Tipărire

100 de ilustrații pentru predici (I)

Traducere: Csegezan Erik, Lupu Săvel, Suciu Lucian, Varadi Iuliu, Mateciuc Emanuel


1. Curaj: Curajul înseamnă să faci ceea ce ţi-e frică să faci. Nu este curaj dacă nu eşti speriat.

2. Curaj pentru pasivitate

Earl J. Fleming, un biolog din Alaska a fost probabil singurul om care a investigat obiectiv reputaţia ursului în atacurile umane. Când Fleming s-a întâlnit cu un urs, nici nu a fugit, nici nu l-a împuşcat. La sfârşitul studiului său unic, se întâlnise cu 81 de ursi bruni şi deşi mai mulţi au plănuit sa-l atace batjocoritor, nici unul nu a făcut-o.

3. Curajul

Aş defini adevăratul curaj ca o perfectă sensibilitate a măsurii pericolului şi o voinţă mentală pentru a-l îndura.

4. Act de clasă

Într-o zi din 1956, compozitorul Johnny Mercer a primit o scrisoare de la Sadie Vimmerstedt, o bunică văduvă care a lucrat în spatele unei tejghele de cosmetice în Joungstown, Ohio. Vimmerstedt i-a sugerat lui Mercer să scrie un cântec numit: “Vreau sa fiu alături să culeg cioburile când cineva iţi sparge inima”. Cinci ani mai târziu, Mercer a răspuns că a scris cântecul şi că Tony Bennett îl va înregistra. Astăzi daca priveşti la eticheta unui disc cu “Vreau sa fiu alături”, vei observa că Jonny Mercer împarte drepturile de autor pentru cuvinte si muzica cu Sadie Vimmerstedt. Profiturile obţinute în urma comercializării au fost împărţite între cei doi, astfel că Vimmerstedt şi moştenitorii ei au câştigat peste 100.000 $. După părerea mea, generozitatea lui Mercer a fost un act de clasă.

             Prin “act de clasă” înţeleg orice comportament aşa de virtuos că pune în umbră comportamentul obişnuit. A fost un act de mare clasă, de exemplu, când Alexander Hamilton a avut aspiraţii înalte asupra coroanei lui Aaron Burr. Benjamin Gaggenheim a îndeplinit un act de mare clasă pe Titanic când si-a dat vesta de salvare unei femei şi apoi şi-a pus o cravata albă şi un costum şi a putut muri, “ca un gentlemen”.

          În acelaşi an, 1912, căpitanul Lawrence Oates a devenit aşa de îngheţat si schilod de pe urma nefericitei călătorii a lui Robert Scott la Polul Sud. Mai degrabă decât să oprească pe alţii în călătoria lor disperată la întoarcerea de la pol, el a mers la deschizătura cortului intr-o noapte si a spus: “Eu tocmai merg afara si am sa stau ceva timp.” El s-a plimbat intr-o furtuna de zăpadă până când a murit. Cu siguranţa un fapt de mare clasă.

           Chiar si un simplu sportiv poate atinge nivelul unui act de mare clasă, aşa cum s-a întâmplat cu jucătorul de tenis Mats Wilander în semifinalele din 1982 la Open-ul francez. La punctul de meci o minge dată de adversarul lui Wilander a ieşit afară. Wilander a mers la arbitru si a zis: “Nu pot să câştig aşa. Mingea a fost bună.” Punctul a fost jucat din nou si Wilander a câştigat frumos si cinstit.

 5. Onoare

“Adesea doresc să stau culcat şi să adorm fără să mă trezesc. Dar aş vrea sa mă lupt cu aceasta dacă pot.”  Aşa a scris odată unul dintre cei mai bravi, cei mai inspiraţi bărbaţi care au trăit vreodată: Sir Walter Scott. In al 56-lea an al vieţii sale, el s-a îmbolnăvit, soţia sa murind în urma unei boli incurabile. Scott avea atunci datorii de o jumătate de milion de dolari. O firma de publicaţii unde a investit el, a dat faliment. El ar fi putut să invoce falimentul, dar şi-a micşorat pretenţiile. Din partea creditorilor a cerut doar timp. Astfel a început cursa cu moartea, un efort curajos de a se elibera de datorii înainte de moarte.

         Ca să fie în stare să scrie fără să fie întrerupt, Scott s-a retras intr-o cămăruţă din casa din Edinburgh. El si-a părăsit soţia muribundă, Charlotte, la ţară. “Mă doare inima - scria el in jurnalul sau zilnic - dar prezenta mea nu-i serveşte la nimic acum.”  Câteva săptămâni mai târziu ea  a murit. După funerarii, el a scris in jurnalul sau: “Când un duşman vine asupra casei mele, nu e cel mai bine sa mă apar, deşi apăsat în suflet; şi nu trebuie ca o mâhnire similară să mă prevină de la o încordare mentală?  Nu trebuie, slavă Domnului!”

         Cu un exerciţiu enorm de voinţa, el s-a reîntors la lucru înăbuşindu-şi durerea. El a renunţat la “Trunchiul din pădure”, “Contele Robert din Paris”, “Castel primejdios” şi alte lucrări. Deşi de două ori lovit de paralizie, el a lucrat neîntrerupt până la căderea sa în 1832. Apoi a venit o minune a harului. Deşi puterile mintale l-au părăsit, el a murit la 21 Septembrie 1832 fericit, cu iluzia ca toate datoriile lui au fost plătite. (Ele au fost  in final plătite in 1847 cu preţul tuturor drepturilor sale de autor). Thomas Carlyle avea sa scrie  despre el mai târziu: “Nici o figură mai integră dintre oamenii din  Anglia nu-i poate sta alături în secolul al XVIII-lea.”

6. Patru tipuri de conducători

Un studiu a fost recent întreprins cu privire la conducătorii de corporaţii. În cadrul acestui studiu, conducătorii au fost întrebaţi dacă exprimă poziţiile care:

  1. 1.Se concentrează asupra binelui companiei decât asupra beneficiului personal şi
  2. 2.Pun in primejdie propria lor carieră.

Pornind de la acest studiu, sunt patru tipuri de conducători care se întâlnesc în toate organizaţiile:

Tipul 1 – Curajos . Aceşti oameni dau curs ideii de a ajuta compania sa se dezvolte, in ciuda riscului personal sau al opoziţiei.

Tipul 2 – Confruntătorii. Aceşti oameni intervin in favoarea cuiva dar numai din cauza răzbunării personale împotriva companiei.

Tipul 3 – Reci. Aceşti oameni nu ştiu, sau nu au grija daca pot face ceva pentru companie; ei se simt incapabili să ajute şi fără speranţa, aşa ca stau liniştiţi.

Tipul 4 – Conformiştii. Aceşti oameni de asemenea rămân liniştiţi, dar numai deoarece ei detestă confruntarea şi iubesc aprobarea.

Cercetările au descoperit că managerii curajoşi îndeplinesc cel mai mult, ajung la cea mai înaltă satisfacţie profesională şi eventual, au fost comandaţi de superiori. Încredinţarea lor dovedeşte siguranţa calitatea vieţii lor.

7. Acceptând critica

        Sfat din viata Dr. Mitchell: Cineva din biserica sa a punctat câteva greşeli la el si la predica lui. În loc să se simtă jignit sau să încerce să se apere, el a privit la femeie şi a spus: “Dacă ceea ce spui este adevărat, vrei să te rogi pentru mine?”

8. Preţul criticii

            Mulţi dintre noi am vrea mai degrabă sa fim ruinaţi prin laude decât să fim ajutaţi prin critică. Nimeni nu vrea critica constructivă. Tot ceea ce putem face este să o înlocuim cu lauda constructivă.

9. Teologi

Cuvântul S-a făcut trup -  şi după aceea prin teologi, el a devenit iarăşi cuvânt.  Karl Barth

10. Contrast maxim

          Kierkegaard în “Si eu am privit in jur si nimeni nu a râs” a spus astfel: “Am fost la biserică şi am stat pe o bancă de catifea. Am urmărit cum soarele strălucea prin vitraliul ferestrelor. Preotul, îmbrăcat într-o robă de catifea a deschis Biblia cu coperţi de aur si file aurite, a dat deoparte semnul de carte din mătase şi a zis: “Dacă vrea cineva să fie ucenicul Meu, a zis Isus, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, să vândă tot ce are, să dea la săraci si sa Mă urmeze.”

11. Suicidul în rândul studenţilor

Cele mai frecvente două cauze ale morţii in rândul studenţilor din universităţile americane sunt, în această ordine, accidentele de maşină şi suicidul. Doctorul Vincent D’Andrea, un psihiatru de la Universitatea Stanford care a organizat linii de urgenţă precum şi consilieri pentru grupuri de suport si pedagogi pentru prevenirea suicidului spune că 15 din 100000 de studenţi atentează contra propriei persoane în fiecare an. Aproximativ una din 10 tentative de suicid reuşesc. Totuşi 90% din toate tentativele sunt făcute de femei cu vârste cuprinse intre 20 si 30 de ani iar aceia care reuşesc de cele mai multe ori sunt bărbaţii.

12. Elaborarea legilor

Să uităm puţin conceptul unei adunări a poporului care se întâlneşte pentru a decide legile normative. Dar cum altcumva? În Grecia Antică, pentru a împiedica orice declaraţie prostească să devină legi prosteşti care să guverneze asupra oamenilor, legiuitorii erau puşi să elaboreze toate legile noi in timp ce stăteau pe o platforma cu o frânghie in jurul gatului, spune legenda. Dacă legea era votata se îndepărta frânghia. Dacă însă legea nu era votată era îndepărtată platforma.

13. Caracterul

Ieronim, care era cunoscut pentru virulenţa cu care îşi ataca oponenţii, nefiind în stare să vadă vreo calitate in ei, vorbeşte cu cel mai mare dispreţ despre  Pelagius si Coelestius; dar Augustin, care a fost, după convertirea lui, cu mult înălţat deasupra majorităţii părinţilor religioşi de vârsta lui prin frumuseţea caracterului sau ca si prin cunoaşterea adevărului divin, vorbeşte cu foarte mare respect atât despre talentul lor cât şi despre caracterul general pe care aceştia l-au susţinut.

14. Spiritul vindecător

Munceşte din greu pentru un spirit vindecător. La o parte cu orice nume discriminatoare care pot împiedica aplicarea balsamului pe rănile voastre. Discordia si certurile nu sunt creştineşti. Miei înspăimântaţi de lupi este ceva natural, dar ca un miel să fie speriat de un alt miel, este nefiresc şi îngrozitor.

15. Împotriva tuturor, dacă este nevoie

Atanasie, unul din primii episcopi ai Alexandriei, s-a opus cu vehemenţă învăţăturilor lui Arie, care a declarat că Hristos nu a fost o fiinţă supranaturală, Fiul lui Dumnezeu, ci o fiinţă subordonată. Hăituit prin cinci exile, el a fost chemat in cele din urma in fata împăratului Teodosie, care i-a poruncit să înceteze opoziţia faţă de Arie. Împăratul l-a mustrat şi l-a întrebat “Îţi dai seama că toată lumea este împotriva ta?” Atanasie a răspuns prompt “Atunci şi eu sunt împotriva tuturor!”.

