Tipărire

100 de ilustrații pentru predici (II)

Traducere: Baciu Cristian, Pavel Burlacu, Ilie Panaite, Cristina Ruţă

 

 

1. CRIZA

Unul dintre cei mai buni predicatori ai Angliei a fost C. H. Spurgeon (1834-1892). Deseori, în timpul lucrării sale, cădea într-o depresie puternică, parţial datorită gutei de care suferea, dar de asemenea şi din alte motive. Într-o biografie a „prinţului predicatorilor”, Arnold Dallimore scria: „Ce a suferit el în acele timpuri de întunecime nu putem şti... nici măcar strigătul său disperat către Dumnezeu nu a adus nici o alinare. Există carcere”, spunea el, „sub castelele disperării.” - Arnold Dallimore.

 

2. DEPRESIA LUI LINCOLN

Cu mai mulţi ani în urmă, un tânăr avocat sărac din Occident a suferit o depresie atât de puternică încât prietenii lui s-au gândit să ţină departe de el orice obiect tăios. El îşi punea întrebări cu privire la vocaţia vieţii sale şi chiar se gândea serios dacă să încerce să o urmeze până la capăt. În acea perioadă, el a scris: „Acum sunt cel mai nenorocit om în viaţă. Dacă mă voi simţi vreodată mai bine, nu pot spune. Însă nici nu pot prezice ceva mai rău.” Dar cumva, de undeva, Abraham Lincoln a primit încurajarea de care avea nevoie şi realizările vieţii sale au vindecat complet criza lui de descurajare.

Today in the Word, MBI, December, 1989, p. 20, 

 

3. SETEA

Pornind de la Beersheba, o armată unită de britanici, australieni şi nou-zeelandezi a împins din spate retragerea armatei turce peste deşertul arid. Atacul a lăsat în urmă suita de cămile care purtau apa. Sticlele de apă erau goale. Soarele ardea fără milă deasupra unui cer pe care vulturii se roteau în aşteptare.

„Capetele ne dureau”, scrie Gilbert, „şi ochii noştri deveniseră congestionaţi şi înceţoşaţi în acea strălucire orbitoare... Limbile noastre au început să se umfle... Buzele s-au făcut de un roşu înnegrit şi s-au crăpat.” Aceia care s-au retras din coloană nu au mai fost văzuţi niciodată, dar armata disperată a luptat până la Sheria. La Sheria existau izvoare, dar erau incapabili să cucerească acel loc până la lăsarea întunericului, astfel mii de oameni fiind condamnaţi la a muri de sete. „Am luptat în ziua aceea”, scrie Gilbert, „ca nişte oameni luptând pentru vieţile lor... Am intrat în Sheria în urma retragerii turcilor. Primele obiecte pe care vederea noastră le-a întâlnit au fost cisternele mari de piatră, pline cu apă de băut rece şi limpede. În văzduhul liniştit al nopţii, sunetul apei curgând în recipiente putea fi auzit desluşit, totuşi nici un bărbat nu a murmurat atunci când s-au dat ordine ca batalioanele să se şarjeze, de două ori mai intens, în faţa cisternelor.”

El prezintă apoi priorităţile grave: cei răniţi, santinelele de serviciu, apoi companie după companie. A durat patru ore până când ultimul bărbat şi-a băut porţia de apă şi în tot acest timp ei au stat la douăzeci de paşi de un mic perete de stâncă, de partea cealaltă a acestuia fiind mii de galoane de apă.

 

4. CĂUTÂND ÎNŢELEPCIUNE

Există o povestire despre un tânăr mândru care a venit la Socrate căutând învăţătură. El a mers până la musculosul filozof şi a spus: „O, măreţe Socrate, am venit la tine pentru învăţătură.” Socrate recunoştea imediat o figură pompoasă. El a condus tânărul pe străzi la mare şi a intrat în apă până la piept. Apoi a întrebat: „Ce vrei?” „Cunoştinţă, înţeleptule Socrate”, a spus tânărul zâmbind.

Socrate şi-a pus mâinile sale puternice pe umerii bărbatului şi l-a băgat sub apă. Treizeci de secunde mai târziu Socrate l-a ridicat. „Ce vrei?”, l-a întrebat din nou. „Înţelepciune”, spuse tânărul, „măreţe şi înţeleptule Socrate.”

Socrate îl băgă din nou dedesubt. Au trecut treizeci de secunde, treizeci şi cinci. Patruzeci. Socrate l-a ridicat. Bărbatul gâfâia. „Ce vrei, tinere?” Printre răsuflările greoaie şi aspre, tânărul respiră cu greu: „Cunoştinţă, înţeleptule şi măritule...”

Socrate îl înghesui din nou sub apă. Trecuseră patruzeci de secunde. Cincizeci. „Ce vrei?” „Aer!” strigă el. „Am nevoie de aer!”

„Când vei dori cunoştinţa tot aşa cum ţi-ai dorit aerul, atunci vei avea cunoştinţă.”

 

5. PASIUNE

Primul biograf al lui J.S. Bach, Forkel, spune că tânărul Johann Sebastian a descoperit că fratele lui are în cabinetul său de muzică o carte specială cu compoziţii ale unora dintre cei mai importanţi compozitori din acel timp, precum Pachelbel, Froberger, Bohm şi Buxtehude. El ar fi vrut să împrumute cartea, dar dintr-un anumit motiv fratele lui a refuzat. Probabil că fratele Johann Christoph a păstrat acele piese pentru studiul sau reprezentaţiile sale proprii şi nu a vrut ca tinerelul talentat din casa lui să înveţe primul acele lucrări. Evident, Johann Sebastian dorea cartea fratelui său oricum şi în mijlocul nopţii, când toţi ceilalţi din casă adormiseră, s-a furişat pentru a şterpeli antologia din cabinet. El a dus-o în camera lui şi a început să o copieze sub clar de lună! I-a luat şase luni. Johann Christoph a aflat despre aceasta... şi îndată a pus mâna pe volumul copiat. Johann Sebastian nu a restituit cartea până când fratele lui a murit aproape un sfert de secol mai târziu.

 

6. DISPERARE

În timpul Războiului de treizeci de ani din secolul al 17-lea, pastorul german Paul Gerhardt şi familia lui au fost nevoiţi să fugă din casa lor. Într-o noapte, în timp ce stăteau într-un mic han de ţară, fără casă şi speriaţi, soţia lui a cedat şi a plâns pe faţă în disperare. Pentru a o consola, Gerhardt i-a reamintit de făgăduinţele biblice despre prevederea şi grija lui Dumnezeu. Apoi, ieşind în grădină pentru a fi singur, a căzut şi el şi a plâns, de asemenea. Simţea că ajunsese în ceasul cel mai întunecat al lui. Curând după aceea, Gerhardt a simţit că povara s-a ridicat şi a perceput din nou prezenţa Domnului. Luându-şi stiloul, el a scris un imn care a adus mângâiere multora. „Dă temerile tale vânturilor; speră şi fii fără frică; Dumnezeu aude suspinele tale şi numără lacrimile tale; Dumnezeu îţi va ridica iarăşi capul. Printre valuri şi nori şi furtuni El cu blândeţe curăţă calea. Aşteaptă timpul Lui, astfel noaptea se va sfârşi curând într-o veselă zi.”

 

7. DISPERARE

Fostul senator Dwight W. Morrow căuta în zadar să-şi găsească biletul de călătorie în timp ce era într-un tren care părăsea oraşul New York. „Trebuie să găsesc acel bilet”, mormăi el. Conductorul, care stătea lângă el aşteptându-l, a spus: „Nu vă îngrijoraţi de asta, domnule Morrow. Noi ştim că dvs. aveţi bilet. Doar trimiteţi-l prin poştă la Căile Ferate atunci când îl găsiţi.” „Nu asta mă deranjează”, replică Morrow, „ci trebuie să-l găsesc pentru a şti încotro merg.” 

.

 

8. LANŢUL DIAVOLULUI

Într-adevăr Dumnezeu îl ţine pe Diavol într-un lanţ, dar a lungit lanţul teribil.

Cotton Mather

 

9. DOUĂ POZIŢII PERICULOASE

Creştinii nu trebuie nici să se teamă, dar nici să-l ignore pe diavol. Ambele poziţii sunt periculoase. Şarpele cu nas de porc este o reptilă urâtă la înfăţişare ce reacţionează  în faţa ameninţării unui pericol prin două şiretlicuri. Primul, se dă drept o viperă de mină răsucindu-se, lovind şi şuierând cu agresivitate. Dacă această metodă dă greş în a intimida atacatorul, şarpele se răsuceşte cu pântecele în sus, îşi deschide gura şi-şi scoate limba afară, prefăcându-se mort. Dacă este ridicat şi pus corect cu faţa în sus, pur şi simplu se întoarce la loc şi reia şiretlicul de moarte. Se pare că realizează că dacă nu poate intimida, trebuie să imite moartea. - Richard Lovelace, Demon Possession, ed. J. Montgomery

 

10. DIPLOMAŢIE

Diplomaţia este arta de a determina pe altcineva să urmeze propriul tău drum.

