Tipărire

100 de ilustrații pentru predici (III)

Traducere: Cristina Ruţă

 

 

1. Îmbogăţire prin dăruire

În ultima parte a sec. 17, predicatorul german pietist August H. Francke a înfiinţat un orfelinat pentru copiii abandonaţi din Halle. Într-o zi, Franckle era în nevoie disperată de fonduri pentru continuarea lucrării sale, când, o văduvă creştină, săracă, a venit la uşa lui şi l-a rugat să o ajute cu un ducat (monedă de aur). Din cauza situaţiei financiare personale, Frankle a fost nevoit să îi spună, politicos şi cu părere de rău, că nu o poate ajuta. Descurajată, femeia a început să plângă. Mişcat de lacrimile ei, Franckle a rugat-o să aştepte acolo cât timp el se va ruga în camera alăturată. În timp ce Frankle cerea călăuzirea lui Dumnezeu, a simţit că Duhul Sfânt dorea să revină asupra refuzului de a ajuta femeia. Astfel, cu încredere că Dumnezeu va purta de grijă şi nevoilor lui, a dat văduvei banii ceruţi. Două dimineţi mai târziu, a primit o scrisoare de mulţumire de la văduvă care îi mărturisea că în urma generozităţii lui, s-a ruga Domnului să Îşi reverse binecuvântarea asupra orfelinatului. În aceeaşi zi, Frankle a primit 12 ducaţi de o doamnă bogată şi alţi doi, de la un prieten din Suedia. Deja considera că a fost prea răsplătit pentru gestul său, însă nu a trecut mult timp şi i s-a comunicat că orfelinatul urma să primească 500 de piese de aur din veniturile proprietăţii prinţului Lodewyk van Wurtenburg. La auzul acestei veşti, Frankle a plâns cu recunoştinţă. Prin sacrificiul făcut pentru a ajuta o văduvă nevoiaşă, Frankle s-a îmbogăţit, nicidecum nu a sărăcit.

 

2. Dăruirea zecimii

J. L. Kraft, care ani de-a rândul a dăruit în jur de 25% din profit,  pentru diverse cauze creştine, spunea: „Singura investiţie care mi-a adus mereu profituri tot mai mari au fost banii pe care i-am dat Domnului.”

J.D. Rockefeller spunea: „Nu aş fi reuşit niciodată să dau zecime din primul meu milion de dolari dacă nu aş fi dat zecime din primul meu salariu de 1,5 dolari pe săptămână.”

 

3. Dăruirea

Dăruieşte cât trăieşti, ca să ştii la cine ajung darurile tale.

 

4. Dăruirea

Dumnezeu judecă ceea ce dăm prin prisma celor pe care păstrăm.

 

5. Nesocotinţă

Necazul este că prea mulţi oameni cheltuiesc bani pe care încă nu i-au câştigat pe lucruri de care nu au nevoie ca să impresioneze persoane pe care nu le agreează.

 

6. Zecimea

W.A. Criswell povesteşte despre un tânăr ambiţios care i-a spus pastorului că I-a promis Domnului a zecea parte din venit. Împreună s-au rugat ca Dumnezeu să binecuvânteze cariera tânărului. La acea dată, tânărul câştiga 40 de dolari pe săptămână şi dăruia zecime 4 dolari. După câţiva ani, când venitul lui ajunsese la 500 de dolari pe săptămână, l-a sunat pe pastor să îl întrebe dacă nu poate fi dezlegat de făgăduinţa lui, căci îl costa prea mult. Pastorul a răspuns: „Nu prea văd cum ai putea fi dezlegat de făgăduinţa ta, însă Îl putem ruga pe Dumnezeu să îţi reducă venitul la cei 40 de dolari din care nu aveai nici o problemă să dăruieşti zecimea.”

 

7. Despre dătători şi daruri

Grupul de vârstă care dăruie în scopuri caritabile cel mai mare procent din venit (4,4%): 65 -77 de ani.

Grupul de vârstă care dăruie în scopuri caritabile cel mai mic procent din venit (1,2%): 18-24 de ani.

În America, în anul 1991, familiile sărace au dăruit 5,5% din venitul lor, în timp ce familiile bogate s-au dispensat de 2,9%.

 

8. Slava lumii

Unii au ajuns mândri şi insolenţi pentru că aveau o pană frumoasă la pălărie, călăreau un cal deosebit sau erau gătiţi cu haine frumoase. Cine nu vede nebunia acestora? Dacă există vreo fală în astfel de lucruri, aceasta revine păsării, calului şi croitorului. – Sf. Francisc de Sales.

 

9. Soli Deo Gloria

J.S. Bach spunea: „Muzica nu trebuie să aibă altă finalitate şi alt ţel decât slava lui Dumnezeu şi înviorarea sufletului.”

 

10. Ţinta determină calea

Creştinii fără ţinte sunt ca Alice în Ţara Minunilor, care ajungând la o bifurcaţie şi neştiind pe care drum să apuce, a întrebat pisica Cheshire: „Pisicuţă Cheshire...vrei să îmi spui pe care drum ar trebui să merg de-aici înainte?” „Depinde foarte mult unde vrei să ajungi.”, a răspuns pisica. „Nu am o ţintă anume.”, a răspuns Alice. „Păi, atunci, nu are nici o importanţă pe care drum vei apuca.”

 

11. Maximă

Cei mai mulţi nu ştiu ce-şi doresc cu adevărat, însă sunt siguri că nu au.

 

12. Ţintă fără săgeţi

Mulţi au o ţintă extraordinară în viaţă, însă nu şi săgeţi.

 

13. Cheia depăşirii obstacolelor

Dr. Ari Kiev de la Universitatea Cornell a observat că din momentul în care oamenii hotărăsc să îşi concentreze întreaga energie asupra unui obiectiv clar, încep să depăşească cele mai dificile obstacole. Concluzia: „Stabilirea unui obiectiv reprezintă o cheie a unei vieţi împlinite.”

 

14. Greşeala cui?

Omul să fie o gafă a lui Dumnezeu....sau Dumnezeu, o gafă a omului? – Friederich Nietzsche

 

15. Concluzia unui ateu

H.G. Wells nu a fost o persoană deosebit de religioasă, însă după ce a cercetat istoria rasei omeneşti şi a studiat existenţa umană, a ajuns la o concluzie interesantă: „Religia este lucrul dintâi şi cel de pe urmă şi până când omul Îl descoperă pe Dumnezeu şi este găsit de El, nu are nici un căpătâi. Da, îşi are prietenii lui, apropiaţii lui, crâmpeiele de onoare, însă toate acestea îşi găsesc locul şi viaţa îşi capătă sensul doar în relaţia cu Dumnezeu.

