sus, nici în jos. Piciorul stâng începe să tremure. Până la urmă îţi recapeţi controlul şi reiei urcuşul. Ajuns în sfârşit sus, mâna parcă refuză să dea drumul la scară şi să apuce pensula. Până la urmă o faci, cu trupul încordat la maxim. Cerul e senin, soarele plăcut. Lemnul uscat absoarbe vopseaua. Fluieri şi gânduri frumoase îţi trec prin minte şi faci o treabă bună şi uiţi cu totul de înălţimea la care te găseşti.

Ai învăţat o lecţie importantă: indiferent de ce responsabilitate îţi asumi, este foarte, foarte înfricoşătoare, până când te-ai apucat de treabă!

 

46. În 1Sam. 17, ne este relatată istoria lui David, băiatul de păstor care l-a ucis pe arogantul uriaş Goliat. Dramatismul întâmplării ne captează în aşa măsură atenţia că lecţiile spirituale cuprinse în detaliile mărunte rămân neobservate. Cum ar fi cele „cinci pietre netede”. De ce nu doar o piatră? Nu era David un om al credinţei? Să se fi îndoit el de ajutorul lui Dumnezeu? Nu ar fi avut nevoie decât de o pietricică pentru a-şi îndeplini misiunea. Dar staţi puţin, mai erau cel puţin alţi 4 uriaşi (vezi 2 Sam. 21:15-22), care ar fi putut sări în ajutorul lui Goliat. Poate că David pregătise şi pentru ei câte o pietricică. David s-a încrezut în Domnul şi a ales o piatră pentru campionul filistenilor şi alte câteva, în caz că ar fi atacat şi alţii.

De ce a ales pietre netede? Pentru că ţinteşti mult mai bine dacă ai muniţie bună. David avea credinţă, dar şi o judecată sănătoasă sfinţită. David nu s-a gândit că Domnul oricum avea să lucreze, aşa că puţin conta dacă folosea nişte pietre colţuroase. Nu, David a recunoscut şi responsabilitatea umană şi providenţa divină şi a ales pietricele lucioase, netede care aveau să zboare drept la ţintă.

 

47. Regula lui Toomey: Este uşor să iei decizii în chestiuni pentru care nu porţi nici o răspundere.

48. În urmă cu ceva ani, un fost astronaut american a preluat conducerea unei companii aeriene importante, hotărât să facă din aceasta cea mai bună companie din lume. Într-o zi a văzut un angajat cum se relaxa cu picioarele pe birou, în timp ce telefonul suna insistent.

„Nu ai de gând să răspunzi la telefon?”, l-a întrebat noul director.

„Acesta nu este departamentul meu,” a răspuns angajatul cu nonşalanţă, fără să-l recunoască pe cel cu care vorbea. „Eu lucrez la întreţinere.”

„Nu şi de acum înainte. Eşti concediat.”

 

49. O doamnă din nordul Angliei spunea că de fiecare dată când îngenunchea înaintea Domnului ca să se roage, cinci sticle de vin îi apăreau înaintea ochilor. Femeia le şterpelise din casa în care lucrase ca menajeră, iar din acel moment nu a mai putut să se roage. Pastorul a sfătuit-o să restituie sub formă de bani ceea ce îşi însuşise pe nedrept.

„Dar persoana pentru care lucram a murit!”

„Şi nu are nici un urmaş?”

„Ba da, un fiu.”

„Atunci du-te la acel fiu şi restituie ceea ce ai furat.”

„Of, doresc cu adevărat să văd Faţa Domnului, însă să fac aşa ceva, nu cred că sunt în stare...E în joc reputaţia mea.” Şi a plecat. A doua zi s-a întors şi a întrebat dacă nu ar putea să depună suma de bani în visteria Domnului.

„Nu. Dumnezeu nu doreşte bani furaţi. Singura soluţie este restituirea.”