 

11. CUM ÎNCEPE DIVORŢUL

Pentru a descoperi procesele care distrug relaţiile, cercetătorii maritali studiază cupluri în cursul anilor, chiar al decadelor, şi urmăresc paşii încrucişaţi ale acelora care s-au separat de ziua nunţii lor. Ce au descoperit aceştia este tulburător. Nici unul dintre factorii pe care cineva i-ar ghici nu poate prezice durabilitatea unui cuplu: nu cât de îndrăgostit ar spune recentul cuplu că este; nu cât de multă afecţiune îşi oferă reciproc; nu cât de mult se ceartă sau despre ce se ceartă. De fapt, cuplurile care vor rezista şi acelea care nu vor rezista sunt uimitor de asemănătoare în zilele de început. Atunci când psihologii Cliff Notarius de la Universitatea Catolică şi Howard Markman de la Universitatea din Denver au studiat tinerii căsătoriţi de-a lungul primei decade de căsnicie, au observat o diferenţă foarte subtilă dar impresionantă la începutul relaţiei de dragoste. Printre cuplurile care rămân împreună până la sfârşit, 5 din fiecare 100 de comentarii făcute de fiecare despre celălalt erau dispreţuitoare. Printre cuplurile care urmau să se despartă mai târziu, 10 din fiecare 100 comentarii erau insulte. Această diferenţă s-a mărit de-a lungul următoarei decade, până când cuplurile aflate în declin îşi aruncau reciproc de cinci ori mai multe comentarii nemiloase şi invalide decât cuplurile fericite. „Comentariile ostile acţionează ca şi celulele canceroase care, dacă nu sunt controlate, vor eroda relaţia în timp”, spune Notarius, care este, împreună cu Markman, coautor al noii cărţi Noi o putem rezolva. „În sfârşit, negativitatea persistentă neîndurătoare preia controlul şi cuplul nu poate petrece o săptămână fără conflicte majore.” 

 

12. STATISTICI DESPRE DIVORŢ

60% din toate divorţurile implică şi copii. Aproximativ 1.000.000 de copii sunt afectaţi de divorţuri în fiecare an.

13. STATISTICI DESPRE PERSOANELE RECĂSĂTORITE

75% dintre persoanele divorţate se recăsătoresc -- şi 60% dintre ele au deja copii. Dacă această tendinţă va continua, familiile vitrege vor depăşi ca număr familiile tradiţionale până în anul 2000. Dr. Nazli Baydar, în Homemade, October, 1989

 

14. RATA DIVORŢURILOR, CONFORM RAPOARTELOR BIROULUI DE RECENSĂMÂNT AL S.U.A.:

1920, 1 divorţ la 7 căsătorii
1940, 1 divorţ la 6 căsătorii
1960 1 divorţ la 4 căsătorii
1972 1 divorţ la 3 căsătorii
1977 1 divorţ la 2 căsătorii

statisticile despre sfârşitul anilor 80

Biroul de recensământ al S.U.A. prezice că 6 din 10 femei în primii 30 de ani ai vieţii lor vor avea primul mariaj terminat printr-un divorţ. Problema se datorează schimbării rolurilor bărbat-femeie, intrarea masivă a femeilor în cadrul forţei muncitoreşti şi revoluţiile sociale de la sfârşitul anilor 60. 

USA Today, citat în Intercessors for America, June, 1986.

 

15. STATISTICI

Doctorul George Crane, M.D., Ph. D., comentatorul medical din ziarele de-a lungul Americii de Nord, a calculat că atunci când doi oameni căsătoriţi sunt activi împreună în aceeaşi biserică, ei au aproximativ de 50 de ori mai multe şanse să evite divorţul; şi că doar unul din 500 de mariaje se destramă acolo unde există un altar familial... Nouă din zece persoane de ambele sexe pun ca prioritate supremă în viaţă a avea un mariaj fericit.

John W. White, What Does It Mean to be Born Again?

 

16. SEXUL PREMARITAL ŞI DIVORŢUL

Practica nu aduce perfecţiunea. Conform studiilor Fundaţiei Barna şi ale Biroului de Recensământ, persoanele care convieţuiesc înainte de căsătorie – aceasta reprezintă jumătate din toţi adulţii sub 30 de ani – sunt mai predispuşi decât ceilalţi să divorţeze şi 60 % din căsătoriile secunde (a doua oară) vor ajunge în final să se destrame. Cu o asemenea rată de eşec, probabil că e timpul să oprim practica şi să intrăm în joc pentru totdeauna. Căsătoria este pe viaţă.

 

17. DOCTORII FĂRĂ DE DOCTORI

Conform unui studiu publicat de cercetătorii de la Yale în Arhivele Medicinii Interne, a treia parte din doctorii americani nu au un doctor permanent, un procent mult mai ridicat faţă de întreaga populaţie. Nu mai puţin de 18 % dintre americani nu au o sursă permanentă de îngrijire a sănătăţii.

Studiul a descoperit că medicii pediatri cel mai probabil aveau un doctor, în timp ce medicii internişti, patologi şi chirurgi cel mai puţin probabil aveau un doctor permanent.

- The New York Times, Tuesday, December 12, 2000, p. D8.

 

18. DOGMATISM PRIETENOS, DAR FERM

Ne-am obişnuit cu lucrurile neclare parcă de ceaţă gri care transformă doctrina în biserici şi nu aduc nici o îmbunătăţire. De la anumite surse demne de încredere în trecut provin acum declaraţii nesigure compuse dintr-o amestecare tulbure de Scriptură, ştiinţă şi sentiment omenesc, dar nici unul dintre ingrediente nu e adevărat deoarece fiecare lucrează pentru a le elimina pe celelalte. Puţin câte puţin astăzi creştinilor li se influenţează mentalitatea. Un lucru evident este acela că un număr crescând dintre ei încep să se ruşineze când sunt descoperiţi a sta ferm de partea adevărului. Ei spun că cred, dar convingerile lor au devenit atât de diluate încât este imposibil să fie clar definite. Puterea morală a însoţit mereu convingerile precise. Marii sfinţi au fost întotdeauna dogmatici. Avem nevoie de o întoarcere la un dogmatism prietenos care zâmbeşte în timp ce stă încăpăţânat şi ferm pe Cuvântul lui Dumnezeu care trăieşte şi rezistă veşnic. - A.W. Tozer

 

19. DOSTOIEVSKY

Avea 25 de ani şi deja cucerise inimile ruşilor cu nuvela Poor Folk. Faima i s-a urcat repede la cap. A început să bea fără cumpătare şi să petreacă nesăbuit. Cu nepăsare a criticat regimul ţarist. Nu făceai aşa ceva în Rusia ţaristă. A fost arestat în St. Petersburg şi condamnat la moarte de un detaşament de tragere împreună cu alţi câţiva dizidenţi. Era o dimineaţă rece de decembrie. Îmbrăcat într-o haină albă de execuţie, a fost condus la zidul curţii închisorii împreună cu ceilalţi. Legat la ochi, aştepta ultimul sunet pe care l-ar fi auzit, pocnetul unui pistol cu ecoul datorat zidurilor închisorii. În schimb, a auzit nişte paşi mergând grăbit; apoi anunţul că ţarul i-a comutat sentinţa la 10 ani de muncă grea. Atât de intens a fost acel moment încât a suferit un atac de epilepsie, cu care urma să trăiască pentru tot restul vieţii.

În acea închisoare siberiană, Fyodor Dostoevsky a avut voie să citească doar un Nou Testament. Acolo el a descoperit ceva mai minunat şi mai adevărat decât idealurile lui socialiste. L-a întâlnit pe Hristos şi inima lui a fost schimbată. Înainte de a părăsi închisoarea, el a scris unui prieten care l-a ajutat să crească în Hristos: „Să crezi aceasta, că nu există nimic mai frumos, mai profund, mai milos, mai înţelept, mai bărbătesc şi mai perfect decât Hristos. Şi nu doar că nu există nimic dar îmi spun cu dragoste geloasă că nici nu poate exista nimic. Mai mult, dacă cineva îmi va dovedi că Hristos a fost departe de adevăr şi că adevărul a fost de fapt departe de Hristos, atunci aş prefera să rămân cu Hristos, decât cu adevărul.”

Dostoevsky s-a întors apoi la viaţa civilă. El a scris cu înverşunare şi a consemnat memoriile din închisoare, Casa morţii, şi apoi Crimă şi pedeapsă, urmate de multe alte importante lucrări. Totuşi, prezenţa la biserică a fost sporadică şi nu a trăit ca un creştin. A neglijat studiul Bibliei şi părtăşia cu ceilalţi credincioşi. Nici un creştin nu l-a luat sub protecţia sa pentru a-l disciplina. A început să bea. A jucat jocuri de noroc. Băutura excesivă şi jucatul compulsiv i-au destrămat viaţa astfel încât a murit lefter şi fără nimic. A îndurat închisoarea cu mica lui înflăcărare pentru Hristos şi a murit cu nimic mai mult decât cu nişte jeratic fumegând. Tragedia lui Fyodor Dostoevsky nu e atât de mult reprezentată de ce a ajuns el, ci de ceea ce ar fi putut el deveni pentru Hristos. În cuvintele unui poet, „dintre toate cuvintele triste ale limbii sau stiloului, cele mai triste sunt acestea: ‚Ar fi putut fi.’” - J. Stowell, Fan The Flame, Moody, 1986, p. 24.