 

16. Principiul lui G. Mueller

George Mueller (1805-1898) a ridicat multe orfelinate în Ashley Down, Anglia. Fără un venit regulat, acesta s-a încrezut în Dumnezeu pentru banii şi hrana necesare întreţinerii a sute de copii fără adăpost şi al căror prieten în Hristos s-a făcut. Un om cu o credinţă radiantă, ani de-a rândul a păstrat pe biroul său, la vedere, aceste cuvinte care i-au adus mângâiere, putere şi încredere: „El îţi poartă de grijă.” Muller credea că aceasta era esenţa textului de la 1Pet. 5:7 şi pe acest adevăr şi-a sprijinit credinţa în ajutorul divin. La sfârşitul vieţii a recunoscut că niciodată Domnul nu i-a trecut cu vederea nevoile.

 

17. Caracterul lui Dumnezeu văzut în copii

În timpul războiului de 30 de ani din Europa (1618-1648), regele Suediei, Gustav Adolph, a căzut răpus în timp ce armata sa obţinea victoria în bătălia de la Lutzen, Germania. Suedia a fost copleşită de durere, iar oficialii guvernamentali s-au întrunit pentru a stabili modalitatea de guvernare a ţării. Unii au sugerat conversia la forma de conducere republicană, alţii au considerat că acum, coroana trebuia să meargă la regele Poloniei, vărul lui Adolph. Cancelarul Suediei s-a ridicat şi a spus: „Să încetăm cu astfel de vorbe despre republici şi regi ai Poloniei. În mijlocul nostru se află moştenitoarea lui Gustav, în vârstă de 6 ani.” Unii au protestat că nu au văzut-o niciodată. Cancelarul le-a răspuns: „Aşteptaţi şi am să v-o prezint.” Şi imediat a adus-o în încăpere pe Cristina, fiica regelui,  şi a aşezat-o pe tron. Unul dintre reprezentaţi, mai suspicios, s-a apropiat de fetiţă şi a privit-o cu atenţie, după care s-a întors către adunare şi a spus: „Priviţi acesta nas, aceşti ochi, această bărbie. În trăsăturile acestui copil văd trăsăturile marelui Gustav. Este chiar fiica regelui nostru!” Atunci toţi cei prezenţi au izbucnit în ovaţii: „Trăiască Cristina, regina Suediei!”

 

18. Existenţa lui Dumnezeu

Cineva ar putea susţine că un poem nu este nimic mai mult decât nişte mâzgăleli negre pe o foaie de hârtie albă. Şi un astfel de argument ar pute suna destul de convingător în urechile unora care nu ştiu să citească. Apoi tipăritura ar putea fi examinată la microscop, pentru a se stabili compoziţia hârtiei şi tuşului, iar concluzia unei atare investigaţii nu va afirma niciodată realitatea poemului. Cei care pot citi, însă, vor insista în continuare că poemul există cu adevărat.

 

20. Logica necredinţei

Să ne imaginăm o familie de şoricei care toată viaţa au trăit în cutia unui pian. Lumea le era inundată de muzica ce le umplea întunericul cu sunet şi armonie. La început şoriceii au fost impresionaţi. Gândul că era Cineva care crea muzica – chiar dacă nevăzut ochilor lor – le oferea mângâiere şi  îi umplea de uimire. Le făcea plăcere să se gândească la Marele Interpret pe care nu îl puteau vedea. Până într-o zi când un şoricel mai îndrăzneţ a mers mai sus decât ceilalţi, după care s-a întors adâncit în gânduri. Descoperise cum anume era creată muzica. Corzile erau secretul: corzi bine întinse, de lungime diferite şi care produceau sunetul prin vibraţii. Se impunea o revizuire a vechilor lor credinţe. De-acum doar vechii conservatori mai puteau crede în Interpretul nevăzut. Mai târziu, un alt explorator a venit cu informaţii suplimentare conform cărora, ciocănelele erau secretul: multe ciocănele care loveau corzile. Aceasta era o teorie şi mai complicată şi se părea că toate datele indicau faptul că trăiau într-o lume matematică şi mecanică. Interpretul nevăzut a ajuns să fie considerat un mit şi nimic mai mult. Însă pianistul a continuat să cânte.

 

21. Domnul este bogat

Misionarul Hudson Taylor avea încredere absolută în credincioşia lui Dumnezeu. Iată ce găsim scris în jurnalul lui: „Tatăl nostru cel ceresc este foarte priceput. El ştie foarte bine că în fiecare dimineaţă, copiii lui se trezesc cu un apetit robust....şi timp de 40 de ani, în pustie, a putut să acopere nevoile a 3 milioane de israeliţi. 3 milioane de misionari nu va trimite El în China, însă chiar dacă, şi tot ar avea posibilităţi vaste de a le acoperi nevoile...Bizuiţi-vă pe El, căci lucrarea lui Dumnezeu făcută după voia lui Dumnezeu nu va duce niciodată lipsă de purtarea de grijă a lui Dumnezeu.”

 

 

 

22. Panteism

În timp ce fiul meu, Doug, se uita la lună, a întrebat: „Mami, Dumnezeu se găseşte şi în lună?” I-am explicat că Dumnezeu se găseşte pretutindeni. „Şi în burtica mea?” „Da, într-un fel...”, i-am răspuns, neştiind prea bine unde duceau întrebările acestea... La care Doug îmi comunică: „Dumnezeu ar vrea o banană...”

 

23. Intuiţie

Un pastor a primit un telefon de la o biserică ce se oferea să îi plătească un salariu de 4 ori mai mare decât cel actual. Fiind un om credincios, pastorul nostru a petrecut mult timp în rugăciune pentru a afla voia lui Dumnezeu. Nu mult după aceea, cineva l-a întâlnit pe stradă pe fiul cel mic al pastorului şi l-a întrebat: „Ştii ceva de ce anume va face tatăl tău până la urmă?” „Păi, tata încă se mai roagă, dar mama a început să facă bagajele.”

 

24. Zvonistică

Unii nu cred nimic dacă nu le este spus clar şi cu voce tare, iar alţii nu cred decât ce le este şoptit la ureche.

 

25. Anatomia bârfei

Bârfa este microbul cel mai de temut. Nu are nici picioare şi nici aripi, ci numai cozi, majoritatea pline de „bolduri înveninate”.

 

26. Trăieşte cum îţi place

Cineva l-a întrebat pe Martin Luther, în legătură cu doctrina biblică a îndreptăţirii: „Este adevărat că acum omul poate trăi aşa cum îi place?”. „Da, este adevărat.” „Spuneţi-mi, ce vă face plăcere?” Augustin a fost marele predicator al harului din sec. 4-5, şi deşi modul în care a înţeles el doctrina justificării nu era la fel de acurat ca al reformatorilor, răspunsul lui la această întrebare a  fost similar cu cel al lui Luther. Augustin spunea că doctrina îndreptăţiri conduce la maxima: „Iubeşte-L pe Dumnezeu şi fă ce îţi place.” Dar din cauza înţelegerii noastre greşite a acestei teme principale a Evangheliei, pentru mulţi dintre noi afirmaţia lui Augustin pare un fel de dezlegare la păcătuire, când de fapt se referă la motivaţia pe care creştinii trebuie să o aibă pentru faptele lor. Persoana care a fost îndreptăţită prin harul lui Dumnezeu are o nouă şi mai înaltă motivaţie întru sfinţenie autentică, alta decât îndreptăţirea de sine fără conţinut şi temei ori teama decare sunt conduşi atâţia dintre oamenii religioşi de astăzi.

