Tipărire

Întâlnire de suflet

Scris de Marian Mihai.

2016 06 14 12.11.33

Eram în clasa a șaptea la o școală din județul Suceava. O nouă profesoară avea să preia dirigenția clasei noastre. O domnișoară plină de viață, cu simțul umorului, cu talent în meseria ei, artist, dar cu o dorință exagerată de a gusta absolut tot ce putea să-i ofere viața la momentul acela. Noi, elevii de-atunci, păstrăm amintirea comportamentului ei mai mult decât instruirea și dedicarea în materia predată. Deși era foarte implicată. 

La una din orele de dirigenție a venit cu misiunea de a descuraja eventuala credință în Dumnezeu a vreunui elev, în favoarea îmbrățișării comunismului, cu toate “avantajele” lui. Am fost folosit ca material didactic și ca pretext pentru discursul ei anticredință. M-a umilit în fața colegilor și îmi amintesc că a reușit să mă facă să plâng, deși nu eram un plângăcios, din cauză că îmi per-miteam să lipsesc sâmbăta de la școală. 

Revedere 33 ani ppt .004

Un an și jumatate a stat la școala noastră, apoi a plecat la alta. Am reușit să uit repede de ea. Următorii 35 de ani, plecat fiind din zonă și pierzând contactul cu mulți dintre ei, am uitat chiar și o parte dintre colegi. Cu unii dintre ei, foarte puțini, m-am mai întâlnit uneori, atunci când ajungeam în comună pentru plătirea impozitelor, sau alte activități legate de “acasă”.

Peste timp s-au așternut 10 ani, 20, 30…Am aflat că, între timp, 4 colegi au încheiat alergarea pe pământ și știam că au murit nepregătiți (cel puțin după calcule omenești). Alți câțiva colegi, din cauza condițiilor dificile de muncă (mină de uraniu) s-au pensionat încă de la vârsta de 33 de ani. Au deja 13 ani de când primesc pensie, iar unii dintre ei prezintă deja și semne evidente ale îmbătrânirii premature. Alții, cu studii fel de fel, sau rămași așa cum i-am lăsat la absolvirea clasei a VIII a, sunt plecați care ‘ncotro. Număr anii pe care am privilegiul să-i mai folosesc slujind (dacă nu va decide Dumnezeu să oprească mai devreme mașinăria numită “Pământ”) și ar mai fi aproape 20. Doamne, ajută-mă să nu-i risipesc!

Un dor profund de a-mi întâlni colegii m-a răscolit în ultimul timp (inexplicabil, sau poate da) și mi-am dorit să fac ceva pentru revedere. Vizualizam chipuri aproape uitate, necunoscute deja, intrând pe ușa clasei în care putea avea loc evenimentul, unele singure, altele împreună cu partenerul, radiind de bucurie, plângând de emoție, încercând să prindă câte ceva care să le ajute să identifice corect persoana din fața lor.  

2016 08 28 12.04.35 2

La începutul lunii iunie, cu ocazia pregătirii Convenției Cadrelor Didactice de la Vatra Dornei, fiind în zonă, am avut bucuria reîntâlnirii întâmplătoare cu unul dintre profesori, care încă mai călătorea zilnic 70 de kilometri dus-întors pentru a-și încheia și el activitatea de predare (ultimul an) și a intra în rândul colegilor mei (elevii lui) pensionari. Am schimbat două vorbe, și-a reamintit de mine și i-am mărturisit dorul meu. Încântarea lui de a fi prezent la un asemenea eveniment a re-prezentat scânteia care a aprins focul cel mare. 

Primul pas a fost căutarea cataloagelor din anii 79-85, pentru a reconstitui promoția fără să-mi scape vreun coleg. A urmat inițierea pe facebook a grupului cu numele “Promotia 1985,Crucea”, cu următorul mesaj: “Salutare dragi colegi! Cu un dor puternic de voi, am creat acest grup în spe-ranța că încet, încet, din om în om, vom putea reîntregi clasa și vom povesti ce s-a întâmplat în viața fiecăruia dintre noi în ultimii 33 de ani. Ce trece vremea!!!! Vă rog să căutați prin lista voastră de prieteni și să invitați pe toți cei ce au fost colegii noștri (și clasa A și clasa B)! Abia aștept să regăsesc pe unii de care aproape că am uitat. Dacă aveți fotografii de grup, vă rog să le postați ca să punem și la profil. Ce ziceti, o facem? Ne reîntâlnim? Cu drag și dor de voi, Eugen Chirilianu.”

Am publicat pe grup lista elevilor din cele 2 clase (A și B) și, cu cei 3 colegi pe care i-am găsit inițial, am declanșat “bulgărele de zăpadă” ce urma să devină din ce în ce mai mare. Au început să apară în grup colegi “noi”, poze vechi scanate, amintiri…O colegă din clasa paralelă (plecată și ea din zonă), s-a remarcat printr-un interes mai mare față de reîntâlnire și a preluat o parte din re-sponsabilități. Nu-și mai aducea aminte absolut deloc de mine. Am început să-i dau indicii: “ stii…cel care nu venea sâmbăta la școală…” Nu-și amintea nimic (ea era în A și eu în B), dar a în-ceput să fie curioasă în legătură cu credința mea. De atunci până acum, a citit câteva cărți pe care i le-am oferit, inclusiv Biblia (în studiu acum) și Tragedia Veacurilor; ascultă pe internet predici, seminare, poezii, etc. Este profesor de matematică, metodist, fostă director de școală (soțul ei este acum director la altă școală, tot profesor de matematică)…deschiși la colaborare pentru proiecte în școlile lor.