16. Presiunea grupului

Cu câţiva ani în urmă psihologul Ruth Berenda şi asociaţii ei au făcut un experiment interesant cu adolescenţi destinat sa arate cum reacţionează o persoana presiunii grupului. Planul era simplu. Ei au pus grupuri alcătuite din 10 adolescenţi într-o încăpere pentru un test. Apoi, fiecare grup in parte a fost instruit sa ridice mana atunci când instructorul arăta cea mai lungă linie de pe trei hărţi diferite. Ceea ce una din cele zece persoane nu ştia este că celelalte nouă persoane din grup fuseseră instruite dinainte să ridice până atunci când instructorul indica cea de-a doua linie ca mărime. Conform instrucţiunilor primite, atunci când aveau sa fie toţi zece împreuna , cei nouă nu trebuiau să ridice mâna pentru cea mai lunga linie ci pentru cea de-a doua ca mărime. Experimentul a început cu nouă adolescenţi votând pentru linia greşită. Cel de-al zecelea s-a uitat în jur, a devenit confuz şi a ridicat mâna împreună cu grupul. Au fost repetate instrucţiunile si le-a fost arătată o alta hartă. Rând pe rând, cel de-al zecelea membru votând că o linie scurtă este mai lungă decât cea pe care el o consideră ca fiind mai lungă deoarece nu avea curajul de a înfrunta grupul. Această corespondenţă remarcabilă a avut loc în aproape 75% dintre cazuri, şi a fost valabilă atât în cazul copiilor mici cât şi al liceenilor şi studenţilor. Brenda a ajuns la concluzia ca “Unii oameni ajung mai degrabă preşedinte decât corecţi”, ceea ce este fără îndoială o apreciere corectă.

17. Confuzie

Confuzia este arma celui rău.

18. Conştiinţa

De-a lungul mandatului sau, Abraham Lincoln a fost un preşedinte supus presiunii, mai ales in timpul înfricoşătorilor ani ai Războiului Civil. Şi deşi ştia ca va mai face greşeli în munca lui el a ales să nu îşi compromită integritatea. Atât de puternică a fost această decizie a lui încât odată el a spus “Îmi doresc să conduc această ţară în aşa fel încât la sfârşit, când voi preda hăţurile puterii, deşi am pierdut orice alt prieten de pe pământ, îmi va rămâne totuşi un prieten, şi acest prieten va fi undeva în interiorul meu.”

19. Criterii

Odată ce ne liniştim conştiinţa spunând despre ceva ca este “un rău necesar”, acest lucru va deveni din ce în ce mai necesar si din ce in ce mai puţin rău.

20. Conştiinţa

Când sergentul Ray Baarz de la departamentul de politie din Midvale, Utah şi-a deschis portofelul a constatat ca i-a expirat permisul de conducere. Stânjenit ca a fost prins el însuşi, n-a avut nici o alternative. Calm şi de bună voie şi-a scos carnetul cu amenzi şi şi-a scris singur o amenda. Apoi Baarz s-a dus cu amenda la judecător care i-a luat cinci dolari. “Cum aş fi putut în viitor să amendez pe altcineva pentru că i-a expirat permisul daca nu aş fi făcut acelaşi lucru cu mine însumi?” a comentat Baarz.

21. Conştiinţa

Omul modern nu va asculta niciodată de propria lui conştiinţa deoarece nu va accepta niciodată sfaturi de la un străin.

22. Tensiuni de conştiinţă

Antagonismul dintre viata şi conştiinţă poate fi rezolvat în două moduri: printr-o reformă a vieţii sau printr-o reformă a conştiinţei.

23. Un fel de disciplină

Dincolo de legătura părintească şi de dorinţa de a învăţa responsabilitatea pe tânărul nostru fiu, solicităm acestuia să telefoneze acasă atunci când soseşte în casa prietenilor săi aflaţi la câteva blocuri depărtare. El începe să uite, oricum, la fel cum devine mai confident în abilitatea sa de a ajunge acolo fără ca potopul să-l urmeze. Prima dată când a uitat, l-am sunat ca să fiu sigur că a ajuns. I-am spus că data viitoare când se întâmplă, va trebui să vină acasă. Câteva zile mai târziu, totuşi, din nou telefonul nu a sunat şi am ştiut că va trebui să-l pedepsesc pentru a învăţa. Dar nu doream să îl pedepsesc. Am mers la telefon, regretând că timpul de distracţie al său va fi umbrit de faptul că nu a luat legătura cu tatăl său. În timp ce telefonam, m-am rugat pentru înţelepciune. „Poartă-te cu el cum mă port cu tine” parcă îmi spunea Domnul. Cu aceasta, în timp ce telefonul a sunat odată, am închis. Câteva secunde mai târziu, telefonul sună şi era fiul meu: „Sunt aici tată” „Ce te-a reţinut atât de mult să suni?” am întrebat. „Am început să ne jucăm şi am uitat. Dar, tată, am auzit telefonul sunând odată şi mi-am adus aminte”. De câte ori nu ne gândim la Domnul ca la unul care aşteaptă să ne pedepsească atunci când nu suntem pe cărare? Mă minunez de câte ori sună o singură dată sperând ca noi să sunăm acasă. (Dennis Miller)           

24. Dumnezeu are grijă

Dr. F.W. Boreham ne povesteşte despre şederea sa într-o casă neobişnuită de ţară în Anglia ocupată de o văduvă a unui preot. Ea a oferit acestuia dormitorul său şi, într-o dimineaţă când şi-a pus ochelarii, ea a văzut că în sticla geamului au fost scrijelite cuvintele: „Aceasta este ziua pe care Domnul a făcut-o” A întrebat pe bătrâna doamnă despre ce are la micul dejun. Ea a explicat că ea are o mulţime de probleme şi îi era teamă întotdeauna despre ce urmează să i se întâmple mâine. Într-o zi ea a citit cuvintele acestui text. I s-a părut că acea zi înseamnă orice zi. „De ce mi-ar fi teamă cu privire la zilele pe care El le-a făcut?” Deci, văduva a scrijelit cuvintele cât de bine a putut pe fereastră astfel încât de fiecare dată când îşi pune ochelarii dimineaţa îi aduc aminte că „Aceasta este ziua pe care Domnul a făcut-o” Realizând că Domnul a făcut-o, nu îi va fi teamă deloc.

25. Statistici, sănătate

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Pittsburg au raportat recent faptul că şampoanele emană gaze toxice în aer. Deci, in timp ce cu veselie ne săpunim şi ne cântă inima, aceste chimicale din apă, pe tăcute, se transformă în vapori expunându-ne la concentraţii chimice mai mari de 10 ori decât le-am înghiţi cu apa de băut. Dacă aceasta nu vă sperie, priviţi la altă activitate de zi cu zi: lucrul cu banii. Conform spuselor a 2 oameni de ştiinţă de la Universitatea din Louisville, 13% din toate monezile şi 42% din bancnote poartă organisme infecţioase.

(Bill Bryson, "Life's Little Gambles", The Saturday Evening Post, September, 1988)

26. Iluzii

O persoană aflată pe linia de cale ferată aude cum un tren se apropie, se uită înapoi, vede trenul şi rămâne pe şine cuprinsă de frică. Trenul „întrece” sunetul produs de el, ceea ce înseamnă că, în momentul când îl auzi, trenul este deja “peste tine”. Dacă un mecanic de locomotivă te vede pe linia de cale ferată, el sau ea va semnaliza sonor. De obicei, trebuie mai multe semnale sonore pentru ca o persoană să fie făcută atentă, spun mecanicii de locomotivă. Dar trenurile nu pot opri în aceeaşi manieră în care o fac autovehiculele. Un tren marfar are aproximativ 100 de vagoane, cântăreşte 12 milioane de livre, şi îi ia o milă pentru a opri. O iluzie optică se întâmplă cu şinele. Când vezi un tren apropiindu-se, pare că merge mai încet şi că este la o distanţă dublă faţă de cea reală. De exemplu, dacă merge cu 60 de mile, pare ca are o viteză de 30 mph şi că este la o distanţă de o milă.

(Dennis Heatherington, Operation Livesaver, in MSC Health Action News, Vol. XIV, No. 3, March 1994, p. 4.)

27. Avertizare

Cascada Victoria din Africa dă naştere la un nor de ceaţă care deseori este atât de deasă încât împiedică vizibilitatea. În timp ce păşeam pe drumul ce ocoleşte defileul în care se varsă râul Zambezi, am văzut un semn pe margine dar nu am putut vedea ce scrie. Nedorind sa scap ceea ce scrie, am alunecat prin noroi până pe marginea prăpastiei pentru a citi: „Pericol! Prăpastie”

(Glenn Cunningham in Reader's Digest)

28. Avertizare

Acum ceva timp în urmă, îngrijitorii de la grădina zoologică de la Kirby, Misperton, Anglia, trebuiau să plătească vizitatorilor o sumă de bani pentru bunurile furate de maimuţe. Dar ce nu puteau înţelege îngrijitorii era lucrul cel mai des furat: ochelarii. O anchetă a dezvăluit motivul. Maimuţele luau ochelarii în timp ce vizitatorii se aplecau pentru a putea citi un mic semn de pe peretele cuştii. Semnul era: „Atenţie! Aceste maimuţe fură ochelarii”. (Leo Van Dolson in Vibrant Life)

 

29. Aşteptări

Un studiu efectuat la şcoala din Midwestern arăta că 80% din femeile care aveau relaţii sentimentale sperau să se mărite cu partenerii lor. Doar 12% din bărbaţi sperau acelaşi lucru.

(Robert J. Collins in the Chicago Tribune, quoted in HIS, February, 1976)

30. Familia faţă în faţă cu grijile zilnice

Doar un singur studiu pe termen lung a fost efectuat asupra efectelor grijilor zilnice şi acesta a fost făcut de Moore în 1975. Descoperirile sale au fost în mare parte negative. Băieţii crescuţi în afara familiei erau mai agresivi, neascultători şi mai puţin interesaţi de subiecte academice decât băieţii crescuţi în familie. Fetele crescute în afara familiei erau nostalgice după copilărie, în timp ce fetele crescute în familie de mamele lor erau active, pozitive în ce priveşte atitudinea lor faţă de sex şi adaptate social. Chiar şi Harvard Kagan, el însuşi un apărător al educării în familie, a spus despre aceşti copii: „Cred că vor fi diferiţi, dar nu-mi dau seama în ce sens”. (Brenda Hunter in Homemade, October, 1987)

 

31. Ce înseamnă într-o zi

Într-un interval de 24 de ore, dacă eşti un adult de greutate medie, iată ce ai realizat:

Inima ta bate de 103.689 de ori

Sângele călătoreşte 270.480.000 km

Respiri de 23.040 de ori

Inspiri 133 m3 de aer

Mănânci 1,47 kg. de hrană

Bei 3,103 litri de apă

Elimini 0,875 litri de dejecţii

Vorbeşti 4.800 cuvinte, incluzând unele nenecesare

Mişti 750 de muşchi

Unghiile cresc cu 0,0011684 mm

Părul creşte cu 0,435356 mm

Pui în funcţiune 7.000.000 de celule nervoase

Te simţi obosit?