 

27. Credinţa şi frica

În timpul construirii podului Golden Gate, peste Golful San Franciso, lucrarea a rămas mult în urmă din cauza morţii a mai multor lucrători care au căzut de pe schele. Inginerii şi coordonatorii nu reuşeau să găsească nici o soluţie pentru prevenirea acestor accidente care ţineau pe loc lucrarea, până când cineva a venit cu ideea ca o plasă uriaşă să fie aşezată sub pod. Deşi o astfel de plasă costa foarte mult, soluţia a fost adoptată. După fixarea plasei, lucrarea aproape că nu a mai suferit nici o întrerupere. Un lucrător sau doi s-a întâmplat să mai cadă în plasă, dar au scăpat nevătămaţi. Timpul care fusese pierdut în temeri a fost recuperat prin  înlocuirea fricii cu credinţa în plasa salvatoare. Aşa cum nici noi nu am plătit nimic pentru dragostea veşnică a lui Dumnezeu, nimic pentru Fiul Lui, nimic pentru Duhul Lui, nimic pentru har ori credinţă, nimic pentru odihna eternă....Ce copleşitor este gândul la diferenţa incomensurabilă între ceea ce merităm şi ceea ce primim.

 

28. Plată, premiu, distincţie şi har

Atunci când cineva munceşte 8 ore şi este plătit corespunzător cu timpul lucrat, aceasta se numeşte salariu. Atunci când cineva se află în competiţie cu alţii şi primeşte un trofeu pentru reuşita sa, aceasta se cheamă premiu. Atunci când cuiva îi este recunoscută activitatea sau performanţele, aceasta se cheamă distincţie. Însă când cineva nu este capabil să câştige nici salariu, nici premiu, nu merită nici distincţie şi cu toate acestea primeşte un dar – iată o descriere foarte bună a harului nemeritat al lui Dumnezeu.

 

29. Xerxes şi căpitanul vasului

Se povesteşte că pe drumul spre acasă după o mare campanie militară purtată în Grecia, împăratul Xerxes călătorit la bordul unei corăbii feniciene, împreună cu alţi soldaţi persani. Iată că o furtună puternică s-a iscat şi căpitanul i-a spus lui Xerxes că singura şansă de scăpare era să uşureze încărcătura vasului. Împăratul s-a întors către tovarăşii lui persani şi le-a spus: „De voi depinde siguranţa mea. Acum dovediţi-vă preţuirea pe care o aveţi pentru împăratul vostru.” Şi mai mulţi s-au închinat înaintea lui şi s-au aruncat peste bord.

Astfel corabia a reuşit să ajungă cu bine la ţărm. Imediat Xerxe a ordonat ca o coroană de aur să fie dată cârmaciului pentru că a reuşit să scape cu viaţă pe împăratul, după care a dat ordin ca omul să fie decapitat pentru că a provocat pierderea atâtor vieţi de persani.

 

30. Sensul vieţii

În autobiografia sa, jurnalistul Carl Rowan ne povesteşte despre o profesoară care a avut o influenţă foarte mare asupra vieţii lui. Iată ce relatează acesta: „d-ra Thompson s-a apropiat de dulapul personal din care a scos o coală de hârtie pe care era scris un text atribuit arhitectului Daniel Burnham. Am ascultat-o cu atenţie în timp ce îmi citea: „Nu faceţi planuri mărunte, lipsite de farmecul care să aţâţe sângele oamenilor şi care probabil nu vor fi realizate niciodată. Faceţi planuri mari, ţintiţi înalt şi în speranţe şi în fapte. Nu uitaţi că fiii şi nepoţii voştri vor face lucruri care ne vor umple de uimire.” La mai mult de 30 de ani de atunci, am ţinut un discurs în care am spus că Frances Thompson mi-a instilat încrederea de care aveam disperată nevoie. Istoria a fost publicată într-un ziar şi cineva a trimis articolul şi d-rei Thompson. Aceasta i-a scris lui Rowan: „Nici nu ştii cât de mult a însemnat pentru mine articolul acesta. Ani de-a rândul a trebuit să sufăr afirmaţiile fratelui meu cum că mi-am irosit viaţa, că ar fi trebuit să mă căsătoresc, să îmi întemeiez o familie. Însă când am citit afirmaţia ta că am avut un rol în lansarea carierei tale de ziarist, am luat articolul şi l-am pus sub ochii fratelui meu. După ce l-a citit, i-am spus: „Vezi, nu mi-am irosit viaţa chiar de tot, nu crezi?”

 

31. Lăcomie

Era proprietara unui lan de hoteluri. Deţinea Empire State Building. Era miliardară. Iar în septembrie 1989, Leona Mindy Rosenthal Helmsley era condamnată la închisoare pentru evaziune fiscală. Potrivit unui articol apărut în Time Magazine, era o avară tiranică ce încerca să îi zdrobească pe toţi cei din preajmă. Nici o sumă de bani nu era prea mică pentru a nu merita să lupte pentru ea. La moartea subită a fiului ei, la numai 40 de ani, a intentat proces şi a obţinut „partea leului” din averea care i-ar fi revenit acestuia, echivalând cu 149000 de dolari, celor 4 fii ai decedatului rămânându-le doar câte 432 de dolari, iar văduvei, 2171 de dolari.

 

32. Beneficiul crizei

În cartea sa First We Quit Our Jobs, Marilyn J. Abraham scrie: „Iată ce ne-a povestit un fermier, în timpul unei excursii: atunci când copacul se simte ameninţat de foc, secetă sau alt factor distrugător, se învălătuceşte sub coajă, pentru a se fortifica. Pe dinafară, această tărie nouă poate să nu fie vizibilă, căci deseori coaja continuă să prezinte acelaşi aspect neted. Doar atunci când pomul este tăiat, luptele sale interioare ies la iveală.” Dumnezeu poate folosi suferinţa noastră în moduri care nu sunt vizibile ochilor lumii.

 

33. Motivaţie

În 1858, misionarul scoţian John G. Paton şi soţia lui au pornit spre Noile Hebride (în prezent, Vanuatu). La trei luni de la sosirea pe insula Tanna, soţia lui Paton a murit. O săptămână mai târziu, fiul cel mic a murit. Paton era prăbuşit în deznădejde. Se simţea teribil de singur, în mijlocul acelor sălbatici care nu îi arătau nici o fărâmă de simpatie. Iată ce scria el: „Doar cei care au avut parte de un întuneric ca de miez de noapte mă pot înţelege. Cât îi priveşte pe ceilalţi, ar fi cu totul în zadar să încerc să le descriu suferinţa mea... Dacă nu ar fi fost Domnul şi părtăşia cu El...mi-aş fi pierdut minţile şi aş fi murit.”