A mai purtat povara câteva zile, după care, în sfârşit, n-a mai putut răbda şi s-a dus la fiul foştilor stăpâni, a mărturisit ce făcuse şi i-a oferit o bancnotă de 5 lire. Acesta i-a spus că nu doreşte banii, însă femeia a insistat să-i accepte, după care a plecat cu inima uşoară şi faţa radiind de bucurie. Ulterior a câştigat multe suflete pentru Dumnezeu şi a condus pe mulţi la lumină.

 

50. Cu ceva ani în urmă, un om furios a dat buzna în Muzeul Rijks din Amsterdam, unde, odată ajuns în faţa renumitei picturi „Garda de noapte”, a început să o lovească cu un cuţit. La scurt timp după aceea, un altul s-a strecurat în Catedrala Sfântul Petru din Roma, cu un ciocan cu care a început să distrugă emoţionanta sculptură Pieta, de Michelangelo. Două opere de artă au fost grav stricate. Ce au făcut oficialii? Le-au aruncat şi le-au dat uitării? Nu, ci au angajat cei mai buni experţi care au lucrat cu cea mai mare grijă şi precizie pentru a restaura comorile.

Prin harul Său, Dumnezeu ne poate converti eşecurile în bine.

51. J. Stuart Holden povesteşte despre un vechi conac scoţian în apropiere de care se găsea locuinţa lui de vară. Pereţii uneia dintre camerele conacului era plină de schiţe semnate de artişti renumiţi. Totul începuse cu un pahar de vin răsturnat şi care pătase urât un perete. Şi s-a întâmplat ca Lordul Landseer, artist renumit, să fie atunci oaspetele familiei. Într-o zi, când stăpânii casei erau plecaţi, Lordul Landseer, cu câteva trăsături de cărbune, a reuşit să transforme pata urâtă în conturul unei frumoase cascade, strejuite de copaci. Artistul transformase acel perete desfigurat într-una dintre cele mai frumoase reprezentări ale peisajului scoţian.

 

52. În calitate de vicepreşedinte, George Bush a reprezentat Statele Unite la funeraliile fostului lider sovietic, Leonid Brejnev. Bush a fost impresionat de protestul tăcut al văduvei lui Brejnev. Femeia a stat nemişcată până a venit timpul să fie închis sicriul. În momentul în care soldaţii au atins capacul acestuia, dna. Brejnev a făcut un gest de mare curaj şi speranţă şi care probabil că se număra printre cele mai grave acte de nesupunere civilă: a făcut semnul crucii pe pieptul soţului ei.

 

53. Mai bine de 300 de versete biblice vorbesc despre învierea lui Isus. Ni se spune că acest eveniment este un semn pentru necredincioşi (Mat. 12:38-40) şi răspunsul la îndoiala credinciosului (Luca 24:38-43); atestă adevărul învăţăturilor lui Hristos (Fapte 2:22-24) şi stă în centrul Evangheliei (Rom. 4:24-25). Mai mult, învierea este ceea ce impulsionează evanghelizarea (Mat. 28:18-20), un indicator cheie al puterii zilnice a credinciosului de a trăi o viaţă creştină (Rom. 6:4-14; 8:9-11), motivul pentru o consacrare totală a vieţii noastre (Rom. 7:4; 1Cor. 15:57-58). Învierea se adresează şi fricii de moarte (Ioan 11:25) şi stă în legătură cu cea de-a doua venire a lui Isus (Fapte 1:11). Evenimentul stă ca model al învierii creştinilor (Fapte 4:2) şi procură credinciosului o pregustare a cerului (Fil.3:20-21). – Gary R. Habermas & J.P. Moreland, Immortality – The Other Side of Death

 

54. Georges Clemenceau a fost de două ori primul ministru al Franţei şi a jucat un rol important în tratatele încheiate la sfârşitul Primului Război Mondial. La Conferinţa de la Versailles, Clemenceau era în drum spre locul de întâlnire cu consilierul preşedintelui Woodrow Wilson, când a fost împuşcat de un tânăr anarhist pe nume Emile Cottin. Cottin trăsese 6 focuri asupra maşinii în care era Clemenceau, însă numai unul l-a nimerit în apropiere de inimă. Clemenceau a scăpat cu viaţă. Cottin a fost prins şi condamnat la moarte, însă Clemenceau a cerut ca pedeapsa să fie comutată la 8 ani de închisoare şi „lecţii intensive de tras cu arma de foc”.

