Tipărire

Un tată botezat de fiul său

Scris de Costel Trandafir.

De Costel Trandafir


Doamne Dumnezeule, multe sunt minunile şi planurile Tale pentru mine, nimeni nu se poate asemăna cu Tine! Aş vrea să le vestesc şi să le trâmbiţez, dar numărul lor este prea mare ca să le povestesc. (Psalmii 40:5)


Planul Lui pentru mine

experienta1S-a întâmplat să-mi bo­tez tatăl. Da, chiar s-a în­tâmplat! Scriind această ex­perienţă, sunt conştient pe deplin că Dumnezeu mi-a oferit surpriza ca tatăl meu să fie printre candidaţi. N-am crezut şi nici nu am
visat că se va întâmpla mi­nunea aceasta după eveni­mentul hirotonirii, la ofi­cierea primului meu botez, însă minunile şi planurile lui Dumnezeu pentru mine se pare că nu încetează să fie revărsate.

Ştiu că Domnul a avut un plan cu mine, pentru că acum, privind în urmă, îmi amintesc de copilăria pe care mi-a plăcut să o petrec slujindu-L pe El. Încă de mic, îmi amintesc cum îmi chemam prietenii sub bolta viei, în curtea din satul bu­nicii mele, şi le predicam din ceea ce auzeam pe la biserica adventistă. Îi îndemnam să nu-şi strângă comori pe pământ, ci mai degrabă în cer, unde nu le fură hoţii şi nu le mănâncă moliile. Bunica mea a fost cea care mi-a influenţat co­pilăria, ea a fost singura care mi-a permis să-L urmez pe Dumnezeu în felul acesta. Tot ea a mers înaintea mea în biserica adventistă, fiind invitată la o evanghelizare. Nu a urmat acest drum mai departe, dar nici nu s-a împotrivit în vreun fel când eu am dorit să-l urmez, ci, din contră, m-a înţeles şi s-a străduit să-mi facă mai uşoară calea credinţei.

Acasă, la Caransebeş, la părinţii mei, aveam o Biblie mare, ortodoxă, cu cruce. Era Biblia familiei, faţă de care aveam un respect deosebit şi pe care o deschideam deseori cu drag. Aveam doar 11 ani când m-am hotărât să citesc din ea şi mărturisesc că, deşi nu înţelegeam tot ce era scris acolo, continuam să citesc şi să rămân profund impresionat lăuntric de o carte atât de sfântă. Având Biblia aceea ortodoxă, era evident că făceam parte din această biserică, provenind dintr-o familie cu puternice rădăcini ortodoxe. Părinţii mei, desigur, erau influenţaţi de tradiţia Bisericii Ortodoxe. Şi ei, ca şi majoritatea or­to­docșilor, credeau că cei care îşi părăsesc credinţa strămoşească fac un păcat grav, de neiertat.

Probabil au gândit la fel şi despre mine. Însă, atunci când am fost invitat de rude la biserica baptistă, m-au lăsat să merg, iar eu şi surorile mele ne-am bucurat, pentru că acolo învăţam multe lucruri constructive. Exista o competiţie între noi, copiii, prin faptul că eram stimulaţi să învăţăm din Cuvântul lui Dumnezeu. Sora mea, fiindcă a răspuns mai bine la lecţia biblică, a primit o Biblie şi am devenit invidios că nu mi s-a oferit şi mie una. Nu ştiam pe atunci că Biblia va deveni cartea mea de căpătâi, din care voi predica. Era suficient că Dumnezeu ştia lucrul acesta şi mă pregătea neîncetat pentru împlinirea vremii, cuprinzându-mă în planul Lui.


Descoperind adevărul

Am continuat să frecventez biserica baptistă până într-o zi, când o prietenă a mamei mele a sfătuit-o să nu mă mai lase să merg în biserica pocăiţilor, pentru că, aşa, îmi voi închide viaţa şi nu voi putea să mă bucur de tinereţe. Atunci, am început să-mi pun diferite întrebări şi am căutat să cercetez dacă nu cumva merg pe o cale greşită. Mi-am spus că niciodată nu mă voi lăsa înşelat şi nu voi ceda. Cu alte cuvinte, nu mă voi pocăi. Însă nu puteam renunţa la mersul la biserică şi simţeam că Duhul lui Dumnezeu mă cercetează şi mă convinge că există un Mântuitor personal, Isus Hristos, de care eu, ca păcătos, am mare nevoie. Am început să mă rog şi să caut să intru într-o relaţie cu Mântuitorul, din partea căruia simţeam iubire şi pe care simţeam că Îl iubesc. Chiar doream în acel moment să-mi predau viaţa Lui prin botez. Totodată, am continuat să aprofundez studiul Cuvântului lui Dumnezeu cu deosebită pasiune, dar m-am botezat mult mai târziu.