 

20. CUVÂNTUL EXACT

În 25 ianuarie 1990, un avion din Columbia s-a prăbuşit la aprox. 20 km de aeroportul internaţional Kennedy , omorând 73 pasageri. Motivul: Avionul n-a mai avut combustibil. Totuşi regulamentele internaţionale prevăd că avionul trebuie să aibă sufficient combustibil până la destinaţie, plus o alternativă de aterizare pe un alt aeroport, plus o cantitate care să-l menţină în aer încă 45 de minute în caz de întârziere. Datorită nivelului scăzut de combustibil piloţii au cerut turnului de control "priority"-prioritate (not "emergency"-urgenţă) pentru aterizare. Fiindcă n-a fost folosit cuvântul "emergency" care era cuvântul exact necesar în astfel de cazuri, şi datorită traficului aerian foarte intens, a condiţiilor meteo nefavorabile, avionul în dificultate a fost ţinut în aşteptare până ce a zburat fără combustibil…

 

21. CONDUCĂTOR

În timpul ocupaţiei naziste în WWII, Regele Christian al X-lea al Danemarcei a observat un steag nazist fluturând pe una din clădirile publice. Imediat el a telefonat comandantului german şi a cerut ca steagul să fie dat jos imediat. Comandantul a refuzat. "În acest caz un soldat îl va da jos." A spus regele. "El va fi împuşcat," a ameninţat comandantul. "Nu cred - a replicat regale – fiindcă eu voi fi soldatul" În câteva minute steagul a fost coborât de pe clădire. 

 

22. CE CONTEAZĂ MAI MULT?

Viaţa unui om vorbeşte totdeauna mai puternic decât cuvintele sale. Când alţii îi fac bilanţul şi-l evaluează ei recunosc faptele ca pe lei iar cuvintele ca bănuţi. Dacă viaţa şi doctrina lui este altfel decât a majorităţii acceptă-i practica dar refuză-i predicarea. C.H. Spurgeon

 

23. FĂRĂ EXCEPŢIE

Bill Hybels relateză o o întâmplare despre integritate în revista Leadership. Aceasta ilustrează umilinţa corectă a unui lider. El povesteşte: într-o seară m-am oprit la biserică doar pentru a încuraja pe cei care erau acolo pentru nişte repetiţii musicale. Nu intenţionam să rămân mai mult aşa că am parcat lângă intrare. După câteva minute m-am întors la maşină şi am plecat acasă.

Dimineaţa următoare am găsit o notă în cutia poştală în care scria: “Un lucru mic dar marţi seara când ai ai venit la repetiţie aţi parcat în zona interzisă. Reacţia unui coleg care nu v-a recunoscut a fost: "Iată încă un nesimţit în  zona 'No Parking'!" Noi încercăm cu greu să nu permitem oamenilor – chiar şi slujbaşilor – să parcheze în alte locuri decât în cele premise. Vom aprecia de asemenea şi cooperarea dumneavostră.” Biletul era semnat de unul din slujbaşii noştri. Pe acest om l-am menţionat în cartea mea fiindcă a avut curajul să-mi scrie despre un aspect negativ din caracterul meu. Avea dreptate fiindcă pe când conduceam spre casă mă gandem că n-ar fi trebuit să parchez acolo... dar până la urmă eu sunt pastorul. Tradus asta ar însemna: "Eu sunt o exepţie de la regulă." Dar slujbaşul meu nu m-a lăsat să mă afund pe drumul etichetat cu „Eu sunt o excepţie.” Nu eu nu sunt o exepţie nici de la regulile lui Dumnezeu nici ale bisericii. Un comportament exemplar înseamnă să încurajăm pe alţii să ne imite chiar în lucrurile mărunte.

Paul Borthwick, Leading the Way, Navpress, 1989, pp. 57-58.

 

24. PUTEREA  EXEMPLULUI

O laudă scurtă, simplă dar foarte expresivă a fost făcută de Martin Luther în dreptul unui pastor din Zwickau în 1522 numit Nicholas Haussmann. "Ceea ce noi predicăm, el trăieşte" a spus marele reformator.

 

25. EXEMPLUL CONDUCĂTORULUI

Când gen. George C. Marshall a luat comanda Şcolii de Infanterie la Fort Benning, GA, a găsit clădirea într-o condiţie jalnică. În loc să înceapă a da ordin pentru îmbunătăţirile specifice, el s-a echipat de lucru şi-a luat bidineaua şi sculele şi s-a apucat de lucru în zona biroului personal. Ceilalţi ofiţeri şi personalul au început să-l ajute şi apoi să treacă la lucru în toată şcoala. În acest fel în scurt timp Fort Benning strălucea de curăţenie. Conducerea înseamnă exemplu.

 

26. NU URMA ORBEŞTE CONDUCĂTORUL

Încrederea oarbă în conducătorul spiritual poate conduce la situaţii jenante şi chiar dezamăgire amară. Mi-am reamintit aceasta când am auzit o întâmplare despre preşedintele american Coolidge. Odată el a invitat nişte prieteni din Vermont să cineze cu el la Casa Albă. Ei erau foarte îngrijoraţi în legătură cu manierele în astfel de ocazii, aşa că s-au decis să imite exact pe gazda lor. Totul a fost bine până când a fost servită cafeaua. Coolidge şi-a turnat-o pe alui într-o farfurie. Oaspeţii s-au grăbit să facă la fel. Apoi el a adăugat zahăr şi smântână. Vizitatorii au făcut la fel. Apoi Coolidge s-a aplecat şi a pus farfuria pe podea pentru pisică.

 

27. STRADIVARIUS

Numele Stradivarius este sinonim cu cele mai bune viori. Aceasta merit şi l-a dobândit deoarece Antonius Stradivarius insista ca nici un instrument produs in atelierul său să nu fie vândut până când nu ar fi atins perfecţiunea de care poate da dovada priceperea omeneasca. El observa: "Dumnezeu are nevoie de viori ca să transmită muzica Sa în lume şi dacă vreouna ar avea un defect muzica lui Dumnezeu ar fi jefuită.” Filosofia lui de lucru se rezuma la o singură propoziţie: „Vor mai face viori şi alţii dar nimeni să nu facă una mai bună ca mine” Our Daily Bread, January 25, 1993.

 

28. EŞEC

Trebuie să ai ţinte pe termen lung dacă vrei să fii scutit de eşecurile pe termen scurt.

Charles Noble

 

29. EŞEC

Theodore Roosevelt a spus: "Singurul om care nu greşeşte niciodată este cel care niciodată nu face nimic.” Edison a cheltuit mai mult de $100,000 să obţină 6000 de fibre din diferite materiale din care numai trei s-au dovedit satisfăcătoare. Fiecare eşec l-a adus tot mai aproape de soluţionarea problemei. Prietenul lui a avut dreptate când Henry Ford a spus că eşecul este "ocazia de a începe din nou dar mai inteligent." - Warren W. Wiersbe, Confident Living, September, 1987, p. 22

 

30. PARTEA BUNĂ A UNUI EŞEC

Spaţiile de producţie ale lui Thomas Edison din West Orange, N.J. au fost în mare parte distruse de foc într-o noapte de decembrie, 1914. Edison a pierdut aproape 1 million $ însemnând echipamente şi multe date tehnice ale muncii sale. În dimineaţa următoare plimbându-se printre resturile arse de foc ale speranţelor şi viselor sale, inventatorul acum de 67 de ani a spus: "Există totuşi şi ceva bun în acest dezastru. Au ars şi toate greşelile noastre. Acum putem începe din nou." - Alan Loy McGinnis, The Power of Optimism

 

31. FOLOSUL EŞECULUI

Când Jim Burke a devenit şeful unei noi linii de producţie la Johnson & Johnson, unul din primele sale proiecte a fost să dezvolte un nou fel de penar pentru copii. Produsul a eşuat miserabil şi Burke se aştepta să fie dat afară. Când a fost chemat de către preşedintele comitetului de producţie a fost surprins de modul în care a fost primit."Tu eşti cel care ne-a deposedat de toţi aceşti bani?" l-a întrebat Robert Wood Johnson. "Bine, vreau să te felicit. Dacă tu faci greşeli, înseamnă că tu îţi asumi riscul, iar noi nu ne vom dezvolta până nu ne vom asuma riscurile." Câţiva ani mai târziu când Burke însuşi a devenit preşedintele J&J, a continuat să răspândească aceeşi idee. Reader's Digest, Oct, 1991, p. 62.

 

32. EŞEC - VERDI

Opera lui Verdi "La Traviata" a fost un eşec când a fost pusă în scenă prima dată. Deşi cântăreţii aleşi pentru rolurile principale erau dintre cei mai buni ai zilei, totul a mers pe dos. Tenorul a răcit şi a cântat slab şi răguşit. Soprana care juca rolul eroinei slăbuţe şi delicate era o femeie grăsuţă cu o voce răsunătoare. La începutul actului al treilea când doctorul a declarat „fragila şi tânăra doamnă” epuizată, şi că nu va putea trăi mai mult decât câteva ore, audienţa s-a pornit pe un râs dezlănţuit în total dezacord cu ceea ce cerea momentul tragic al piesei! - Charles Swindoll, Living Above the Level of Mediocrity, p.182.