32. Ultimele cuvinte

„Dumnezeul nostru este Dumnezeul de la care vine salvarea: Dumnezeu este Domnul prin care scăpăm de moarte” Martin Luther

„Trăieşte în Hristos, trăieşte în Hristos şi trupul nu va mai trebui să se teamă de moarte” John Knox

„Cu toate că Domnul mă bate, sunt în culmea fericirii din moment ce sunt mâinile Sale” John Calvin

„Cel mai bine din toate este că Domnul e cu noi. Rămas bun! Rămas bun!” John Wesley

„Voi fi satisfăcut cu înfăţişarea Sa - satisfăcut!, satisfăcut!” Charles Wesley

„Nu-mi voi tăgădui în nici un sens Domnul şi Dumnezeul meu” Anne Askew - 16 iulie 1545 – arsă pe rug după ce a fost trasă pe roată

„Lasă-mă să trec peste râu şi să mă odihnesc la umbra copacilor” General T.J. "Stonewall Jackson – rănit de proprii lui oameni, a murit la scurt timp

În ceasul morţii, pastorul britanic Charles Simeon a zâmbit şi a întrebat oamenii adunaţi în jurul patului: „Ce credeţi că îmi oferă alinare în această situaţie?”. Când ei nu au mai spus nimic, el a exclamat „Creaţia! Mă întreb: a creat lumea Iehova sau eu? El a creat-o! Deci, dacă El a creat Lumea şi toate corpurile cereşti, cu siguranţă va avea grijă de mine. În mâinile lui Isus îmi pot încredinţa sufletul”

Hudson Taylor, fondatorul Misiunii Creştine din China, în ultimele luni ale vieţii i-a spus unui prieten: „Sunt atât de slăbit că nu pot citi nici măcar Biblia. Nu pot nici să mă rog. Pot doar să stau în mâinile Domnului ca un copil şi să sper”

Joi, 21 decembrie 1899, după ce a terminat o bătălie în Kansas City şi întorcându-se acasă bolnav D. L. Moody a spus familiei “Nu sunt descurajat. Vreau să trăiesc atât timp cât sunt de folos, dar când misiunea mea s-a terminat vreau să fiu gata de moarte”. A doua zi, Moody s-a trezit după o noapte agitată. În cuvinte cu grijă alese el a spus ”Pământule retrage-te, Cerule deschide-te înaintea mea!”. Fiul său, Will, a crezut că tatăl său visase. “Nu, acesta nu a fost un vis, Will. Este superb. Sunt ca într-o transă. Dacă aceasta este moartea, atunci este frumoasă. Nu există nici o vale aici. Dumnezeu mă cheamă şi trebuie să plec”.

(Our Daily Bread, January 1, 1994.  &  Moody, December, 1993, p. 70)

 

33. Preţul religiei

O religie care nu care nu oferă nimic, care nu costă nimic şi nu suferă nimic, este „de nimic”. M. Luther.

34. Formarea de ucenici

Este mai bine să instruieşti  zece oameni decât să faci munca a zece oameni. Dar este mai dificil (greu, anevoios). Moody.

35. Construind legături

Construirea de relaţii este un proces care ia timp; când acest timp este investit, responsabilitatea, încrederea şi vulnerabilitatea cresc. Oferim aceste întrebări ca parte a acestui proces, ştiind că, folosite cu dragoste şi înţelepciune acestea vor ajuta pe oameni să-şi deschidă inimile unii altora.

1. Săptămâna ce a trecut am dat loc la aparenţe nepotrivite cu o femeie ca şi compromis?

2. Au fost toate tranzacţiile mele financiare umplute(in mod desăvârşit) cu integritate ?

3. Am vizionat material cu conţinut evident sexual ?

4. Am petrecut suficient timp în studiul Bibliei şi în rugăciune?

5. Am petrecut timp suficient, de calitate dând prioritate familiei mele?

6. Mi-am îndeplinit mandatul chemării mele?

7. Am cântat cu tine?

36. Disciplină

Munca unui antrenor este de a-i face pe oameni sa facă ceea ce ei nu vor, in vederea dobândirii (realizării, a duce la bun sfârşit) a ceea ce ei de mult doresc să fie. (Tom Landry)

 

37. Geniu sau hamal

Când pianistul de origine poloneză Ignace Jan Paderewsky a cântat în faţa reginei Victoria, a câştigat entuziasta sa aprobare. “ Domnule Paderewsky” spuse ea “ dumneavoastră sunteţi un geniu”. Paderewsky a dat din cap. “Probabil, Majestate, dar înainte am fost hamal”, răspunse el, făcând aluzie la numărul de ore petrecute în repetiţii în fiecare zi. Today in the Word, August 3, 1993.

38. Spiritualitate

Când oamenii sunt în rânduială cu Dumnezeu, ei sunt  gata să fie aspri cu ei înşişi şi îngăduitori cu alţii. Dar când nu sunt în rânduială cu Dumnezeu, ei sunt îngăduitori cu ei înşişi şi aspri cu ceilalţi. (John Newton)

39. Concentrare

Lanny Bassham, medaliat cu aur la Olimpiada de tir, ne spune cât de concentrat trebuie să fie pentru a ochi fără greş: „Sportul nostru este guvernat de nemişcare. Noi executăm foc de la 50 de metri – peste jumătate din terenul de fotbal—printr-un hublou de mărimea a trei sferturi dintr-o moneda de argint de 10 cenţi. Daca unghiul de eroare la punctul de plecare este mai mare de 0,005 dintr-un milimetru (a cincea parte dintr-o mie), poţi să atingi cercul următor şi astfel să pierzi punctul. De aceea noi trebuie să învăţăm cum (să ne controlăm) punem stop la orişice. Eu îmi opresc respiraţia, îmi opresc digestia prin faptul că nu mănânc nimic cu 12 ore înainte de competiţie. Eu încerc să controlez permanent pulsul şi să-l menţin în jurul valorii de 60,  deci să am exact o secundă între bătăi, astfel trebuie să-l menţin la un nivel redus, dar descopăr că  volumul bătăilor creşte atât de mult încât fiecare bătaie în adevăratul sens, mă zdruncină. Făcând toate acestea poţi avea controlul tehnic; dar trebuie să  mai ai câţiva ani de experienţă în citirea vântului, mirajului. Abia apoi mai sunt 80% din probleme – mintea. (Sports Illustrated, August 2, 1976, pp. 31-35, citat în How to Profit from Bible Reading, I. L. Jensen, Moody Press, p. 80)

40. Prieteni cuceritori

Când John Henry Jowett a fost pastor în Newcastle-on-Tyne, Anglia, el a avut o serie de întâlniri cu copii. În prima ocazie, chiar la început,  patru băieţi cu fluiere din tablă au tulburat întâlnirea cântând puternic în timp ce Jowett vorbea. Un plasator a  prins mâna  pe băieţi şi i-a băgat în vestiar unde au dat faţă-n faţă cu pastorul Jowett. „Puteţi voi prieteni să cântaţi din aceste fluiere ceva mai bine decât atât?” i-a întrebat Jowett. „Dacă voi nu puteţi, eu o voi ruga pe doamna Jowett să vă predea câteva lecţii”. Câteva săptămâni mai târziu, cei patru băieţi au susţinut un concert cu doamna Jowett acompaniindu-i la pian. (W. Wiersbe, The Wycliffe Handbook of Preaching & Preachers,  p. 189)

41. Nevoia de disciplină

Coleridge este exemplul suprem de tragedie a indisciplinei. Niciodată o minte aşa de mare nu a produs aşa de puţin. El a părăsit universitatea Cambridge pentru a se înrola în armată; a părăsit armata pentru că el nu a reuşit să doboare un cal ; s-a întors la Oxford şi a plecat fără să absolve. El a început să publice un ziar numit  „Veghetorul” care a fiinţat vreo zece numere, apoi a murit. Se spunea despre el, „se pierdea în visare a ceea ce trebuia făcut, care permanent rămânea nefăcut. Coleridge avea orice dar poetic, dar unul nu - darul de a face efort susţinut şi concentrat.” În capul şi în mintea sa el avea tot felul de cărţi, după cum şi spunea „complet salvat de la transcrieri”. Dar cărţile niciodată n-au apărut ( niciodată n-au fost compuse) în afara minţii lui Coleridge deoarece el nu şi-a însuşit disciplina de sta jos şi a le scrie. Nimeni nu ajunge vreodată eminenţa şi nici nu o poate menţine şi  păstra fără disciplină. (Wm. Barclay, The Gospel of Matthew, p. 280)

42. Disciplina

Nimeni nu este potrivit (cinstit, corect, cuviincios) să comande pe altul, dacă mai întâi nu se poate comanda pe sine. (William Penn)

43. Moartea lui J. Wesley

John Wesley a ţinut ultima lui predică pe data de 17 Februarie 1791, în Lambeth, din textul "Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-l câtă vreme este aproape." (Is. 55:6). Următoarea zi, fiind foarte bolnav a fost aşezat în patul său din casa pe care o avea în City Road. În timpul zilelor de boală, adesea a spus cuvintele unui imn preferat de unul din fraţii săi: “Eu sunt şeful păcătoşilor, dar Isus a murit pentru mine.” Ultimele sale cuvinte au fost: “Lucrul cel mai bun este că Isus e cu noi!” A murit la data de 2 Martie 1791. 

44. Nu sunt gata

Generalul William Nelson, un general de divizie în războiul civil, a condus bătălia din  statul Kentucky. Când tocmai terminase o ceartă cu cei pe care îi conducea, a fost rănit foarte grav în piept. El a înfruntat multe lupte şi războaie, dar lovitura fatală a venit atunci când era în conflict cu oamenii săi. Astfel, momentul fatal l-a găsit total nepregătit. În timp ce oamenii săi îl duceau pe scări ca să-l salveze, generalul repeta o singură frază: “Trimite-ţi după un preot, doresc să fiu botezat!” El nu a avut timp pentru aşa ceva ca adolescent sau tânăr. Nu a avut timp nici după ce a devenit general. Acum, rana lui nu oprea războiul şi nici măcar nu-i diminua efectele. Totul în jurul lui putea rămâne neschimbat, cu excepţia priorităţilor generalului. Cu doar câteva minute înainte de a a intra în eternitate, singurul lucru de care era preocupat era pregătirea pentru eternitate. Dorea să fie botezat. Treizeci de minute mai târziu a murit.  Christian Times, October 3, 1994, p. 26.