 

55. Natura nu m-a învăţat niciodată că există un Dumnezeu al slavei şi maiestăţii infinite. Lucrul acesta a trebuit să-l învăţ pe alte căi. Însă natura a dat cuvântului „slavă” un sens pentru mine. – CS Lewis

 

56. Când suntem nedreptăţiţi, avem pornirea naturală de a răspunde cu aceeaşi monedă, de a regla conturile. Nu mai trebuie să spunem că această reacţie, deşi profund umană, este întotdeauna greşită. „Iertarea”, spune Epictet, „este mai bună decât răzbunarea, pentru că este semnul unei naturi civilizate, pe când răzbunarea este semnul unei naturi sălbatice.”

 

57. În Brazilia, un grup de indieni nu au fost primiţi în audienţă la preşedintele Ernesto Geisel, pe motiv că nu aveau cravată. Ulterior aceştia le-au spus ziariştilor că şi ei „vor insista ca orice reprezentant guvernamental care le va vizita satul să aibă pene în păr şi trupul vopsit.”

 

58. Un pictor avea un câine la care ţinea mai mult ca la orice pe lume. Într-o zi animalul şi-a rupt piciorul şi artistul a intrat în panică. A alergat la telefon şi şi-a sunat un prieten, chirurg renumit. „Am o urgenţă, e o chestiune de viaţă şi de moarte. Vino repede!”

Chirurgul a lăsat totul şi a dat fuga la casa artistului, aşteptându-se la ce era mai rău. Când a văzut despre ce era vorba, nu a spus nimic, ci a început să trateze câinele cu aceeaşi grijă şi pricepere pe care le-ar fi arătat pentru un pacient uman. După ce a isprăvit, şi-a strâns trusa medicală şi a plecat.

Lunile au trecut, câinele s-a făcut bine, dar pictorul nu a primit nici o notă de plată din partea chirurgului. Cu cât aştepta mai mult, cu atât se simţea mai vinovat. Se temea că pierduse prietenia medicului pentru totdeauna. Până la urmă şi-a luat inima-n dinţi şi s-a dus la cabinetul chirurgului, cu intenţia de a se achita de datorie. Chirurgul nu a vrut să primească nici un cec, ci i-a zis: „Tu eşti pictor, nu?”

„Da.”

„Foarte bine, atunci; zugrăveşte-mi cabinetul şi în felul acesta vom fi chit.”

Artistul a fost amuzat de ideea de răzbunare a doctorului. A zâmbit şi s-a apucat de treabă. Însă când a isprăvit, în loc de nişte pereţi albi, cabinetul medicului adăpostea două dintre cele mai reuşite creaţii ale artistului.

59. Pe vremea când era avocat, serviciile lui Lincoln au fost solicitate de un om care ţinea neapărat să intenteze proces unui datornic sărac, pentru 2,50 dolari. Lincoln a încercat să-l convingă să renunţe, însă omul era chitit să se răzbune. Până la urmă Lincoln a acceptat cazul pentru un onorariu de 10 dolari cu care pârâşul a fost de acord. După ce şi-a primit onorariul, Lincol i-a dat acuzatului 5 dolari, care apoi a mărturisit de bună voie datoria şi a achitat-o. Dar şi mai uimitor decât aranjamentul ingenios al lui Lincoln a fost faptul că pârâşul a fost satisfăcut!

 

60. De curând, poliţia din Tokyo a arestat un om care, supărat că în urmă cu 14 ani nu fusese admis la facultate, noapte de noapte, între 8.00 p.m. şi 2.00 a.m., îşi suna fostul profesor – în medie de 10 ori pe noapte – pe care-l socotea vinovat de nereuşita personală. În 14 ani înregistrase peste 50.000 de astfel de apeluri.