 

34. Curajul de a accepta criza

Într-o predică recentă, Bill Hybels ne povesteşte despre o prietenă a cărui fiică se născuse cu un handicap mental. Erau zile în care se simţea copleşită de tristeţe, aşa cum este şi cea despre care iată ce i-a scris lui Hybels: „Uneori simt că nu mai pot... Ultimul val de suferinţă m-a lovit anul trecut, înainte de cea de-a 16-a aniversare a fiicei mele. Pe măsură ce ziua se apropia, gândul mă purta numai la toate acele lucruri de care fiica mea nu va avea parte niciodată. Ce am făcut atunci? Ceea ce iarăşi şi iarăşi am învăţat să fac: am făcut ceea ce eu cred că este singurul lucru care poate cuceri durerea: am cuprins-o în suflet. .. Am plâns şi am plâns şi am plâns şi am privit drept în faţă durerea care îmi stătea înainte.”

Cei care îşi acceptă simţămintele şi le exprimă liber, fac primul pas spre speranţă.”

 

35. Mereu în sus

Ajuns la vârsta de 95 de ani, Pablo Casals a fost întrebat de un reporter: „Domnule Casals, aţi împlinit 95 de ani şi sunteţi cel mai mare violoncelist din toate timpurile. De ce mai exersaţi 6 ore pe zi?” La care Pablo Casals a răspuns: „Pentru că eu cred că fac progrese.”

 

36. Când încetezi să mai studiezi?

În cursul unei discuţii, la o cină festivă, tânăra de lângă Albert Einstein l-a întrebat pe fizicianul cu părul nins: „Dumneavoastră cu ce vă ocupaţi?” „M-am consacrat studiului fizicii.” Fata l-a privit cu ochi mari de uimire: „Adică vreţi să spuneţi că la vârsta dumneavoastră încă mai studiaţi fizica? Eu am şi terminat-o, anul trecut.”

 

37. Vindecare de psihiatru

Un bărbat intră într-un bar, cere un pahar de bere pe care imediat îl azvârle pe faţa barmanului. Repede ia un prosop şi începe să îl şteargă pe faţă, în timp ce îşi cere scuze: „Îmi pare rău...vă rog să mă iertaţi....vedeţi, dumneavoastră, e ca o obsesie pe care nu o pot controla...nu ştiu ce să mai fac.” „Aţi face bine să găsiţi o soluţie. Oricum, fiţi sigur că vă voi ţine minte şi nu vă voi mai servi până când nu vă veţi fi tratat problema”. Au trecut câteva luni până când omul nostru şi-a făcut din nou apariţia la bar. A cerut o bere, dar barmanul a refuzat să îl  servească. Omul nostru i-a explicat că a fost la psihiatru şi că şi-a rezolvat problema. Convins în cele din urmă, barmanul i-a pus înainte un pahar de bere. Omul a luat paharul şi .... a zvârlit berea pe faţa stupefiată a omului. „Parcă ziceaţi că v-aţi vindecat!” „Aşa şi este. Continui s-o fac, însă nu mă mai simt vinovat pentru aceasta!”

 

38. Vinovăţia

Vinovăţia este asemenea lumii roşii care clipeşte pe bordul maşinii. Ai două alternative: ori opreşti ca să rezolvi problema, ori strici beculeţul.

39. Mesaje subliminale – obiceiuri

Anual americanii cheltuiesc 50 de milioane pe casete cu mesaje subliminale care să îi ajute să reuşească orice, de la îmbunătăţirea imaginii de sine, la lăsarea de fumat. Cât priveşte verdictul Comisiei Naţionale de Studii, cu privire la aceste tehnici, din 1992, este clar şi deloc subliminal: mesajele subliminale nu au nici un efect şi nu conferă puterea transformatoare pe care o promit.

 

40. Obiceiuri

La început, obiceiurile sunt ca pânza de păianjen, apoi, ca funia.

 

41. Obiceiurile şi sănătatea

Studiile au arătat că o îmbunătăţire imediată a sănătăţii va convinge mai multe persoane să îşi schimbe obiceiurile, decât ar face-o o ameninţare îndepărtată.

 

42. Obiceiurile, ca limbaj

Deja nu ne mai mirăm de uşurinţa cu care un copil de 3-4 anişori învaţă o limbă străină, doar din auzite, fără asistenţă de specialitate. Şi cu toate acestea, suntem foarte reticenţi în a admite faptul că un copil de aceeaşi vârstă poate prinde atitudini şi prejudecăţi inconştiente, fără a-i fi predate, şi nu de puţine ori acestea îi rămân mai mult timp în minte, decât cele învăţate la şcoală.

 

43. Obiceiul

Obiceiul este ca o funie; în fiecare zi mai împletim un fir în ea, până când ajunge indestructibilă.

 

44. Cum să luptăm împotriva obiceiurilor

Obiceiul este obicei şi nu oricine îl poate goni pe fereastră; în schimb poate fi momit pe scări, câte o treaptă, câte o treaptă, până la uşă şi afară!

 

45. Obiceiurile

Obiceiul este asemenea unui pat confortabil, în care este uşor să te bagi, dar greu să ieşi.

 

46. Fericire

Potrivit experţilor doar 20% dintre americani sunt fericiţi. Probabil că aceşti experţi ar fi de acord cu definiţia dată de psihiatrul Thomas Szasz, fericirii: „Fericirea este o condiţie imaginară, în trecut atribuită de cei vii celor morţi, în prezent, de regulă atribuită de adulţi copiilor, iar de copii, adulţilor.”

 

47. Împăratul nefericit

Sunt 50 de ani de când sunt împărat, domnind pe timp de pace sau de război, iubit de supuşi, urât de duşmani, respectat de aliaţi. Bogăţii sau onoruri, putere şi plăceri, toate mi-au stat  la dispoziţie şi nici o binecuvântare pământească nu a lipsit fericirii mele. Şi în aceste condiţii, am numărat cu atenţie zilele de fericire curată şi adevărată de care am avut parte: 14  în total! Omule, nu-ţi pune nădejdea în lumea de aici! Abdalrahman, în Declinul şi căderea Imperiului Roman.

 

48. Frica pradă fericirea

Un bătrân a fost întrebat ce anume i-a răpit cel mai şi cel mai mult din bucuria vieţii. Acesta a răspuns: „Lucrurile care nu s-au întâmplat niciodată!” Cineva menţiona aceste trei secrete ale fericirii: (1) nu te agita – El te iubeşte (Ioan 13:1), (2) Nu te pierde cu firea – El te sprijineşte (Psa. 139:10); (3) nu te agita – El te susţine (Psa. 121:5).