45. Viaţă şi moarte

Nu este cel mai bine să trăieşti în aşa fel încât să-ţi ordonezi gândurile şi faptele ca şi cum azi ar fi ultima zi de viaţă. Străduieşte-te să trăieşti ca şi cum ultimele clipe de viaţă să te facă să simţi bucurie şi nu teamă. (Thomas a Kempis, Imitation of Christ)

46. Vanitate

Alexandru cel Mare se uita la Diogene care privea atent câteva oase întinse pe pământ în faţa lui. Plin de curiozitate Alexandru l-a întrebat ce doreşte să vadă. Diogene i-a răspuns: “Mă întreb de ce nu pot să fac diferenţa între oasele tatălui tău şi ale slujitorilor lui.  (Plutarch)

47. Epitaf

"Aici odihneşte Jennie Smith, soţia lui Thomas Smith, sculptor în marmură. Acest monument a fost ridicat de soţul ei ca omagiu în memoria ei şi ca o mostră de lucrare. Pietre funerare ca aceasta costă 350 dolari, negociabil." 

48. Înmormântarea împăratului

Peter Kreeft ne spune că în ritualul latin de înmormântare a unui împărat austriac, oamenii duc trupul neînsufleţit al fostului rege către uşa bisericii mănăstireşti. Ei bat în uşă şi spun: “Deschideţi!”. Stareţul care este înăuntru întreabă: “Cine este?” Oamenii de afară răspund: “Împăratul Karl, împărat al …”  Răspunsul din biserică vine imediat: “Noi nu cunoaştem o astfel de persoană aici …” Aşa că oamenii bat din nou la uşă şi apoi se aude întrebarea stareţului: “Cine este?”  “Împăratul Karl” răspund cei de afară. “Noi nu cunoaştem o astfel de persoană aici”, se aud din nou cuvintele stareţului. Pentru a treia oară oamenii bat în uşă. “Cine este?” întreabă stareţul. “Karl,” răspund oamenii. În acest moment uşa se deschide.

49. Cum să scapi de moarte

Domnul Winchester şi soţia lui, Shara, au câştigat o avere din confecţionarea şi vănzarea de arme. După ce el a murit în 1918 din cauza unei gripe, Shara s-a mutat în San Jose, California. Datorită durerii pricinuite de moartea soţului şi preocupărilor ei către spiritism Shara a căutat un medium ca să ia legătura cu soţul ei. Mediumul i-a spus: “Atât timp cât tu vei avea în construcţie casa, nu vei muri.”

Shara a crezut ce i-a spus spiritul şi a cumpărat o vilă neterminată la oraş care avea şaptesprezece camere şi a început să o extindă. Proiectul a continuat până când ea a murit la vârsta de 85 de ani. Costul total a fost de 5 milioane de dolari când o zi de muncă era de 50 ceni. Vila avea 150 de camere, 13 băi, 2.000 de uşi, 47 sobe şi 10.000 de ferestre. De asemenea doamna Winchester a lăsat atât de multe materiale încât construcţia să continue încă 80 de ani.

Azi, acea casă este mai mult de cât un punct de atracţie turistică. Este o mărturie tăcută a milioanelor de oameni care de frica morţii sunt robi toată viaţa. (Evr. 2:15). 

50. Atitudine faţă de moarte

Veştile dureroase că Dawson Trotman s-a înecat în lacul Schroon din cauza vântului puternic şi a furtunii, acum se confirmau. Ochii martorilor vorbeau despre o teamă profundă. Feţe umede de lacrimi pe care se putea citi neputinţa priveau către apa albastră şi adâncă a lacului. Toate feţele celor prezenţi erau la fel cu o singură excepţie, cea a  lui Lila Trotman, soţia lui Dawson. În timp ce se îndrepta către locul în care era trupul fără viaţă al soţului ei, un prieten apropiat a strigat: “O, Lila … a murit! Dawson a murit!”Atunci ea a răspuns, cu mult calm în glas spunând cuvintele scrise în Psalmul 115:3 “Dumnezeul nostru este în cer, El face tot ce vrea.”

Toată durerea şi singurătatea care consuma şi ţinea captive sufletele celor care au supravieţuit sau care erau prezenţi nu au atins sufletul acestei femei. Mai mult, ea a sprijinit toată durerea ei pe Dumnezeul suveran care a făcut încă o dată ceea ce a dorit.

51. Dovada convingătoare

15 februarie 1921. New York.  Sala de operaţii a spitalului Kane Summit. Un medic extrage un apendic. Evenimentele care au precedat această operaţie în mare parte sunt cele obişnuite. Pacientul s-a plâns de dureri acute de abdomen. Diagnosticul este clar: un apendice inflamat. Dr. Evan O'Neill Kane efectuează operaţia. În cariera sa medicală de treizeci şi şapte de ani, el a efectuat aproape patru mii de astfel de operaţii, aşa că această operaţie va fi obişnuită exceptând două lucruri.

Prima noutate? Folosirea anesteziei locale în chirurgia adulţilor.  Dr. Kane este un luptător împotriva pericolelor din anestezia totală.  El susţine că anestezia locală este mult mai sigură.  Mulţi din colegii lui sunt de acord cu el în principiu, dar pentru ca să fie de acord şi în practică, trebuie să vadă teoria aplicată.

Dr. Kane caută un voluntar, un pacient care vrea să fie operat în condiţiile unei anestezii locale.  Un voluntar nu este uşor de găsit.  Mulţi sunt speriaţi de ideea de a fi treji în timp ce sunt chiar ei operaţi.  Alţii sunt speriaţi că efectele anesteziei vor scădea prea repede.  Până la urmă Dr. Kane găseşte un candidat.  Marţi dimineaţa, operaţia istorică are loc.

Pacientul este pregătit şi transferat la sala de operaţii.  Este aplicată o anestezie locală.  Aşa cum a făcut-o de mii de ori, Dr. Kane face o disecţie în ţesuturile superioare şi localizează apendicele.  Îl extrage şi încheie operaţia.  În timpul operaţiei pacientul simte doar un discomfort slab.  Voluntarul este dus la reanimare, şi apoi într-o cameră normală de spital. Îsi revine repede şi este externat peste două zile. Dr. Kane şi-a demonstrat teoria. Mulţumită bunăvoinţei unui curajos voluntar, Kane a demonstrat că anestezia locală era o alternativă viabilă şi chiar preferabilă.

Dar spuneam că au fost două lucruri care au făcut din această operaţie o întâmplare unică.  Am vorbit de primul: folosirea anesteziei locale.  Al doilea este pacientul.  Curajosul candidat pentru operaţia doctorului Kane a fost dr. Kane.

Pentru a-şi demonstra teoria, dr.  Kane s-a operat pe sine însusi.  O mişcare înteleapta. Medicul a devenit un pacient pentru a putea să convingă pacienţii să aibă încredere în medic.

52. Taxe

Într-un stat nou creat din Africa, unui băştinaş în vârstă i s-a spus că trebuie să plătească o taxă pentru a susţine guvernul.  "De ce?" a întrebat el.  "Pentru a te proteja de duşmani, pentru a-ţi da hrană când ţi-e foame, pentru a te îngriji când eşti bolnav, şi pentru a-ţi educa copiii" i s-a spus.  "Înţeleg" a spus bătrânul. "Este ca şi cum atunci când câinelui meu îi este foame şi îmi cere mâncare, iar eu iau cuţitul, tai o bucată din coada lui şi i-o dau s-o mănânce.  Cam aşa cred că e şi cu taxele astea." 

53. Conştiinţă

Problema cu sfatul "Urmează-ţi conştiinţa" e că cei mai mulţi o urmează cum îşi urmează un constructor roaba - ei o îndreaptă încotro vor ei şi apoi o urmează şi ei din spate.

54. Îndreptare

Ştiaţi că începând din 1811 - când cineva care înşelase guvernul cu 5 dolari a trimis anonim 5 dolari la Washington D.C. - trezoreria Statelor Unite a menţinut un Fond al Conştiinţei? Până azi aproape 3.5 milioane de dolari au fost primiţi de la cetăţenii roşi de vinovăţie. (Swindoll, The Quest For Character, Multnomah, p. 70)

55. Conştiinţă curată

Măreţia unui om bun stă în mărturia unei conştiinţe curate. O conştiinţă curată poate purta poveri foarte mari şi este foarte curajoasă în adversităţi.  O conştiinţă pătată este întotdeauna plină de temeri şi neliniştită.  Niciodată nu te bucura decât dacă ai făcut totul bine.  Vei putea să te odihneşti liniştit dacă inima ta nu te acuză.  Păcătoşii niciodată nu au bucurie adevărată şi nici nu simt pace interioară, pentru că "cei răi n-au pace! zice Dumnezeu" (Isaia 57:21). Măreţia celor bun vine din conştiinţa lor, nu din gura celorlalţi.  Bucuria celor drepţi este în Dumnezeu; şi provine din adevăr.

Oamenii reuşesc foarte uşor să fie mulţumiţi de acela care are conştiinţa curată şi să trăiască în pace cu el.  Dacă vei ţine seama de ceea ce eşti în interior, nu te va interesa ceea ce spun alţii despre tine.  Oamenii se uită la ceea ce se vede, dar Dumnezeu vede intenţiile.  Facerea binelui şi părerea măsurată despre sine sunt însemnele unui suflet umil. "Pentru că nu cine se laudă singur, va fi primit, ci acela pe care Domnul îl laudă." zice Pavel (2 Corinteni 10:18). A umbla în interior cu Dumnezeu, şi nu a fi susţinut de un sentiment exterior, este dovada unei persoane spirituale.  Conştiinţa este acea capacitate din mine care se raportează la cele mai înalte valori ştiute de mine, şi îmi spune ce-mi cer aceste valori să fac.  Este ochiul sufletului care priveşte spre Dumnezeu sau spre ceea ce consideră el ca fiind cea mai înalta autoritate.  Dacă am obiceiul de a sta drept în faţa lui Dumnezeu, conştiinţa mea întotdeauna va şti care este porunca perfectă a lui Dumnezeu şi îmi va indica ceea ce trebuie să fac.  Întrebarea este dacă voi asculta?  Trebuie să fac un efort pentru a-mi păstra conştiinţa atât de sensibilă încât umblarea mea să fie corectă.  Ar trebui să trăiesc într-o prietenie atât de strânsă cu Fiul lui Dumnezeu încât în orice împrejurare mintea mea să fie reînnoită.  Ceea ce păstrează conştiinţa sensibilă faţă de El este obiceiul de a fi deschis faţă de Dumnezeu în inima mea.  Când există vreo neînţelegere renunţă.  Nu există loc de neînţelegeri când vorbeşte conştiinţa.

C.F.H. Henry, Christian Personal Ethics,  Eerdmans, 1957, p. 509ff.