 

61. Maeştrii moderni ai ştiinţei sunt tare impresionaţi de nevoia de a începe orice investigaţie cu un fapt. Vechii învăţători ai religiei erau la fel de impresionaţi de această necesitate. Ei începeau cu faptul păcatului. Indiferent dacă omul putea sau nu fi spălat în ape miraculoase, nu exista nicio îndoială cu privire la faptul că avea nevoie să fie spălat. Însă anumiţi conducători religioşi, nu simpli materialişti, au început în zilele acestea să nege nu apa discutabilă, ci indiscutabila mizerie. Sunt unii teologi recenţi care pun în discuţie păcatul original, care este singura parte a teologiei creştine ce poate fi într-adevăr demonstrată. – Chesterton, Orthodoxy

 

62. Vechile basme au ca erou un băiat normal; ceea ce surprinde sunt aventurile lui; îl uimesc pentru că el este normal. În romanul psihologic modern, eroul este anormal; centrul nu este central. De aceea aventurile cele mai teribile nu reuşesc să îl afecteze adecvat, iar cartea este monotonă. Poţi scrie o poveste despre un băiat car a nimerit între balauri, dar nu şi despre un balaur printre balauri. Basmul trata ce va face un om sănătos într-o lume nebună. Romanul realist din zilele noastre dezbate ce anume va face un lunatic sadea într-o lume ternă. – Chesterton, Orthodoxy

 

63. Poezia pluteşte fără probleme pe o mare infinită; raţiunea încearcă să traverseze marea infinită şi s-o facă finită. Rezultatul este epuizarea mentală. Să accepţi totul este un exerciţiu, să înţelegi totul este un efort. Poetul nu doreşte decât exaltare şi expansiune, o lume în care să se întindă. Poetul nu cere decât să-şi vâre capul în ceruri. Logicianul caută să-şi vâre cerurile în cap. Şi ceea ce plezneşte este capul lui. – Chesterton, Orthodoxy

 

64. Ultimul lucru care ar putea afirmat despre un lunatic este că faptele lui sunt lipsite de scop. Dacă se poate spune despre anumite acte umane că sunt lipsite de scop, acestea sunt faptele minore ale unui om sănătos care fluieră în timp ce merge, loveşte iarba cu un băţ, îşi loveşte călcâiele sau îşi freacă mâinile. Omul fericit face lucruri inutile; omul bolnav nu este suficient de puternic pentru a sta degeaba. Tocmai astfel de fapte fără scop, inutile nu pot fi înţelese de un om nebun, căci nebunul (la fel ca deterministul) în general vede prea multe motive în toate. Nebunul vede o semnificaţie conspiraţionistă în astfel de lucruri: ar crede că lovirea ierbii este o încălcare a proprietăţii private, lovirea călcâielor este semnal pentru un complice. Dacă pentru o clipă nebunul s-ar putea destinde, s-ar însănătoşi. Oricine a avut ocazia nefericită de a vorbi cu un nebun ştie că trăsătura cea mai sinistră a acestora este claritatea detaliului; conexarea unui lucru cu altul într-o reţea mai complicată decât un labirint. Dacă te apuci să discuţi cu un nebun, este foarte probabil că vei pierde, pentru că mintea lui se mişcă mult mai repede, nefiind reţinută de lucrurile care însoţesc o judecată sănătoasă. Nebunul nu este stăvilit de un simţ al umorului ori de caritate ori de certitudinile plate ale experienţei. Nebunul este cu atât mai logic cu cât a pierdut anumite afecte sănătoase. Practic, nebunul a pierdut orice facultate în afară de cea raţională. – Chesterton, Orthodoxy

 

65. Cine contestă pe Dumnezeu contestă chiar puterea care i-a dat capacitatea de a contesta. – CS Lewis

 

66. În timpul Celui De-al Doilea Război Mondial, şase piloţi au plecat într-o misiune aeriană. După ce au survolat oceanul pentru a localiza submarinele inamice, la scurt timp după lăsarea întunericului, au pornit înapoi spre bază. Comandantul bazei însă dăduse ordinul să fie stinse toate luminile de la bordul navei. Piloţii au solicitat de mai multe ori prin radio ca măcar o lumină să fie aprinsă cât să se poată orienta la aterizare. De fiecare dată li s-a spus că aceasta nu se putea. Până la urmă operatorul de la bordul navei a închis aparatul de transmisie şi piloţii au sfârşit în apele oceanului.