 

33. PROIECT SINUCIGAŞ

Premiul pentru cea mai nefolositoare armă a tuturor timpurilor aparţine Rusiei. Ei au inventat „câinele mină”. Planul era ca să antreneze câinii să asocieze locul unde pot găsi mâncare cu părţile dedesupt ale tancurilor în speranţa  că ei vor alerga flămânzi cu bombele de spinare sub tancurile vrăjmaşe. Din nefericire câinii bine antrenaţi au făcut asocierea doar cu tancurile ruseşti cu care se antrenaseră. Aşa că planul a început în prima zi a implicării Rusiei în război şi a fost abandonat în a doua. Iar câinii cu bombele pe spate au forţat o întreagă divizie rusească să se retragă.

 

34. EŞECURI CELEBRE

În 1902, editorul de poezie la  Atlantic Monthly a returnat un teanc de poeme cu această notă: "Revista noastră nu are spaţiu pentru versurile dvs. viguroase”. Poetul era Robert Frost. În 1905, Universitatea din Berna a respins o disertaţie de doctorat ca „ irelevantă şi fantezistă” Autorul disertaţiei era  Albert Einstein. În 1894 un învăţător scria în foaia matricolă a unui elev: "O evidentă lipsă de succes." Elevul era Winston Churchill. - Signs of the Times, March 1988, p. 12.

 

35. CODAŞ

Napoleon Bonaparte a trecut clasa al 42-lea din cei 58 de elevi ai şcolii militare.

 

36. EŞEC INTELIGENT

Marele inventator Charles Kettering a sugerat că noi ar trebui să învăţăm să eşuăm inteligent. El spunea: "Odată ce ai eşuat analizează situaţia şi caută de ce deoarece fiecare eşec este un pas înainte către catedrala succesului. Singura dată când nu mai vrei să cazi este ultima când încerci. Iată trei sugestii de a înoarce eşecul în succes:

 1. Primeşte înfrângerea cu onestitate. Nu umbla cu şiretlicuri.
2. Învaţă din eşec nu-l risipi. Orice experienţă amară ne poate învăţa ceva.
3. Niciodată nu folosi eşecul ca o scuză de a nu mai încerca iarăşi.

Poate nu vei fi în stare să recapeţi ce ai pierdut, să refaci pierderea, sau să anulezi consecinţele dar poti avea un nou start, mai înţelept mai sensibil, reînoit prin Duhul Sfânt şi mai hotărât să faci ce este drept.

 

37. ALŢI  CODAŞI

Generalul Mark Clark a fost unul dintre cei mai mari eroi ai celui de al doilea război mondial. El a condus invazia de la Salerno pe care  Winston Churchill o numea: "cea mai îndrăneaţă operaţiune de amfibii vreodată lansată sau care gândesc că a fost vreodată lansată la o asemenea scară într-un război." Când  Clark a fost promovat la gradul de Lt. General, era cel mai tânăr din rândurile armatei SUA. El a terminat şcoala în West Point în 1917. În fruntea clasei? Nici vorbă! El a fost al 111 din cei 139 de elevi! Nici chiar dacă nu ai studii deosebite nu te-n grijora fiindcă eşti într-o bună companie. Irving Berlin, de exemplu a avut doar doi ani de şcoală formală. Niciodată n-a învăţat muzică. Când şi-a compus cântecele el bâzâia melodia iar secretarul său muzical i le punea pe note. Totuşi a devenit cel mai mare scriitor de cântece pe care ţara l-a avut vreodată. - Bits & Pieces, December 13, 1990.

 

38. DRUMUL SPRE SUCCES

Se spune ca Thomas Edison a făcut 50,000 de experimente înainte de a avea succes în producerea unei baterii. Ne putem uşor imagina că faimosul inventator a avut serioase îndoieli de-a lungul lor. Dar când a fost întrebat dacă s-a descurajat vreodată în timp ce a lucrat aşa de mult timp fără rezultate, Edison a răspuns: "Rezultate? Păi acum cunosc 50,000 de feluri în care nu se poate face o baterie." - Today in the Word, August, 1990

 

39. NICI O PAGUBĂ

„Succesul nostru în această acţiune riscantă nu înseamnă nimic altceva decât deschiderea ţării pentru evanghelie: eşecul nostru înseamnă cel mult moartea a doi trei fanatici amăgiţi. Fiindcă chiar moartea nu-i un eşec. Scopurile lui au fost atinse. El foloseşte moartea la fel ca viaţa pentru progresul cauzei.”

Walter Gowans, 1983,  fondatorul SIM. În  Dec. 4, 1893, Walter Gowans şi Rowland Bingham din Toronto, Canada, şi Thomas Kent din Buffalo, N.Y., au aterizat în Lagos, Nigeria.

Scopul lor era să stabilească un centru de mărturisire între cei 60 milioane de locuitori din Sudan o zonă la sud de Sahara între fluviile Niger şi Nil. Gowans şi Kent au murit în primele luni. Bingham s-a reântors în Canada a format un comitet şi s-a întor în Africa in 1900. Şi această încercare a fost un insucces. În 1901 Bingham a trimis o echipă care a întemeiat prima bază a Misiunii la Patigi, 700 km de fluviul Niger. Când aceşti primi pioneri au aterizat în Nigeria, Gowans era de 25 de ani, Bingham era după două săptămâni de la împlinirea vârstei de 21 Kent era de 23. "Este meritul apelului pasionat al unei doamne scoţiene care mi-a legat viaţa de Sudan” scria Rowland Bingham (un fondator al S.I.M.). "În liniştea salonului ei mi-a povestit cum Dumnezeu i-a chemat fiica în China şi pe băiatul mai mare (Walter Gowans) în Sudan. "Ea mi-a trecut pe dinaintea ochilor vastele întinderi cu milioanele de oameni.  Înainte să închei interviul ea aşezase asupra mea sarcina Sudanului." Un an şi jumătate mai târziu Bingham s-a reîntors în Canada, singur. Walter şi Thomas Kent zac îngropaţi în interiorul Nigeriei. "Am vizitat-o pe d-na Gowans să-i dau cele câteva bunuri aparţinând fiului ei” îşi aminteşte el. "M-a întâmpinat cu braţele deschise. Am stat acolo un timp în tăcere, apoi ea a spus aceste cuvinte: '”Ei bine domnule Bingham, încă aş dori ca Walter să meargă în Sudan şi să moară acolo fără nimeni, decât să-l am acasă astăzi dar neascultător de Domnul lui”.

 

 

 

40. DOSTOIEVSKY

In Siberia, Dostoievski a descoperit frumuseţea parabolei fiului pierdut. Siberia era ţara îndepărtată. Acolo el era fiul pierdut printre roşcove şi porci. Tovarăşii săi erau cei mai josnici dintre oamenii josnici şi cei mai dezgustători dintre cei dezgustători.

"Imaginaţi-vă," spune el, "o baracă veche şi ciudată din lemn care ar fi trebuit să fie demolată cu mult timp în urmă ca nefolositoare. Vara este insuportabil de cald, iarna este un frig de nesuportat. Toate scândurile sunt putrede. Pe podea mizeria zace groasă de trei centimetri: în orice moment eşti în pericol să aluneci. Ferestrele mici sunt atât de îngheţate încât chiar în timpul zilei cu greu se poate citi. Gheaţa de pe geamuri este de şapte centimetri. Suntem îngrămădiţi ca heringii într-un butoi. Atmosfera este de nerespirat: prizonierii miros (put) ca porcii: sunt ca viermii în butoi: dormim pe scândurile goale."

"Adevărul se vede mult mai clar când eşti nefericit," a scris el din Siberia. "Şi totuşi Dumnezeu mi-a dăruit momente de pace deplină; în astfel de momente iubesc şi cred că sunt iubit; în astfel de momente mi-am formulat crezut, unde totul este clar şi sfânt pentru mine. Crezul acesta este extreme de simplu: iată-l. Cred că nu există mimic mai plăcut, mai profound, mai înţelegător, mai raţional, mai bărbătesc şi mai perfect decât Mântuitorul. Îmi spun cu dragoste plină de gelozie că nu numai că aici nu există nimeni asemenea Lui, dar că nu va fi niciodată vreunul."

 

41. AUTO INDULGENTA

Acele lucruri pe care cineva nu le poate corecta in el însuşi sau în alţii trebuie sa le îndure  răbdător pana când Dumnezeu va aranja lucrurile intr-un fel oarecare. Cu toate acestea când ai piedici de felul acesta trebuie sa te rogi ca Dumnezeu să te ajute sa le poţi purta cu bunăvoinţa. Încearcă sa fii răbdător cu defectele altora oricare ar fi ele; pentru că şi tu ai multe greşeli care trebuie să fie suportate de alţii. Daca tu nu poţi face pentru tine ceea ce ţi-ar plăcea să fie, cum poţi aştepta de la alţii să fie ca tine în toate lucrurile? Noi dorim să-i vedem pe ceilalţi desăvârşiţi şi totuşi nu ne corectăm propriile greşeli. Putem permite ca alţii sa fie aspru corectaţi şi nu să fim noi înşine corectaţi. Vom avea grijă ca alţii să fie întotdeauna în limitele legii dar în nici un caz nu dorim să fim noi restricţionaţi. Aşa se face că uneori cântărim pe cei de lângă noi în acelaşi cântar cu noi. - Thomas a' Kempis.