56. Soluţie obişnuită

Un om a căutat sfatul unui medic.  "Am un comportament urât, doctore, şi conştiinţa mă supără" s-a plâns el.  "Şi vrei ceva care să-ţi întărească voinţa?" a întrebat medicul.  "Ei bine, nu" a zis omul.  "Mă gândeam la ceva ce mi-ar slăbi conştiinţa." (Bits & Pieces, May 27, 1993, p. 21)

57. Umilinţă

Marian Anderson a susţinut un concert într-un mic orăşel din Nebraska.  O studentă a colegiului din localitate a fost tare dezamăgită când n-a putut să se învoiască pentru concert de la hotelul unde lucra în afara orelor de curs ca recepţioneră.  Marea contra-altistă stătea la acel hotel şi după concert a venit la recepţie să verifice dacă a primit vreun mesaj.  Studenta a întrebat de concert şi şi-a exprimat dezamăgirea că n-a putut fi acolo.  Marian Anderson a făcut un pas înapoi şi acolo, în holul hotelului, fără acompaniament, a cântat pentru studentă Ave Maria. 

Bits & Pieces, May, 1991, p. 18.

58. Mulţumire

Fii mulţumit cu ceea ce ai, niciodată cu ceea ce eşti.

59. Povestea lui Ali Hafed

Cu ani în urmă, Russel Conwell a povestit despre un persan cu numele Ali Hafed, care "avea o fermă foarte mare, care avea livezi, pământuri unde creşteau cereale şi grădini...  şi era socotit un om bogat."  Într-o zi, un înţelept din Răsărit i-a spus tot ce se putea spune de diamante şi despre cât de bogat ar fi dacă ar avea o mină de diamante.  Ali Hafed s-a dus la culcare în acea seară sărac -  sărac pentru că era nemulţumit.  Dorindu-şi o mină de diamante el şi-a vândut ferma pentru a căuta pietrele rare.  El a călătorit prin toată lumea, până la urmă ajungând aşa de sărac, strâmtorat şi învins încât s-a sinucis.  Într-o zi omul care a cumpărat ferma lui Ali Hafed şi-a dus cămila în grădină pentru a o adăpa.  În timp ce cămila se apleca să bea din pârâu, omul a văzut o scânteiere în albia pârâului.  S-a aplecat şi a ridicat o piatră care reflecta toate nuanţele curcubeului.  Acel om a descoperit mina de diamante de la Golcanda, cea mai mare mină din istorie.  Dacă Ali Hafed ar fi rămas acasă şi ar fi săpat în propria grădină, atunci, în loc să moară într-o ţară străină, ar fi avut o mulţime de diamante. (G. Sweeting, in Moody Monthly, May, 1988,  p. 95)

60. Statistici - visul american

Americanii de după război au aşteptat întotdeauna  ca standardul lor de viaţă să crească cu fiecare generaţie.  În sondajele din epoca Reagan, doi din trei respondenţi ziceau că ei se aşteptau să o ducă mai bine decât părinţii lor.  Acum lucrurile s-au schimbat. Aproape trei sferturi din cei o mie de oameni care au răspuns unui sondaj comandat de  Shearson Lehman Brothers au spus că visul american e mai greu de atins decât cu o generaţie în urmă.  Şi 60% spun că atingerea visului necesită mai mult risc financiar decât a necesitat din partea părinţilor lor.  Sondajul a arătat de asemenea că unele din valorile cele mai îndrăgite ale anilor '80 - ca, de exemplu, bogăţia, puterea şi faima - sunt cele au cele mai mari şanse să fie privite de americani ca "neimportante".  Cele mai importante elemente ale Visului American de azi au se centrează în familie şi prieteni.  Dar banii rămân un obiect al preocupării.  Pentru americanii cu venituri sub 25000 de dolari  împlinirea Visului American i-ar costa 54000 de dolari pe an.  Cei care au un venit mai mare decât 100000 de dolari tânjesc în medie după un venit de 192,000 de dolari pe an. În alte cuvinte, Visul American se află în mod obişnuit la o distanţă dublă faţă de cea posibilă de atins. (Amy Bernstein, U.S. News & World Report, July 27, 1992, p. 11)

61. Convertire adevărată

Sunt atât de mulţi ascultători de tipul pământului stâncos care primesc Cuvântul cu bucurie încât am hotărât să nu judec până când cunosc pomul după fructe...  Credeţi că vreun fermier ar avea o recoltă de porumb dacă nu ar ara acum?   În aceeaşi măsură în care puteţi aştepta recoltă de porumb dintr-un pământ nearat, puteţi aştepta şi recoltă de har înainte ca sufletul să fie convins că este pierdut fără un Mântuitor.  Acesta e motivul pentru care avem atâţia convertiţi tip ciupercă, atâţia convertiţi care sunt întotdeauna fericiţi! fericiţi! fericiţi! fără a fi fost vreodată mizerabili.  De ce?  Pentru că pământul lor stâncos nu e arat; ei nu au o convingere asupra legii...  ei cad...  Aceasta mă face atât de precaut acum, spre deosebire de acum 30 de ani, în a primi convertiţii prea repede.  Acum aştept puţin ca să văd dacă oamenii demonstrează roade; pentru că sunt atâţia boboci pe care vântul de primăvară îi împrăştie încât nu pot să cred că ei sunt convertiţi până ce nu văd coacerea fructelor.

George Whitefield (1714-1770).

62. Mărturie

Profesorul de sociologie Anthony Campolo rememorează un incident mişcător ce s-a întâmplat într-o tabără creştină de adolescenţi unde a lucrat.  Unul dintre tineri,  un băiat cu paralizie spastică, a fost obiectul unei batjocuri fără inimă.  Când el punea o întrebare, ceilalţi băieţi răspundeau în mod deliberat într-un mod care-l imita.  Într-o seară a fost ales să pregătească momentul devoţional al întregii tabere.  Era încă o încercare de a se distra pe seama lui.  Fără ezitare băiatul bolnav s-a ridicat şi în felul lui bâlbâit, neclar - fiecare cuvânt necesitând un efort imens - a zis simplu "Isus mă iubeşte - şi eu îl iubesc pe Isus!"  Asta a fost totul.  Mulţi din adolescenţii prezenţi au fost atinşi.  Mulţi au început să plângă.  O reînviorare a cuprins tabăra.  După ani de zile, Campolo încă întâlneste oameni care s-au convertit  din cauza acelei mărturii. 

Our Daily Bread, April 1, 1993.

63. Plantare de biserici

Sugestie de întrebări pentru un sondaj efectuat în vecinătatea bisericii dumneavoastră

  1. Sunteţi membru activ al vreunei bisericii din apropiere? În cazul în care răspunsul este afirmativ, sondajul se încheie aici. Cu urări de bine pentru persoana respectivă, mergeţi mai departe, având în minte faptul că dumneavoastră urmăriţi să aflaţi opinia celor ce nu sunt membrii nici unei biserici.
  2. Care credeţi că este cea mai mare nevoie a (şi aici specificaţi numele zonei sau localităţii dumneavoastră?)
  3. De ce credeţi că majoritatea oamenilor nu merg la biserică? Aveţi grijă să nu alteraţi sensul acestei întrebări.
  4. Dacă aţi dori să mergeţi la o biserică, în această zonă, care ar fi caracteristicile pe care le-aţi avea în vedere?
  5. Ce sfat aţi avea pentru mine, ca pastor al unei biserici localizate în această zonă? De exemplu, ce aş putea face pentru dumneavoastră?

În tot acest timp notaţi răspunsurile primite, după care lăsaţi persoanei o broşură cu descrierea bisericii dumneavoastră. După ce veţi fi umplut 100 de pagini cu astfel de notiţe, studiaţi-le pe îndelete, într-o atitudine de rugăciune. În felul acesta, veţi avea o idee clară şi eficientă în ceea ce priveşte nevoile persoanelor fără apartenenţă eclesiastică din zona respectivă.

C. Peter Wagner, Leading Your Church to Growth, Regal Books, 1984, pp. 203-204.

64. Statistici din centrele universitare

În cursul ultimei decade, „bobocii” nu au prezentat vreo tendinţă religioasă clară, însă sondajele follow-up efectuate în rândul studenţilor din ultimul an semnalează un declin serios în dreptul convingerilor şi conduitei religioase, în perioada studiilor universitare. Numărul studenţilor care se identifică drept protestanţi, catolici sau iudei s-a micşorat cu aproximativ 20 de procente fiecare, în timp ce la categoria „nici o preferinţă”, numărul a crescut cu mai mult de 50%. Declinul interesului religios se înregistrează mult mai des în rândul bărbaţilor decât al femeilor, şi mult mai des în rândul studenţilor eminenţi. Cei care au locuit în campus prezintă un declin mult mai mare faţă de cei care au locuit cu familia. Iar cei care termină facultatea semnalează un declin mai mare decât cei care abandonează studiile.

A. Astin, Psychology Today, quoted in His, Dec, 1977.

65. Influenţa caracterului

Marele erou american, editor, profesor şi cleric prezbiterian Elijah Lovejoy a părăsit amvonul şi s-a întors la tipografie pentru a se asigura că scrierile sale vor ajunge la cât mai mulţi oameni. Dacă mai mulţi oameni ar fi procedat ca el, războiul civil ar fi putut fi evitat, iar emanciparea sclavilor ar fi putut avea loc în condiţii mult mai paşnice. După ce a fost martor la linşarea unui sclav, Lovejoy şi-a luat angajamentul să lupte până la sfârşit şi fără compromis împotriva păcatului îngrozitor al sclaviei. Gloatele au fost incitate de nenumărate ori împotriva lui, dar nici lucrul acesta şi nici alte numeroase ameninţări şi atentate la viaţa lui nu l-au întors din cale. Distrugerea repetată a presei de tipărit nu l-a oprit. „Dacă prin compromis se înţelege să nu-mi fac datoria,  nu-l pot face. Mă tem mai mult de Dumnezeu decât de oameni. Nimiciţi-mă dacă vreţi, dar eu voi muri la datorie...” Şi aşa s-a şi întâmplat, patru zile mai târziu, de mâna gloatei. Nici unul dintre acei nemernici nu a fost trimis în instanţă sau condamnat sau pedepsit în vreun fel sau altul pentru asasinarea lui. (Însă unii dintre apărătorii lui Lovejoy au fost judecaţi, pe când unul care se afla în gloata asasină ulterior a fost ales primar în Alton!) Dar aceasta nu a fost totul: în preajmă se afla şi un tânăr care a fost adânc mişcat de martiriul lui Lovejoy. Tocmai fusese ales în administraţia statului Illinois. Numele lui era Abraham Lincoln.  (Paul Simon, "Elijah Lovejoy," Presbyterian Life, 18:13 (November 1, 1965), citat în K. Mennenger, Whatever Became of Sin, p. 210)