 

67. Foloseşte talentele pe care le ai. Pădurile ar fi foarte tăcute, dacă nu ar cânta decât păsările cele mai talentate.

 

68. Să crezi că nu poţi face nimic este aproape la fel de prezumţios cu a crede că poţi face totul. –Phillips Brooks

 

69. Gândiţi-vă la timbrul poştal: utilitatea lui constă în capacitatea de a se fixa de un singur lucru, până a ajuns la destinaţie.

 

70. Un studiu recent arăta că dacă ar şti dinainte, 1% dintre cupluri ar recurge la avort din motive legate de sexul copilului, 6% - în cazul în care copilul are şanse să se îmbolnăvească de Alzheimer şi un incredibil procent de 11% - în cazul în care copilul este predispus la obezitate.

 

71. Avortul nu este strict o chestiune medicală doar pentru că medicul mânuieşte chiureta, aşa cum războiul chimic nu este strict o chestiune de pilotaj, doar pentru că pilotul apasă butonul de dispersare a substanţelor chimice.

 

72. Autorităţile medicale stabilesc că o persoană este în viaţă dacă sunt detectate bătăi ale inimii sau activitate cerebrală. Bătăile inimii copilaşului nenăscut se aud la 18 zile (2 săptămâni şi jumătate) după concepere, iar activitatea cerebrală este detectabilă încă din ziua a 40-a (puţin peste 5 săptămâni şi jumătate). Iar cea mai mare parte a avorturilor sunt făcute în cea de-a 7-a săptămână de la concepere.

 

73. De ce se fac avorturile? Conform unui studiu realizat de Institutul Alan Guttmacher pentru Planificare Familială, în 1% dintre cazuri e vorba de sarcini rezultate în urma unui viol sau incest; 1% - fătul prezintă anomalii; 4% - potrivit afirmaţiilor medicului, starea de sănătate a mamei ar fi fost periclitată; 50% - probleme în căsnicie sau mame necăsătorite; 66% - nu-şi pot permite un copil; 75% - copilul ar interfera cu viaţa personală.

 

74. Global, numărul de copii ucişi prin avort este de 46 de milioane, anual; 126.000, zilnic; la fiecare oră, 5250; la fiecare minut, 88.

 

75. Charles McCarry se poate lăuda cu o carieră diversă şi bogată: a fost scriitor, asistentul Ministrului Muncii, în timpul mandatului Eisenhower, agent CIA. Şi fusese cât pe ce să nu se nască. Iată ce povesteşte el: „Mama a rămas însărcinată cu mine la vârsta de 39 de ani. Când l-a născut pe fratele meu fusese gata să moară şi medicul ei, crezând că cea de-a doua sarcină are să-i pună viaţa în pericol, a sfătuit-o să facă avort. Mama a refuzat. Cu puţin timp înainte să moară, la vârsta de 97 de ani, am întrebat-o de ce. Mi-a spus: Vroiam să văd omul care aveai să devii.

 

76. În Germania, mai întâi i-au arestat pe comunişti şi eu nu am protestat pentru că nu eram comunist. Apoi i-au arestat pe evrei şi eu nu am protestat pentru că nu eram evreu. I-au arestat pe sindicalişti şi nu am protestat pentru că nu făceam parte din nici un sindicat. I-au arestat pe catolici şi nu am protestat pentru că eu eram protestant. Apoi m-au arestat şi pe mine şi iată că nu mai rămăsese nimeni care să protesteze. – Martin Niemoller.