2016 08 28 12.03.12

Cel mai dificil a fost să găsim profesorii noștri din gimaziu, mai ales doamnele care și-au schimbat numele, prin căsătorie. Am descoperit atunci “darul comunicării cu morții”. Am reușit să vorbesc cu profesori despre care se spunea că au decedat. În rândul lor “a fost”  și diriginta de care am scris la început. Toți cei întrebați dacă știu ceva, spuneau: “a murit de cancer”. Am regretat că a plecat fără să mai fi vorbit cu ea de-atunci, de când pleda pentru ateism-comunism. Asta e! Și câți alții se duc fără să știe de bunul Dumnezeu!

Un alt profesor “decedat”, profesorul nostru de matematică, este pensionar de 35 de ani. Acum are 70. L-am vizitat, l-am invitat la întâlnire, sănătatea nu i-a permis participarea, dar a trimis un mesaj de suflet. I-am lăsat cărți. De la el am aflat numărul de telefon al dirigintei care, spunea el, “ nu a murit, am vorbit eu cu ea acum o lună” . 

Am sunat imediat, cu emoție. Era vineri, revederea de 33 de ani urma să fie duminică, 28 august, 2016. Prima de acest gen în comună.  Mai erau 2 zile. Mi-a răspuns… i-am spus că sunt un fost elev de-al dumneaei din școala gimnazială, i-am prezentat planul nostru de reîntâlnire și am invitat-o. A confirmat pe loc, dupa care m-a reținut spunându-mi că a fost de 3 ori în pragul morții… “am avut cancer…”

Revedere 33 ani ppt .041

A sosit momentul mult așteptat. Toți cei 18 profesori de pe timpul școlarității noastre trăiesc. Patru dintre ei au trimis mesaj, doi nu au putut fi contactați, iar ceilalți 12 au fost prezenți, împreună cu 33 de elevi. Din nefericire, ceilalți colegi nu au putut fi prezenți iar câțiva dintre ei nici nu au fost de găsit, în ciuda mobilizării generale a celor prezenți. 

Am sunat din clopoțel…a fost prezentat discursul directorului actual (unul dintre diriginții de atunci), am prezentat fiecare profesor, au avut loc intervenții de suflet, un moment de reculegere, s-a citit catalogul, au urmat prezentările colegilor. O delectare!!! Bună dispoziție, emoție, amintiri…lacrimi de bucurie. Doar 5 colegi au studii superioare: un comisar de poliție, un economist, un profesor, un inginier și un pastor. 

Discursul dirigintei comuniste a conținut regrete pentru viața trăită în așa fel încât “sa o povestești cu plăcere, dar din când în când sa-ți fie rușine de ea” și s-a încheiat sfătuind pe foștii ei elevi să aibă grijă cum își pregătesc “finalul, care este mai important decât începutul”. 

Am început prezentarea mea amintind despre absența de la școală sâmbăta, despre parcursul profesional ulterior și despre credința de atunci și cea de acum.  Am avut simțământul că toți m-au ascultat cu atenție, inclusiv “diriga”. La final am oferit fiecărui profesor un trofeu cu un mesaj de suflet: “Mai mult de trei decenii s-au așternut peste timp, dar mai purtăm cu noi recunoștința și apreciarea pentru amprenta sădită în sufletul nostru la început de drum! Cu drag, promotia 1979-1985” . 

2016 08 28 12.30.30

După această întâlnire oficială, a urmat masa de părtășie, împreună cu familiile. Diriginta a venit spre mine, și mi-a zis: “ Știi…că…fata mea este…adventistă?…”. Imaginați-vă cum au decurs toate celelalte discuții și cât de ușor le-am putut vorbi despre credința mea, pe care, atunci când eram mic, nu știam să le-o explic. Le-am oferit cărți, am realizat o bază de date cu adresele de domiciliu și numerele de telefon pentru a-i vizita ulterior și am fost invitat în multe case pentru a continua dia-logul regăsirii, depanând amintiri. Am primit aprecieri și mulțumiri pentru inițiativa prin care au fost ajutați să se reîntâlnească dupa 33 de ani. 

La momentul acesta, toti profesorii și colegii care au un cont de facebook se află în grupul promoției noastre (45 de membri) și continuăm dialogul, cu extindere  spre conturile personale în ve-derea aprofundării cunoașterii. Unul dintre colegi lucrează în armată și administrează o cabană militară într-o zonă superbă a României. Ne-o poate pune la dispoziție pentru tabere, etc., cu cheltuieli de masă incluse, la mai puțin de jumătate din prețul pieței. Posibil să organizăm acolo una din taberele olimpicilor. Am vorbit deja cu fratele Romică Sîrbu despre această oportunitate.

Este experiența mea care mi-a adus atât de multă satisfacție, reducând considerabil stresul acumulat în alte condiții de muncă, printre frații mei adventiști. Recomand tuturor profesorilor ad-ventiști (și nu numai profesorilor) să ia inițiativa și să creeze astfel de pretexte pentru a se amesteca cu oamenii, dupa metoda Domnului Hristos. Binecuvântările se vor întoarce în favoarea lor, în măsură bogată. Dumnezeu plătește bine! 

Mulțumesc ca ‘m-ați citit’! 

Pastor, Eugen Chirileanu

 

Joomla SEF URLs by Artio