 

42. BIRUIND INDOIELILE

G. Campbell Morgan se bucura deja de succes ca predicator încă de la vârsta de 19 ani. Dar atunci a fost cuprins de îndoială cu privire la Biblie. Scrierile diferiţilor oameni de ştiinţă şi agnostici l-au tulburat (de exemplu Charles Darwin, John Tyndall, Thomas Huxley, and Herbert Spencer).  Când a citit cărţile lor şi a ascultat dezbaterile, Morgan a devenit din ce în ce mai dezorientat. Ce sa facă? Şi-a anulat toate angajamentele de predicare, a pus toate cărţile în dulap, a încuiat uşa şi a mers la librărie să cumpere o Biblie nouă. Şi-a spus lui însuşi “Nu sunt chiar aşa de sigur că aceasta este ceea ce tatăl meu pretindea a fi – Cuvântul lui Dumnezeu. Dar de aceasta sunt sigur. Dacă este Cuvântul lui Dumnezeu şi dacă eu vin cu o minte fără prejudecăţi, ea însăşi va aduce asigurare sufletului meu.” Rezultatul? “Această Biblie m-a găsit!” a spus Morgan. Această nouă asigurare în 1883 l-a motivat  în predicare şi în slujire. S-a consacrat pe sine însuşi studiului şi predicării Cuvântului lui Dumnezeu. - Wycliffe Handbook of Preaching & Preachers, Moody, 1984, p. 211.

43. INDOIELI

Psihologul American Carl Rogers, avea 22 de ani când a intrat la Seminarul Teologic Union în 1924. Acolo a participat la un seminar organizat pentru a analiza îndoielile religioase. Mai târziu Roger a spus grupului: “Majoritatea membrilor … în modul lor de gândire prin întrebările pe care le-au ridicat, chiar gândurile însele se îndreptau în afara lucrării religioase. Eu eram unul dintre ei.

 

44. INDOIELI

Daţi-mi beneficiul convingerilor voastre, daca aveţi vreunul; dar păstraţi îndoielile pentru voi, pentru ca le am destule pe ale mele. - Goethe.

 

45. DIAPOZITIVE SAU FILME

Una dintre povestirile mele preferate am auzit-o de la un bărbat care frecventa biserica noastră. El şi soţia lui erau prieteni apropiaţi ai familiei noastre, dar acum sunt mutaţi în altă parte a ţării. Chiar ne lipseşte prezenţa lor plină de bucurie. Când, cu mulţi ani în urmă, fusese lucrător cu tinerii într-o comunitate de etnici, el mergea la o biserică scandinavă. Fiind mai degrabă un om cu imaginaţie şi creativitate, s-a hotărât să prezinte grupului de tineri un film misionar. Era vorba despre un film simplu, sigur, în alb-negru şi orientat religios. 

Aparatul de proiectat nu fusese închis nici de o oră când un grup de conducători din biserică l-au chemat şi l-au luat la întrebări în legătură cu ceea ce făcuse. Ei l-au întrebat  "Le-ai arătat tinerilor un film?" Cu toată sinceritate, el a răspuns: "Ei bine, da, le-am arătat." "Nun e place aceasta" au răspuns ei. Fără să încerce să se certe, lucrătorul cu tinerii a spus: “Ei bine, îmi amintesc faptul că, la ultima conferinţă misionară, biserica noastră a prezentat diapozitive." Unul dintre membrii comitetului a ridicat mâna, făcându-i semn să nu mai vorbească. Apoi, cu aceste cuvinte, a explicat conflictul cu înţelegere: “Dacă stă pe loc (nu se mişcă) este bine. Dacă se mişcă, e păcat!” Poţi să arăţi diapozitive, dar când ele încep să se mişte, intraţi în păcat."

 

46. PĂCAT - DEFINITIE

Iată cum a definit Susannah Wesley "păcatul" micului ei fiu, John Wesley: "Dacă ai judeca legitimitatea ilegalităţii plăcerii, foloseşte această regulă simplă: Orice îţi slăbeşte raţiunea, care îţi scade sensibilitatea conştiinţei, care întunecă simţământul prezenţei lui Dumnezeu şi te lipseşte de gustul pentru lucrurile spirituale – aceasta este pentru tine păcatul." 

 

47. VISURI

Cei care visează ziua sunt conştienţi de multe lucruri care le scapă celor care visează numai noaptea. - Edgar Allen Poe.

 

48. CEA MAI MARE SCULPTURĂ DIN LUME

"Istoria americană va mărşălui de-a lungul acestui orizont," a anunţat Gutzon Borglum în 1924, uitându-se la Black Hills din  South Dakota. În 1927 Borglum a început să sculpteze chipurile lui George Washington, Abraham Lincoln, Thomas Jefferson şi Theodore Roosevelt pe versantul de granit de 6,000 de picioare al  Muntelui Rushmore. Cea mai mare parte a sculpturilor a fost făcută de mineri experimentaţi sub conducerea lui Borglum. Lucrând cu ciocane pneumatice şi dinamită, ei au îndepărtat 400.000 tone de stâncă, tind la o distanţă de trei centimetri de suprafaţa finală a sculpturii. Când Borglum a murit în luna martie a anului 1941, visul său despre cea mai mare sculptură a lumii era aproape realizat. Fiul său, Lincoln a terminat lucrarea în acelaşi an, în luna octombrie, la 14 ani după ce fusese începută.  

 

49. EXPERIMENTÂND ETERUL

Oliver Wendell Holmes, Senior, era doctor. Aşa că era foarte interesat în folosirea eterului. Pentru ca să ştie cum se simt pacienţii săi sub influenţa eterului, o data el şi-a administrat lui însuşi o doză. Pe măsură ce eterul îşi făcea efectul, în stare de vis, un gând profund i-a trecut prin minte. El a crezut că dintr-o dată a găsit cheia tuturor misterelor universului. Când şi-a recăpătat cunoştinţa, totuşi, nu a mai fost în stare să-şi amintească  care a fost gândul acela. Datorită marii importanţe pe care acest gând ar fi avut-o pentru omenire, Holmes a aranjat să i se administreze din nou eter. De data aceasta o stenografă era prezentă ca să noteze marele gând. Eterul a fost administrat şi, cu siguranţă, chiar înainte de a adormi, intuiţia a reapărut.  El a murmurat cuvintele, stenograful le-a notat şi el a adormit încrezător în cunoştinţa pe care o căpătase. După ce s-a trezit, s-a întors dornic spre stenografă şi a rugat-o să-I citească ceea ce spusese. Iată ce a citit ea: “Întregul univers este pătruns de un puternic miros de terebentină." 

 

50. VISURI 

Cea mai buna cale de a face visurile sa devina realitate, este sa te trezeşti.

 

51. SECETĂ

În Africa de Sud, proprietarul clubului naturalist, Beau Brummell , a fost iritat de acuzaţii din partea unui supraveghetor moralist, că o secetă teribilă din Transvaal a fost adusă datorită “păcatului” nudităţii colective la ferma sa de 1000 de acri. Aşa că el a cerut celor 370 de oaspeţi să se îmbrace. Şi, pentru prima dată de două luni, a căzut ploaie. “Aceasta este suficient ca să mă facă pe mine călugăr!” a spus Brummell. 

 

52. DUPLICITATE

După victoria asupra lui Antoniu la Actium, Augustus Caesar s-a întors la Roma în triumf. În mijlocul mulţimii uriaşe care-l aclama, era un om care avea o pasăre pe care o învăţase să spună: "Salut, Caesar victorios!" Caesar a fost impresionat şi a cumpărat pasărea cu o sumă mare de bani. Apoi cineva l-a chemat pe Caesar de o parte şi i-a şoptit că bărbatul are o altă pasăre care este cel puţin la fel de talentată. Bărbatul a fost convocat şi i s-a cerut o demonstraţie a ceea ce putea face pasărea. Bărbatul a început să facă pe modestul, dar Caesar a insistat. Când pasărea a vorbit, a spus: "Salut, Antoniu victorios!"  

 

53. DATORIE

Unul dintre cele mai tragice evenimente din timpul preşedinţiei lui Reagen s-a petrecut într-o duminică dimineaţă, când bombe teroriste au atacat barăcile Marinei din Beirut, în care au fost ucişi sau  răniţi, în timp ce dormeau, sute de americani. Mulţi dintre noi îşi pot încă aminti scenele teribile când supravieţuitorii au săpat să-i scoată pe fraţii lor de sub dărâmături.

La câteva zile după tragedie, îmi amintesc că am primit o povestire extraordinară. Comandantului Corpului de Marinari, Paul X Kelly, a vizitat câţiva dintre supravieţuitori care se aflau atunci într-un spital din Frankfurt, Germania. Printre ei era şi corporalul Jeffrey Lee Nashton, grav rănit. Nashton avea atât de multe tuburi care intrau şi ieşeau din corpul său, încât martorii spuneau că arăta mai degrabă cu o maşină, decât cu un om; totuşi a supravieţuit.