Aveam acum 14 ani, mă pregăteam să merg la liceu, însă, în timpul acesta, am citit în Biblie despre Sabat. Mi-a atras atenţia acest cuvânt şi am căutat să înțeleg la ce se referă. În mintea mea de adolescent, era aproape clar că se referă la sâmbătă, adică la ziua de odihnă dată de Dumnezeu. La vârsta aceea, pentru că citisem despre Sabat, am dorit să mă închin în această zi în biserica adventistă din Caransebeş, unde am fost primit cu căldură şi cu bucurie de fraţii mei de aici.

Am fost copleşit de bucurie când am des­co­perit adevărul şi imediat am devenit nerăbdător să le spun şi altora ce am aflat, aşa că, într-o zi, am alergat în întâmpinarea prietenilor mei baptişti ca să le spun că nu ar trebui să mai păstreze duminica, fiindcă este scris în Sfânta Scriptură că sâmbăta este ziua de odihnă.

— Uite, vedeţi ce scrie aici? Este adevărat, le-am spus.

Ei au reacţionat contrar aşteptărilor mele, dezamăgindu-mă prin spusele lor. Au afirmat că, citind textul din Evrei 4:9: ,,Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu”, voi putea vedea că există o altă sărbătoare pentru poporul lui Dumnezeu, cea a duminicii. Au încercat să-mi spună atât de multe texte şi să-mi aducă atât de multe ar­gu­mente, încât nu mai înţelegeam nimic. În momentul acela, n-am ştiut ce să mai spun, nu aveam suficiente cunoştinţe pentru a-i combate. Am plecat spre casă plângând şi vorbind cu Dumnezeu, întrebându-L care este adevărul şi rugându-L să mi-l dezvăluie cât mai repede. Totuşi textul din Evrei 4:9 îmi răsuna mereu în minte şi mi-aş fi dorit să-l studiez în profunzime.


Zile şi ani de luptă

În ziua respectivă, am ajuns acasă şi tatăl meu a observat că plânsesem. M-a întrebat de ce plâng, nu i-am spus de ce, însă el şi-a dat seama că plânsul meu are legătură cu biserica. Din acea zi, s-a schimbat mult. A spus că, începând din acea zi, doreşte ca el să le ofere copiilor săi educaţie, nu pocăiţii. Ne-a spus că, de acum, vom mer­ge cu el la biserica or­to­doxă, duminică de du­minică. Şi aşa s-a întâm­plat. Silit, trebuia să merg şi bineînţeles că eram în­demnat să am o atitudine de reverenţă faţă de icoa­nele care se aflau la tot pa­sul în biserică. Lucrul aces­ta era contrar principiilor mele, aşa că am decis să nu mă închin la icoane, ci doar să particip la liturghie. Condiţia era că, dacă ascult şi merg la biserica ortodoxă duminica, părinţii îmi vor permite să merg sâmbăta la biserica adventistă. Nu a ţinut foarte mult lucrul acesta, pentru că ei doreau să mă închin conform obi­ceiului, aşa că mi-au spus: decât să-i fac de ruşine, mai bine să stau acasă. De ceva vreme, ei ştiau că serbez sâmbăta, însă, când au aflat că nici carne de porc nu o să mai mănânc, situaţia în familie şi relaţia lor cu mine s-au schimbat radical în rău.

Tatăl meu a devenit foarte religios, devotat şi constant în ce priveşte slujirea în biserică, aşa că a fost inclus în consiliul bisericii ortodoxe, devenind mâna dreaptă a preoţilor.

Deşi tatăl meu îi dispreţuia pe cei care îşi schimbau religia, devenind tot mai împotrivitor, eu nu am renunţat să mă rog şi să studiez din Biblie. De la 14 ani până la 20 de ani, m-a preo­cupat aflarea adevărului. Am început să fiu ne­sigur şi să nu am încredere în ce îmi spun oa­menii, pentru că baptiştii susţineau duminica, iar fraţii adventişti mă încurajau să ţin sâmbăta. În sufletul meu se dădea o luptă, nu mai puteam să cred pe nimeni, nu mai aveam încredere în pastori şi preoţi, nu mai aveam încredere, la un moment dat, nici în Biblie. Devenisem sceptic şi nu mai ascultam pe nimeni. Singura dorinţă şi ţintă a mea era să mă conving singur despre adevărata zi de odihnă şi eram dispus să plătesc orice preţ, dacă o voi afla. Mă gândeam că şi Biblia, fiind scrisă de oameni, te poate induce în eroare. Nu ştiam ce să mai înţeleg. Mă plecam zi de zi în camera mea pe genunchi şi-L imploram pe Dumnezeu să-mi arate adevărul, pentru că nu mai puteam avea încredere în spusele oamenilor. Pe de altă parte, erau ocazii când tatăl meu mă obliga să mănânc carne de porc, iar masa devenea pentru mine ceva de nedorit. Nu puţine au fost ocaziile când am cedat şi am mâncat de teamă, însă aceasta nu a făcut decât să-mi amplifice suferinţa. Plângeam la rugăciune şi-L rugam pe Dumnezeu să mă ierte că I-am călcat porunca. Era o altă cerere adresată lui Dumnezeu, pe lângă cererea de revelare a adevărului.