 

49. Fericirea este....

Nu fericirea este scopul vieţii, ci caracterul. – H.W. Beecher

 

50. Fericirea – de atins

Fericirea în această lume, atunci când vine, vine în mod accidental. Fă din ea obiectul căutărilor tale şi te vei găsi alergând după cai verzi pe pereţi.... Urmăreşte alt obiectiv şi foarte posibil că vei da peste fericire, fără ca măcar să îţi fi propus.

 

51. Împietrire

După ce ai trăit o viaţă în cimitir, nu mai plângi atunci când moare cineva.

 

52. Ură

Ura este ca un acid: distruge atât vasul în care e depozitată, cât şi suprafaţa peste care se varsă.

 

53. Durere de cap

Cauze comune ale durerilor de cap: foamea, abuzul de medicamente, somn insuficient sau excesiv, dormitul cu capul sub pernă sau sub plapumă, schimbarea vremii, condusul maşinii, renunţarea la cafea.

 

54. Credinţă

Credinţa că voi fi izbăvit nu este credinţă în Dumnezeu. Indiferent dacă izbăvirea mea este sau nu vizibilă, credinţa înseamnă că voi rămâne neclintit în convingerea că Dumnezeu este iubire. Sunt lucruri care nu se învaţă decât în cuptorul de foc. – Oswald Chambers.

 

55. Pavel şi darul vindecării

Odată cu trecerea timpului, remarcăm un declin în frecvenţa vindecărilor lui Pavel:

Gal. 4:13-14: Pavel este bolnav.

2Cor. 12:7-10: Pavel este suferind.

Fil. 2:25-30: Epafrodit este bolnav

1Tim. 5:23: Timotei este bolnav (62-63 d.Hr.)

2Tim. 4:20: Trofim este bolnav (64)

 

56. Ultima problemă de sănătate

În 1845k fostul preşedinte John Quincy Adams, a suferit un atac cerebral. Deşi în anul următor a revenit în Congresul american, sănătatea sa se deteriora vizibil. Daniel Webster descrie astfel ultima sa întâlnire cu Amdams: „Cineva, un prieten, a intrat şi l-a întrebat cum se simte. Adams a răspuns: „locuiesc într-un locaş şubred, degradat, bătut de vânturi şi şubrezit de furtuni şi din câte văd, proprietarul nu are în plan nici o lucrare de reparaţie.”

 

57. Grijă

Nu merge la un medic în al cărui cabinet plantele sunt lăsate să se usuce.

 

58. Inima

În Scriptură, inima este termenul care desemnează cel mai cuprinzător o persoană autentică. Inima este acea parte a fiinţei noastre în care au loc deliberarea, decizia, dorirea. Despre inimă s-a spus că este „locul activităţii spirituale decisive şi conştiente”, „termenul cel mai cuprinzător pentru persoană ca întreg, înglobând sentimentele, dorinţele, pasiunile, gândirea, înţelegerea şi voinţa acesteia” şi „centrul unei persoane, locul căruia I se adresează Dumnezeu.”

 

59. Cunoaşterea cu inima

Ajungem să cunoaştem adevărul nu numai pe calea raţiunii, dar şi mai mult, cu ajutorul inimii noastre. – Blaise Pascal

 

60. Raţiuni ale inimii

Inima îşi are raţiunile ei, necunoscute minţii. – Blaise Pascal

 

61. Statistici

În 1991, un sondaj Gallup a arătat că 78% dinte americani credeau că după moarte, vor ajunge în cer. Dintre aceştia mulţi erau aproape străini de rugăciune, studiul biblic, mersul la biserică, ei înşişi recunoscând că trăiau pentru satisfacţia personală, iar nu pentru a fi pe placul lui Dumnezeu. Întrebarea este de ce mai vroiau să ajungă în ceruri....

 

62. Marco Polo în China

Aflat pe patul de moarte, Marco Polo, renumitul călător veneţian, a fost îndemnat de calomniatorii lui să renege tot ce a spus despre China şi ţinuturile din Orientul Îndepărtat. Marco Polo a refuzat, adăugând: „şi nu am spus nici jumătate din câte am văzut”.

 

63. Nec plus ultra

În Valladolid, Spania, locul unde a murit Cristofor Columb, se află un monument comemorând marea descoperire. Elementul poate cel mai interesant al acestui monument este statuia unui leu, înfăţişat ca distrugând unul dintre cuvintele ce alcătuiesc expresia latină care timp de secole a fost moto-ul Spaniei: Nec plus ultra (nimic mai mult dincolo). Anterior călătoriei întreprinse de Columb, spaniolii credeau că atinseseră capătul pământului. Cuvântul pe care leul îl distruge este „nec”. Columb chiar a demonstrat că într-adevăr, era „mai mult dincolo”.

 

64. Fărâmituri de fericire

Un om respectat de toţi, cunoscut ca „unchiul Johnson”, a murit în Michigan la incredibila vârstă de 120 de ani, care poate că se datora şi viziunii voioase asupra vieţii. Într-o zi, pe când trebăluia în grădină, fredona imnuri de laudă. Pastorul său, care tocmai trecea pe acolo, l-a strigat peste gard: „Unchiule Johnson, eşti foarte fericit astăzi!” „Da, aşa e, tocmai mă gândeam că dacă fărâmiturile de fericire care cad în lumea asta, de la masa Stăpânului, sunt aşa de gustoase, cum trebuie să fie atunci felia întreagă când vom proslăviţi!”

 

65. Câinele de afară

Într-una din cărţile sale, A.M. Hunter, specialist în Noul Testament, relatează istoria unui muribund care i-a cerut medicului său creştin să îi spună câte ceva despre locul în care urma să meargă. Pe când doctorul încerca să bălmăjească un răspuns, a auzit ceva zgâriind la uşă.” Imediat doctorului i-a venit inspiraţia: „Ai auzit zgomotul acela? Este câinele meu care a rămas jos. Se pare că şi-a pierdut răbdarea şi a urcat la etaj unde mi-a auzit vocea. Nu are nici cel mai mic habar de ce anume este după uşă, însă ştie că eu sunt aici. Ei bine, cam aşa stau lucrurile şi în cazul tău. Nu cunoşti ce anume se află dincolo de uşă, însă ştii că Stăpânul tău este acolo.”