Când Kelly s-a apropiat de el, Nashton, luptând să se mişte şi sfâşiat de durere, a indicat o bucată de hârtie şi un stilou. El a scris o notiţă scurtă şi i-a înmânat-o comandantului. Pe bucăţica de hârtie erau doar două cuvinte  -- "Semper Fi" motto-ul latinesc al soldaţilor din  Marină, care înseamnă “totdeauna credincios”. Cu aceste două cuvinte simple Nashton a vorbit pentru milioane de americani care şi-au sacrificat corpurile şi membrele şi vieţile pentru ţara lor – cei care au rămas credincioşi. -  J. Dobson & Gary Bauer, Children at Risk, Word, 1990, pp. 187-188

 

54. ZIUA ÎNTUNECATĂ

Era în 19   mai, 1780. Locul, Hartford, Connecticut. Ziua întunecată a fost relatată în istoria New England-ului,  ca o prezicere teribilă a Zilei Judecăţii. Pe la amiază cerul s-a schimbat din albastru în cenuşiu şi pe la mijlocul după-amiezii s-a întunecat atât de mult încât, în acel veac religios, bărbaţii oamenii au căzut în genunchi şi au cerut o ultimă binecuvântare înainte ca să vină sfârşitul. Camera Reprezentanţilor din Connecticut House era în şedinţă. Şi, pe măsură ce unii bărbaţi cădeau la pământ, iar alţii strigau pentru o suspendare imediată, purtătorul de cuvânt al Camerei, colonelul Davenport, s-a ridicat în picioare. Le-a cerut să facă linişte şi a spus aceste cuvinte: "Ziua Judecăţii fie se apropie, fie nu. Dacă nu se apropie, nu este nici un motiv pentru suspendarea şedinţei. Dacă a venit, aleg să fiu găsit făcându-mi datoria. Doresc, de aceea, să fie aduse lumânări.."  Robert P. Dugan, Jr., Winning the New Civil War,  p. 183

 

55. BISERICA NEINFLACARATA

Este usor sa-ti dai seama cand arde ceva. Focul mistuie orice material. Orice foc care nu se extinde, este imediat stins. O biserica fără evanghelizare este o contradicţie de termeni, aşa cum un foc care nu arde este o contradicţie.  Christian Theology in Plain Language, p. 162.

 

56. RAUL

Este cineva binevoitor să prevină răul, dar nu este capabil? Atunci este neputincios.  Este el capabil, dar nu este binevoitor? Atunci este răuvoitor. Este şi capabil şi binevoitor? Atunci de unde este răul? - David Hume.

 

57. TIMP PENTRU CONTABILITATE

Povestirea este spusă de un fermier dintr-un stat din Midwestern care avea un puternic dispreţ pentru lucrurile “religioase” În timp ce-şi ara câmpul într-o duminică dimineaţă, ridica pumnul la enoriaşii care treceau la închinare. A venit luna octombrie şi fermierul a avut cea mai bună recoltă din toate – cea mai bună din toată ţara. Când secerişul s-a încheiat, el a pus un anunţ în ziarul local, prin care deprecia creştinii pentru credinţa lor în Dumnezeu. Aproape de sfârşitul diatribei sale, el scria: “Credinţa în Dumnezeu nu înseamnă mult, dacă cineva ca mine poate să prospere." Răspunsul din partea creştinilor din comunitatea locală a fost liniştit şi politicos. În următoarea ediţie a ziarului oraşului, a apărut un mic anunţ. Spunea pur şi simplu: “Dumnezeu nu-şi face întotdeauna calculele contabile în octombrie.” - William E. Brown in Making Sense of Your Faith.

 

 

 

58. ABSURDITATEA EVOLUŢIONISMULUI

Este absurd pentru evoluţionişti să se plângă că este de neconceput pentru un Dumnezeu considerat de nepătruns să facă totul din nimic şi apoi să pretindă că este mult mai posibil ca nimic să se transforme în ceva. G.K. Chesterton

 

59. ÎN SPATELE DOCTRINEI ÎNTÂMPLĂRII

Nu pot să cad la înţelegere cu doctrina întâmplării. Nu pot să trăiesc cu noţiunea lipsei de scop şi a şansei oarbe în natură. Şi totuşi nu ştiu ce să pun în locul ei pentru a-mi linişti mintea. Este absurd să spui că un loc ca acesta este absurd, când el conţine, în faţa ochilor noştri, atât de multe miliarde de forme de viaţă diferite, fiecare perfectă în felul ei şi legate între ele astfel încât să formeze ceea ce cu siguranţă pare a fi unui observator exterior un organism uriaş, sferic. Vorbim—unii dintre noi, măcar - despre absurditatea condiţiei umane, dar facem aceasta deoarece nu ştim cum să ne integrăm sau pentru ce suntem noi destinaţi. Poveştile pe care am obişnuit să le facem ca să ne explicăm nu mai au nici un sens şi am rămas, pentru moment, fără noi poveşti. - Lewis Thomas in Harvard Magazine

 

60. RISCUL

Unul dintre motivele pentru care persoanele mature se opresc din creştere şi învăţare este faptul că ajung din ce în ce mai dispuşi să-şi assume riscul eşecului. – John Gardner

 

61. CRIZA

În timpul grevei pompierilor din Anglia, anul 1978, armata britanică a preluat operaţiunile de intervenţie în situaţii de incendiu. Pe data de 14 ianuarie au fost solicitaţi de o bătrână doamnă din sudul Londrei, pentru recuperarea psicuţei. Aceştia au sosit la faţa locului fără întâziere şi cu multă dibăcie şi grijă au salvat pisicuţa, după care au dat să plece. Insă bătrânica, peste măsură de recunoscătoare, i-a invitat la ceai. La plecare, după strângeri de mână şi rămas bun călduros, eroii au dat din neatenţie peste pisică şi au ucis-o.

 

62. EGALITATE

Odată, Andrew Carnegie a fost vizitat de un socialist care imediat a început să tune împotriva nedreptăţii ca d-l Carnegie să aibă atâţia bani. Din punctul său de vedere, averea trebuia împărţită egal între oameni. Carnegie i-a cerut secretarului său o evaluare a tuturor posesiunilor sale şi numărul total de locuitori ai pământului. După o simpplă operaţie de aritmetică, a dispus către secretar: „Dă-i, te rog, domnului acestuia 16 cenţi. Asta e partea ce îi revine din averea mea.”

 

63. A CREDE ŞI A ÎNŢELEGE

Inţelgerea este răslata credinţei, de aceea căutaţi nu să înţelegeţi pentru a crede, ci să cedeţi pentru a înţelege. – Augustine

 

64. CREDINŢA

Credinţa şi faptele trebuie să meargă în tandem, una răspunzând celeilalte, aşa cum o fac picioarele unui om în timp ce merge. Mai întâi credinţa, apoi faptele, apoi din nou credinţa, şi iarăşi faptele – până ce cu greu ai mai putea face deosebirea între ele, spunând care-i una şi care-i celalată. – William Booth, Christianity Today, 5 octombrie 1992, pag. 48

 

 

 

 

65. PRIMATUL CREDINŢEI

Dumnezeu, Tatăl nostru, a făcut ca toate lucrurile să depindă de credinţă pentru ca cel ce are credinţă să aibă toate lucrurile şi cel ce nu are credinţă să nu aibă nimic. – Martin Luther

 

66. PUTEREA CREDINŢEI

Credinţa în Dumnezeu dă naştere la mari optimişti. În Burma, Judson zăcea într-o celulă mizeră, cu gleznele prinse de un stâl de bambus cu lanţuri cântărind mai mult de 15 kg. Unul dinre tovarăşii săi de celulă i-a spus cu un rânjet pe faţă : „Dr. Judson, cum se întrevăd acum şansele de convertire a păgânilor?” Răspunsul prompt a fost: „Şansele sunt la fel de solide ca făgăduinţele lui Dumnezeu.”

Adevărata credinţă

Credinţa întru izbăvirea personală nu este credinţă în Dumnezeu. Credinţa înseamnă că indiferent dacă sunt sau nu vizibil izbăvit, eu voi rămâne în credinţa că Dumnezeu este iubire. Sunt lucruri care nu pot fi învăţate decât în cuptorul de foc al lui Dumnezeu. – Oswald Chambers, Run Today’s Race

 

67. CREDINŢA ŞI VIAŢA

Omul trăieşte prin credinţa într-un lucru, iar nu prin discutarea şi argumentarea a multe lucruri. – Thomas Carlyle

 

68. NECOMUNICARE

Edith Rockefeller McCormick, fiica lui John D. Rockefeller, dispunea de mulţi servitori. Pentru toţi servitorii, fără excepţie, a stabilit ca regulă interdicţia de a nu i se adresa niciodată. Regula nu a fost încălcată decât o dată când a sosit vestea decesului fiului cel mic. În casa de vacanţă a familiei McCormick tocmai avea loc o petrecere. După ce s-au consfătuit, servitorii au hotărât că dna McCormick trebuia anunţată imediată. După ce vestea tragică i-a fost comunicată în şoaptă, stăpâna casei a dat din cap după care petrecerea a continuat ca mai înainte.

 

69. LUCRUL DE IMPORTANŢĂ

John Bacon, câdva sculptor renumit, a lăsat să-i fie inscripţionat pe mormânt: “Ceea ce am fost ca artist a părut a fi de importanţă, cât timp am fost în viaţă, însă ceea ce am fost ca unul care am crezut în Isus Hristos este singurul lucru care contează acum.”