Aflasem că Biblia este scrisă, în original, în limba ebraică şi mă gândeam că aici trebuie să caut şi poate voi afla ceva. În mod special aşteptam să înţeleg corect textul din Evrei 4:9. Am cumpărat un ghid de conversaţie român-ebraic şi m-am apucat să învăţ alfabetul şi cuvinte, în speranţa că, într-o zi, voi deţine o Biblie în original. Nu după mult timp, un prieten mi-a spus că, de fapt, Noul Testament, unde se află textul din Evrei, este scris în limba greacă. Acelaşi prieten mi-a oferit şi un dicţionar care să mă ajute să învăţ diferite cuvinte în limba greacă. Am continuat să învăţ, în paralel, cuvinte din cele două limbi, până într-o zi, când tatăl meu, sesizând preocuparea mea destul de ciudată pentru aceste limbi, a hotărât să-i cheme pe diferiţi preoţi la noi acasă şi să mă convingă ca, după bacalaureat, să urmez Facultatea de Teologie Ortodoxă. Mai întâi, a venit un preot care era profesor şi director la Seminarul Teologic Ortodox din Caransebeş. Am avut o discuţie cu el în care m-a sfătuit să urmez seminarul, iar eu i-am povestit despre căutările mele cu privire la ziua de odihnă, spunându-i că doresc să studiez lucrul acesta în original. Fiind profesor de limba greacă, s-a oferit să-mi ofere gratis meditaţii de limba greacă.

La următoarea vizită, mi-a oferit un Nou Testament în limba greacă. Am fost foarte fericit pentru acest dar, aşa că, imediat, împreună cu dumnealui, am deschis la Evrei 4:9. Ar fi putut să-mi traducă el, dar mi-a fost teamă că îmi va ascunde adevărul. Am căutat în acel dicţionar român-grec pe care îl procurasem, pentru a mă convinge singur de traducere şi de adevăr. Aici, accentul cădea pe cuvântul sabatismos, care în­semna serbarea sâmbetei, aşadar continuă să existe serbarea Sabatului pentru poporul lui Dumnezeu. Clipa aceea a fost hotărâtoare pentru mine. Dumnezeu S-a folosit de un preot ortodox şi de o Biblie dăruită de el pentru a mă conduce la adevăr. Exact textul care mă condusese la descurajare, în urmă cu ceva timp, era acum tex­tul care mă convingea pe deplin că trebuie să ţin sâmbăta, pentru că Dumnezeu îmi porunceşte asta.

Preotul m-a întrebat cum rămâne cu semi­narul, dar eu i-am spus cu părere de rău că nu voi putea să-i mint pe oameni la biserică şi că prefer să renunţ la orele de limba greacă, deşi era destul de greu pentru mine, deoarece îmi doream cu ardoare să studiez. Totuşi eram mul­ţumit şi recunoscător Cerului că aflasem adevărul şi era momentul ca, în curând, să plă­tesc un preţ pentru acest adevăr. Un alt preot care ne vizita m-a făcut să-mi întăresc şi mai mult convingerea cu privire la Sabat, deoarece, atunci când l-am întrebat unde scrie în Biblie că duminica este ziua de odihnă, s-a supărat şi a aruncat cu Biblia de pământ, declarând că niciunde în Biblie nu există un astfel de text.


Preţul urmării lui Hristos

Când au văzut că nu mă pot convinge să urmez Seminarul Teologic Ortodox, părinţii mei m-au considerat ciudat că refuz o asemenea ofertă. Tatăl meu, în timpul adolescenţei, mi-a interzis la un moment dat să mai merg la adventişti. Mi-a spus că voi lucra sâmbăta cu el la garaj, pentru că în casa lui nu se vor ţine două zile de odihnă şi nu se va găti cu două feluri de oale. Din nou se dădea o luptă în sufletul meu, trebuia să aleg între ascultarea de părinţii mei, pe care îi iubeam, şi ascultarea de Dumnezeu, Părintele ceresc. Am început să merg în ascuns la biserică, cu pretextul că merg să iau apă de la izvor. Aici stăteam puţin timp, de teamă să nu se îngrijo­reze părinţii, dar sorbeam fiecare cuvânt pe care îl auzeam, prinzând putere să pot con­ti­nua lupta.