66. Convingere

Într-o zi, David Hume, filosof britanic care a trăit în sec. 18 şi care a respins creştinismul istoric, întâlnindu-se cu un prieten care mergea zorit pe o stradă londoneză, îl întrebă unde se ducea. Prietenul cu pricina i-a spus că merge să îl asculte pe George Whitefield predicând. „Bineînţeles că nu crezi ce predică Whitefield, nu-i aşa?” „Nu, eu nu da’ el crede!” (J.R.W. Stott, Between Two Worlds, p. 270)

67. Convingere sau preferinţă

Potrivit Curţii Supreme a Statelor Unite, preferinţa este o convingere foarte puternică, respectată cu multă hotărâre. Îţi poţi pune întreaga viaţă full-time în slujba unei preferinţe şi-ţi poţi da întreaga avere aceleaşi preferinţe. Ba chiar poţi face prozelitism fervent pro-preferinţa ta. De asemenea, poţi dori să insufli şi copiilor tăi aceeaşi preferinţă, iar Curtea Supremă tot preferinţă va hotărî că este. O preferinţă este o convingere puternică, însă o convingere pe care în anumite circumstanţe, ţi-o vei schimba. Astfel de circumstanţe pot fi: 1) presiunea din partea semenilor; 2) presiunea din partea familiei; 3) procesele juridice; 4) închisoarea; 5) ameninţarea cu moartea; ai muri pentru convingerile tale? Convingerea este o părere pe care nu ţi-o schimbi. De ce? Omul crede că aşa îi cere Dumnezeu.  Preferinţele nu sunt protejate prin constituţie. Convingerile sunt. Convingerea nu este ceva ce descoperi, este ceva ce hotărăşti în inimă. Convingerile lăuntrice întotdeauna se vor arăta în afară, în stilul de viaţă al acelei persoane. Încălcarea unei convingeri este păcat. (David C. Gibbs, Jr. Christian Law Association, P.O. Box 30290, Cleveland, Ohio 44130)

68. Doar convingerea nu e de ajuns

Mi-e de-ajuns cât am auzit vorbindu-se despre oameni care au avut „curajul convingerii lor”. Nero, Caligula, Attila şi Hitler au avut curajul convingerilor lor, însă nici unul nu a avut curajul să îşi examineze convingerile sau să şi le schimbe, ceea ce reprezintă adevăratul test al adevărului. (Sydney Harris în Bits & Pieces, octombrie 1991)

69. Fă-o tu singur

În urma unui studiu personal, Hans Isnik a descoperit că pentru cineva care se confruntă cu probleme de ordin emoţional, şansele de recuperare într-un an de zile sunt de: 44% în cazul în care consultă un psihanalist; 53%, în cazul în care consultă un psihoterapeut, 61%, în cazul în care consultă un psihiatru, şi 73%, dacă nu consultă pe nimeni. (Tony Campolo)

70. Moduri de învăţare

Un băieţel chinez, dorind să afle mai multe despre jad, a mers la un bătrân dascăl foarte apreciat pentru cunoştinţele sale. Acest om binevoitor i-a dat o piatră pe care i-a spus să o ţină bine în palmă. Apoi a început să-i vorbească despre filosofie, despre bărbaţi şi femei, despre soare şi aproape tot ce se găseşte sub el. Şi aşa s-a scurs o oră întreagă, după care cerând piatra înapoi, i-a spus băiatului să plece acasă. Şi tot aşa timp de mai multe săptămâni. Băiatul a devenit foarte frustrat. Când îi va vorbi şi despre jad? Însă era prea cuviincios pentru a pune astfel de întrebări venerabilului său maestru. Însă, într-o zi, când bătrânul i-a pus piatra în palmă, imediat băiatul a izbucnit: „Da’ ăsta nu e jad!”. (H. Robinson, Biblical Preaching)

71. Curaj

Într-o dimineaţă de vară, în timp ce Ray Blankenship îşi pregătea micul dejun, uitându-se pe geam, văzu o fetiţă purtată de apa ce, în urma ploilor, umpluse canalul din preajma fermei sale din Andover, Ohio. Blankenship ştia că mai jos, canalul intra într-o secţiune subterană ce trecea pe sub şoseaua principală, după care se vărsa în canalul colector principal. Ţâşnind pe uşă, goni de-a lungul canalului, încercând să iasă înaintea fetiţei. Apoi se aruncă în apa adâncă şi agitată, reuşind să apuce fetiţa de mâna, în momentul în care a ieşit la suprafaţă. Apa îi purta acum pe amândoi spre gura ce se căsca ameninţător la nici un metru în faţa lor. Cu mâna liberă, Ray simţi ceva ieşind din mal, probabil un stei de piatră.  S-a prins cu disperare, încercând cu disperare să se opună curentului apei. „Oh, de-am putea rezista până la sosirea pompierilor!” Dar până la sosirea pompierilor, Blankership a reuşit să împingă fetiţa pe mal. La data de 12 aprilie 1989, Ray Blankership a fost distins cu medalia de argint decernată de paza de coastă pentru salvarea unei vieţi. Premiul era binemeritat, cu atât mai mult cu cât acest om, model de altruist, s-a expus unui risc mult mai mare decât îşi poate imagina cineva: Ray Blankership nu ştie să înoate.

72. Curaj pentru Hristos

Împăratul prusac Frederick cel mare era cunoscut ca o persoană agnostică. Spre deosebire de el, generalul Von Zeeland, unul dintre ofiţerii săi de încredere era un creştin devotat. Astfel se face că în cadrul unei întruniri festive, împăratul a început să facă glume proaste pe seama lui Hristos, iar toţi de acolo se tăvăleau pe jos de râs, toţi în afară de von Zeeland. În cele din urmă, acesta s-a ridicat în picioare şi i-a spus împăratului: „Sire, ştii bine că niciodată nu mi-a fost frică de moarte. Am purtat şi câştigat 38 de bătălii pentru dumneavoastră. Sunt un om bătrân şi nu peste mult timp mă voi înfăţişa înaintea Unuia mai mare decât tine, Dumnezeul cel atotputernic care m-a salvat din păcat, Domnul Isus Hristos pe care tu îl huleşti. Te salut, sire, ca un om bătrân care îşi iubeşte Mântuitorul, în prag de eternitate.” În sală s-a făcut linişte deplină, iar împăratul, cu voce tremurătoare, i-a răspuns: „Generale von Zeeland, te rog să mă ierţi, te rog să mă ierţi!” Şi cu aceasta petrecerea s-a încheiat, iar oaspeţii s-au retras pe tăcute.

73. Curajul lui Leonida

În anul 480 î.Hr., Leonida, regele Spartei, tocmai se pregătea de o confruntare cu armata persană, când un emisar persan sosi înaintea lui. Emisarul încercă să îl convingă pe Leonida de futilitatea încercării de a se împotrivi imensei armate persane. „Arcaşii noştri sunt atât de numeroşi, că de mulţimea săgeţilor lor soarele se întunecă.” „Cu atât mai bine, căci aşa îi vom ataca din umbră”, a răspuns Leonida. Leonida a luptat şi a murit alături de cele 300 de companii militare.

74. Demnitate

La data de 4 mai 1897, ducesa Sophie-Charlotte Alencon prezida un bal de caritate, în Paris, când sala unde se desfăşura luă foc. Flăcările au cuprins decoraţiunile din hârtie şi pereţii subţiri şi în numai câteva secunde, locul era un adevărat infern. În panica ce a urmat, multe femei şi copii au fost călcaţi în picioare de cei ce se zoreau spre ieşire, în timp ce lucrătorii de pe un şantier din apropiere s-au repezit înăuntru ca să salveze femeile căzute pe jos. Unii dintre aceştia s-au repezit la ducesă care rămăsese netulburată în loja ei. „Datorită rangului meu, am fost prima care a intrat aici. Voi fi ultima care va ieşi din clădire,” le-a spus ducesa, refuzându-le ajutorul. Şi a murit, arzând împreună cu alţi 120 de oameni.

75. Comunicare

Majoritatea conversaţiilor nu sunt decât monologuri rostite în prezenţa unui martor.

Margaret Millar

76. Comunicarea în viaţa de cuplu

Potrivit unui studio, cuplurile căsătorite nu mai au să-şi spună nimic după 8 ani de convieţuire. Profesorul Hans Jurgens a întrebat 5000 de soţi şi soţii germane cât de des vorbesc unul cu celălalt. După 2 ani de mariaj, majoritatea reuşeau să mai converseze preţ de 2-3 minute, la micul dejun, mai mult de 20 de minute, în timpul cinei şi alte câteva minute în pat. Odată cu intrarea în cel de-al şaselea an, totalul se reducea la 10 minute pe zi. Pe la cel de-al optulea an de căsnicie se instala „o stare de muţenie aproape totală”. (Daily Mirror, London)

77. Compromis

Într-un orăşel din Franţa, „Surorile mai mici ale celor săraci” mergeau din uşă-n uşă, cerând pomană pentru bătrâni. O călugăriţă a bătut la uşa unui liber cugetător înstărit care i-a spus că îi va da 1000 de franci dacă acceptă să bea un pahar de şampanie cu el. Călugăriţa, pusă într-o situaţie atât de jenantă, ezita. Însă nu pentru prea mult timp – la urma urmelor, 1000 de franci însemnau multă pâine. Un servitor a adus sticla şi a umplut paharele. Călugăriţa cea vitează şi-a golit paharul, după care a spus: „Şi acum, domnule, aş mai dori încă un pahar, la acelaşi preţ.” Şi domnul nu a refuzat-o.

78. Compromis

Compromisul nu este decât modificare întrebării pentru a se potrivi răspunsului.

79. Mărturie

În timpul celui de-al doilea război mondial, unul dintre predecesorii mei pastori ai Bisericii Prezbiteriene a Zecea, Donald Grey Barnhouse, l-a condus la Dumnezeu pe fiul unei familii americane de vază. Tânărul tocmai îşi satisfăcea serviciul militar şi a dovedit autenticitatea convertirii sale prin mărturia despre Isus pe care a imediat a început să o dea în cadrul regimentului său. Războiul a luat sfârşit şi a venit ziua să se întoarcă la viaţa sa antebelică, în suburbia bogată a unei metropole americane. I-a povestit lui Barnhouse despre viaţa de acasă şi şi-a mărturisit temerea că nu va dura mult şi va aluneca din nou în vechile lui obiceiuri, că dragostea pentru părinţi, fraţi, surori şi prieteni l-ar putea abate de la ascultarea de Hristos. Barnhouse i-a spus că dacă avea grijă să îşi mărturisească înaintea tuturor credinţa în Hristos, nu avea de ce să se teamă. Nu va fi nevoit să îşi abandoneze amicii nepotriviţi, pentru că ei înşişi îl vor abandona pe el.