 

77. Dr. Harold C. Urey, laureat al Premiului Nobel pentru chimie, mergea pe stradă când s-a întâlnit cu un confrate profesor. Au vorbit câteva minute, apoi, la despărţire, dr. Urey l-a întrebat pe celălalt: „John, în ce direcţie mergeam când te-am întâlnit?” „Într-acolo.” „A, bun. Înseamnă că deja am luat prânzul,” a murmurat profesorul în timp ce se îndepărta.

 

78. Nu este linişte pentru minte decât în absolut, pentru sentiment, decât în infinit, pentru suflet, decât în divin. – Henri Frederic Amiel (1821-1881)

 

79. În amurgul vieţii, vom fi judecaţi după iubire şi nici unul dintre noi nu va ieşi foarte bine, şi dacă n-ar fi credinţa absolută în iertarea Domnului meu, nu L-aş putea chema să vină. – Madeleine L’Engle

 

80. Rowland V. Bingham, fondatorul Misiunii Sudaneze, a suferit un serios accident de maşină. A fost dus la spital în stare critică. A doua zi, când şi-a recăpătat cunoştinţa, a întrebat-o pe asistentă ce era cu el acolo. „Încercaţi să nu vorbiţi; staţi liniştit şi odihniţi-vă. Aţi avut un accident.” „Accident? Nu există accidente în viaţa unui creştin. Acesta nu a fost decât un incident pe drumul călăuzit de Dumnezeu.”

 

81. În urmă cu ceva ani, un reporter a întrebat-o pe Marian Anderson care a fost cel mai de seamă moment din viaţa ei. Cântăreaţa avea multe momente importante din care să aleagă: seara când Toscanini i-a spus că era cea mai frumoasă voce a secolului; concertul susţinut la Casa Albă, pentru preşedintele Roosevelt şi regina Angliei; duminica de Paşti când a cântat lângă statuia lui Lincoln din Washington, în faţa unei mulţimi de 75.000 de oameni: membri ai Curţiei de Justiţie, membrii cabinetului, membrii Congresului. Ce moment avea să aleagă? Nici unul dintre acestea. Domnişoara Anderson i-a spus reporterului că cel mai important şi mai frumos moment din viaţa ei a fost atunci când i-a spus mamei că nu va mai trebui să spele rufele altora ca să câştige bani.

 

82. Nu avem decât o viaţă pe lumea aceasta. Şi merită, indiferent de ce vine după, să încerci şi să faci ceva în viaţa aceasta, iar nu doar s-o treci într-un mod plăcut şi fără bătaie de cap.” – Theodore Roosevelt

 

83. Lucrarea care nu costă nimic, nu realizează nimic. – John Henry Jowett

 

84. Respondenţii unui sondaj au afirmat că ispita a fost mai puternică atunci când neglijaseră părtăşia cu Dumnezeu (81%) şi când erau obosiţi fizic (57%). Rezistarea la ispită s-a reuşit prin rugăciune (84%), evitarea situaţiilor de compromis (76%), studiul Bibliei (66%).

 

85. Preşedintele Franklin D. Roosevelt pregătea un discurs şi avea nevoie de câteva date statistice din economie pentru a-şi susţine propunerea. Consilierii i-au spus că ar fi fost nevoie de 6 luni pentru obţinerea unor date acurate. „În cazul acesta, am să folosesc aceste estimări,” şi a trecut în textul discursului câteva cifre. „Sunt rezonabile şi îmi sprijină propunerea. Mai mult, le vor da de lucru criticilor mei cel puţin 6 luni ca să demonstreze că nu am dreptate.”

 

86. Într-o zi regele Oscar II al Suediei a vizitat şcoala dintr-un sat, unde le-a cerut copiilor să spună care au fost cei mai mari regi ai Suediei. Răspunsurile au fost unanime: Gustavus Vasa, Gustavus Adolphus, Carol X. Dascălul s-a aplecat la urechea unuia dintre elevi şi i-a şoptit ceva. „Şi regele Oscar!”, a propus imediat copilul.