Mă rugam ca Dumnezeu să-mi dea putere să nu cedez atunci când tatăl meu mă va chema să lucrez cu el sâmbăta, însă, într-o zi, am cedat şi am mers la garaj să-l ajut. Probabil din cauza presiunii psihice, am leşinat, iar mai târziu, în aceeaşi zi, a leşinat şi un alt vecin. Tatăl meu s-a temut şi a spus că nu mă va mai lăsa să lucrez sâmbăta. Dar, ca şi în cazul faraonului din Egipt, eliberarea a fost doar pentru moment.

Împlinisem 18 ani şi urma să dau examen de admitere la facultate, iar părinţii mă sfătuiau să merg la Timişoara şi, ca toţi tinerii, să-mi aleg o specializare. Dar eu simţeam nevoia de un loc în care să-mi pot păstra credinţa, fiind­că nu mai puteam suporta să o ţin în ascuns. Încurajat de experienţa lui Avraam când a plecat din ţara Ur, m-am hotărât să plec de acasă. Acum, mă gândeam unde să plec. Bunicii mei erau bătrâni şi, după cum îmi spunea şi mama, nu aveam vreo şansă în viaţă dacă aş fi ales să locuiesc cu ei la ţară. M-am rugat şi am ales totuşi să merg la bunicii mei, pentru că ştiam că acolo voi fi acceptat. Noaptea aceea de mers cu trenul a fost ca noaptea strâmtorării lui Iacov; îmi alesesem un drum necunoscut, nu ştiam viitorul şi ce se va întâmpla cu mine. Un glas îmi spunea că am făcut o alegere greşită, iar o altă voce, a Duhului Sfânt, mă încuraja să merg înainte, pentru că Domnul mă va purta pe braţele Sale.


Binecuvântările Domnului

M-am botezat în Biserica Adventistă fără să ştie părinţii mei, în 1999, la Bazinul Olimpic din Bucureşti, în urma evanghelizării ţinute de Mark Finley. Din momentul acela şi până astăzi, pot spune că Domnul Şi-a împlinit pro­misiunile faţă de mine. Pe parcursul vieţii, am simţit împlinirea făgăduinţei: „Dacă îţi vei
lăsa mamă sau tată pentru Mine, vei primi …”Domnul mi-a oferit sprijinul a trei pastori din Craiova, care mi-au fost ca nişte părinţi, şi încurajarea fraţilor din biserică, folosindu-i în chip minunat pe calea credinţei mele,
proba­bil pentru a nu simţi atât de mult lipsa părin­ţilor.

În acelaşi an, am mers la seminar, dar nu la cel ortodox, ci la cel adventist, chemat de Domnul şi îndrumat de un pastor, un prezbiter şi alte persoane din biserică. Domnul a inter­ve­nit, trimiţându-mi ajutor financiar din Ameri­ca, dar şi de la alte persoane care m-au ajutat pe parcursul seminarului. Domnul mi-a oferit apoi şi primele suflete din Cernica interesate de mântuirea oferită de El. Mai târziu, mi-a oferit o soţie. În anul 2005, mi-a oferit primul district, în Reşiţa, şi, apoi, hirotonirea, în noiembrie 2011. Nu mă gândeam că voi deveni predicator atunci când predicam sub bolta viei bunicii mele, dar El a avut un plan cu mine.

O binecuvântare recentă este botezul tată­lui meu. Nu visam că, într-o zi, voi reveni în Ca­ransebeş şi voi fi pastor chiar acolo unde lo­cuiesc părinţii mei. Sunt aici de 2 ani, după cei 5 petrecuţi la Reşiţa. Nu mă gândeam că voi fi din nou alături de fraţii mei din biserica adventistă, care nu demult îmi predicau şi mă învăţau cu bucurie din Scriptură lucruri pe care acum trebuie să le predic eu.

De Paște, anul acesta, am avut un botez, iar printre candidaţi a fost şi tatăl meu. El singur a luat hotărârea aceasta, convins de Duhul Sfânt, studiind din Sfânta Scriptură şi acceptând ade­vărurile biblice. Toţi fraţii din biserică i-au fost alături şi, în mod special, un frate diacon s-a ocupat să-l invite la biserică până când s-a de­prins să vină singur. Dintre marile şi minu­natele minuni din viaţa mea, aceasta este cea mai mare – să-mi botez propriul tată, care, la început, nu a fost de acord cu credinţa mea.

Domnul să fie lăudat pentru aceasta, numai a Lui să fie lauda și doresc ca tot El să lucreze şi în viaţa celorlalţi membri ai familiei mele!

Costel Trandafir este pastor în districtul Caransebeș.

Joomla SEF URLs by Artio