 

66. Înălţimi

Alexander Pope, poet englez, 1,37 m

Olga Korbut, gimnastă, Rusia, 1,50 m

Victoria, regina Angliei,  1,52 m

John Keats, poet englez, 1,54 m

St. Francisco de Assisi, întemeietorului ordinului călugăresc franciscan, 1,55 m

Yuri Gagarin, cosmonaut rus, 1,57 m

Voltaire, scriitor francez, 1,61m

James Madison, preşedinte S.U.A., 1,62 m

Gustav Mahler, compozitor austriac,  1,62 m

Pablo Picasso, pictor spaniol, 1,62 m

Haile Selassie, împărat etiopian, 1,62 m

Hirohito, împărat japonez, 1,65 m

Napoleon Bonaparte, împărat francez, 1,67 m

Iosif Stalin, conducător sovietic, 1,67 m

 

67. Fă măcar ce poţi

Se povesteşte că în cabina de la  bordul unui vapor prins într-o furtună în Atlantic, se afla un pasager, zăcând aproape mort din pricina răului de mare. Deodată se auzi strigătul: „Om peste bord!” Pasagerul nostru şi-a zis în gând: „Dumnezeu să îl ajute pe amărâtul acela, eu unul nu pot face nimic pentru el...” Apoi îi veni ideea că ar putea totuşi să aşeze în dreptul hubloului o lanternă aprinsă. Ulterior omul acela a fost salvat şi iată ce spunea el: „Mă afundam în întunericul de afară când lumina de la un hublou a căzut pe mâna mea şi marinarul din barca de salvare m-a putut vedea şi trage afară din apă.”

 

68. Soluţie în vis

O problemă majoră în proiectarea primei maşini de cusut a fost locaţia găurii acului. Pe zi ce trecea, Elias Howe rămânea cu tot mai puţini bani şi tot mai puţine idei, când, într-o noapte, a avut un vis ciudat. Se făcea că era condus la locul de execuţie, pentru că nu reuşise să proiecteze o maşină de cusut pentru regele dintr-o ţară ciudată. Era înconjurat de soldaţi, toţi cu suliţe care aveau vârful găurit. Realizând faptul că aceasta era soluţia la impasul în care se găsea, a sărit din pat şi imediat s-a dus în atelierul său. Până la ora 9, în dimineaţa aceleiaşi zile, Howe a şi finalizat proiectul primei maşini de cusut, căreia nu-i mai lipsea decât un vârf de ac corespunzător.

 

69. Scările de la şa

În 1066 a avut loc una dinte bătăliile cele mai decisive din istorie. William, ducele Normandiei, a invadat Anglia, unde îl aştepta un oponent deloc neînsemnat. Unul dintre motivele încrederii sale într-o astfel de expediţie era o invenţie recentă de care englezii nu aveau cunoştinţă: scările şeii. Călăreţii englezi încă mai foloseau un echipament care nu le conferea aceeaşi stabilitate ca harnaşamentul inovator al normanzilor. Acest articol al harnaşamentului a condus la cucerirea de către normanzi a Britaniei şi fără el Wihlem nu s-ar fi aventurat niciodată într-o expediţie atât de riscantă.

 

70. Ce poate face un singur vot

În 1645, un singur vot i-a conferit lui Cromwell controlul asupra Angliei.

În 1649, un singur vot a hotărât execuţia lui Carol I, regele Angliei.

În 1776, un singur vot a stabilit drept limbă oficială a Americii, engleza, iar nu germana.

În 1845, un vot a inclus Texasul în Uniunea Statelor Americane.

În 1868, un singur vot l-a scăpat pe preşedintele Andrews de trimiterea în instanţă.

În 1875, un singur vot a hotărât trecerea Franţei de la monarhie la republică.

În 1923, un singur vot i-a conferit lui Hitler controlul asupra partidului nazist.

În 1960, Richard Nixon a câştigat alegerile prezidenţiale în faţa lui J.F. Kennedy, la diferenţă de 1 vot.

 

71. Împăcare

Într-o seară de anul nou, la Clubul Garrick din Londra, dramaturgul Frederick Londsdale a fost rugat de Seymour Hicks să se împace cu un alt membru. Cei doi avuseseră o altercaţie după care nu şi-au mai vorbit niciodată. „Trebuie s-o faci,” i-a spus Hicks lui Londsdale. „Nu se cade să fii neprietenos într-o asemenea ocazie. Hai, du-te la el şi urează-i un an nou fericit.” Londsdale s-a dus atunci la duşmanul lui şi i-a spus: „Îţi doresc un an nou fericit....unul singur.”

 

72. Replică

Chirchill, maestrul replicii, şi-a făcut un obicei din a împuşca oamenii cu propriile gloanţe. Iată ce i-a răspuns lui George Bernard Show, care îl invitase la una din premierele pieselor sale. Shaw îi trimisese 2 bilete, „pentru dumneavoastră şi pentru un prieten – dacă aveţi vreunul.” Cum Churchill nu era liber în seara premierei, l-a întrebat pe dramaturg dacă nu ar putea folosi biletele în seara următoarei reprezentaţii – „dacă va mai fi vreuna”.

 

73. Ştiu eu şi e de ajuns!

Se spune că pe când lucra la magnificele fresce de pe tavanul Capelei Sixtine, Michelangelo a fost întrebat de un prieten de ce îşi dădea atâta silinţă cu pictarea unor chipuri care oricum aveau să fie văzute de la o distanţă considerabilă. „Cine va şti dacă sunt sau nu fără greşeală?” „Eu.”, a replicat artistul.

 

74. Minciuna face mincinoşi

Stuart Briscoe povesteşte cum a fost angajat la o bancă. Era tânăr şi fără experienţă în ale meseriei. Într-o zi, şeful lui i-a spus: „Dacă mă sună dl. Brown, spune-i că nu sunt la birou.” Briscoe a replicat, „Oh, plănuiţi să ieşiţi undeva?” „Nu, ci pur şi simplu nu vreau să vorbesc cu el.” „Deci, să înţeleg că vreţi să mint pentru dumneavoastră?” Şeful a răbufnit imediat. Stuart s-a rugat şi imediat a avut inspiraţia să spună: „Atitudinea mea nu ar trebui să vă supere, ci dimpotrivă, căci dacă sunt de acord să mint pentru dumneavoastră, ce anume mă vă reţine să vă mint pe dumneavoastră?”

 

75. Reputaţie

Nu poţi clădi o reputaţie pe ceea ce vei face! – Henry Ford

 

76. Prevederea dispreţuită

La 13 iunie 1889, în ziarul din Spokane a apărut un editorial în care se pleda în favoarea constituirii unui echipaj de pompieri. Oraşul Seattle tocmai fusese distrus de un incendiu de proporţie şi ziarul cu pricina dorea prevenirea unei asemenea calamităţi. Nici o măsură nu a fost luată. Două luni mai târziu, oraşul Spokane pierea mistuit de flăcări.

 

77. Ultima picătură

În timpul celui de-al doilea război mondial, Abraham Lincoln a făcut afirmaţia că mulţi erau cei dispuşi să îşi verse ultima picătură de sânge, însă puţini cei gata să o verse pe prima.

 

78. Dispreţuirea tinerilor

Copil dornic să dea o mână de ajutor la treburile din gospodărie, de obicei este „prea mic pentru asta”.