„Chiar aşa? Şi ce lucru extraordinar a făcut regele Oscar?”, a întrebat suveranul.

„Ăăă, nu ştiu,” a răspuns nefericit copilul.

„Nu te necăji. Nici eu nu ştiu.”, l-a consolat suveranul.

 

87. Helen Hayes spunea că de la mama ei învăţase deosebirea dintre împlinire şi succes: „Împlinirea este cunoaşterea faptului că ai studiat şi ai lucrat sârguincios. Succesul înseamnă să fii lăudat de alţii, este plăcut, dar nu la fel de important sau dătător de satisfacţie. Întotdeauna urmăreşte să împlineşti şi nu te mai gândi la succes.”

 

88. Deosebirea dintre un prieten şi o cunoştinţă este că prietenul te ajută, cunoştinţa doar îţi dă sfaturi.

 

89. Mai important este să ştii încotro te îndrepţi decât să ajungi acolo repede. Nu confunda activitatea cu împlinirea.

 

90. Viaţa este un proces continuu de obişnuire cu lucrurile la care nu ne-am aşteptat.

 

91. După spectacol, soţul şi soţia au mers în culise unde sperau să capete autograful lui Bill Cosby în albumul bebeluşului lor. Un asistent al vedetei a luat albumul pentru a-l duce la semnat. După câteva minute a revenit, li l-a înapoiat şi a plecat. Cei doi au început să răsfoiască emoţionaţi albumul pentru a da de autograf. L-au găsit la rubrica „Prima propoziţie a bebeluşului”, unde au citit „Îmi place Bill Cosby”.

 

92. Un lucru pot spune în favoarea neajunsurilor: oamenii sunt în stare să le facă faţă; ceea ce nu pot afirma şi despre prosperitate.

 

93. Contrar celor aşteptate, momentele ce s-au arătat deosebit de dureroase şi pustii le evoc cu o satisfacţie aparte. Pot afirma fără să greşesc deloc că tot ce am învăţat în cei 75 de ani trăiţi în această lume, tot ce mi-a îmbogăţit şi luminat viaţa, am învăţat prin necaz şi strâmtorare şi nu prin fericire. – Malcolm Muggeridge, Homemade

 

94. Adesea problemele ne deschid oportunităţi deosebite.

Problemele pot promova maturizarea spirituală (Psa. 105:16)

Problemele probează integritatea (1Pet. 3:15)

Problemele clădesc sentimentul de dependenţă

Problemele pregătesc inima pentru slujire.

 

95. Legea lui Bombeck: Nu te duce niciodată la medicul ale cărui plante s-au uscat.

 

96. Necazul cu povaţa bună este că interferează cu planurile deja făcute.

 

97. Povaţa bună este cea la care copiii nu vor să ia aminte, dar pe care o reţin ca s-o spună copiilor lor.

 

98. Ceea ce se numeşte standard înalt de vieţuire constă, într-o mare măsură, din aranjamente făcute întru evitarea folosirii muşchilor, creşterea plăcerii senzuale şi a aportului caloric peste orice limită imaginabilă.

 

99. În sala de operaţii a unui spital, o tânără asistentă se apropia de încheierea primei zile de lucru.

„Domnule doctor, aţi folosit 12 câmpuri sterile şi nu aţi scos de cât 11.”

„Le-am scos pe toate. Vom închide operaţia chiar acum.”

„Nu! Am folosit 12 câmpuri sterile!”

„Îmi asum răspunderea,” i-a răspuns apăsat chirurgul. „Fir!”

„Dar nu puteţi face asta!” i-a spus şi mai apăsat asistenta. „Gândiţi-vă la pacient!”

Medicul a zâmbit şi a ridicat talpa piciorului sub care se găsea al 12-lea câmp. „Bravo!”

 

100. Orice sfânt are un trecut şi orice păcătos, un viitor. – Oscar Wilde

Joomla SEF URLs by Artio