Ca urmare a convertirii sale, tânărul a hotărât să le spună primelor 10 persoane din vechiul său cerc de cunoştinţe că a devenit creştin. Soldatul a plecat acasă. La scurt timp – practic încă se mai afla pe peronul gării – a întâlnit o fată cu care se cunoştea. Aceasta s-a arătat bucuroasă să îl revadă şi l-a întrebat ce mai face. Tânărul i-a răspuns: „Lucrul cel mai extraordinar cu putinţă mi s-a întâmplat.” „Te-ai logodit şi urmează să vă căsătoriţi!” „Nu. Ceva şi mai şi! L-am acceptat pe Hristos ca Domn şi Mântuitor.” Trăsăturile feţei fetei au îngheţat subit. După ce a mormăit câte cuvinte, a plecat mai departe. La scurt timp după aceea, proaspătul creştin s-a întâlnit cu un tânăr pe care îl cunoştea de dinainte de a pleca în armată. „Mă bucur să te revăd. Acum că te-ai întors o să petrecem pe cinste.” „Ştii, de curând am devenit creştin,” a răspuns creştinul, în timp ce sieşi îşi spunea „Eh! Şi aşa se duce şi al doilea!” Şi într-adevăr, din nou s-a ivit zâmbetul rece şi din nou subiectul a fost schimbat cu repeziciune. După aceea, întreg procesul s-a mai repetat şi cu un cuplu de tineri şi alţi doi prieteni mai în vârstă. În tot acest timp vorba deja se dusese şi nu a durat mult până când prietenii au întrerupt orice relaţie cu el. A devenit aparte, religios şi – cine ştie? – poate că îl etichetau şi drept nebun. Şi ce făcuse? Nimic altceva decât să Îl mărturisească pe Hristos. Aceeaşi mărturisire care îl legase de Hristos, l-a despărţit de cei care nu Îl doreau pe Hristos ca Mântuitor şi care, de fapt, nu vroiau nici măcar să audă de El. (J.M. Boice, Christ’s Call To Discipleship, pag. 122-123)

80. Concentrare

Dr. Ari Kiev de la Universitatea Cornell a observat că în momentul în care cineva se concentrează cu toată puterea asupra unui obiectiv anume, încep să depăşească cele mai dificile piedici. Concluzia dânsului: „Stabilirea unei ţinte este cheia pentru o viaţă de succes.”

81. Compasiune

Dwight Morrow, tatăl lui Anne Morrow Lindbergh, a organizat o petrecere la care a fost invitat şi Calvin Coolidge. După ce Coolidge a plecat, Morrow le-a spus celorlalţi oaspeţi că dl. Coolidge ar fi foarte bun pentru funcţia de preşedinte. Ceilalţi nu au fost de acord. Li se părea că era prea domol, şters şi nu avea personalitate. Nimănui nu i-ar fi plăcut de el. Anne, pe atunci în vârstă de 6 ani, a intervenit: „Mie îmi place de el.” După care ridicând în văzul tuturor degeţelul pe care îl avea bandajat, a argumentat: „El a fost singurul care a observat că am degetul accidentat!” „Şi de aceea ar fi foarte bun ca preşedinte,” a adăugat Morrow.

82. Compasiune

Mamie Adams mergea fără excepţie la un anumit oficiu poştal din localitate pentru simplul motiv că personalul de acolo era mult mai amabil. Într-un an, chiar în perioada sărbătorilor de iarnă, a mers să cumpere timbre. Cozile erau deosebit de lungi. Cineva i-a atras atenţia că nu era nevoie să stea la rând pentru timbre, ci putea să şi le procure de la automatul din hol. „Ştiu asta,” a răspuns Mammie, „însă automatul nu mă va întreba cum o mai duc cu artrita.”

83. Înalta chemare

Pe când era doar o fetiţă, regina Victoria nu ştia că era succesoare la coroana Angliei. Profesorii ei, silindu-se să o instruiască pentru rolul pe care avea să-l joace în viitor, erau frustraţi de nereuşita de a o motiva. Victoria nu îşi lua deloc în serios studiile. În cele din urmă, profesorii au hotărât să îi spună că într-o bună zi avea să fie regina Angliei. Auzind aceasta, Victoria a spus cu glas domol: „În acest caz, voi fi bună!” Înţelegerea faptului că era moştenitoarea acestei înalte chemări a trezit în ea un simţ al responsabilităţii care de atunci înainte i-a marcat profund comportamentul.

 

84. Mărturisire

Regele prusac Frederic cel Mare vizita o închisoare din Berlin. Deţinuţii au căzut în genunchi înaintea lui, susţinându-şi nevinovăţia – toţi în afară de unul care nu spunea nimic. Frederick i-a spus să se apropie. „De ce te afli aici?” „Pentru jaf armat, maiestatea voastră.” „Şi eşti vinovat?” „Da, maiestatea voastră. Îmi merit pedeapsa.” Frederick l-a chemat pe temnicer şi a dispus: „Imediat să fie eliberat acest ticălos vinovat. Nu vreau să fie ţinut într-o închisoare unde va sfârşi prin a-i corupe pe toţi aceşti oameni cumsecade nevinovaţi.”

85. Mărturisire

Nimic nu întunecă bucuria vieţii aşa cum reuşeşte s-o facă un păcat nemărturisit care apasă conştiinţa. Într-o ocazie l-am auzit pe dr. F.E: Marsh spunând aceasta într-o predică pe acest subiect şi îndemnându-şi ascultătorii să ia în serios importanţa mărturisirii păcatelor şi, ori de câte ori este posibil, răscumpărarea prejudiciilor aduse semenilor. La final, un tânăr membru al bisericii a venit la el, în mod vădit frământat. „Pastore, dumneata m-ai pus într-o mare încurcătură. Am greşit faţă de cineva şi mi-e ruşine să mărturisesc lucrul acesta şi cu atât mai mult să încerc să remediez răul făcut. Vedeţi, eu sunt constructor de nave, iar cel pentru care lucrez este necredincios. I-am vorbit despre nevoia sa de Hristos şi l-am chemat să vină să te asculte, însă el i-a în râs aceste lucruri. Acum eu sunt vinovat de un lucru pe care dacă l-aş recunoaşte faţă de el, mi-aş ruina mărturisirea de credinţă pentru totdeauna.” După care a relatat cum cu ceva timp în urmă a început să construiască o barcă pentru el însuşi, în curtea casei sale. Pentru această treabă se folosesc cuie de aramă care nu ruginesc în apă. Însă aceste cuie sunt un pic cam scumpe şi tânărul a luat de la serviciu pentru a le folosi la construirea bărcii personale. Ştia că asta însemna furt,însă a încercat să îşi liniştească conştiinţa spunându-şi că oricum patronul lui avea atât de multe că nici n-o să bage de seamă şi apoi nici nu era plătit cât ar fi meritat. Însă predica din acea zi i-a arătat verde-n faţă că nu era decât un hoţ pentru ale cărui fapte de înşelătorie nu exista nici o scuză.

„Însă nu pot nici să merg la şeful meu să-i spun ce am făcut ori să-i propun să-mi îngăduie să plătesc cuiele pe care le-am folosit deja şi să le înapoiez pe celelalte rămase nefolosite. Dacă fac asta o să mă creadă un ipocrit. Pe de altă parte, cuiele acestea îmi apasă conştiinţa şi ştiu sigur că nu voi avea pace până nu îndrept lucrurile.”

Au trecut săptămâni de atunci şi lupta tânărului nu s-a domolit cu nimic. Până într-o seară când a apărut la uşa pastorului:

„Pastore, am rezolvat problema cuielor de aramă şi, în sfârşit, conştiinţa îmi este eliberată de povară.”

„Care a fost reacţia şefului atunci când i-ai mărturisit?”

„Oh, mai întâi mi-a aruncat o privire ciudată, apoi mi-a zis: George, întotdeauna te-am considerat un ipocrit, dar acum încep să cred că trebuie să fie ceva deosebit în creştinism. Orice religie care face pe un om necinstit să meargă şi să mărturisească faptul că a furat cuie de aramă, oferindu-se să repare prejudiciile, trebuie să merite să fie adoptată.”

86. Mărturisire

O doamnă din nordul Angliei spunea că ori de câte ori îngenunchea să se roage, îi veneau în minte 5 sticle de vin pe care le şterpelise pe vremea când era fată în casă. Din cauza acestei amintiri nu mai reuşise să se roage. A fost sfătuită să încerce să le restituie.

„Dar proprietarul a murit.”

„Şi nu a mai rămas nici un urmaş în viaţă?”

„Ba da, un fiu.”

„Atunci du-te şi plăteşte-i paguba făcută.”

„Vreau eu să văd faţa Domnului, însă un lucru ca acesta nu pot să fac. E în joc reputaţia mea.” A plecat şi s-a întors a doua zi să mă întrebe dacă nu ar fi acelaşi lucru dacă ar pune banii respectivi în cutia cu daruri pentru Domnul.”.

„Nu, Dumnezeu nu doreşte bani proveniţi din furtişaguri. Singura soluţie este restituirea.”

Femeia a mai purtat povara alte câte zile, însă în cele din urmă a mers la reşedinţa fostului ei stăpân, s-a întâlnit cu fiul acestuia căruia i-a mărturisit totul şi i-a oferit o bancnotă de 5 lire. Acesta nu a vrut să primească banii, însă până la urmă femeia l-a convins să-i ia, astfel întorcându-se acasă radiind de pace şi bucurie. Aceasta a ajuns o extraordinară lucrătoare pentru suflete, conducând pe mulţi la lumină.

87. preţul de a face binele

56 de bărbaţi au semnat Declaraţia de Independenţă. Încredinţarea personală le-a atras suferinţe de nespus, lor şi familiilor lor. Dintre cei 56 de bărbaţi, 5 au fost capturaţi de britanici şi torturaţi până la moarte. Casele a doisprezece au fost vandalizate şi arse. Doi şi-au pierdut fiii înrolaţi în Armata Revoluţionară. Doi fii ai unui altuia au fost luaţi prizonieri. Nouă dintre cei 56 au luptat şi murit de pe urma rănilor primite în război. Carter Braxton din Virginia, plantator şi negustor bogat, şi-a văzut navele scufundate de armata britanică. Şi-a vândut casa şi proprietăţile pentru a-şi achita datoriile şi a murit sărac. Cu ocazia bătăliei de la Yorktown, generalul britanic Cornwallis şi-a instalat centrul de comandă în casa lui Thomas Nelson. Nelson i-a ordonat generalului George Washington să deschidă focul asupra propriei reşedinţe. Casa a fost distrusă cu desăvârşire, iar Nelson a murit ruinat financiar. John Hart a fost luat de lângă soţia sa aflată pe moarte. Cei 13 copii au fugit pentru a-şi salva vieţile. Moara şi pământurile sale au fost distruse. A petrecut mai mult de un an în păduri şi peşteri, pentru ca la întoarcerea acasă să descopere că soţia murise, iar copiii dispăruseră. Câteva săptămâni mai târziu, a murit şi el de epuizare.