 

79. Piciorul de lemn

Alexander de Seversky, aviator şi inginer american, se afla în vizită la spital, la un pilot coleg. Tânărul tocmai îşi pierduse piciorul, iar Severesky, care de ceva timp avea un picior de lemn, a încercat să îl înveselească: „Pierderea unui picior nu e o nenorocire aşa de mare. Un picior de lemn nu te va durea niciodată. Convinge-te singur!” Tânărul a dat curs invitaţiei şi i-a aplicat lui Seversky o lovitură de baston. „Vezi,” a exclamat Seversky cu un zâmbet larg pe faţă, „dacă ai fi lovit un picior normal, nefericitul său posesor ar sta la pat pe puţin 5 zile!” Şi acestea fiind zise, şi-a luat rămas bun de la prietenul său şi a plecat. Odată ajuns pe holul spitalului, s-a prăbuşit de durere: tânărul lovise piciorul cel bun.

 

80. Taina arborelui sequoia

În timpul unei excursii în California, ghidul ne-a atras atenţia că rădăcinile arborelui sequoia se găsesc foarte aproape de suprafaţă. „Imposibil!” am exclamat. „Eu am crescut la ţară şi ştiu foarte bine că dacă rădăcinile nu sunt înfipte adânc, copacii riscă să fie culcaţi la pământ de vânturile mai puternice.”

„Nu şi arborii sequoia. Aceştia cresc în crânguri şi rădăcinile lor se întreţes imediat sub sol. Astfel, atunci când se porneşte un vânt puternic, arborii de sequoia se „ţin” unul de celălalt.”

           

81. Nici o stea

În timpul unor repetiţii la Opera Metropolitan, marele dirijor Arturo Toscanini a făcut solistei câteva observaţii critice, dar constructive. Aceasta, însă, prea mândră ca să accepte ajutorul dirijorului, a protestat cu mânie: „Eu sunt starul acestei reprezentaţii!” Toscanini a răspuns cu înţelepciune şi fermitate: „Doamnă, în cadrul acestei reprezentaţii nimeni nu este star!”

 

82. Interpretare

În jurul anului 512 î.Hr., în timp ce Darius I Persanul îşi conducea armatele la nord de Marea Neagră, sciţii i-au trimis un mesaj ale cărui „cuvinte” erau un şoricel, o broască, o pasăre şi 5 săgeţi. Darius şi-a convocat generalii: „Victoria ne este asigurată. Aceste săgeţi înseamnă că sciţii vor depune armele; şoarecele înseamnă că ţinutul scit ne va fi predat; broasca înseamnă că râurile şi lacurile lor vor fi tot ale noastre, iar armatele scite vor zbura ca pasările dinaintea noastră.” Însă un sfetnic al împăratului a intervenit: „Prin aceste simboluri sciţii vă transmit că doar dacă nu ne prefacem în păsări ca să zburăm sau în broaşte ca să ne ascundem în ape sau în şoareci ca să ne scurmăm adăpostul în pământ, atunci cu toţii vom fi ucişi de arcaşii sciţi.” Darius a acceptat sfatul şi a declarat că cea de-a doua interpretare era cea corectă, după care a dat ordinul de retragere.

 

83. Apropiere

În curriculum-ul universităţii Iowa figura un curs de artă care includea un exerciţiu mai puţin obişnuit. Profesorul venea în clasă cu o sacoşă de plină cu lămâi pe care le împărţea elevilor. Fiecare elev trebuia să poarte cu sine zi şi noapte, lămâia primită, s-o miroasă, s-o pipăie, s-o examineze. Cu ocazia unei clase de curs ulterioare, profesorul le cerea să îşi pună toţi lămâile în sacoşă, după care fiecare trebuia să şi-o identifice. Surprinzător, majoritatea au reuşit fără nici o dificultate.

 

84.  Familiaritate şi intimitate

Familiaritatea nu este acelaşi lucru cu intimitatea. Fiecare îşi are valoarea sa în viaţă, mai cu seamă în viaţa de familie, însă una nu poate ţine locul celeilalte. În căsătorie, familiaritatea este aproape iminentă; se instalează aproape imperceptibil. Intimitatea este de regulă mai greu de atins. Familiaritatea aduce un grad de confort şi de destindere. Intimitatea doreşte cu nesaţ după o mai profundă înţelegere şi apreciere personală.

 

85. Implicare

În pădure ar fi linişte deplină, dacă nu ar mai cânta decât păsările maestre.

 

86. Valoarea obstacolelor

În 1832, inginerul francez Ferdinand Marie Lesseps se afla într-un voiaj pe Mediterana, când unul dintre pasageri s-a îmbolnăvit şi întreg vasul a intrat în carantină. Lesseps era o persoană dinamică, astfel că incidentul s-a dovedit a fi o mare frustrare. Însă orele în şir petrecute la bordul vasului izolat, i-au oferit şansa de a citi memoriile lui Charles le Pere, cel care investigase posibilitatea construirii unui canal de la Marea Roşie la Mediterana. În urma acestei lecturi, Lesseps a început să elaboreze în minte un plan detaliat pentru construirea Canalului de Suez. 30 de ani mai târziu, canalul a fost finalizat sub conducerea lui Lesseps, dovedindu-se a fi o construcţie de mare valoare. Până la urmă carantina s-a dovedit a fi profitabilă.

 

87. Curaj

Ani de-a rândul sir Walter Scott a dominat peisajul literar britanic. Nimeni nu putea scrie la fel ca el. Apoi au început să apară scrierile Lordului Byron, iar măreţia lor a devenit imediat evidentă. Nu peste mult timp, un critic anonim a făcut elogiul poeziilor lui Byron într-o publicaţie londoneză şi declara că în prezenţa acestor lucrări strălucite ale geniului poetic, Scott nu mai putea fi considerat poetul de frunte al Angliei. Ulterior s-a descoperit să acel critic anonim nu era altul decât însuşi Sir Walter Scott!

 

88. Mântuitor înainte de toate

D.M. Stearns predica în Philadelphia. La încheierea serviciului divin, un necunoscut s-a apropiat de el şi i-a spus: „Nu sunt de acord cu modul în care vorbiţi despre cruce. Consider că în loc de a pune accentul pe moartea lui Isus, ar fi mult mai bine dacă L-aţi predica pe Isus, Învăţătorul şi exemplul nostru.” Stearns a replicat: „Dacă vi L-aş prezenta pe Isus în acest mod, aţi fi dispus să Îl urmaţi?” „Cu siguranţă că da.”, a răspuns necunoscutul, fără ezitare. „Bine...Hai să facem primul pas. Isus nu a păcătuit. Puteţi afirma aceasta şi în dreptul dumneavoastră?” Omul nostru se arătă surprins şi oarecum derutat. „Categoric că nu, ştiu foarte bine şi recunosc că păcătuiesc.” La care Stearns i-a spus: „Atunci în primul şi primul rând aveţi nevoie de un Mântuitor, iar nu de un exemplu!”