 

70. MOARTEA UNUI MILIARDAR

Howard Hughes: la moartea sa, valora 2,5 miliarde. Era cel mai bogat om din Statele Unite. Deţinea o flotă privată de bărci cu motor, hotele şi cazinorui. Solicitat fiind să identifice trupul decedatului, un văr de departe – dar, ruda cea mai apropiată în viaţă – a exclamat : „Ăsta-i Hugh?” Hugh Howards petrecuse ultimii 15 ani de viaţă în dependenţă de droguri, într-atât de slăbit că nici nu mai putea să-şi administreze doza singur. Scăzuse în înălţime şi nu mai cântărea decât 45 kg. Nimeni, nici prieten, nici rudă, nu l-a plâns. Moartea sa nu a fost marcată decât printr-un moment de tăcere păstrat în cazinourile sale din Las Vegas. Jocurile au fost oprite şi toată lumea a amuţit. Apoi, unul dintre supraveghetorii din sală s-a uitat la ceas, după care i-a şoptit dealerului de lângă el: „O.K. Dă drumul la joc.... A trecut minutul care i se cuvenea.”

 

71. RAPORTUL VIEŢII LUI BONAPARTE

Napoleon Bonaparte: răspunzător pentru moartea pe câmpul de luptă a 500 de mii de francezi, ceea ce reprezenta aproximativ 1/6 din populaţia Franţei. Ultimii 6 ani din viaţă şi i-a petrecut în exil, pe Insula Sf. Elena. Soţia lui, Marie Louise nu i-a scris nici un rând şi s-a recăsătorit în timpul vieţii lui. Nu a mai avut nici o veste în legătură cu fiul lui. Pe insulă avea domiciliu forţat şi nu se putea deplasa nicăieri decât escortat de un soldat britanic. Pe piatra lui funerară scrie simplu: „Aici se odihneşte....”

72. ADOLPH HITLER

Ultimele 4 luni din viaţă şi le-a trăit la Berlin. Se crede că a suferit de senilitate prematură, dacă nu de tulburări mentale. La data de 29 aprilie s-a căsătorit cu Eva Braum şi şi-a justificat, susţinut şi apărat acţiunile în testamentul lui politic. La data de 30 aprilie şi-a luat rămas bun de la cele câteva cadre militare rămase alături de el, după care s-a retras în apartamentele personale şi s-a împuşcat, în timp ce soţia lui s-a otrăvit. Trupurile le-au fost incinerate, în conformitate cu dorinţa lor.

 

73.  ÎNGROPĂCIUNE

Dumnezeu Îşi îngroapă lucrătorii, dar nu şi lucrarea. – Henrietta Mears

 

74.  CURIOZITĂŢI

- Înainte de moartea sa, actorul britanic Robert Morley a dispus ca toate cărţile de credit personale să fie îngropate cu el.

- Heather Tanner din Woodbridge a cerut să-i fie pusă în coşciug o hartă bună: „Cum nu mi-a fost deloc uşor să-mi găsesc drumul în această viaţă, am mari nelinişti în ceea ce priveşte viaţa viitoare....”

 

75. MOARTEA LUI CECIL RHODES

 Ultimele zile ale lui Cecil Rhodes, om politic britanic şi lider colonial, au fost marcate de o mare dezamăgire. A murit din cauza unei afecţiuni cardiace într-un moment al vieţii în care era asediat de scandaluri personale şi discreditat în urma deciziilor politice neînţelepte. Lewis Mitchel, care se afla la căpătâiul lui, în căsuţa de lângă Cape Town, Africa de Sud, l-a auzit pe muribund spunând stins: „Aşa de puţine lucruri făcute, aşa de multe rămase de făcut.”

 

76. SĂ MORI ÎN ISUS

Un tânăr soldat din armata confederată, în urma unei bătălii din cadrul Războiului dintre state, din 1862, în timp ce murea foarte fericit, a început să fredoneze următorul refren: „Mărite Iehove, Te adorăm pe Tine, Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Duhul, ne unim în a adorarea aceluiaşi tron veşnic. Laudă veşnică Ţie!”. Capelanul l-a întrebat dacă avea vreun mesaj de transmis rudelor, prietenilor. „Da,” a răspuns el, „spuneţi-i tatălui meu că mereu am avut în vedere să îmi mănânc pâinea cu mulţumiri. Spuneţi-i că acum Hristos este toată nădejdea mea, toată încrederea mea şi că El este scump sufletului meu. Spuneţi-i că nu mă tem să mor – totul e pace.” Glasul băiatului muribund tremura în timp ce spunea toate acestea. Apoi, când imnul „De Tine, mai aproape” i-a fost citit, la finalul fiecărei strofe el exclama viguros: „O, Doamne Isuse, Tu vii mai aproape de mine.” Adresându-se din nou prietenilor săi, le-a spus: „Spuneţi-i tatălui meu că am murit fericit.” Iar ultimele lui cuvinte au fost: „Tată, vin la Tine!” Apoi, soldatul creştin „a adormit în Isus”.

 

77. MOARTEA PENTRU PRIMII CREŞTINI

În jurul anului 125 d.Hr., un grec pe nume Aristeides îi scria unuia dintre prietenii săi, încercând să îi explice extraordinarul succes al acestei religii noi a creştinilor. „Dacă unul dintre creştinii vrednici pleacă din această lume, ceilalţi se bucură şi aduc mulţumiri lui Dumnezeu şi îi condus trupul la mormânt cu cântece şi mulţumiri, de parcă nu l-ar fi mutat decât dintr-un loc în altul, din apropiere.”

 

78. FRICA DE MOARTE

Neil Simon, autorul romanului Desculţ în parc, a fot întrebat de Dick Cavett Shoe dacă îl preocupa câştigul de bani. În studioul de filmări s-a făcut linişte mormântală atunci când Simon a răspuns: „Nu.... ceea ce mă preocupă pe mine este frica de moarte.”

 

79. DISOCIERE

„Nu că mi-ar fi frică să mor, dar naş vrea să fiu în preajmă atunci când se va întâmpla....” – Woody Allen

 

80. OBIECTIVUL VIEŢII

Criticul în chestiuni sociale Russel Kirk a definit decadenţa drept pierderea unui scop sau ţel în viaţă. „Oamenii decad atunci când uită sau neagă scopurile vieţii şi, ca atare, îşi trec anii cu lucruri mărunte sau în dezmăţ.”

 

81. TIMPUL POTRIVIT

Ia-ţi timp pentru deliberare, însă când vine timpul pentru acţiune, nu mai sta pe gânduri şi acţionează.

 

82. CREDINŢA REPETATĂ

Medalistul cu aur la tragerea cu arcul Darrel Pace urma să facă o demonstraţie în Central Park, New York. Toate staţiile de radio urmau să transmită ştirea de la faţa locului. Fiecare săgeată cu vârf de oţel s-a înfipt în centrul ţintei. După aceea, Pace a întrebat cine se oferă voluntar pentru a ţine un măr, în dreptul ţintei. Corespondentul ABC, Josh Howell, a făcut un pas curajos înainte. Iată-l acolo, cu un măr mic în mână – şi un nod mare în gât. Pace, aflat la o distanţă de 10 m, a ţintit şi ochit drept în măr, după care săgeata s-a înfipt în centrul ţintei din spate. Toată lumea l-a aplaudat pe Howell care era tot numai zâmbete, până când cameramanul său s-a apropiat de el cu o faţă pleoştită: „Îmi pare rău, Josh, am avut o problemă cu camera şi nu am prins momentul...N-ai vrea să mai ţii o dată mărul?”

 

83. CREDINŢĂ

Într-o perioadă deosebit de grea a lucrării sale în China, Hudson Taylor îi scria soţiei lui: „Avem 25 de cenţi şi toate făgăduinţele lui Dumnezeu.”

 

84. SIMŢĂMINTELE, RAŢIUNEA ŞI VOINŢA

Trei elemente ale personalităţii sunt implicate în luarea deciziei de a deveni creştin sau a oricărei decizii, în general: emoţiile, intelectul şi voinţa.

De exemplu, un tânăr întâlneşte o tânără. Imediat sunt atraşi unul de celălalt. Fiecare îşi spune sieşi: „Iată pe cineva cu care mi-ar plăcea să mă căsătoresc.” În acel moment, dacă emoţiile au câştig de cauză, ar avea loc o nuntă. Însă intervine intelectul cu întrebări vizavi de răspunsul emoţional impulsiv: oare chiar suntem compatibili? Cum este ea cu adevărat? Voi putea susţine o familie? Şi amândoi conchid că ar fi mai bine să mai lase să treacă puţin timp înainte să facă pasul următor. Şi cei doi mai petrec puţin timp împreună. În cele din urmă, el ajunge la concluzia că fata este frumoasă şi fizic, dar şi sufleteşte. Acum intelectul lui susţine concluzia emoţiilor de a se căsători.

Însă votul cel mai greu de-abia acum urmează – acela al voinţei care frânează marşul spre altar cu întrebări ca „Sunt dispus să renunţa la stilul de viaţă actual pentru un altul?” „Cum rămâne cu libertatea mea?” „Sunt dispus să îmi asum o responsabilitate în plus?” Căsătoria va avea loc atunci când voinţa va fi de acord cu emoţiile şi intelectul. Şi tot într-un astfel de punct de acord se petrece şi venirea la Hristos.