88. Consacrare

Adoniram Judson a trudit în canicula din Burma timp de 18 ani fără nici o „permisie” şi 6 ani fără nici un convertit. A suferit tortură şi detenţie şi mărturisea că nu a fost velă de corabie care să-i treacă prin faţa ochilor fără să stârnească în el dorinţa să se urce la bord şi să plece acasă. Când starea de sănătate a soţiei s-a înrăutăţit şi a îmbarcat-o la bordul unei nave, ştiind că 2 ani de zile nu avea să o mai vadă, iată ce mărturisea în jurnalul personal: „Oh, de am găsi pe pământ un loc liniştit unde să ne putem petrece în pace zilele pe care le mai avem....” Dar s-a remontat cu acest remarcabil postscript: „Viaţa e scurtă. Milioane de oameni pier în Burma. Sunt practic singurul om de pe pământ care a învăţat limba acestora pentru a le putea vesti mântuirea...”

89. Câteva piedici în calea comunicării cu superiorii

(1) Mulţi angajaţi se tem şi mărturisească şefului lor care le sunt adevăratele sentimente vizavi de companie, de teamă că aceasta i-ar putea afecta negativ. (2) Convingerea destul de larg răspândită că a nu fi de acord cu şeful încă mai constituie o piedică în calea oricărei promovări ulterioare. (3) Convingerea împărtăşită de mulţi că pe manageri nu îi interesează problemele angajaţilor. (4) Unii au simţământul că angajaţii nu sunt recompensaţi pentru ideile bune pe care le au. (5) Se remarcă o oarecare inaccesibilitate şi lipsă de reacţie din partea supraveghetorilor. (6) Convingerea larg răspândită că managerii de la nivelurile superioare nu iau măsuri prompte pentru rezolvarea problemelor.

90. Impact în comunicaţie

Psihologul Albert Mehrabian afirma că 7% din impactul înregistrat de mesajul vorbitorului depinde de cuvintele folosite, 38% - de renume, 55% - de expresia feţei.

91. Recunoştinţă

De trei ori pe lună, Jermaine Washigton şi Michelle Stevens se întâlnesc pentru a avea împreună ceea ce ele numesc „prânzul recunoştinţei”. Şi nu fără motive bine întemeiate! Washington a donat un rinichi pentru Stevens, „amicul” său. S-au întâlnit la locul de muncă unde obişnuiau să mănânce împreună la prânz. Într-o zi, Michelle a început să plângă şi atunci i-a mărturisit că e 11 luni de zile se afla pe lista de aşteptare pentru un transplant de rinichi. Între timp era ţinută în viaţă cu ajutorul dializelor, din cauza cărora însă acum se confrunta cu o oboseală cronică, episoade de leşin şi dureri de încheieturi îngrozitoare. Washington nu putea să stea fără să facă nimic în timp ce prietena ei murea, aşa că a hotărât să îi doneze un rinichi. Atunci când primeşti ceva deosebit pentru care eşti recunoscut, un „prânz al recunoştinţei” este o modalitate numai bună pentru a sărbători.

92. Mărturisire

Pat Novak, pastor într-o biserică non-sacramentală, a descoperit următoarele pe când era capelan într-un spital din apropiere de Boston. Într-o dimineaţă de vară, pe când îşi efectua vizitele, Pat a fost solicitat să meargă la un pacient ce fusese internat cu un diagnostic nedeterminat încă. John, un bărbat pe la 60 de ani, nu răspundea la nici un tratament, din analizele efectuate nu se putea deduce nimic, iar testele psihologice nu erau concludente. Şi cu toate acestea, omul nostru se stingea. De două săptămâni nu mai reuşise să mănânce nimic. Asistentele făcuseră tot ce le sta în putinţă. În cele din urmă au apelat la capelan.

Intrând în salon, Pat l-a văzut pe John întins în pat, înfăşurat în tuburi de perfuzii, cu ochii goi fixaţi pe peretele din faţă. Era un bărbat înalt, cu alură de bunic, cu un început de chelie, cu pielea atârnând flască pe faţă, gât şi braţe, din pricina pierderii de greutate. Ochii – goi.

Pat se cutremură. Habar nu avea ce să facă. Însă John păru să se lumineze un pic la vederea emblemei de capelan purtate de Pat, pe care îl invită să ia loc. În timp ce vorbeau, Pat s-a simţit îndemnat să facă ceva anume. Ştia să trebuia să îl întrebe pe John dacă doreşte să se împărtăşească. Capelanii interni nu erau încurajaţi să pună astfel de întrebări într-un spital public, Pat însă a făcut-o.

La care John a izbucnit: „Nu pot! Am păcătuit şi nu pot fi iertat!”

Pat a tăcut pentru câteva clipe, ştiind că din nou avea să încalce regulile. După care i-a vorbit lui John despre 1Corinteni 11 şi avertizarea lui Pavel că oricine se împărăţeşte într-un mod necorespunzător, mănâncă şi bea spre propria osândă. Apoi l-a întrebat pe John dacă nu doreşte să îşi mărturisească păcatul. John a făcut semn că da.

Ei bine, Pat nu-şi mai aduce aminte despre ce păcat era vorba, şi oricum nu l-ar spune dacă şi-ar aminti, însă ceea ce ştie cu siguranţă este faptul că nu i s-a părut  a fi ceva nemaipomenit. Şi cu toate acestea aproape că-l secătuise pe omul acela şi de ultima picătură de viaţă. John a plâns în tot timpul confesiunii, iar Pat l-a îmbrăţişat şi i-a spus lui John că păcatele lui erau iertate. După aceea Pat s-a simţit din nou îndemnat să-l întrebe dacă nu doreşte să se împărtăşească. Şi a acceptat. La plecare, Pat i-a dat lui John o Biblie şi i-a spus că o să vină să-l vadă mai târziu. Deja John stătea în capul oaselor, cu un licăr de lumină în ochi.

După ce a mai vizitat câţiva pacienţi şi  a luat prânzul, a învelit o bucată de pâine într-un şerveţel, a mai luat şi un pahar de plastic, după care a alegat la magazinul din colţ de unde a cumpărat o cutie de suc de struguri, revenind în salonul lui John,a celebrat Sfânta Cină cu el, din nou citind din 1 Corinteni 11. John a luat pâinea şi a mestecat-o încet. Era primul dumicat de hrană tare pe care îl putea ţine în gură de săptămâni întregi. Apoi a luat paharul şi a băut. Era eliberat.

După numai trei zile, John a fost externat. Surorile erau aşa de uluite că au sunat la redacţia unui ziar care ulterior a relatat istoria lui John şi Pat, la secţiunea „Din viaţă”.

93. Insatisfacţie – perfecţionare

Poate că o anumită doză de permanentă insatisfacţie vizavi de propriul talent este un lucru sănătos. Cei care sunt deplin satisfăcuţi de prestaţia lor nu-şi vor atinge niciodată adevăratul potenţial. Marele pianist Paderewski a câştigat o popularitate nemaipomenită în America. Şi cu toate acestea, Paderewski spunea că „au fost câteva momente în care am cunoscut sentimentul de satisfacţie deplină, însă numai câteva. Rareori  nu am fost tulburat de realizarea neliniştitoare a faptului s-ar fi putut şi mai bine.” Lumea aprecia performanţa lui Paderewski aproape de desăvârşire, însă el rămânea în contuare nesatisfăcut, străduindu-se mereu să îşi perfecţioneze talentul.

94. Mulţumire de sine

Mulţumirea de sine este un parazit care secătuieşte energia, mătuieşte personalitatea şi slăbeşte creierul. Primul simptom este satisfacţia cu lucrurile în starea în care se prezintă. Al doilea simptom este respingerea lucrurilor aşa cum ar putea fi. „Suficient de bine” devine lozinca zilei de azi şi standardul zilei de mâine.

Mulţumirea de sine îi face pe oameni să se teamă de necunoscut, să manifeste neîncredere faţă de ceea ce nu a fost deja testat şi să deteste noul. La fel ca apa, oamenii mulţumiţi de ei înşişi apucă pe calea cea mai uşoară – la vale. Atunci când privesc în urmă, se simt întăriţi cu pseudo-energii.

95. Înfrângere

Cu ceva ani în urmă, un tânăr francez a captat atenţia întregii lumi după ce a parcurs distanţa dintre cele două turnuri gemene World Trade Center (411,480 m înălţime) pe o frânghie.  Câteva luni mai târziu, în timp ce se antrena la o înălţime destul de mică (10 m) în St. Petersburg, Florida, a căzut şi s-a rănit. Pe când aştepta ambulanţa, a izbit cu pumnul în pământ, zicând cu năduf: „Nu-i vine să cred! Nu-mi vine să cred! Eu nu cad niciodată!”

96. Plângere

Nu te mai plânge şi nici nu mai vorbi despre problemele tale: la 80% dintre oameni nu le pasă, iar ceilalţi 20% consideră că meriţi ceea ce ţi se întâmplă. (Mark Twain)

 

97. Compliment

Maurice Sendak, autorul şi desenatorul ilustraţiilor din Where the Wild Things Are şi alte cărţi pentru copii, primeşte multe scrisori de la admiratorii săi. Una dintre preferatele sale a fost un desen „încântător”, expediat de mămica unui băieţel. „Mi-a plăcut la nebunie. Aşa că la rândul meu, am desenat o carte poştală şi i-am trimis-o băieţelului. Mămica mi-a scris: ‚Lui Jim i-a plăcut aşa de mult cartea poştală pe care i-aţi trimis-o că a mâncat-o.’ Băieţelului nici că i-a păsat că era un desen original. L-a văzut, i-a plăcut şi l-a mâncat. Acesta a fost unul dintre cele mai mari complimente care mi-au fost făcute vreodată.”

 

 

98. Credinţa

Credinţa înţelege că Dumnezeu intervine în cursul natural al evenimentelor. Pe de altă parte, în cazul în care cursul natural al evenimentelor se întâmplă să răspundă rugăciunii – prin ceea ce unii numesc coincidenţă – credinţa continuă să creadă că Dumnezeu este prezent. (Brett Blair)

99. Cunoştinţa şi credinţa

Cu cât  Îl cunoaştem mai mult pe Dumnezeu, cu atât mai fără reserve ne vom încrede în El. Cu cât mai mare progresul nostru în teologie, cu atât mai simplă şi mai asemenea celei a copilaşilor va fi credinţa noastră. (J.G. Machen)

100. Încrederea are putere

Soţul meu, Ron, a avut ocazia să predea la o clasă de tineri cu handicap mintal. Privind la capacitatea acestor elevi, iar nu la limitările lor, Ron i-a învăţat să joace şah, să repare mobilă şi aparate electrice. Însă cel mai important, i-a învăţat să creadă în ei înşişi. La scurt timp după aceea, tânărul Bobby a avut ocazia să demonstreze cât de bine învăţase lecţia.  Într-o zi a adus un toaster pentru a fi reparat. Sub un braţ avea aparatul de prăjit pâine, iar sub celălalt – o bucată de pâine. (Edna Butterfield)

Joomla SEF URLs by Artio