 

89. Numele lui Isus

Domnul Isus Hristos este desemnat în Biblie prin intermediul a 256 de nume şi motivul ar putea fi faptul că El se găseşte infinit deasupra capacităţii de exprimare a tuturor acestor nume.

 

90. Mărturia creştinilor

Iată ce scria unui prieten, un muribund din sec. 3: „Aceasta este o lume rea, peste măsură de rea. Dar iată că în mijlocul ei am descoperit un popor liniştit şi curat, cunoscător al unei taine însemnate. Oamenii aceştia au descoperit o bucurie de mii de ori mai bună decât orice desfătare ce ţine de viaţa aceasta păcătoasă. Sunt dispreţuiţi şi persecutaţi, dar nici că le pasă. Sunt stăpânii sufletelor lor; au biruit lumea. Aceşti oameni sunt creştini – iar eu sunt unul dintre ei.”

 

91. Îndreptăţire

Roy Gustafson ne oferă cea mai bună ilustraţie a îndreptăţirii. Se povesteşte că în Anglia trăia un om care s-a îmbarcat împreună cu Rolls Royce-ul său, cu destinaţia Europa. În timp ce conducea prin Europa, iată că ceva s-a întâmplat la motorul maşinii. Imediat  a trimis o telegramă la uzinele Rolls Royce, în care le solicita ajutorul. Conducerea uzinei a trimis un mecanic cu primul avion. Mecanicul a reparat maşina, după care s-a întors în Anglia, iar omul nostru şi-a reluat călătoria, nu fără să se întrebe cât avea să îl coste intervenţia. Odată revenit în ţară, a trimis o scrisoare la uzină, cu întrebarea cât datora pentru reparaţie. Iată răspunsul pe care l-a primit: „Stimate domn, în registrele noastre nu apare nici o notă cum că o maşină Rolls Royce ar fi suferit vreo defecţiune.” Vedeţi, aceasta este îndreptăţirea.

 

92. Faptele Legii şi faptele credinţei

Se pune întrebarea: cum poate avea loc îndreptăţirea, fără faptele Legii, deşi Iacob ne spune că „credinţa fără fapte este moartă”? Ca răspuns, apostolul face distincţia între lege şi credinţă, slovă şi har. „Faptele legii” sunt acele fapte făcute fără credinţă şi fără har, prin legea care obligă la înfăptuirea lor din frică sau interes, în vederea câştigării unor avantaje temporare. „Faptele credinţei” însă, sunt acele fapte împlinite în spiritul libertăţii, din dragoste de  Dumnezeu şi pot fi împlinite doar de aceia care sunt îndreptăţiţi prin credinţă.

O maimuţă poate imita gesturile unui om, însă aceasta nu îi va conferi automat statut de om. Dacă maimuţa ar deveni om nu ar fi nici în virtutea faptelor prin care mimează comportamentul uman, ci în virtutea unui act al lui Dumnezeu, ceea ce e cu totul altceva. Odată ce e fiinţă omenească, maimuţa va împlini faptele omeneşti într-o manieră corespunzătoare şi de acum fiind fiinţă omenească, nu ar avea nici un merit în aceea că se comportă ca o fiinţă omenească!

Pavel nu spune că credinţa nu îşi are faptele ei, ci că îndreptăţeşte fără faptele legii. Ca atare, îndreptăţirea nu necesită faptele legii, ci o credinţă vie care împlineşte aceste fapte. – Luther.

 

93. Amabilitate

Amabilitatea face omul plăcut. Dacă vrei să cucereşti lumea, topeşte-o şi nu o zdrobi cu ciocanul.

 

94. Nonviolenţa

Nonviolenţa este răspunsul la problemele politice şi morale cruciale ale timpului nostru. Omul trebuie să învingă opresiunea şi violenţa fără a recurge la opresiune şi violenţă. Omul trebuie să elaboreze o metodă de rezolvare a tuturor conflictelor care să nu facă uz de violenţă şi represiune.

 

95. Efectul Legii

Este adevărat că Legea nu poate constrânge pe nimeni să mă iubească, însă îi poate opri pe ceilalţi de la a mă linşa, ceea ce pentru mine nu este deloc lipsit de importanţă. – Martin Luther King, jr.

 

 

96. Întuneric şi lumină

Întunericul nu poate alunga întunericul :numai lumina poate face aceasta. Ura nu poate alunga ura: numai iubirea poate face aceasta. Ura sporeşte ura, violenţa sporeşte violenţa, asprimea sporeşte asprimea. Reacţia în lanţ a răului – ura zămislind ură, războaiele zămislind războaie – trebuie întreruptă ori ne vom prăbuşi în abisul întunecat al anihilării. – Martin Luther King, jr.

 

97. Biserica şi statul

Biserica trebuie să nu uite că nu este nici stăpânul, nici sluga statului, ci mai degrabă, conştiinţa statului. Biserica trebuie să fie călăuză şi critic al statului, dar niciodată o unealtă a acestuia. Dacă biserica nu îşi recapătă zelul profetic, va ajunge un club social lipsit de relevanţă şi fără autoritate morală sau spirituală. – Martin Luther King, jr.

 

98. Ultimele cuvinte

Fizicianul şi chimistul englez Michael Faraday (1791-1867) a fost întrebat dacă s-a gândit vreodată cu ce se va ocupa în viaţa viitoare. După puţin timp de gândire, Faraday a răspuns: „Voi fi cu Hristos şi asta va fi suficient.”

 

 

99. Ultimele cuvinte

Herman Lange, creştin german, urma să fie executat de nazişti în timpul celui de-al doilea război mondial. Şi în noaptea de dinainte de ziua execuţiei, Lange a scris un bilet pentru părinţii lui, în care le spunea că era stăpânit de două sentimente: „În primul rând, mă găsesc într-o dispoziţie veselă, în al doilea rând sunt cuprins de o mare nerăbdare.” După care urmează frumoasele cuvinte: „În Hristos mi-am pus mereu credinţa şi astăzi această credinţă în El este mai fermă ca oricând.” La final îşi îndemna părinţii să citească Noul Testament, în care vor găsi mângâiere. „Pe orice pagină vă veţi opri privirea, veţi afla mare bucurie pentru harul care ne face copii ai lui Dumnezeu. Şi ce rău s-ar putea abate asupra unui copil al lui Dumnezeu? Sau de ce m-aş teme? Dimpotrivă, nu putem decât să ne bucurăm!”

 

100. Ultimele cuvinte

...adresate de pe rug, de Latimer, tovarăşului său de martiriu, Ridley:

„Mângâie-te, frate Ridley, şi îmbărbătează-te, căci în această zi vom aprinde în Anglia, prin harul Domnului, o aşa lumină care, nădăjduiesc, nu va fi stinsă niciodată...Tată din ceruri, primeşte-mi sufletul!”


 

Joomla SEF URLs by Artio