 

85. CREDINŢA FĂRĂ ÎNCREDERE

Pe când eram eleve de liceu, mi s-a cerut să pregătesc o lecţie pe care să o prezinte la clasa de oratorie, la care aveam să primim note pentru creativitatea şi abilitatea de a argumenta ceva. Titlul prelegerii mele era „Legea pendulului”. Am petrecut 20 minute prezentând minuţios principiul fizic care guvernează mişcarea pendulului. Legea pendulului spune că acesta nu poate reveni într-un punct mai înalt decât cel din care a pornit. Din cauza forţelor de frecare şi gravitaţională, pendulul se întoarce undeva mai jos decât punctul de start. Şi de fiecare dată descrie un arc din ce în ce mai mic, până ce, în final, se opreşte. Acest punct de repaus se numeşte stare de echilibru, când toate forţele care acţionează asupra pendulului sunt egale.

 

Am ataşat o sfoară de 1 metru la o jucărioară de copii, iar capătul liber l-am legat de partea de sus a tablei de scris. Am marcat pe tablă înălţimea de la care am dat drumul pendulului improvizat şi înălţimile corespunzătore fiecărei mişcări descrise în continuare. La terminarea demonstraţiei, semnele de pe tablă stătea ca dovezi incontestabile ale teoriei mele. Am întrebat câţi dintre cei din clasă CREDEAU în validitatea legii pendulului. Toţi colegii au ridicat mâna, şi la fel a făcut şi profesorul care s-a îndreptat spre tablă, gândind că lecţia se terminase. În realitate, de-abia începea. Deasupra catedrei atârna un pendul imens (lustra cântărind peste 100 kg, susţinută cu 4 cabluri solide). L-am invitat pe profesor să se urce pe catedră şi să ia loc pe scaunul pe care i l-am urcat special acolo. Apoi am tras lustra până în dreptul nasului lui şi am repetat legea pendulului pe care cu o clipă înainte o recunoscuse drept validă. „Dacă legea pendulului este adevărată, atunci dacă dau drumul la această masă de metal, în momentul revenirii, se va opri mai jos de punctul de start. Deci nasul dumneavoastră va fi în perfectă siguranţă.” După această reiterare a legii, l-am privit în ochi şi l-am întrebat: „Domnule profesor, credeţi că această lege este adevărată?” A urmat o pauză lungă, după care a dat din cap şi a şoptit: „Da, cred.” Am dat drumul pendulului care s-a balansat cu un şuier prelung. În momentul în care pendulul s-a oprit pentru a reveni în partea de unde i se dăduse drumul, profesorul pur şi simplu s-a aruncat jos de pe catedră. Atunci am întrebat clasa: „Domnul profesor crede în legea pendulului?” Răspunsul unanim a fost: „NU!”

 

86. ALTCINEVA

Un om a alunecat într-o prăpastie, reuşind cumva să se prindă de un ciot de copac. În continuare a avut loc următoarea conversaţie:

„Ajutor! Mă aude cineva?”

„Eu, Domnul, te aud. Crezi în Mine?”

„Da, Doamne, cred. Cred cu adevărat, dar prea mult n-o să mai pot sta aşa suspendat aici...”

„E-n regulă. Dacă crezi cu adevărat în Mine, atunci nu ai de ce să-ţi faci griji. Te voi salva. Nu trebuie decât să dai drumul la ciotul acela de care te-ai agăţat.”

După o scrută pauză:

„Ajutor! Mă mai aude şi altcineva?”

 

87. ÎNCREDERE

La Muzeul Naţional din Londra este expusă o hartă interesantă. Este o veche hartă maritimă, desenată în 1525, prezentând coasta nord-americană şi apele adiacente. Cartograful a însemnat zonele care nu fuseseră încă explorate cu nişte adnotări mai mult decât neobişnuite: „Aici locuiesc uriaşii.”, „Aici trăiesc scorpioni uriaşi.”, „Aici se găsesc balauri”. În cele din urmă harta a ajuns în posesia lui Sir John Franklin, explorator britanic din prima parte a sec. 19. Acesta a răzuit inscripţiile înfricoşătoare şi a scris în locul lor: „Aici se găseşte Dumnezeu.”

 

88.   ŞANSA

Oamenii sunt optimişti incurabili. Ei cred că au şanse cât se poate de bune ca să câştige la loterie, însă nici cea mai mică şansă ca să moară într-un accident rutier.

 

89. ŞANSA

Bunica mea, o baptistă vajnică, în fiecare duminică mă târa la biserică şi la şcoala de duminică. Mai târziu, când după căsătorie am devenit membru al bisericii episcopale, m-a întrebat: „Fiule, dar ce anume e în neregulă cu biserica baptistă?” „Păi, împreună cu Carole am dat cu banul ca să vedem la care biserică vom merge, iar eu am pierdut.” „Aşa ţi-a trebuit. Baptiştii credincioşi nu dau cu banul.”

 

90. TIMPURI SOFISTICATE

Înainte, dacă nu simţeai bine, mergeai la doctor. Astăzi trebuie să ştii motivul pentru care nu te simţi bine, ca să ştii la care doctor să mergi.

 

91. GENEROZITATE

Se spune că într-o zi, un cerşetor de pe marginea drumului i-a cerut ceva de pomană lui Alexandru cel Mare. Omul acela era aşa de sărac şi nenorocit că nu avea dreptul nici măcar să întindă mâna supinativ  înaintea împăratului. Împăratul însă i-a aruncat câteva monede de aur. Unul dintre scutierii lui a comentat uimit de generozitatea acestuia: „Sire, câteva monede de aramă ar fi fost numai potrivite pentru nevoia unui cerşetor. De ce să-i dai aur?” Alexandru i-a dat un răspuns regesc: „Monedele de aramă sunt pe măsura nevoii cerşetorului, însă monedele de aur sunt pe măsura darului lui Alexandru.”

 

92. BINE LIMITAT

40 de ani Eunice Pike a lucrat pentru indienii mazteci din sud-vestul Mexicului, timp în care a descoperit câteva lucruri interesante despre aceşti oameni frumoşi. De exemplu, rareori urează de bine cuiva şi mai mult, au mari rezerve în a se învăţa unul pe altul sau a face cunoscută Evanghelia unul altuia. Dacă brutarul satului este întrebat „cine te-a învăţat să faci pâine?”, el răspunde: „pur şi simplu ştiu să fac pâine.”, adică a căpătat cunoştinţa fără ajutorul nimănui. Eunice spunea că acest comportament neobişnuit îşi are originea în conceptul indian de „bine limitat”, potrivit căruia binele, cunoştinţa şi iubirea se găsesc în cantităţi fixe. Pentru a învăţa pe cineva ceva tu însuţi te goleşti de cunoştinţe. Pentru a-l iubi şi pe al doilea copil, trebuie să-l iubeşti pe primul mai puţin. Dacă urezi cuiva de bine – „Să ai o zi bună!” – asta înseamnă că tocmai ai cedat o parte din propria fericire şi pe care nu o vei mai putea recupera niciodată.

 

 

93. GENIU

Dacă geniul poate avea limitele lui, prostia nu prezintă un asemenea handicap. – Elbert Hubbard

 

94. CULTURA AMERICANĂ

1 din 5 americani, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani, nu poate localiza pe harta pământului, Statele Unite. 75% dintre adulţii americani chestionaţi nu au putut localiza pe hartă Golful Persic (după ani de război purtat de SUA în acea zonă). 45% nu ştiau unde se găseşte America Centrală. 25% nu putea arăta pe hartă Oceanul Pacific. Dintre persoanele cu vârsta între 18-24 ani, doar 30% au putut indica poziţia Marii Britanii, 35% au ştiut unde se află Japonia, 40% - America Centrală, pe o hartă fără informaţii scrise. – U.S. News andWorld Report, 8 august 1988

 

95. ÎNDRĂGOSTITUL ÎNŢELEPT

Un îndrăgostit înţelept preţuieşte nu atât darul din partea persoanei iubite, cât iubirea dătătorului darului. – Toma de Kempis

 

96. DAR

Singurul dar adevărat este o parte din tine însuţi. Ralph Waldo Emerson

 

97. PRĂJITURA CU FRUCTE

În urma unui sondaj efectuat în America, s-a descoperit că prăjitura cu fructe reprezenta darul de Crăciun ales cel mai des ales (31%) din lista celor mai „neinspirate” daruri de Crăciun, ba chiar a ieşit pe un loc superior alternativei „nici un cadou”. La întrebarea despre moduri de a scăpa de un cadou neinspirat, 30% au sugerat ascunderea acestuia în debara, 21% - returnarea, 19% - dăruirea mai departe – de unde am putea trage concluzia că prăjitura cu fructe ar putea fi reciclată ca dar pentru gazda din seara de Anul Nou.

 

98. PLĂCERILE COMORI

Acolo unde ţi-e plăcerea, îşi este şi comoara, acolo unde îşi este comoara, îţi este şi inima şi unde îţi este inima, tot acolo îţi este şi fericirea. – Augustine

 

 

99. ADEVĂRATA DĂRUIRE

Dacă dăruieşti din ceea ce nu-ţi trebuie, aceea nu se cheamă dăruire. – Maica Tereza

 

100. Banii în Evanghelii

În Matei, Marcu şi Luca, 1 din 6 versete tratează subiectul banilor. Din cele 29 de parabole spuse de Hristos, 16 vorbesc despre un om şi banii lui.

Joomla SEF URLs by Artio